17,529 matches
-
proiecții figurative) într-o realitate psihică externă, acolo unde capătă noi trăsături după "materializarea" lor în diferite forme. Comun ambelor tipuri de imagine despre care vorbeam (icastică și iconică) este faptul că definiția lor particulară include în mod obligatoriu în raport cu referentul atât ideea de asemănare, cât și ideea de diferență, pentru că ea poate fi și efectul unei experiențe de ordin optic, dar și, într-un alt plan, al unei activități pur intelectuale și imaginative, cum considerau chiar primii ei teoreticieni. Complicatele
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
singurul autentic) și cópii (considerate a fi identice, dar nu "autentice"). Problema, spune Thomas, amintindu-l pe Ricœur, rezidă de fapt în relația dintre identitate (autentică) și ipseitate (dedublare a ei), dintre esență și aparență. Imaginea ar fi reproducerea unui referent receptat prin intermediul simțurilor, în special cel vizual; în consecință, se bazează pe fenomene ale percepției, fiziologice și psihologice. Modul în care este produsă această imagine internă ține de mecanismul analogiilor, chiar dacă sistemul nervos care o produce nu recurge la resurse
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
devine conștient de sine însuși și iluzia speculară se destramă, se instalează mitologia armonioasă a dublului, a fratelui geamăn, a alter-ego-ului sau a celuilalt-asemănător. Reprezentarea, schemă de reproducere a unei informații senzoriale sau intelective, posibilă cu ajutorul funcției imaginative mimetice, subiectivează referentul (obiectul), reinvestit cu semnificații chiar prin procesul de de-materializare. Studiile asupra imaginarului, subliniază Thomas, caută să identifice modalitățile operatorii prin care modelul ajunge să se confunde cu imaginea sa, iar subiectul cu universul său obiectual (23). Are loc în
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
acela că imaginarul lor colectiv se menține relativ omogen, schematic, dar are în mod necesar și forță de reprezentare în planul discursului identitar. El ar intra în ceea ce semioticienii numesc "iluzia semiologică", pentru că semnul, încărcat simbolic, s-ar confunda cu referentul său. "Efectul de real" pe care îl creează structurile imaginarului s-ar datora "retoricii realității", pe de o parte, dar și credinței că semnul este dotat cu capacitatea de a fi ceea ce indică; de fapt, că el nu există ca
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau doar unitățile create de cele două funcții ale imaginației, care îi și determină componentele fundamentale. Limbajul sau reprezentarea, mitul sau simbolul sunt în mod deliberat construcții bazate pe convenții sau pe analogii formale, interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât de exploatată în imaginarul popular creștin (ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
viziune (prin imaginația onirică sau fantezie). Rolul ei aici este de a păstra sau a transfera o semnificație, pe o schemă particulară, prin filtrul unei conștiințe individuale sau colective, înspre o altă "existență", în parte independentă de creatorul sau de referentul său ori înspre o altă entitate (posteritatea sau alteritatea). La un prim nivel de reprezentare, conținuturile ei sunt strict informative, lipsite de interes pentru memorie și pentru conotări suplimentare. Abia într-o a doua etapă a procesului de semantizare, în
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o altă entitate (posteritatea sau alteritatea). La un prim nivel de reprezentare, conținuturile ei sunt strict informative, lipsite de interes pentru memorie și pentru conotări suplimentare. Abia într-o a doua etapă a procesului de semantizare, în care reprezintă simbolic referentul, imaginea devine o unitate funcțională a sistemului imaginarului. Astfel privită, ea ajunge să compenseze pentru utilizator incertitudinile și să atenueze sentimentul de nesiguranță în lipsa unor răspunsuri existențiale certe. Devine un mijloc de (auto)cunoaștere, datorită distanței foarte reduse care o
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
al doilea rând, dacă luăm în considerație faptul (demonstrat și pe cale experimentală) că există o interdependență între diferitele organe de simț, care funcționează întotdeauna împreună și legat)". Manoliu-Manea (1977) propune o analiză semantico-sintactică în termenii teoriei localiste. După cum precizează autoarea, referentul din poziția subiectului verbelor de percepție, ca receptor al senzațiilor, poate fi interpretat ca Locativ. În strânsă legătură cu această concepție semantică asupra verbelor de percepție, obiectul sau evenimentul perceput pot fi considerate actanți neutri sau sursă a senzației. Dima
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
Verbul a percepe poate fi folosit ca hiperonim 7 al verbelor de percepție fizică inerentă ca a vedea, a auzi, a mirosi etc. și al verbelor de reprezentare mentală, cognitive, desemnând procese de natură fizică sau cognitivă înregistrate de un referent cu trăsătura semantică internă [+Animat]. Față de a percepe, celelalte verbele care desemnează percepția sunt considerate hiponime, pe baza relației definite de Lyons (1977: 291) ca o relație semantică paradigmatică dintre un lexem mai specific, subordonat, și un lexem mai general
