11,500 matches
-
Tejada pe care Îl lăsase rece Într-unul din duelurile lui flamande, nu era În stare să-și amintească numele celorlalți nouă. Poate nici nu le știuse vreodată. Oricum, acolo, ascuns În umbrele porticului, așteptând victimele ambuscadei, cu neplăcerea acelei răni destul de recente care Îl ținea ancorat În orașul de reședință al Curții, Diego Alatriste regretă din nou câmpiile Flandrei, trosnetul archebuzelor și nechezatul cailor, sudoarea bătăliei alături de camarazi, răpăitul tobelor și pasul liniștit al corpurilor de infanterie tercios intrând În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
plăcere În amânarea loviturii definitive și mortale. Părea un motan negru și jigărit jucându-se cu șoricelul Înainte de a-l Înfuleca. La picioarele lui, cu un genunchi pe pământ și cu umărul lipit de perete, cu o mână acoperindu-și rana care sângera prin haină, englezul mai tânăr se bătea fără convingere, parând cu mare greutate asalturile adversarului. Nu cerea Îndurare, iar pe chipul său aproape livid, cu maxilarele Încleștate, se citea demna hotărâre de a muri fără o exclamație, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cea mai sumbră dintre prevestiri. Cei doi englezi Cel mai tânăr nu era grav rănit. Însoțitorul lui și Diego Alatriste Îl duseră mai aproape de fanarul pe care Îl aprinseseră din nou; și acolo, sprijinit de zidul grădinii carmeliților, Îi cercetară rana făcută de italian: una din zgârieturile acelea superficiale, sângerând spectaculos dar fără consecințe, care le permiteau de obicei tinerilor filfizoni să se Împăuneze pe dinaintea doamnelor, cu brațul În eșarfă legată de gât, obținând astfel avantaje la preț redus. În cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să se Împăuneze pe dinaintea doamnelor, cu brațul În eșarfă legată de gât, obținând astfel avantaje la preț redus. În cazul lui Însă, nici măcar eșarfa nu era trebuitoare. Tovarășul lui de călătorie În haine gri Îi puse o batistă curată pe rana pe care o avea la subsoara stângă, apoi Îi Încheie la loc cămașa, pieptarul și haina, pe când Îi vorbea În limba lor cu blândețe și voce joasă. În timpul operației, pe care englezul o făcuse cu spatele la căpitanul Alatriste ca și când nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de nimica rău din partea lui, acesta avu ocazia să constate și alte detalii interesante. De pildă că, dezmințind aparenta seninătate a tânărului În gri, mâinile Îi tremurau la Început, când descheiase hainele camaradului său ca să-și dea seama de gravitatea rănii. De asemenea, deși nu știa boabă englezește cu excepția câtorva cuvinte sugestive schimbate Îndeobște de la puntea unui vas la cealaltă sau de la un parapet la altul pe câmpurile de luptă - vocabular care se limita În cazul unui soldat veteran spaniol, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
rosti Guadalmedina, ironic, arătând spre căpitan. Englezii fuseseră bine Îngrijiți și Își reveniseră după călătoria și atacul nocturn. Hainele lor erau periate și rezonabil de curate, iar cel mai tânăr avea o amplă legătură În jurul gâtului, susținându-i brațul cu rana de la subsuoară. Celălalt englez, cel identificat ca fiind Buckingham de către Álvaro de la Marca, recăpătase o aroganță pe care Alatriste nu-și amintea s-o fi văzut la el În timpul Înfruntării de pe drumeag. La vremea aceea, George Villiers, marchiz de Buckingham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
La Nieuport, treaba le-a ieșit de minune: murise generalul don Gaspar Zapena și căzuseră prizonieri amiralul de Aragón și alți mari șefi. Când trupele noastre se aflau deja În debandadă, Juan Vicuña, având toți ofițerii lui morți și o rană urâtă la brațul pe care avea să și-l piardă cangrenat după alte câteva săptămâni, se retrăsese cu compania lui decimată și cu resturile trupelor străine aliate. Și povestea Vicuña că, privind pentru ultima oară În urmă, Înainte de a fugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
meu e Gualterio Malatesta, ai auzit?... Și-s din Palermo... Vreau să-ți amintești bine toate astea când te voi omorî! Bărbatul grav rănit de Împușcătură continua să ceară Împărtășanie. Avea umărul complet dislocat și osul claviculei sfărâmate apărea prin rană, făcut zob. Nu mai avea mult până să dea colțul ca să se Întâlnească cu stăpânul lui, Diavolul. Diego Alatriste Îi aruncă o privire scurtă, indiferentă, Îi scotoci prin buzunarul amplu, așa cum făcuse Înainte cu mortul, apoi se apropie, Îngenunchind lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
