KorAP: Find »[drukola/base=roși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...76 >

1,892 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

încât îi era ei de-a dreptul rușine de ce vor gândi și crede copiii. Sunt mari și știu ce înseamnă toate astea, totuși nu-i prea nimerit să audă chiar din camera tatălui lor gemetele și vorbele care o fac roșească numai când și le amintește. Din cauza asta a plecat. Și pentru că tărăgăna lucrurile, iar procesul nu mai ajungea la capăt. Cineva trebuia să taie nodul gordian. Nu s-au oprit, târând cufărul și geamantanul după ei, decât la casa bătrânească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

am recunoscut, adăugând apoi ca din întâmplare: De fapt, tocmai am terminat cronica la ultimul lui roman. M-am întors spre Joan. Telefonul ăla pe care a trebuit să-l dau înainte de cină. I-am dictat-o unui redactor. Joan roși mândră și le spuse chiriașilor ei: — Imaginați-vă... cineva dă un telefon din micul meu salon, cuvintele ajung prin fire până la Londra și peste câteva zile apar în toate ziarele. — Miracolele științei moderne, spuse Graham și începu să strângă farfuriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
A fost singurul meu gând. — Ascultă - nu m-ai ajutat deloc, absolut deloc. Nici n-ai luat legătura cu mine în tot acest timp. — Ți-am dat totuși o mulțime de bani. Nu ți-au folosit? — Ba da, desigur. Michael roși, rușinându-se că i se amintea că nici măcar nu-i mulțumise pentru generozitate. Ba da, desigur. Dar cum era să... dacă nu era Findlay, nu m-aș fi apropiat măcar de adevărul acestei afaceri. — Findlay? Doar nu te referi la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

deux-pièces-ul meu jalnic, părul pleoștit și totala absență a accesoriilor, bijuteriilor și a spilcuirii personale. Până În ziua de azi, amintirea vestimentației mele din acea zi - precum și faptul că duceam În mână ceva aducând a servietă-diplomat - continuă să Îmi provoace coșmaruri. Roșesc toată de câte ori Îmi amintesc cât de total, complet nepotrivită eram printre cele mai frumoase și stilate femei din New York. Și abia mai târziu, când am ajuns și eu la periferia clasei din care ele făceau parte, am aflat cât au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
canapea dintr‑un colț Întunecat și mi‑a comandat să stau jos. Ceea ce am și făcut. — Mă duc să aduc ceva de băut, OK? Și nu‑ți mai face atâtea griji. Nu mușc. A râs, iar eu am simțit că roșesc. Iar dacă mușc, Îți promit că o să‑ți facă plăcere. După care s‑a răsucit În loc și a pornit‑o spre bar. Ca nu cumva să leșin sau să‑mi zboare gândul la ceea ce se petrecuse, am scanat vizual bezna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Ei, sigur, dacă așa stau lucrurile, mă duc imediat! Nimic nu se compară cu un asemenea supercompliment când e vorba să mă convingă să fac ceva. Zău așa, nu era cazul să spună ceva atât de drăguț. Îmi vine să roșesc. Nu prea știam dacă ar trebui să mă concentrez asupra faptului că Miranda voia să mă duc cu ea la Paris, sau a faptului că mă voia numai pentru că mă considera o idee mai puțin neghioabă decât acele anorexice clone

