5,386 matches
-
stele strălucind efemer mi-e o sete de lună/pelin/ de nori risipiți și senin de coapsa cuvintelor rotunjită vocală în curcubeu risipită mi-e dor între ploi de uscat între clipe de șarpele lumii vărgat atunci când cerul zurliu se rotește plouă cu silabe amar nelumește Referință Bibliografică: Coapsa cuvintelor / Angi Cristea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1911, Anul VI, 25 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angi Cristea : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
COAPSA CUVINTELOR de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377634_a_378963]
-
fost târât, răpus, Și-așezat între cei doi tâlhari. S-a petrecut atât de iute faptul Că nimeni nu a-nțeles , atunci, păcatul Celor ce s-au crezut, deja, cu mult mai tari. Norii incercau să se sfâșie-n ramuri Rotind mila și teama-ntr-un val de dor, Blând destrămau mirosul de balsamuri Mironosițele cu pasul temător. Și,.. curgea clipa, dintr-un timp de ceară, Adunând apostolii rămași departe, Ochii Mariei topeau o vreme-amară (Trei zile trupul I-a rămas
ICOANĂ DE PAŞTI de LIA RUSE în ediţia nr. 1946 din 29 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378346_a_379675]
-
eu tot cântdanseziubescpe toți îi iertle mulțumesciar dacă-o fi cumvasă morsă mă-nfășoricu-acest covorși știu... V. MODULATA, de Elena Spiridon , publicat în Ediția nr. 2288 din 06 aprilie 2017. mi-ai dat și porția ta de oxigen și m-am rotit toată ziua ca floarea soarelui dar n-am pierdut nici un cuvânt din câte mi-ai spus pe toate le-am așezat în ordine inversă ca sărutul de la tălpi la creștet le-am împerecheat într-o rimă perfectă și de atunci
ELENA SPIRIDON [Corola-blog/BlogPost/378269_a_379598]
-
mi-ai spus pe toate le-am așezat în ordine inversă ca sărutul de la tălpi la creștet le-am împerecheat într-o rimă perfectă și de atunci ... Citește mai mult mi-ai dat și porția ta de oxigenși m-am rotit toată ziuaca floarea soareluidar n-am pierdutnici un cuvântdin câte mi-ai spuspe toatele-am așezatîn ordine inversăca sărutul de la tălpi la creștetle-am împerecheatîntr-o rimă perfectăși de atunci... VI. O PRIMĂVARĂ CU NERVI LILA, de Elena Spiridon , publicat în Ediția
ELENA SPIRIDON [Corola-blog/BlogPost/378269_a_379598]
-
veșnic vie De- a ne- arunca nebuni în valuri De- a locui aici, o vreme, cu chirie. Pe plaja rumenă -n crepuscul, Agonizând în dulcea dezmierdare, În timp ce doar un nor minuscul Va fi trecut ușor pe nesfârșita zare, Iar pescăruși rotind pe mare, Complici ai visului - n amurg, Sărutului discret cu gust de sare, Se vor fi rușinat, pe rând, trecând Tot alergându- se- n cotloane De sălcii dese ce se scurg În ploaia caldă, -mbietoare... Doar pescărușii parcă plâng. În
POEME PE NISIP de DANIA BADEA în ediţia nr. 1939 din 22 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378462_a_379791]
-
Acasa > Poezie > Vremuri > S-A RĂSUCIT PĂMÂNTUL Autor: Ion I. Părăianu Publicat în: Ediția nr. 1961 din 14 mai 2016 Toate Articolele Autorului S-a răsucit Pământul Pământul se-ntinde domol către Poli, Iar anotimpurile se rotesc de o vreme; În decembrie-i vară; în vară - îngheț și ninsori. Fiecare, de rău în mai rău, întruna se teme. La munte revin zăpezile-albastre, Pe străzi curg viiturile râu Ducând sudoarea trudirilor noastre Pe nărăvașe ape, călăi fără frâu
S-A RĂSUCIT PĂMÂNTUL de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1961 din 14 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378476_a_379805]
-
de poezii dedicate naturii (capitolul „Cuvinte”), în care „fragilitatea” autorului transpare și ne duce cu gândul la tainice sentimente din toate perioadele vieții sale: „Toamna roditoare/ mi-a lăsat răcoare/ presimțind în aer cum/ amurgul pustiu și rece/ grabnic se rotește/ - nu domol ca vara -/ ci grăbit cu picuri/ reci/ și cu zvonul iernii -/ vânt zorit le cerne/ nici nu știi când/ cu steluțe reci căzând/ frunzele/ se rotesc în aer/ cad cuminți în straturi/ viscolindu-le sălbatic/ le privești, de
