2,703 matches
-
se exprimă în basme. Basmele te fac să visezi, propunându-ți istorii „gata făcute” ce reiau motivele cele mai răspândite ale reveriei diurne. Astfel, fiecare poate găsi aici ceva ce corespunde problemei sale actuale. Cei cărora le este rușine de reveriile lor își dau seama că temele acestora sunt comune tuturor, ba mai mult, că ele au valoare, de vreme ce sunt povestite și scrise, iar oamenii se bucură împreună de ele. Nu vom cita aici decât câteva dintre temele cel mai des
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dau seama că temele acestora sunt comune tuturor, ba mai mult, că ele au valoare, de vreme ce sunt povestite și scrise, iar oamenii se bucură împreună de ele. Nu vom cita aici decât câteva dintre temele cel mai des întâlnite în reveriile individuale și care sunt reluate în basme. Cele mai multe dintre basme se întemeiază pe reușită, fie în planul țelurilor ambițioase împlinite (putere și bogăție), fie în planul cuceririlor amoroase. Pentru a amplifica dificultatea întreprinderii eroului, acesta se află de obicei într-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
erou de vrăji și-l sfătuiește (pentru că el vorbește asemenea oamenilor). Apoi mai sunt abordate și alte teme. Rivalitatea dintre frați și surori se sfârșește de obicei prin victoria celui mai tânăr. Ostilitatea față de părinți este mai deghizată decât în reveria sângeroasă a lui Zorn (1977/1979). Astfel,nu adevărata mamă este agresată, ci dublul său: mama vitregă cea rea. Găsim aici o altă justificare a agresivității împotriva propriilor părinți. În basme, copiii sunt aproape întotdeauna fiice și fii plini de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ucigași. După această trecere în revistă, înțelegem bine afirmația lui Freud (1908c/1985) conform căreia basmele și miturile sunt „visele seculare ale tinerei umanități”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Sublimarea și refugiul în reverie au în comun faptul că amândouă sunt sursa unor producții imaginare. Două diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar lipsește în reverie. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Sublimarea și refugiul în reverie au în comun faptul că amândouă sunt sursa unor producții imaginare. Două diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar lipsește în reverie. Deși, așa cum afirmă Bachelard (1960), „sub orice poem găsim o reverie”, elementele acestei reverii trebuie să fie adesea îndelung prelucrate de scriitor pentru a se ridica
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în reverie au în comun faptul că amândouă sunt sursa unor producții imaginare. Două diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar lipsește în reverie. Deși, așa cum afirmă Bachelard (1960), „sub orice poem găsim o reverie”, elementele acestei reverii trebuie să fie adesea îndelung prelucrate de scriitor pentru a se ridica la rangul de poem. Freud (1911/1984) face aceeași remarcă. La origine, artistul caută
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
producții imaginare. Două diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar lipsește în reverie. Deși, așa cum afirmă Bachelard (1960), „sub orice poem găsim o reverie”, elementele acestei reverii trebuie să fie adesea îndelung prelucrate de scriitor pentru a se ridica la rangul de poem. Freud (1911/1984) face aceeași remarcă. La origine, artistul caută să fugă de realitate și să își satisfacă dorințele erotice și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar lipsește în reverie. Deși, așa cum afirmă Bachelard (1960), „sub orice poem găsim o reverie”, elementele acestei reverii trebuie să fie adesea îndelung prelucrate de scriitor pentru a se ridica la rangul de poem. Freud (1911/1984) face aceeași remarcă. La origine, artistul caută să fugă de realitate și să își satisfacă dorințele erotice și ambițioase în reverie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reverii trebuie să fie adesea îndelung prelucrate de scriitor pentru a se ridica la rangul de poem. Freud (1911/1984) face aceeași remarcă. La origine, artistul caută să fugă de realitate și să își satisfacă dorințele erotice și ambițioase în reverie. El părăsește însă lumea visului pentru a reveni în realitate atunci când dă formă creațiilor sale, grație talentului literar pe care-l posedă. În altă ordine de idei, sublimarea este o renunțare parțială la narcisismul și la magia ce caracterizează reveria