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
și prezența unui sem individualizator variabil, care exprimă mijloacele diferite de captare de informației senzoriale: [Cu ajutorul văzului/auzului/mirosului]. Componenta nonintențională a percepțiilor denotate de aceste verbe este prezentă prin menționarea trăsăturilor văz, auz, miros, care sunt proprietăți inerente ale referenților cu trăsătura [+Animat]. Verbul a simți este nonspecificat cu privire la tipul de percepție senzorială exprimată. A simți redă atât percepții fizice senzoriale, cât și percepții abstracte, cognitiv-afective, fiindcă, așa cum se specifică în definiția lexicografică, poate surprinde și percepția unei calități. Paradigma
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
acestor unități lexicale în clasa verbelor de percepție se explică prin proprietatea lor comună de a exprima stări care, indirect, se interpretează ca percepții: a arăta/a suna/a mirosi cumva înseamnă "a fi perceput vizual/auditiv/olfactiv de către un referent". Cele stări stări cu structura [a arăta/a suna/a mirosi + proprietate], care evocă percepții vizuale, auditive și olfactive, nu pot exista în absența unui referent, lexicalizat sau nelexicalizat, care să înregistreze senzorial informațiile de natură fizică exprimate. Între aceste
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
a suna/a mirosi cumva înseamnă "a fi perceput vizual/auditiv/olfactiv de către un referent". Cele stări stări cu structura [a arăta/a suna/a mirosi + proprietate], care evocă percepții vizuale, auditive și olfactive, nu pot exista în absența unui referent, lexicalizat sau nelexicalizat, care să înregistreze senzorial informațiile de natură fizică exprimate. Între aceste verbe și cele de la (8) -(11) există însă o diferență semantico-sintactică, care impune tratarea lor ca două subclase distincte. În exemplul (15) se exprimă proprietatea referentului
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
referent, lexicalizat sau nelexicalizat, care să înregistreze senzorial informațiile de natură fizică exprimate. Între aceste verbe și cele de la (8) -(11) există însă o diferență semantico-sintactică, care impune tratarea lor ca două subclase distincte. În exemplul (15) se exprimă proprietatea referentului din poziția subiectului de a percepe stimulii vizuali, în timp ce în exemplul (16) percepția este atribuită unui referent nelexicalizat (asimilat locutorului), iar referentul din poziția subiectului este, de fapt, obiectul percepției. Percepția exprimată de un verb ca a arăta este inerent
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
cele de la (8) -(11) există însă o diferență semantico-sintactică, care impune tratarea lor ca două subclase distincte. În exemplul (15) se exprimă proprietatea referentului din poziția subiectului de a percepe stimulii vizuali, în timp ce în exemplul (16) percepția este atribuită unui referent nelexicalizat (asimilat locutorului), iar referentul din poziția subiectului este, de fapt, obiectul percepției. Percepția exprimată de un verb ca a arăta este inerent evaluativă: (15) Andrei vede bine. (16) Andrei arată bine. 4.3. Verbele de percepție intențională Verbele prototipice
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
însă o diferență semantico-sintactică, care impune tratarea lor ca două subclase distincte. În exemplul (15) se exprimă proprietatea referentului din poziția subiectului de a percepe stimulii vizuali, în timp ce în exemplul (16) percepția este atribuită unui referent nelexicalizat (asimilat locutorului), iar referentul din poziția subiectului este, de fapt, obiectul percepției. Percepția exprimată de un verb ca a arăta este inerent evaluativă: (15) Andrei vede bine. (16) Andrei arată bine. 4.3. Verbele de percepție intențională Verbele prototipice care conțin în matricea semantică
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
de percepție "inertă" (engl. verbs of inert perception), verbe de percepție activă (engl. verbs of active perception) și verbe de percepție pasivă (engl. verbs of passive perception). Pe de o parte, autorul asociază aceste clasificări cu gradul de implicare a referentului din poziția subiectului în procesul de percepție: în cazul primei clase de verbe, acesta înregistrează inerent informația senzorială prin faptul că posedă respectiva facultate senzorială, față de procesele de percepție activă, în care perceptorul controlează procesul percepției. A treia clasă este
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
am văzut ploaia udându-mi grădina.' * Léa regarde [perception active] le paysage. 'Léa privește peisajul.' Gisborne (2010) remarcă existența a trei clase de verbe de percepție, pe care le definește prin membrii lor prototipici, cărora le asociază rolul tematic al referentului subiect. Astfel, autorul se referă în lucrarea sa la următoarele clase de verbe: LOOK/A (engl. agentive perception verbs), SEE/E (engl. experiencer perception verbs), LOOK/P (engl. perception verbs with a percept subject). 3.2. Relevanța abordării aspectuale în