ESCALADÂND VERTICALA CUVINTELOR de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1939 din 22 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378488_a_379817]
-
lăsat răcoare/ presimțind în aer cum/ amurgul pustiu și rece/ grabnic se rotește/ - nu domol ca vara -/ ci grăbit cu picuri/ reci/ și cu zvonul iernii -/ vânt zorit le cerne/ nici nu știi când/ cu steluțe reci căzând/ frunzele/ se rotesc în aer/ cad cuminți în straturi/ viscolindu-le sălbatic/ le privești, de nu te saturi” (Toamnă”). Pe de altă parte, simțim cu câtă atenție a privit și privește autorul în jurul său, cât de meticulos este în analiza făcută manifestărilor oamenilor
ESCALADÂND VERTICALA CUVINTELOR de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1939 din 22 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378488_a_379817]
-
meteo. Petreceam mult timp, seară de seară, în fața telescopului, privind cu nostalgie steaua aceea albastră cu care am vrut să o impresionez pe Adelina. Steaua era acolo, la locul ei, frumoasă și pură. Poate doar razele ei albastre se mai roteau, dar nu departe. În serile care au urmat, moș Bursuc urca uneori în podul Observatorului să vadă ce se întâmplă cu mine, căci simțea că se petrece ceva, dar nu știa ce anume. Iar când urca, îmi aducea și câte
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (3C) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1958 din 11 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378527_a_379856]
-
unul, și altul, abia se văd, din an în Paști. Spitalul , o clădire impozantă, cu opt nivele, era amplasat, nu departe de centru civic și tribunal, așa că traversară bulevardul și frumosul parc, în mijlocul căruia trona o frumoasă fântână arteziană, care rotindu-se, arunca într-un joc fascinant. jeturi de apa. Peste tot, flori multicolore de toamnă și arbuști decorativi, era o simfonie de culori ce te încântau în această zi, în care soarele încă trona victorios peste norii care stăteau bățoși
de LUCHY LUCIA în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378857_a_380186]
-
Autorului Am să găsesc un drum al inimii- Cea mai frumoasă zi atunci va fi, În care vor cânta toți îngerii Și gâzele plăpânde s-or îndrăgosti. Nestăvilita vrere nu mă înspăimântă- Am aruncat din pene puful slab, Și-acum, rotindu-mă-n văzduh, se înfiripă Dezinteresul de-a iubi tot ce e drag; Și într-o zi am s-o ascult pe ea, Mai înalt decât atâtea sfaturi câte sunt, Am să găsesc un drum spre dragoste, Acea statornică lumină
UN DRUM AL INIMII de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378966_a_380295]
-
Deschise încet ușa. Liniște deplină. Holul liber era luminat discret. Desculță, se uită în stânga și în dreapta, Alergă spre scara ce ducea în pod. Urcă șovăielnic scările ce scârțăiau ca un vaiet "La naiba,ce vechituri!” Ajunse sus și rămase neclintită,rotindu-și privirea. Totul strălucea de curățenie, dar era plin de costume bărbătești. Simțea că-i îngheață sângele în vene. era aproape întuneric,lumina puternică a lunii pline se revărsa în interior și făcea ca totul să fie vizibil. Se învârti
ENIGMA (2) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378993_a_380322]
-
prin unduirile flăcării, captezi esența. Tălmăcit și răstălmăcit împarți țesătura viselor, cotidianul zilelor, simțurile devin nuduri, dezbracă ființa. Ce merităm, totul sau nimic? O iubire și mai mare! Cu fiecare picătură de culoare îți bate inima, pare că totul se rotește în jurul tău, căutarea continuă, nu se termină niciodată, o călătorie spre necunoscut. Vrem să ne cunoaștem, am mai făcut câțiva pași, prin noi, în noi. Aici e taina, unirea în noi înșine! Mai aproape de adevăr unde aflăm adevărul, în oglindirea