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

Am stat acolo un an. Atît am putut suporta. Dacă aș fi stat mai mult, cred că pînă la urmă mi-ar fi venit să-mi zbor creierii! ZÎmbi - apoi Își dădu seama ce spusese, surprinse privirea lui Duncan și roși; și imediat Începu să vorbească din nou, să acopere gafa. Stătuse la organizația de caritate pînă toamna trecută, apoi Încercase cu jurnalismul, În scopul de a scrie pentru revistele politice. Un prieten Îi făcuse rost de „slujba de scrib“ pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pare rău. Cred că v-am creat o impresie greșită. În acel moment, Viv apăru În capul scărilor și intră În birou. Probabil că-i auzise vocea și se Întreba ce se petrece. Se uită la el uluită, iar apoi roși inexplicabil. Helen Îi surprinse privirea și-i făcu un semn să o pună În gardă. — Tocmai Îi fixam acestui domn o Întîlnire. Se pare că ușa de jos era deschisă... Totuși, omul făcu un pas Înainte și Începu să rîdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-mi Robert, te rog, zise el, și Începu să zîmbească. SÎnt sigur că fratele tău și-ar dori asta. Așa că Îi spuse Robert... — Pot să-ți spun Vivien? Sau, așa cum Îți spune Duncan, Viv? — Dacă vrei, zise ea, simțind cum roșește. Chiar nu-mi pasă. E frumos că vrei să-l ajuți pe Duncan, dar acum nu pot discuta despre asta. Nu am timp. — N-ai timp pentru fratele tău? — Am timp pentru fratele meu, dar nu pentru asta. El Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
tău? — Am timp pentru fratele meu, dar nu pentru asta. El Își Îngustă ochii. — Nu prea dai atenție motivelor mele, nu-i așa? — Încă nu știu care-ți sînt motivele, zise ea. Nu sînt sigură că tu le știi, adăugă ea. El roși puțin din nou. O clipă stătură amîndoi Îmbujorați, fără să scoată o vorbă. Apoi ea Își schimbă postura, pregătindu-se să plece, vîrÎndu-și mîinile În haină. În buzunare avea bilete folosite de autobuz, diverse monede și ambalaje din hîrtie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
vrei să zici c-ai fost cu Viv? — Ba da, cu Viv. Ne-am dus la o cîrciumă. A fost teribil de drăguță... rîdea la toate glumele mele, chiar mi-a dat voie s-o sărut, la sfîrșit. A și roșit, cînd am deschis ochii și am văzut că se uită pe furiș la ceas... Am urcat-o Într-un autobuz și am trimis-o acasă. — Dar cum? Întrebă Duncan. — Ne-am dus În stația de autobuz... — Știi ce vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
după ora șapte. Ea privise cu viclenie la fiecare bărbat care apăruse, dar auzise niște pași și, netrecîndu-i prin minte că erau ai lui, Își ridicase ochii fără să se ferească, și-i Întîlnise privirea În timp ce intra pe ușă și roșise nebunește. Peste o clipă, Îl auzi vorbind cu femeia de la recepție, spunîndu-i că se Întîlnește cu cineva, cu un bărbat. Îi deranja dacă aștepta acolo? Femeia Îi spuse că nu-i deranja nici un pic. Intră În bar și glumi cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să rîdă; stătuseră acolo, chicotind ca niște copii... Își termină ginul. Asta era partea cea mai dificilă. Luă hîrtia, stiloul, poșeta, și... — Nu uitați asta, domnișoară, zise el, atingîndu-i brațul și ridicînd cheia. O ținea de placa de lemn. Ea roși din nou. — Mulțumesc. — Pentru puțin. El Își Îndreptă cravata. — Ăsta-i numărul meu norocos, de fapt. Poate că-i făcuse din nou cu ochiul barmanului, nu avea de unde să știe. Ieși din bar și urcă În camera ei - atît de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
terminat. — Le vindea unul dintre băieții de la bază, adăugă. Nu-i cine-știe-ce, dar... E tocmai ce-mi doream, zise ea cu sfială. Era mișcată de faptul că-și amintise. — Chiar? Așa mi-am spus și eu. Și, uite, nu rîde. Roși puțin. Ți-am cumpărat și astea. Crezu că o să-i dea țigări. El scoase un pachet strivit. Dar Îl deschise cu mare atenție, apoi o luă de mînă și vărsă ușor conținutul În palma ei. Erau niște ghiocei moleșiți. Căzură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
nu se clinti În clipa următoare. — Merg eu, zise Kay, apoi. Se ridică În picioare. O să-o iau pe Cole ca partener. Cole, nu te deranjază? — Nu mă deranjază absolut deloc. — Uite, zise O’Neil. Înainte se albise, acum se roșise. E-n regulă. Nu vreau să mă cocoloșești, Langrish. Dar nimeni nu face asta, zise Kay. O să vezi suficiente lucruri Îngrozitoare În meseria asta, asta-i tot, și nu-i cazul să fii forțată să le vezi cînd nu trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
bubuituri? — Da, Între două bubuituri. Mă ajută să mi le scot din minte, cred. Citeam asta - Îi arătă cartea - ca să văd cum stau cu competiția. Dar spune-mi, ce face Kay? Întrebarea fusese pusă cu lejeritate, dar Helen simți că roșește. — Kay e-n regulă, dădu ea din cap. — Tot la Stație? În Dolphin Square? — Da. Tot acolo. — Cu Mickey? Și Binkie? Ce mai pereche, nu-i așa? Helen rîse, fiind de acord că sînt... Soarele Începu să strălucească mai puternic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