salariile. Ori poate doar aproba În sinea-i reținerea secretarilor, administratorilor și grefierilor În a cheltui banul public. Alatriste văzu că Își consulta mai departe hârțoagele cu minuțiozitatea unui funcționar. — Lăsat la vatră după bătălia de la Fleurus pe motiv de rană gravă și onorabilă... continuă Olivares. Acum se uita la oblojeala de pe fruntea căpitanului. Ai o anumită tendință de a fi rănit, după câte văd. — Și de a răni, Excelență. Diego Alatriste se sumețise puțin, răsucindu-și mustața. Era limpede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
oblojeala de pe fruntea căpitanului. Ai o anumită tendință de a fi rănit, după câte văd. — Și de a răni, Excelență. Diego Alatriste se sumețise puțin, răsucindu-și mustața. Era limpede că nu-i plăcea să-i fie luate În râs rănile, de nimeni, nici măcar de cel care putea să-l trimită la execuție chiar În clipa aceea. Olivares studie cu curiozitate scăpărarea de insolență ce-i apăruse În ochi, apoi se Întoarse la teancul de dinaintea lui. — Așa s-ar părea, conchise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să le Încalce? — N-am habar de ce camarad vorbește Excelența Voastră. Oricum, fapt e că alți cavaleri care Îl Însoțeau pe cel principal au dat după aceea cu totul alte instrucțiuni. — Alții?... Ministrul părea extrem de interesat de pluralul acela. Pe rănile Domnului Iisus că mi-ar plăcea să le știu numele. Sau descrierea. — Mă tem că nu e cu putință. Cred că Excelența Vosatră a observat că am o memorie mizerabilă. Iar măștile... Văzu că Olivares dădea o lovitură surdă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Olivares părea din nou pe punctul de a zâmbi, dar n-o făcu. După Încă un moment arătă cu pana spre căpitan. — Don Diego Alatriste, spuse, este un om dintr-o bucată, cu excelente state de serviciu militar; deși o rană recentă și nenorocul Îl țin Într-o situație dificilă. Pare viteaz și demn de Încredere... Solid, ar fi termenul cel mai potrivit. Nu găsești pe toate drumurile bărbați ca el; și sunt sigur că, cu puțin noroc, ar putea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-te de el ca de ciumă. Și nu uita că dacă un timp ordinele mele Îl pot ține la depărtare, În schimb n-am nici o putere asupra lui fray Emilio Bocanegra. În locul căpitanului Alatriste, eu m-aș vindeca repede de rana aceea și m-aș Întoarce În Flandra cât mai degrabă. Fostul dumitale șef suprem, generalul don Ambrosio de Spínola, este dispus să câștige alte bătălii pentru noi: ar fi un lucru foarte bine văzut să te lași omorât acolo, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În care alguazilii locotenentului Saldaña Îl duseseră la Alcázar și Îl introduseseră pe o poartă laterală. Nu pusesem nimic În gură de noaptea trecută, când don Francisco de Quevedo, Înainte de a se duce să se culce - Își oblojise Întâi o rană ușoară primită În Încăierare -, trecuse pe la Închisoare ca să se intereseze de căpitan; și Întâlnindu-mă la ieșire Îmi cumpărase de la o bodegă mizerabilă ceva pâine și slănină. Adevărul e că asta părea să-mi fie soarta: o bună parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
transmită mesajul? „Bietul flăcăiandru, sărmanul, neisprăvitul de el!“ Dar mulți și-au amintit totuși că existam. Și au ajuns la concluzia că trebuia să văd cu ochii mei, că eu, mai simplu spus, trebuia să-mi vâr propria mână în rana deschisă, altfel nu voi crede niciodată. Tocul meu tocmai terminase de desenat ultima surcea din povara pe care Isaac o purta în spinare și era gata să facă prima linie a palmierilor din fundal când cineva a bătut la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Nici măcar un arheolog n-ar fi putut să-l mai găsească. Nici un vânător al coroanei sau un inginer silvic. Fusese ras de pe suprafața pământului. Ceea ce vedeam înaintea mea prin urmare, ce trebuia să mi se arate - era un crater, o rană adâncă în coasta muntelui Ava sau, mai exact, la piciorul acestuia. Copacii din jur erau carbonizați și morți. Arătau ca niște litere. Totul era înspăimântător. Deși de fapt eu n-ar fi trebuit să fiu consternat sau disperat. în fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pierduse un număr neștiut din cei mai buni ani ai săi. Privirea sa interioară putea vedea sala redacției, unde domnea aceeași febră ușoară. Toți obrajii erau îmbujorați de trandafirii febrei, cei ce se aflau acolo încercau cât puteau să ascundă rănile lor secrete, iar distanța dintre viață și moarte era mult prea mică. Da, am zis, chiar așa trebuie să fie acolo. Fiecare loc de pe pământ trebuie să aibă un scriitor de articole, a mai spus Manfred în loc de concluzie. Dacă eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