CĂLĂTORIA (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378949_a_380278]
-
tatăl zmeilor. Mă zbârlesc. Fac un pas uriaș, trec pragul hotărât să mă vâr în batantă, dar bagă-te, de poți! Mecanismul se află-n derivă, nu altceva! Cu greu disting o siluetă subțire, minionă ca o sămânță de mac, rotindu-se vijelios cu ușa sub acțiunea unui perpetuum mobile, s-ar fi zis! Enervarea precedentă, adunată cu stupoarea din urmă îmi desfigurează comportamentul. Întâi, devin șovăielnic. Pe urmă sunt un laș patentat. În sfârșit, dau înapoi învins, ca să mă-nregimentez
LA BANCĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/379022_a_380351]
-
Deci nu existați niciunul. Bătrână, urâtă și rea, moartea mai vine pe seară, Ea șopotește basme despre lumină, iubire, mincinoasă, haină, Există un burete cu care să ștergem trecutul? Ioc. Iocnapathan. Copiii violenței nasc violență. Întunericul urmează verii. Canopus. Ne rotim pe aceleași cercuri, cercul scoate limba, unii râd. Pacientul se numește Jason. Iona habar nu are de ce. Tryptizol, ce-i aia, maică? Nimeni nu cunoaște cauzele crizei. Crimă perfectă. Mâna mea e un trup de flori. Nisip dureros mă îngroapă
POEME (2) de BORIS MEHR în ediţia nr. 1509 din 17 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379893_a_381222]
-
mai deoparte și privea înspăimântată grozăvia bătăliei. Când furia celor turbulenți încetă, iar piața se goli de lume, rămânând doar cei doi misionari, întinși pe jos, mai mult morți decât vii, Haldita, încă înspăimântată de urgia evenimentelor, prinse curaj, își roti privirile în jurul ei să vadă dacă n-o urmăresc oamenii cei răi, apoi se apropie de cei doi răniți. Văzând că încă mai suflă, dar suferă cumplit, se gândi ce să facă pentru ei. Cu puținele ei puteri, reuși să
CETATEA DE LUMINĂ (2) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1572 din 21 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379904_a_381233]
-
obiectivele lunetelor, am uns pârghiile și roțile, am pus husele peste toate instrumentele. Am strâns la un loc lemnele risipite prin curte, ducându-le în șură. Apoi, după ce m-am asigurat că am încuiat toate încăperile și după ce mi-am rotit privirea să văd dacă totul este în ordine, am urat noroc și fericire cui o mai trece după mine pe acolo și am plecat. Plecarea mea definitivă îmi dădu totuși o puternică strângere de inimă. Revedeam în minte nopțile pierdute
FINAL de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/379958_a_381287]
-
cer, nici urmă de nori! Iar în zare, se profilau piscurile albe ale Munților Rodnei. În celelalte părți ale orizontului se vedeau sate și iarăși sate, pe spinările aurii ale dealurilor peste care sclipeau căsuțe și cabane mărunte de tot. Rotind privirile, m-am oprit o clipă asupra pădurii în care aterizase acel fantastic obiect cosmic. Acolo nu se vedea nimic deosebit. Doar bradul din preajmă se uscase aproape de tot, devenind roșcat, ca o pană de cocoș!... Cu moș Bursuc în urma
FINAL de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/379958_a_381287]
-
obiectivele lunetelor, am uns pârghiile și roțile, am pus husele peste toate instrumentele. Am strâns la un loc lemnele risipite prin curte, ducându-le în șură. Apoi, după ce m-am asigurat că am încuiat toate încăperile și după ce mi-am rotit privirea să văd dacă totul este în ordine, am urat noroc și fericire cui o mai trece după mine pe acolo și am plecat.... XV. PUTEREA RAZEI ALBASTRE (8), de Viorel Darie , publicat în Ediția nr. 2026 din 18 iulie
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379967_a_381296]
-