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reverie. El părăsește însă lumea visului pentru a reveni în realitate atunci când dă formă creațiilor sale, grație talentului literar pe care-l posedă. În altă ordine de idei, sublimarea este o renunțare parțială la narcisismul și la magia ce caracterizează reveria. Sartre (1940/1986) subliniază acest aspect foarte primitiv al reveriei. „Actul de imaginare... este un act magic. Este o incantație menită să determine apariția obiectului la care ne gândim, a lucrului pe care-l dorim, astfel încât să-l putem lua
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
realitate atunci când dă formă creațiilor sale, grație talentului literar pe care-l posedă. În altă ordine de idei, sublimarea este o renunțare parțială la narcisismul și la magia ce caracterizează reveria. Sartre (1940/1986) subliniază acest aspect foarte primitiv al reveriei. „Actul de imaginare... este un act magic. Este o incantație menită să determine apariția obiectului la care ne gândim, a lucrului pe care-l dorim, astfel încât să-l putem lua în stăpânire. În acest act există întotdeauna ceva imperios și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să-l putem lua în stăpânire. În acest act există întotdeauna ceva imperios și copilăresc, un refuz de a ține seama de distanță, de dificultăți.” Sublimarea ia în considerare existența celuilalt, prezent în mod virtualca eventual cititor. Ea depășește egocentrismul reveriei banale, pentru a se ridica până la statutul de operă care poate fi comunicată. Uneori însă, scriitorului nu-i reușește întru totul această distanțare. Ne vom găsi atunci în fața unor opere aflate undeva între reverie și creație (ceea ce se cheamă „literatură
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
virtualca eventual cititor. Ea depășește egocentrismul reveriei banale, pentru a se ridica până la statutul de operă care poate fi comunicată. Uneori însă, scriitorului nu-i reușește întru totul această distanțare. Ne vom găsi atunci în fața unor opere aflate undeva între reverie și creație (ceea ce se cheamă „literatură de citit în tren”), pe care Freud (1908c/1985) le descrie cu malițiozitate. În această literatură sunt reluate ca atare toate elementele reveriei egocentrice. Eroul este invincibil și perfect, totul îi reușește, iar personajele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
distanțare. Ne vom găsi atunci în fața unor opere aflate undeva între reverie și creație (ceea ce se cheamă „literatură de citit în tren”), pe care Freud (1908c/1985) le descrie cu malițiozitate. În această literatură sunt reluate ca atare toate elementele reveriei egocentrice. Eroul este invincibil și perfect, totul îi reușește, iar personajele care îl înconjoară sunt fie întru totul bune și devotate, fie pe de-a-ntregul rele (dușmanii săi). În fond, avem de-a face cu o copie fidelă a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dușmanii săi). În fond, avem de-a face cu o copie fidelă a unui „vis diurn naiv”. În schimb, subliniază Freud (1908c/1985), adevăratul creator literar ne seduce prin calitățile estetice ale creației sale și prin atenuarea caracterului egocentric al reveriei pe care ne-o transmite prin opera sa. Este vorba aici de domeniul experienței culturale, această a treia viață pe care o descrie Winnicott (1967/1977) și care nu este un vis personal, nici adaptarea la realitatea exterioară, ci constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prin opera sa. Este vorba aici de domeniul experienței culturale, această a treia viață pe care o descrie Winnicott (1967/1977) și care nu este un vis personal, nici adaptarea la realitatea exterioară, ci constituie „prețiosul aport al sănătății”. În reveria declanșată de o piesă de teatru se poate infiltra și un alt mecanism de apărare: identificarea. Adultul sufocat de o existență banală se identifică atunci cu eroul pe care dramaturgul l-a inventat. Freud (1905 sau 1906/1984), căruia îi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este valabilă și pentru eroii de roman. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Putem analiza semnificația pe care o are această apărare pentru patologie încercând să răspundem la două întrebări: - Care sunt patologiile declarate cărora le este asociat refugiul în reverie? - Care sunt inconvenientele excesului sau absenței reveriei, atât la copil, cât și la adult? Freud și Breuer au remarcat la pacientele isterice prezența frecventă a unor reverii diurne. Breuer (1895/1965) presupune că pornind de la aceste reverii se dezvoltă stări
