2,445 matches
-
realinia în ultimă instanță Imperiul de-a lungul acestor linii culturale și lingvistice. Rebeliuni și răscoale minore au fost evenimente destul de comune în întreg Imperiul. Triburi sau orașe cucerite se vor revolta, iar legiunile vor fi detașate pentru a zdrobi rebeliunile. Deși acest proces era simplu în timp de pace, putea fi considerabil mai complicat în timp de război, ca de exemplu în Marea revoltă evreiască. Într-o campanie militară de anvergură, legiunile, sub generali cum ar fi Vespasian, erau mult
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
fugă în spre est pentru ajutor; împăratul răsăritean Teodosiu I a restaurat prompt puterea. În 392, "magister militum" franc și păgân, Arbogast, l-a asasinat pe Valentinian al II-lea și a proclamat un senator obscur numit Eugeniu ca împărat. Rebeliunea a fost depășită în 394 de Teodosiu cel Mare, care a condus pentru scurt timp apoi un imperiu unit până la moartea sa survenită în 395. A fost ultimul împărat care și-a pronunțat puterea în ambele părți ale Imperiului Roman
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
ocupat o parte din sudul Galiei și s-au stabilit în Savoia ca aliați romani (433). Spre sfârșitul acelui secol, când puterea romană s-a slăbit drastic, burgunzii extinzându-și dominația pe valea Ronului. Între timp, din pricina presiunii vizigoților și rebeliunii lui Bonifaciu, guvernatorul din Africa adus pe vandalii conduși de regele Gaiseric din Spania în 429. Ei s-au oprit temporar în Numidia (435) înainte de a trece spre est și să captureze Cartagina, de unde au stabilit un stat independent, cu
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
și lupta conrtra ereziilor, au captat atenția regelui maghiar și doar momentele de criză în relațiile cu turcii l-au readus pe rege la granița sudică a regatului. În 1401-1403 regele s-a confruntat cu o gravă criză internă, datorită rebeliunii unei partide nobiliare care i-a contestat autoritatea. În aceste condiții, ale rebeliunii nobiliare din Ungaria și a scăderii autorității regelui Sigismund de Luxemburg, Mircea cel Bătrân a încehiat în secret un nou tratat defensiv cu regele polon împotriva regelui
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
criză în relațiile cu turcii l-au readus pe rege la granița sudică a regatului. În 1401-1403 regele s-a confruntat cu o gravă criză internă, datorită rebeliunii unei partide nobiliare care i-a contestat autoritatea. În aceste condiții, ale rebeliunii nobiliare din Ungaria și a scăderii autorității regelui Sigismund de Luxemburg, Mircea cel Bătrân a încehiat în secret un nou tratat defensiv cu regele polon împotriva regelui maghiar în 1403. Duplicitatea diplomatică a lui Mircea a fost posibilă în condițiile
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
fiul dogelui venețian Pietro Ottone Orseolo al III-lea și al ficei marelui principe Géza pe care diverșii autori o pomenesc uneori cu numele Gizella, alteori Ileana sau Maria. Tatăl său a fugit în anul 1026 la Constantinopol din cauza unei rebeliuni care a avut loc în Veneția, în timp ce el și-a găsit refugiu în Ungaria, la curtea unchiului său, regele Ștefan I. Acolo tânărul , în vârstă de 15 ani, a fost numit, de către rege, comandant al gărzii regale. După moartea în
Petru Orseolo () [Corola-website/Science/302654_a_303983]
-
în celula în care era deținut, documentul fiind scris de preotul Nicolae Rațiu. Aceasta a fost ultima execuție prin tragere pe roată din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, după acest eveniment pedeapsa fiind abolită din codul penal austriac. Pentru rebeliune, motiv pentru care au fost acuzați Horea și Cloșca, codul penal austriac prevedea pedeapsă maximă decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată. S-a vrut însă să se înspăimânte cât mai mult iobagii români, astfel încât s-a apelat la această
Vasile Ursu Nicola () [Corola-website/Science/302708_a_304037]
-
al XVI-lea, Muntenegru a dezvoltat o formă unică de autonomie în cadrul Imperiului Otoman, boierimea muntenegreană fiind liberă de anumite restricții. Cu toate acestea, muntenegrenii au refuzat să accepte dominația otomană și în secolul al XVII-lea au declanșat numeroase rebeliuni, culminând cu înfrângerea otomanilor în Războiul Ligii Sfinte de la sfârșitul acelui secol. Strategia militară muntenegreană a fost, ca și în cazul multor popoare europene mici care au fost supuse invaziei otomane,tactica pământului pârjolit. Muntenegrul consta din teritoriile controlate clanurile
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
acționat ca gardian împotriva revoluțiilor. Ofertele lui de reprimare a revoluțiilor europene, acceptate în câteva cazuri, i-au adus porecla de "jandarm al Europei". În 1830, polonezii din teritoriile poloneze ocupate de Rusia s-au revoltat. Țarul Nicolae a reprimat rebeliunea, a abrogat constituția poloneză și a transformat Polonioa într-o gubernie - provincie a imperiului. În 1848, când Europa a fost zguduită de o serie de revoluții, Nicolae I a fost vârful de lance al reacțiunii. În 1849, el intervenit în
