KorAP: Find »[drukola/base=sânt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...174 >

4,350 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

avea într-o ureche un cercel de aur și în cealaltă unul de tinichea. Puteam uita și asta îmi era de ajuns. Nici când am fost bolnavă nu mi-a plăcut să mă văicăresc ori să-mi dau importanță. Nu sânt dintre cei care, dacă au o boală, trebuie s-o cunoască toată lumea. Eu m-am închis în mine, cu boala mea, ca să n-o impun nimănui. Nu vroiam nici dădăceală, nici alintări. Vroiam doar să mă fac bine. Și, dacă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
ce-ar trebui să cred. Că am înnebunit subit? Că într-o criză de frică am pornit fără să știu unde voi ajunge? Sau că trăiesc un coșmar și că într-o dimineață mă voi trezi în patul meu?... Dacă sânt într-un coșmar, n-am altceva de făcut decât să aștept să mă trezesc. Orice zbucium ar fi în zadar. Visul nu poate fi grăbit când îl trăiești, când îl visezi, nu-i așa? În vis ești prizonierul visului. Aluneci

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
ochii, mă sperii de singurătatea din jur. Și când vă gândiți că sânt destui care vorbesc despre tăria de a te retrage într-o grotă, de a te hrăni cu ierburi și de a dormi pe piatra goală! Poate unii sânt în stare, dar cei mai mulți pălăvrăgesc despre lucruri pe care nu le cunosc. Nu, domnilor, eu nu cred în pustiu. Cred în dumneavoastră.. Cel puțin profeții au o scuză. Ei nu au nevoie să. discute. Vor să proclame fără să fie

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
trebuie încă o dată să vă atrag respectuos atenția că în pustiu sânt alte legi. Cineva îmi spunea odată că Hamlet își permite să ezite pentru că are timp. Și că, în schimb, oamenii obișnuiți nu-și pot îngădui acest lux. Ei sânt constrânși să ia hotărâri în fiecare zi și chiar de mai multe ori pe zi, întrucît viața nu seamănă cu scările castelului de la Elsinor. Dar, domnilor, tocmai aici e problema. Există situații când a avea timp nu e un privilegiu

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
cursa fiecăruia. Restul nu contează. În schimb, pentru mine așteptarea e un cuvânt și înțelept și teribil. De ce înțelept? Păi sigur că este. Când nu mai poți face nimic, când te simți ca o gânganie în pumnul destinului, nu zici: sânt disperat; zici: aștept. Va veni, nu va veni ce aștepți, nu se știe. Important e că aștepți. Din moment ce aștepți, faci ceva. Ți-ai găsit o ocupație. Cum mi-am găsit eu aici, unde am învățat o nouă meserie, aceea de

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
noi, singurii săi locuitori. Probabil nu era trecut pe nici o hartă și n-avea nici un nume. 9. Astăzi, în schimb, n-ar trebui să spun decât atât, domnilor: Totdeauna m-a obosit vacarmul, dar pustiul mă obosește și mai mult". Sânt într-o dispoziție neagră și-mi vine greu să continui chiar mărturia, singurul lucru pe care-l am de făcut acum. Dar trebuie să mai rămân încă. Mai sper ca Eleonora să apară și n-aș vrea să găsească gara

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
pe urmă tot eu pun flacăra pe un bloc de gheață. Pentru că asta au fost pasiunile mele, flăcări pe un bloc de gheață, încercări disperate de a ieși din imobilitate, din cleștele ezitărilor. E un lucru destul de cunoscut că timizii sânt uneori mai curajoși decât curajoșii. Ei au îndrăzneli de care un om normal nu e în stare. După cum nehotărâții sânt capabili de pasiuni nebunești. Numai că eu în zadar mă avântam. După o vreme ajungeam de unde am plecat. Pe peron