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Putem analiza semnificația pe care o are această apărare pentru patologie încercând să răspundem la două întrebări: - Care sunt patologiile declarate cărora le este asociat refugiul în reverie? - Care sunt inconvenientele excesului sau absenței reveriei, atât la copil, cât și la adult? Freud și Breuer au remarcat la pacientele isterice prezența frecventă a unor reverii diurne. Breuer (1895/1965) presupune că pornind de la aceste reverii se dezvoltă stări hipnoide care sunt „fundamentul, condiția necesară unei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la două întrebări: - Care sunt patologiile declarate cărora le este asociat refugiul în reverie? - Care sunt inconvenientele excesului sau absenței reveriei, atât la copil, cât și la adult? Freud și Breuer au remarcat la pacientele isterice prezența frecventă a unor reverii diurne. Breuer (1895/1965) presupune că pornind de la aceste reverii se dezvoltă stări hipnoide care sunt „fundamentul, condiția necesară unei isterii”. Chiar și în absența acestor stări hipnoide, se știe că, în cazul personalității isterice, în percepția realului se infiltrează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
asociat refugiul în reverie? - Care sunt inconvenientele excesului sau absenței reveriei, atât la copil, cât și la adult? Freud și Breuer au remarcat la pacientele isterice prezența frecventă a unor reverii diurne. Breuer (1895/1965) presupune că pornind de la aceste reverii se dezvoltă stări hipnoide care sunt „fundamentul, condiția necesară unei isterii”. Chiar și în absența acestor stări hipnoide, se știe că, în cazul personalității isterice, în percepția realului se infiltrează o serie de reprezentări imaginare, iar reveriile romanești, fixațiile amoroase
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pornind de la aceste reverii se dezvoltă stări hipnoide care sunt „fundamentul, condiția necesară unei isterii”. Chiar și în absența acestor stări hipnoide, se știe că, în cazul personalității isterice, în percepția realului se infiltrează o serie de reprezentări imaginare, iar reveriile romanești, fixațiile amoroase fără speranță și proiectele irealiste sunt cât se poate de frecvente (Lansier și Olivier-Martin, 1993). Un alt tip de patologie - personalitatea schizoidă - este caracterizată printr-o tendință spre visare, spre izolare, „spre abandonul vieții practice în favoarea vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
spre abandonul vieții practice în favoarea vieții interioare... Încă din copilărie, schizoidul dă dovadă de predilecție pentru tot ceea ce face omul să mediteze și să viseze (lecturile)... Este un visător treaz” (Lafon, 1973). Îngrijorător aici nu este atât excesul cantitativ al reveriei, cât preferința manifestată pentru activitatea imaginară în detrimentul vieții reale. Sartre (1940/1986), căruia îi datorăm această remarcă, subliniază faptul că indivizii preferă viața imaginară nu din cauza mediocrității vieții reale, ci pentru că ea „nu presupune nici o adaptare, în timp ce realul este întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Sartre (1940/1986), căruia îi datorăm această remarcă, subliniază faptul că indivizii preferă viața imaginară nu din cauza mediocrității vieții reale, ci pentru că ea „nu presupune nici o adaptare, în timp ce realul este întotdeauna imprevizibil. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării în reverie: totul este bine stabilit”. În sfârșit, o altă apropiere care s-ar putea face este aceea între refugiul în reverie și halucinație, manifestare patologică aflată și ea la originea unor producții imaginare create de subiect. Aici însă, confuzia între cele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ci pentru că ea „nu presupune nici o adaptare, în timp ce realul este întotdeauna imprevizibil. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării în reverie: totul este bine stabilit”. În sfârșit, o altă apropiere care s-ar putea face este aceea între refugiul în reverie și halucinație, manifestare patologică aflată și ea la originea unor producții imaginare create de subiect. Aici însă, confuzia între cele două este exclusă. Această distincție este cu claritate pusă în evidență de H.Faure (1965): „Subiectul (nesupus halucinației) știe că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
halucinație, manifestare patologică aflată și ea la originea unor producții imaginare create de subiect. Aici însă, confuzia între cele două este exclusă. Această distincție este cu claritate pusă în evidență de H.Faure (1965): „Subiectul (nesupus halucinației) știe că ele (reveriile sale) nu există decât pentru el și că le poartă în întregime în interiorul său”. Faure mai pune în evidență și o altă diferență importantă: pentru el nu există vreo confuzie între spațiul interior și cel exterior. Reveria este autonomă în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]