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
50) De cinci ani nu mai vede ("de cinci ani este nevăzător; și-a pierdut vederea"). Verbele de percepție nonintențională pot apărea însoțite de verbe aspectuale și la forma negativă. Întreaga construcție marchează o schimbare calitativă a proprietății perceptuale caracteristice referenților cu trăsătura [+Animat], nu anularea sau pierderea acesteia: (51) Am început să nu mai văd. = Nu mai văd bine. * Trăsătura [±Schimbare] se raportează la posibilitatea de a urmări un proces în desfășurare, deci de a-l segmenta mental în faze
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
de stare este "confirmată" de imposibilitatea de a le folosi la aspectul progresiv, precum și de imposibilitatea coocurenței cu expresii adverbiale ca deliberately 'în mod deliberat'. În utilizarea "atributivă", susține Gisborne, verbele look 'a arăta' și sound 'a suna' cu un referent [+Uman] în poziția subiectului, pot desemna și evenimente dinamice, având, într-un anumit sens, o lectură cauzativă, deci implicând prezența unui subiect agentiv, care își "ajustează" imaginea în fața unui perceptor presupus generic, cu scopul de a crea o anumită percepție
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
prăjitură.' (apud Pustejovsky 1995: 47) În cele două exemple, verbul bake 'a coace' are două citiri: în primul exemplu, exprimă o schimbare de stare, în timp ce în al doilea exemplu acțiunea exprimată este de tip producere. Diferența este dată de tipul referentului din poziția de argument intern al verbului. Aceeași situație este ilustrată în exemple cu verbul cook 'a găti' ca: (6) Mary cooked the carrots. 'Maria a gătit morcovii' (7) Mary cooked a meal. 'Maria a (pre)gătit ceva de mâncare
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
vede nimic, când verbul are interpretare de proprietate. Sensurile contextual-determinate se actualizează în anumite configurații sintactice sau doar la anumite forme din paradigma verbului. Acestea depind de tipul de regim verbal, de exprimarea sau neexprimarea complementelor, de natura semantică a referentului din poziția subiectului, de asocierea cu diferite determinări circumstanțiale. De exemplu, sensul "a se convinge de ceva cercetând, examinând" se actualizează când argumentul intern al verbului se realizează propozițional, introdus de un cuvânt relativ: a vedea ce face, a vedea
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
bed and saw, shockingly, [that she was dead]. 'Sara se întoarse în pat și văzu, șocată, că era moartă' (apud Alm-Arvius 1993: 73) Gisborne afirmă că un mijloc de a distinge între sensurile cuvintelor este exploatarea restricțiilor selecționale și că referenții propozițiilor de mai sus introduse prin complementizatorul that 'că' diferă, din punct de vedere ontologic, de entități sau evenimente. Complementele având drept centru complementizatorul that 'că' exprimă, în sensul logicist, propoziții, deci se situează în afara timpului și a localizării, față de
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
sus că verbul see 'a vedea', sinonim cu a înțelege, a realiza permite, în această utilizare, trei contexte sintactice: (a) ștergerea obiectului direct, folosirea absolută, context în care verbul desemnează o proprietate; (b) construirea cu un obiect direct al cărui referent este caracterizat prin trăsătura semantică [-Animat]; c) construirea cu o propoziție conjuncțională având drept centru complementizatorul that. Ceea ce i se poate reproșa unui astfel de demers lexicografic este: nespecificarea mai exactă a naturii referenților (în cazul de față, a referenților
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
cu un obiect direct al cărui referent este caracterizat prin trăsătura semantică [-Animat]; c) construirea cu o propoziție conjuncțională având drept centru complementizatorul that. Ceea ce i se poate reproșa unui astfel de demers lexicografic este: nespecificarea mai exactă a naturii referenților (în cazul de față, a referenților din poziția obiectului direct) de care depinde sensul global al predicației, dar și inexistența unei ierarhizări care să dea seama de legătura dintre diferite sensuri, de transferurile semantice și să poată, eventual, explica direcția
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
referent este caracterizat prin trăsătura semantică [-Animat]; c) construirea cu o propoziție conjuncțională având drept centru complementizatorul that. Ceea ce i se poate reproșa unui astfel de demers lexicografic este: nespecificarea mai exactă a naturii referenților (în cazul de față, a referenților din poziția obiectului direct) de care depinde sensul global al predicației, dar și inexistența unei ierarhizări care să dea seama de legătura dintre diferite sensuri, de transferurile semantice și să poată, eventual, explica direcția de generare a sensurilor secundare. 3
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]