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
așa cum mă simțisem frate cu păianjenul pe care-l omorâsem într-un moment de enervare. Vă miră cumva asta? Nu există, credeți, fraternitate decât între oameni? Nu, nu-i adevărat. Și nu putem fi frați chiar cu toți oamenii. Unii sânt îmblînzitori. Alții, îmblînziți, nesupuși sau victime. Unii țipă. Alții își așază pe față masca de sticlă și nu mai aud nimic. Pot să mă simt frate cu toți? Nu, domnilor, sîntem frați totdeauna doar cu o parte dintre oameni, trebuie

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
lucruri. Cum mi se întîmplă de obicei. Mi-am zis atunci că lumea e plină de hieroglife. Ne uităm la o bucată de cer, la o pasăre, ascultăm un cuc cântând, și nu ne trece prin cap că toate acestea sânt poate, hieroglife ale naturii pe care nu le înțelegem. Tot ce ne înconjoară e format din hieroglife. Ele există și așteaptă un Champollion care să le dezlege. Dar oamenii nu prea au chef să devină Champollion, Lor le e mult

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Măcar ei să stea liniștiți... Mă aștept să judecați acest joc cu zâmbetul îngăduitor pe care-l afișează totdeauna oamenii serioși când vin în contact cu ceea ce ei numesc "porniri puerile". Și dacă v-ați format despre mine părerea că sânt un cabotin puțin scrântit la minte, aveți, probabil, acum, un motiv în plus. Dar, fără să mă apăr, mi-aș îngădui să vă atrag atenția asupra unui lucru: că Fata Morgana s-a născut nu întîmplător într-un deșert. Și

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Eleonora trebuia să inventeze ceva. Ce "aflase", ce era nou. O întrebam de pildă: ― Ce s-a mai întîmplat cu dresorii, fetițo? Când n-avea nimic pregătit, amîna: ― Am uitat să întreb. Bine că mi-ai adus aminte. Și eu sânt foarte curioasă. M-am luat cu vorba și am uitat. Dar lasă că aflu mâine sigur. Într-o zi, am întrebat-o ca de obicei: ― Ai vorbit? ― Da. ― Și totul e bine? ― Dimpotrivă, răspunse ea, e prost. ― Adică? ― Toată lumea e

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
că aflu mâine sigur. Într-o zi, am întrebat-o ca de obicei: ― Ai vorbit? ― Da. ― Și totul e bine? ― Dimpotrivă, răspunse ea, e prost. ― Adică? ― Toată lumea e îngrijorată de dispariția mea. Nu mai crede nimeni în istoria cu vacanța. Sânt convinși că am fost răpită sau chiar mai rău. Se agită, mă caută peste tot, adăugă ea, incitîndu-mă, fără să vrea, să-i ating punctul cel mai dureros: ― Te caută cu câini polițiști? Am văzut-o devenind brusc palidă. ― Iartă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Eleonora m-a contrazis: ― Lucrurile pe care le-am dorit eu, profesore, nu le-am putut obține niciodată cerîndu-le sau luptîndu-mă pentru ele. Cum poți să lupți pentru tandrețe? Sau pentru duioșie? Cel mult poți să le aștepți. Așa că eu sânt învățată să aștept. Cred că asta fac de când mă știu. Aștept. Aici nu fac decât să aștept altfel. Să aștept altundeva decât în camera mea, lângă telefonul meu. După cum vedeți, de la Eleonora am învățat porunca a opta. ― Numai că aici

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
noi, ne amăgeam conștient ca să umplem cu ceva golul din jur și să ne apărăm împotriva noastră. Nici înainte de a deveni pentru ceilalți un om ciudat nu râdeam de asemenea lucruri. Știam că irealitatea nu se opune totdeauna realității. Dimpotrivă, sânt situații când te ajută s-o suporți. În gară am învățat altceva, ce înseamnă să născocești din teamă o irealitate, să te îmbraci în ea, ajungând astfel la o realitate dublă în care te miști cu grijă ca nu cumva

