2,564 matches
-
lipsă de maniere ! Ce educație proastă ! Dar nu vei putea să mai spui nimănui, doar tu singură l-ai ascuns aici ! Asta nu-i filantropie, tu te laisses faire, spune Niki, și are, ca totdeauna, dreptate ! Stai nemișcată și-ți rezemi ceafa pe spătarul înalt, pielea lui coaptă a plesnit de veche și din ea îți curge în păr rumeguș muced, dar nu te mișca, nu ! Musafirii care spală vasele în bucătărie au să te audă ! Mesteci torta tot mai greu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vorbea rusește. Căutau băutură, s-a Înțeles cu Gărdăreanu să le dea niște țuică, ei ar fi dat să intre În curte, că doar așa făceau, peste tot pe unde au ajuns, se serveau singuri, dar boierul stătea În prispă, rezemat În pușca de vînătoare. Cum erau rătăciți printre dealurile alea numai ei, probabil că și-au dat seama că, dacă-și puneau satul În cap, restul trupei nu mai găsea nimic din ei... PÎnă la urmă am scăpat, ne-am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și bufnea cu mai multă forță? Alex nu vorbise nimănui despre aceste temeri iraționale și lipsite de substanță, care o chinuiau și care nu erau poate nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât umbrele proiectate de propria ei moarte. Rezemată de consola căminului, cu fruntea înclinată, reflectată în oglinda mare, cu ramă de aur boltită, atingea cu duioșie micul alai de figurine de bronz care se găseau acolo de atâta vreme, încă de pe timpul lui Alan. Flăcările din cămin lingeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
chinezesc ginkgo, atât de ciudat și de bătrân. Atinse delicat poalele copacului, unde încolțiseră de curând mici vălătuci verzi, lipsiți de tulpină. Se trânti sub copac și-l lăsă pe Zet să i se urce pe piept și să-și rezeme lăbuțele din față pe umerii lui. Oricât de neașteptat și-ar fi înălțat capul, nu-l putea surprinde pe Zet privind în altă parte decât fix în ochii lui, cu caracteristica-i expresie provocătoare și zeflemitoare. Când se plictisiră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a binelea. Umplea cămăruța cu prezența lui de urs și cu mirosul lui. Se uită mohorât la George. Acesta din urmă nu căuta să-și ascundă emoția. Dimpotrivă, încerca o vagă plăcere agresivă în a se lăsa pradă ei. Se rezemă de perete și își duse o mână la gât. Apoi își trecu mâna peste ochi și spuse cu o voce tremurătoare: — Ei bine, bună ziua. — Bună ziua, ce mai faci? Avea o voce curios de emfatică în care se amestecau engleza academică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
scârțâit puternic, urmat de o bufnitură metalică. Ușa din stânga se deschise și se închise. Părintele Bernard se îndepărtă de penitenta lui, ochii lui obișnuiți cu semiobscuritatea, fură orbiți o clipă de roșul și albastrul strălucitor al lui Hristos, înalt, neînduplecat, rezemat în sabie, reprezentat în vitraliul geamului dinspre apus. Un pas greoi, o formă mătăhăloasă, înaintau de-a lungul naosului. Părintele Bernard sări în picioare. John Robert, cu vederea și mai orbită de brusca trecere de la lumină la întuneric, se îndrepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
curbau spre interior vârfurile ascuțite ca niște țepușe. Turbat de propria lui tâmpenie și provocat acum de râsetele spectatorilor, alerga de colo-colo, holbându-se prin lentilele stropite de ploaie ale ochelarilor, încercând să găsească un loc pe care să-și rezeme piciorul, străduindu-se să se apuce cu mâinile de marginile curbate și tăioase ale barelor. Dar erau prea înalte și el nu era îndeajuns de puternic. Încurajările spectatorilor deveniseră triviale. O figură autoritară se detașă din mulțime, Nesta Wiggins în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