Istoria Rusiei, 1796-1855 () [Corola-website/Science/302758_a_304087]
-
a trecut la extrema opusă, probabil sub influența lui Mihail Polihroniade, devenind membru al Mișcării Legionare. A deținut funcția de director al Teatrului Național din București în timpul participării la guvernare a legionarilor. După ce armata, la ordinele generalului Antonescu, a zdrobit rebeliunea legionară, Acterian a fost întemnițat în penitenciarul de la Lugoj, unde a reușit să finalizeze în anii 1941-1943 cea de-a doua monografie despre Molière, publicată însă abia după 1989. La intervenția soției sale, actrița Marietta Sadova, pe lângă regele Mihai I
Haig Acterian () [Corola-website/Science/302789_a_304118]
-
dat commanda pentru încetarea canonadei, după ce sosise notificarea despre convenția de armistițiu încheiată la Milano. Contele Radetzky a laudat determinarea curajoasă a comandantului și l-a propus în raportul lui spre a fi decorat. În primăvara anului 1849, a suprimat rebeliunea din Brescia, unde a acționat consecvent și cu o duritate deosebită. După ce Brescia nu s-a ținut de armistițiul de la Milano, revoltându-se din nou, Haynau a trimis mai întâi pe brigadierul Conte von Nugent cu 2400 de soldați. Însă
Julius Jacob von Haynau () [Corola-website/Science/302803_a_304132]
-
dar l- au interesat cu adevărat puține. Cozeurul Val Gheorghiu i-a ascultat pe toți, le-a privit operele și a decis ireversibil că trebuie să fie el însuși, altceva și oricum altfel. Nu i-a trecut prin cap vreo rebeliune și nici vreo operație de demolare a miturilor conjuncturale. Operațiunea ar fi fost și riscantă și gratuită. Și-a dat seama rapid că gloria locală seamănă, ca și veșnicia, cu o fatalitate. Într-un spațiu cultural așezat temeinic și oarecum
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
A izbucnit cea mai violentă revoltă căzăcească, răscoala condusă de Bohdan Hmelnițki, care a început în 1648. Răscoala a devenit parte a unei serii de evenimente catastrofale pentru statul polono-lituanian, cunoscute ca Potopul, evenimente care au dus la dezintegrarea Republicii. Rebeliunea s-a încheiat prin semnarea tratatului de la Pereiaslav, din 1654, prin care cazacii au jurat credință țarului Rusiei, acesta din urmă garantând protecția drepturilor căzăcești, recunoașterea starșinei (starea de nobil) și a autonomiei locale. În 1651, în fața amenințărilor crescute din partea
Cazaci () [Corola-website/Science/303250_a_304579]
-
surghiunit la Avignon în 1618. Acolo, Richelieu își petrece cea mai mare parte a timpului scriind; el compune cateismul intitulat "L'Instruction du chrétien". În 1619, Maria de Médici scăpa din detenția ei de la Castelul Blois, devenind liderul titular al rebeliunii aristocratice. Regele și ducele de Luynes îl readuc la curte pe Richelieu și-l însărcinează cu tratativele cu regina mama. Richelieu s-a achitat cu succes de acest demers, de medierea dintre ea și fiul ei. Negocierile complexe au dat
Cardinalul Richelieu () [Corola-website/Science/302931_a_304260]
-
în 1621, are loc rapidă ascensiune la putere a lui Richelieu. Anul următor, regele îl nominalizează pe Richelieu pentru funcția de cardinal pe care Papă Grigore al XV-lea i-o acorda la 19 aprilie 1622. Crizele din Franța, inclusiv rebeliunea huguenoților îl transformă pe Richelieu în sfătuitorul indispensabil al regelui. După ce este numit în consiliul de miniștri la 29 aprilie 1624, el a intrigat împotriva șefului miniștrilor, Charles, duce de La Vieuville. La 12 august în același an, La Vieuville a
Cardinalul Richelieu () [Corola-website/Science/302931_a_304260]
-
nepopular în țară. În principal ea s-a bazat pe Nicolas de Neufville, seigneur de Villeroy, Noël Brûlart de Sillery și Pierre Jeannin. Maria a urmat o politică moderată, confirmând Edictul de la Nantes. Ea nu a putut, totuși, să prevină rebeliunea nobililor condusă de Henric al II-lea de Bourbon, prinț de Condé, următorul în linia de succesiune la tron. Conde s-a certat cu Maria în 1614, a format în scurt timp o armată însă a primit puțin ajutor și
Ludovic al XIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302924_a_304253]
-
Medici a devenit punctul de unire a tuturor nemulțumirilor și episcopului de Luçon (Cardinalul Richelieu) i s-a permis să acționeze în calitate de consilier șef al Mariei, servind ca un du-te-vino între Maria și rege. Nobilii francezi au lansat o nouă rebeliune în 1620 însă forțele lor au fost ușor înfrânte de cele regale în august 1620 la Les Ponts-de-Cé. În 1621, Ludovic al XIII-lea s-a împăcat oficial cu mama sa. De Luynes a fost numit "Connétable de France" și