și ieși când vrei... Și iată-mă ajuns la Observator. Eram fericit de parcă ajunsesem la porțile Raiului! Totul îmi părea familiar și captivant! Am descuiat lacătele mari și ruginite ale mansardei în care trebuia să se afle lunetele. Intrând și rotindu-mi privirile, am putut observa că de grinzile ei atârnau o mulțime de pânze de păianjen. Am început să ating toate lucrurile de pe acolo, să mă conving că existau aievea. Apoi am început să șterg de praf cu mult sârg
PUTEREA RAZEI ABASTRE (2) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1937 din 20 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379906_a_381235]
-
o stea mare strălucitoare ... - Care, care, bunicule ? - Uite în dreptul degetului meu, unde arăt eu, vezi ? - Aha, văd... ce frumoasă e ... - Se cheamă „Steaua polară”. Acolo este Polul Nord. Steaua Polară stă nemișcată toată noaptea în același loc, pe când toate celelalte stele se rotesc în jurul ei pe bolta cerului ! - De unde știi toate astea, bunicuțule ? - Ei, eu îs om bătrân, am citit multe, am auzit multe... - Aș vrea și eu să ajung la cer ! Pot să urc acolo ? - Nu poți acum. Decât atunci când vine Doamne-Doamne
CERUL ÎNSTELAT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2271 din 20 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379961_a_381290]
-
mai întâi s-a uitat atent la ea. Convins că nu s-a dezmeticit, a pornit motorul și a urcat pe acel drum de beton destul de greu. Roțile se propteau în barele de fier-beton ce traversau drumul și se avântau rotindu-se adesea-n loc pe zăpada înghețată. Șoferul înjura de toți dumnezeii și ambala motorul. A condus cu greu până în vârful coastei și a oprit mașina în fața casei. S-a dat jos și a deschis portiera din spate. A tras
EPISODUL 13, CAP. V, CHEMAREA DESTINULUI, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1672 din 30 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379935_a_381264]
-
ele, jurate! Și-n vreme ce mă munceam, simții cum vine fulger hotărât către mine câinele ospătat. Îmi trimisese un lătrat de îndemn, de mă dădui la o parte, lăsând cale deschisă. Mai lătră o dată mai ușurel către încăpățânate, se roti de câteva ori pe loc, maimuțărit de capre, apoi o apucă în susul povârnișului urmărit îndeaproape de cele trei căpoase. Să fi fost paznic la stână, gândeam eu, așa cunoștea că bărboasele se urnesc doar de zăresc înaintea lor mișcare, nu
CE SĂ FI FOST?! – PREMIUL AL II-LEA PENTRU PROZĂ SCURTĂ LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ “AGATHA GRIGORESCU BACOVIA” de ANGELA DINA în ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381816_a_383145]
-
de unde se măsurau depărtările spre cele patru zări. De ce făceau ei asta? Erau fascinați de fântâna țâșnitoare, adevărată corolă de floare din roci și ape care făgăduia a le da cerutul în schimbul bănuțului de-argint aruncat... * Arar, întârziați noctambuli se roteau pe la havuz împinși de inerții rătăcitoare, alungați de paznicul piațetei. Între aceștia se-nseila tot mai des unul ce nedumerea prin aspect și a cărui vestimentație parcă avertiza că e ferice, că nu-și mai dorește nimic peste domneasca-mplinire. Aroganța
HAVUZUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1710 din 06 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381905_a_383234]
-
pictura viselor-/ tristeți năvalnice-mi dărui,/ gonindu-mă, la grindina zărilor”. (Din geana cerului) Poeta se cuibărește în brațele reveriei și simte înstrăinarea oamenilor îmbrăcați în tăcere care au uitat de lucrurile fundamentale ale acestei vieți:” privesc cum oamenii/ se rotesc în tăcere/ mistuiti de dorinți/ asemeni unor frunze opace/ căzute accidental./ multe lucruri au uitat oamenii/ de când trăiesc pe acest pământ.” Poeta accentuează în finalul poemului ideea că ea însăși este un tablou pictat cu iubire și speranță în care
CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ SI CULOAREA CUVÂNTULUI ÎNVEŞNICIT de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381946_a_383275]