eu să aflu...“ O cuprinse o adâncă mâhnire. — Nu știu. Mi-a cerut atunci să vin la el ca să discutăm despre închirierea Papucului. Asta a fost tot. — Și nu l-ai mai văzut de atunci? — Nu. George păru ușurat. Se rezemă de speteaza scaunului, lăsându-și gândurile să rătăcească. Acum era rândul lui Alex să se învârtească prin cameră. Și cum o mai duci tu cu Rozanov? — Eu? Mă iubește, mă urăște, mă îmbătrânește, mă trage îndărăt. Vechea poveste. Cum o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dar care, fără îndoială, era doar rezultatul unei extreme concentrări. Această concentrare asupra persoanei lui începuse să-i inspire lui Tom un soi de panică, se simțea parcă prins în capcană. Ar fi vrut să se ridice și să se rezeme de polița căminului sau să deschidă ușa dinspre hol. Dar nu se putea urni. Era țintuit de privirea fixă a lui John Robert și de scopul urmărit de acesta. — Poate că ați vrea să mă lămuriți, spuse Tom, pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu poate însoțitoarea ei să îndeplinească acest rol? — Întrebi dacă doresc să ții băieții departe de ea. Da. Asta vreau - clar. Dar cum pot face asta? Nu pot să-i dedic tot restul vieții mele. John Robert rămase tăcut; se rezemă de speteaza scaunului și continuă să-l fixeze pe Tom. Tom își spuse: „În ce vrea să mă transforme, ce-i misiunea asta pe care mi-o impune cu de-a sila? Să plec, să fug? Să „mă port ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din răspunsul lui John Robert. Atunci ce doriți? Doresc să te căsătorești cu ea. John Robert se ridică în picioare, iar Tom, când forma uriașă a filozofului ajunse să obtureze lumina ferestrei, sări de pe scaun și se retrase câțiva pași, rezemându-se de bufetul lucios, instabil. Rămaseră în această poziție, John Robert, cu gura deschisă, fixându-l pe Tom, iar Tom holbându-se la imaginea tulbure a capului filozofului, îndărătul căruia soarele rece, radios, sclipea pe ramurile frământate ale mărului. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se îndreptă tiptil spre ușă și, fără să privească îndărăt, ieși în coridor, orbit din nou de obscuritate, după lumina soarelui din dormitor. Clipi și privi în dreapta și în stânga. Nu era țipenie de om. Ba da, era cineva, o femeie, rezemată de zid, alături de ușa pe care scria „Intrarea strict oprită“. Diane. Din momentul în care se îndepărtase „ca o vidră“ de prezența acvatică și de atingerea atât de strict interzisă a lui Tom McCaffrey, Diane intrase într-o stare vecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de el. Dar, în aceeași clipă, o limbuță roză îi linse mâna. Gabriel veni într-un suflet, îl înfășură pe Zet într-un prosop uscat, apoi se așeză pe nisip și începu să-l frece cu putere. Adam, transfigurat, se rezemă de umărul ei, plângând de bucurie. Brian stătea în spatele lor, întinzându-și mâinile într-un incoerent gest de recunoștință. (Tom avea să comenteze mai târziu că arătau ca Sfânta Familie împreună cu Ion Botezătorul.) — Și mie mi-e frig, spuse George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bietul nenorocii; milă față de vulnerabilitatea patetică a trupului său bătrân, palid, mânjit, flasc. Se chinuia acum să sară peste gardul din fundul grădinii, apucându-se cu mâinile de vârfurile șipcilor (pline de așchii, după cum știa Gabriel) și încercând să-și rezeme picioarele încălțate în pantofii scâlciați pe barele transversale, de pe care aluneca întruna. Și în tot acest timp, Zet dansa în jurul călcâielor nenorocitului, lătrând din răsputeri. Gabriel și-l imagină pe om încălecând, în pielea goală, scândurile negeluite, scrijelite și țepoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trebuia să spună, și anume purul adevăr. Începu: E odios. Mi s-a făcut greață când am citit. Dar știți bine ce sunt rubricile de cancan. Totul e numai minciună... Așa să fie? Tom stătea cu spatele la fereastră, iar Rozanov se rezema de ușa închisă. Băiatul își dădea seama că filozoful tremura de furie și că în colțurile gurii i se adunaseră bășicuțe de spumă. Trase adânc aer în piept. Începuse și el să tremure. Stați o clipă, așteptați, am să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
decât o farsă... O farsă? Ești în toate mințile? Știu că-i îngrozitor, dar nu a fost vina mea, toate celelalte au fost născocite de gazetă. Vrei să spui că, pur și simplu, au inventat ideea că... John Robert își rezemă spatele de ușă și își deschise larg, ca un animal, gura umedă, spumegândă. Tom aproape că începu să plângă de frică și de deznădejde. Spuse scâncind: — N-am făcut nimic rău. Rozanov rosti cu dificultate: — Vrei să spui că ziarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