Ludovic al XIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302924_a_304253]
-
fost Luynes care a murit în decembrie 1621. După decesul lui Luynes, Ludovic a stabili că va conduce prin Consiliu. Mama lui a revenit din exil și, în 1622 în Consliu prințul de Condé a recomandat suprimarea violentă a hughenoților. Rebeliunea s-a terminat prin Tratatul de la Montpellier semnat de Ludovic al XIII-lea și ducele de Rohan în octombrie 1622. Tratatul a confirmat principille Edictului de la Nantes: mai multe cetăți hughenote urmau să fie demolate dar hughenoții au păstrat controlul
Ludovic al XIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302924_a_304253]
-
adăugat că dosarul mineriadei a fost “reactivat” în perioada în care Emil Constantinescu era președinte, în anul 1998. Ion Iliescu vorbind despre scenele „de anarhie și dezordine“ care au dus la atacul minerilor, după ce la vremea respectiva a denumit „o rebeliune legionară“, ulterior a reformulat „ne amintește de rebeliunea legionară [...] și a fost percepția multor altora din generația mea...”. Ioan Talpeș, fost șef al Serviciului de Informații Externe, a declarat că violențele din 13 iunie 1990 au fost provocate de agenți
Mineriada din iunie 1990 () [Corola-website/Science/302969_a_304298]
-
perioada în care Emil Constantinescu era președinte, în anul 1998. Ion Iliescu vorbind despre scenele „de anarhie și dezordine“ care au dus la atacul minerilor, după ce la vremea respectiva a denumit „o rebeliune legionară“, ulterior a reformulat „ne amintește de rebeliunea legionară [...] și a fost percepția multor altora din generația mea...”. Ioan Talpeș, fost șef al Serviciului de Informații Externe, a declarat că violențele din 13 iunie 1990 au fost provocate de agenți ai unor state străine, cu precădere Franța, care
Mineriada din iunie 1990 () [Corola-website/Science/302969_a_304298]
-
pe Muntele Vezuvius. Sclavi din tot cuprinsul peninsulei italice i s-au alăturat, numărul lor ajungând în jur de 70.000. Cele mai bune legiuni române lipseau din Italia; unele aflate în Spania sub comanda lui Gnaeus Pompeius Magnus, suprimând rebeliunea condusă de Quintus Sertorius, în timp ce altele luptau în Asia Mică sub comanda lui Lucius Licinius Lucullus împotriva lui Mithridates. Inițial, sclavii au avut un mare succes în fața legiunilor române trimise, învingând fără oprire de-a lungul peninsulei. Însă în 71
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
conducerea PCR. Cotidianul i-a citat în 2001 pe istoricul Dorin Dobrincu și pe fostul angajat al CNSAS Gabriel Catalan, care au făcut publice mai multe documente provenite din arhiva SRI, conform cărora Teoctist ar fi participat în tinerețe la rebeliunea legionară din 1941, inclusiv la devastarea unei sinagogi. În documentele citate de Catalan se reținea de asemenea că Teoctist „este cunoscut că a practicat homosexualitatea“. În presă a fost invocată o notă din 1957, care conținea o delațiune a unei
Teoctist Arăpașu () [Corola-website/Science/298933_a_300262]
-
de rege, prin diminuarea libertăților urbane. Orașelor germane le era interzisă asocierea în privința câștigării autonomiei, precum și orice extindere a teritoriului dincolo de incinta fortificată. Orice șansă centralizată la nord de Alpi a fost compromisă, adâncind particularismele locale și încurajând tendințele de rebeliune. Frederic II, care a trăit în sudul Italiei, a înființat universitatea din Bologna pentru a formă funcitonari de stat și a stăpânit în Germania prin acordarea prerogativelor regale, cedând autoritatea și proprietățile Bisericii și prinților. Acesta a dus la scindarea
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
și Marienburg în 1422, încheiate cu umilitoarea pace de la Torun în 1466, au dovedit izolarea dramatică. Pasivitatea imperiului a dus la pierderea unei mari părți a cuceririlor întreprinse în secolele anterioare, încurajând instabilitata frontierei estice. Între 1419-1434 s-a desfășurat rebeliunea husită. Sigismund de Luxemburg i-a lăsat pe principi să preia singuri misiunea de a coaliza forțele. În final, Sfântul Imperiu Roman s-a dezembrat. Pe fondul unor războaie neîncetate, teritoriul s-a împărțit în 350 de unități distincte-Landschaften, conduse
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
au solicitat și la 22 martie 1867, el și-a reluat titlul de general care îi fusese conferit de către Republica Romană. La început, opinia publică l-a susținut, împotriva guvernului. Ca și în trecut, el a încercat să agite o rebeliune în Statul Papal cu scopul de a justifica intervenția. Crispi l-a pus în gardă contra unui eventual nou Aspromonte. După hotărârile muncitorilor francezi și germani împotriva războiului, el a participat, în septembrie 1867, la de la Geneva, congres pacifist unde
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]