asemănător unui evantai de raze de soare strălucitoare și distincte, este un împrumut direct de la incomparabilul maestru francez Gustave Doré. Din păcate, Muzeul Național nu posedă nici o pictură de Doré. Icoana ungurească de aici, din dreapta, arată învierea lui Hristos. Din rana din coastă crește o viță de vie. Hristos culege și mănâncă strugurii liniștit și nu fără plăcere. Motivul există și în literatură: omul care se îndestulează cu propriile sale secreții dulci. în vreme ce îmi îndeplineam în felul acesta sarcinile de angajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în pământ, se face deasupra pe la vreo trei metri o platformă din scânduri, urcă orchestra, ceterașii, și se trage sus și scara... că pălinca te aprinde! În doi ani, cât au stat acolo, mama a cârpit și a cusut la răni, mai rău ca o croitoreasă. După un an și ceva m-am născut euatunci cred că din tot satul au fost treze doar moașa, lehuza și nou-născuta... Să te uiți pe certificatul meu, mama care avea 25 ani, tata 27
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
pe Bart. Știu doar că Dumnezeu nu putea să lase o minte atât de luminată în întunericul necredinței sau în cenușiul unei credințe plăpânde. Descartes avea o nepoată la care ținea foarte mult, care a fost rănită la un ochi, rana a început să supureze și fata avea dureri îngrozitoare. Nepoata a decis să se ducă la catedrala din Lourdes, loc al multor vindecări miraculoase, și Descartes a însoțit-o. Acolo un preot a atins ochiul fetei cu un spin din
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
catedrala din Lourdes, loc al multor vindecări miraculoase, și Descartes a însoțit-o. Acolo un preot a atins ochiul fetei cu un spin din coroana pe care a purtat-o Iisus pe drumul Golgotei. Supurația a dispărut pe loc și rana s-a vindecat instantaneu, de parcă nu ar fi existat. Această minune i-a provocat lui Descartes o zguduire sufletească. Ca să afli dacă a devenit profund credincios este suficient să îi citești lucrarea Meditații metafizice sau măcar să știi titlul sub care
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
să raționezi, să cauți scuze, motive, justificări... într-o durere care crește, în loc să scadă... Apoi spui că ai iertat și că mergi mai departe. Și tu ești convinsă că, dacă ai iertat, totul e în ordine, dar nu e așa... Rănile rămân și, deși păreau închise, ele dor mai departe... Nu mai ai siguranță, nu mai ai liniște, certitudini, bunele și banalele certitudini, de care o femeie are atâta nevoie... Căci o femeie, ca să fie fericită, are nevoie de multă siguranță
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
-ți dau dreptate... Cui ar putea folosi atâta suferință, dacă nu sufletelor noastre, ca să crească? Și totuși... Va trece, Bart, sigur va trece... Trebuie să mă înțelegi, să mă ierți... Va trece, Arm, va trece, dar tu ai spus că rănile rămân pentru totdeauna. Toată viața ai să-mi lipsești, toată viața vei fi singura mea Arm... Toată viața mea va lipsi ceva în inima mea, în fiecare zi, în fiecare clipă... Am vrut doar să știi... Noi doi nu mai
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
loc, chestie pe care n-o văzuse în documentarele cu animale, în care țestoasele erau făpturi pașnice și leneșe și nu păreau a se urni din loc nici măcar pentru hrană. Când s-a trezit bunica, a întrebat-o de unde avea rănile alea de pe brațe. Nu-și amintea absolut nimic. Și nici ele nu i-au zis nimic; au evitat subiectul, sub pretextul micului-dejun, iar ea s-a cufundat iar în tăcerea ei obișnuită, de când se mutase la ele. I-ar fi
Sora Katiei by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/8059_a_9384]
-
pretextul micului-dejun, iar ea s-a cufundat iar în tăcerea ei obișnuită, de când se mutase la ele. I-ar fi plăcut să mai stea cu bunica, dar îi era frică. Zgârietura de pe fața ei căpătase dimineața o nuanță ocru, de rană veche. Mama încă nu ajunsese acasă. A rugat-o pe Katia s-o ia cu ea în seara aia; voia să vadă numărul de striptease. Dorea ca soră-sa să-și țină promisiunea și să-i arate localul după-amiază, fiindcă
Sora Katiei by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/8059_a_9384]