lucru? — Ei bine, zise Helen surprinsă. Ar trebui să mă Întorc la birou, de fapt. — Chiar ar trebui? Păi, privește chestia din altă perspectivă. Ceaiul o să te ajute să lucrezi mai cu spor. — Hm, probabil, spuse Helen. Era conștientă că roșise, și nu dorea ca Julia să-și imagineze că nu putea sta pe stradă și să vorbească despre Kay, de parcă n-ar fi ceva perfect natural și la locul lui... Și Kay ar fi Încîntată să audă că se Întîlniseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
tine și Julia? Iar Kay devenise brusc stînjenită. — Nimic, zisese ea. — Nimic? Un fel de nepotrivire afectivă, atîta tot. Cu secole În urmă. — Ai iubit-o, spusese Helen fără ocolișuri. Și Kay rîsese. — Uite, hai să vorbim despre altceva! Și roșise, ceea ce nu-i stătea În fire. Roșeața din obraji era singura legătură dintre Helen și Julia - o legătură amuzantă, dacă stai să te gîndești. Julia zîmbi și-și plecă fruntea. Erau doar la cincizeci de metri de intrarea În gara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
răufăcători și au plecat sfinți, și viceversa. Am condus oameni la spînzurătoare și am fost mîndru să le strîng mîna. Probabil că asta le-a dat mult curaj, domnule! strigă Fraser Duncan se uită la domnul Mundy și văzu cum roșește, de parcă ar fi fost prins asupra faptei. Care a fost cel mai dificil deținut de-aici? Întrebă Hammod repede. Care a fost cel mai mare ticălos? Dar domnul Mundy refuză să mai fie atras În conversație. Își desfăcu brațele și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Nu ați văzut-o În Mailbags One? Coase, coase, coase cu mînuțele ei albe, iar noaptea, dragele mele, vă jur, se strecoară Înapoi și desface toate cusăturile. Vocile li se pierdeau pe măsură ce se depărtau. Auzindu-le vorbele, Duncan simți că roșește, că roșește oribil, vinovat, din gît pînă În scalp. Și, ce era mai rău, privi Înapoi la masa lui, și-i văzu fața lui Fraser, iar expresia lui era atît de neplăcută - un amestec de jenă, furie și dezgust -, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
văzut-o În Mailbags One? Coase, coase, coase cu mînuțele ei albe, iar noaptea, dragele mele, vă jur, se strecoară Înapoi și desface toate cusăturile. Vocile li se pierdeau pe măsură ce se depărtau. Auzindu-le vorbele, Duncan simți că roșește, că roșește oribil, vinovat, din gît pînă În scalp. Și, ce era mai rău, privi Înapoi la masa lui, și-i văzu fața lui Fraser, iar expresia lui era atît de neplăcută - un amestec de jenă, furie și dezgust -, că aproape că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
dar ca să vă faceți o idee. — E minunată, zise Mickey, așezîndu-se din nou. Pariez că te-a costat o avere, nu-i așa? Hai, spune-ne adevărul: cît ai dat pe ea? Kay Începu să Împăturească pijamaua și simți că roșește. — Ei, spuse ea fără să ridice capul, știți și voi. Nu, zise Mickey urmărind-o. Nu prea. — Nu te aștepți ca o chestie de calitatea asta să fie ieftină. Nu În vreme de război... — CÎt a fost, Kay? Văd că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
spuse ea fără să ridice capul, știți și voi. Nu, zise Mickey urmărind-o. Nu prea. — Nu te aștepți ca o chestie de calitatea asta să fie ieftină. Nu În vreme de război... — CÎt a fost, Kay? Văd că te roșești! — E cald, asta-i tot. Soba aia nenorocită! — Cinci lire? Șase? — Ei, a trebuit să risipesc avea familiei Langrish pe ceva! Și pe ce poți să cheltuiești În zilele noastre? Nu-i băutură În cîrciumi, nu-i tutun la tutungerie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pe sus ca pe un zmeu În furtună: nu putea decît să tragă de sfoară pentru a nu se dezechilibra... Își puse mîna peste gură și zise: Îmi pare rău. Tatăl lui Își ridică privirea, iar Duncan observă că se roșise și mai mult. — De ce zîmbește? — Nu zîmbește cu adevărat, spuse Viv. — Dacă maică-sa ar fi aici...! Nu-i de mirare că ești indispus. — Renunță, tată. — Vivien nu se simte bine, Îi zise domnul Pearce arțăgos lui Duncan. A trebuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
tine și domnul Mundy... Mă Întrebam dacă numai de dragul genelor tale frumoase Îți face șederea plăcută. Duncan se ridică În capul oaselor. Își aminti senzația pe care i-o dăduse mîna domnului Mundy pusă pe genunchiul lui, și simți că roșește. — Nu-i dau nimic Înapoi, spuse el aprins, dacă asta vrei să zici. — Ei, cred că asta voiam să zic. Așa procedezi tu cu fetele tale? — Aoleu. Bine. Vroiam doar... — Să ce? Fraser ezită din nou. — Nimic, spuse el. Eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]