e foarte bolnav, dar nu credeam că e chiar atât de grav, și pe urmă mi-a telefonat doctorul și, slavă Domnului, am mai sosit la timp ca să-l... ca să-mi iau rămas-bun. Izbucni din nou în lacrimi și se rezemă de umărul lui Tom. Dorothy Osmore intră val-vârtej. Chiar și în acest moment nu se putu uita la Anthea fără să se simtă exasperată de greșeala lui Greg. Era o femeie cu o fire generoasă, dar nu se putu împiedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei. Hattie se simțea năpădită de un val de independență iritată, care făcea ca răspunsul ei să nu fie ipocrit. John Robert se așeză pe unul din scaunele mai masive, evitându-le pe cele de bambus. Hattie rămase în picioare, rezemată de consola căminului și ferindu-și fusta de focul dela soba cu gaz pe care-o aprinsese, întrucât seara era răcoroasă. John Robert îi zise: — Fii atentă, ai să-ți arzi rochia. Oricum, nu e nevoie de foc la vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
șina ei și păși tiptil afară din dulap. Ușa camerei de zi era închisă, glasurile continuau să se audă. Tom începu să coboare scara, treaptă cu treaptă, evitând orice zgomot, spre ușa de jos pe care Diane o lăsase deschisă. Rezemându-se cu toată greutatea trupului de balustradă și pășind în vârful picioarelor, se și vedea în stradă, la libertate. Dar în aceeași clipă își aduse aminte că-și lăsase pălăria și pardesiul pe jos, într-un colț din camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
demn, gardianul copilăriei ei, transformat subit într-un bătrân patetic, văicăitor, care scuipă când vorbește. În același timp îi simțea prezența, apropierea, în aceeași cameră cu ea, de parcă ar fi fost un animal enorm, necontrolat. John Robert stătea cu spatele rezemat de perete, ușor înclinat în față, cu mâinile atârnându-i pe lângă trup, cu capul lui mare și buzele îndreptate fățiș către ea. — Avea dreptate să spună că n-ar fi trebuit să fiu cu tine aici, zise el. — Cine avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
însă, gata să izbucnească în plâns, îl luă în brațe pe Zet și alergă la Gabriel. Se îndreptară împreună spre ușă. Brian îi urmă mormăind: „Dracu să le ia pe toate!“ Tom se uită la George, care ședea cu palmele rezemate pe genunchi, privind în gol, cu buzele întredeschise și încruntându-și ușor sprâncenele. —Du-te, Tom dragă, pe tine nu sunt supărată, îi spuse Alex. Tom ieși, închizând ușă după el. Coborî scările. Ușa de jos era deschisă, rămasă astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din nou și se îndreptă spre bibliotecă; se uită la ea, dar fără să vadă cărțile. Era ceva jalnic în poziția lui, de parcă s-ar fi așteptat să fie împușcat pe la spate. Pe urmă se întoarse cu fața spre preot, rezemându-se de bibliotecă. Părintele Bernard stătea în picioare; își simți brusc inima inundată de milă pentru George. Ce este, fiule? George păstră tăcerea, o bucată de timp, plimbându-și privirile sălbatice prin încăpere, de parcă ar fi căutat ceva. Apoi începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îl pofti din nou să ia loc, numai că George refuza să se așeze. Se duse din nou spre bibliotecă și se întoarse cu spatele, în aceeași atitudine tristă, penitentă, care-l îndurera în chip inexplicabil pe părintele Bernard. Se rezemă de rafturi, frecându-și fruntea de cotoarele cărților. — George, nu i-ai făcut vreun rău Stellei, nu-i așa? George își întoarse capul pe jumătate și rosti pe o voce posomorâtă: — Stellei? Nu. Se întoarse apoi cu fața, își vârî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sili să respire încet și regulat. Se gândea că, desigur, mecanicii, când coborau acolo, purtau îmbrăcăminte de protecție și măști împotriva căldurii. Se întoarse, cu pași lenți, spre ușa ferecată și o încercă din nou, fără nici un rezultat, apoi se rezemă de ea și o izbi cu piciorul. Era inaccesibilă, construită dintr-un metal solid, ca de altfel toate structurile care-l înconjurau, și extrem de fierbinte la atingere. Începuse să simtă că treptele încinse îi ardeau încălțămintea. Până cu câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trepte, ca niște mici cabluri de metal suspendate în aer. Nu se găseau direct deasupra capului său și, oricum, erau la o distanță de aproape doi metri înălțime. Ar fi avut nevoie de un punct intermediar pe care să-și rezeme piciorul, pentru a se putea ridica să apuce bara, dar nu vedea nimic care i-ar fi putut sluji ca sprijin decât mânerul ușii, aflat însă mai jos decât balustrada platformei pe care se afla acum. Să se sprijine măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]