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
o realitate dublă în care te miști cu grijă ca nu cumva dintr-o neatenție să strici totul, devenind ridicol în propriii tăi ochi și, mai ales, fără apărare. Mai contează că această irealitate e naivă? Nu credeți oare că sânt și minciuni care te ajută să trăiești? Cândva, e drept, am trăit fără să am nevoie decât de ceea ce puteam atinge cu mâna. Dar asta s-a întîmplat atât de demult încît am și uitat ce condiții ar trebui să

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
ai întrebat? ― Nu. ― S-a întîmplat în vreo zi să te sune la altă oră? ― Nu. O vreme adică... ― Și ce semnificație dai, am întrebat-o, acestei punctualități? ― Nu m-am gândit. Poate, pentru că era judecător. Îmi răspundea scurt, dar sânt convins că unui judecător adevărat nu i-ar fi răspuns altfel. ― Și ce vorbeați la telefon? ― Diverse... Simțind, probabil, că mă pregăteam s-o întreb ce însemna "diverse" adăugă... Despre vreme, despre noi, despre o mie de fleacuri. ― Au existat

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
doar dacă n-am înnebunit între timp. Și n-am cum să consult un doctor acum. ― Zici că și dumneata ai auzit câini la telefon, am continuat eu imperturbabil. ― Da și eu, veni imediat răspunsul. ― Ai impresia sau ești sigură? ― Sânt sigură. ― Nu cumva era un om care imita un cîine? Mă privi îngîndurată. ― Asta nu știu. S-ar putea. ― Și niciodată "persoanele" de la telefon n-au vorbit? ― Nu... Ba da, se corectă imediat, într-o noapte cineva mi-a spus

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Știi ce înseamnă a fi bolnav de frică? ― Bănuiesc că da. ― Nu cumva frica te-a făcut să-ți închipui toate astea? ― Eram un om normal, răspunse ea, când au început să crape becurile și au apărut dresorii. ― Dar cine sânt dresorii ăștia? De unde au apărut? ― Nu știu, ridică Eleonora din umeri. Trebuiau stăpâniți câinii ca să nu mai muște. Așa vorbea lumea. Și pe urmă i-am văzut pe stradă. Aveau toți cizme negre și duceau de zgardă câini. ― Asta e

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
totuși, repet, crima rămâne crimă. În clipa în care am începe să scuzăm crimele, aceasta, vrem sau nu vrem, ar fi o încurajare a crimei. Căci circumstanțele atenuante găsite de justiție sânt vinovate pentru multe crime care s-au săvârșit. Sânt destui asasini care și-au răpus victimele cu grija de a-și asigura și niște circumstanțe atenuante. Dacă n-ar fi existat atâtea circumstanțe atenuante în justiție, ar fi existat mai puține crime. Și puneți, vă rog, în balanță oamenii

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
el și-a scos ochii. Am spus "milă", dar ar fi trebuit, poate, să folosesc alt cuvânt. În fața tragediei lui Sofocle nu simpla milă ne împiedică să-l privim pe Oedip ca pe un criminal. În ciuda faptului că mâinile lui sânt pătate de sânge, simțim un fel de fraternitate care ne leagă de el, o fraternitate tragică, deoarece ne dăm seama că el a fost unealta destinului, că n-a ucis pentru că a vrut, că destinul l-a împins la crimă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
tragică" o cer pentru acuzată. Cum a ajuns ea să ucidă? Cine a împins-o la asta? A avut ea vreodată instincte criminale care au răbufnit acum? Cei care au împins-o sânt cei care au răspândit frica. Da, ei sânt principalii vinovați. Toți cei care au spart becurile îngrozind lumea, toți cei care au umplut orașul de câini, toți dresorii care au apărut peste noapte, toți indivizii care plimbîndu-se cu câinii de zgardă i-au amenințat soțul, toți cei care

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
circumstanțe atenuante pentru clienta mea. Învinuiesc frica deoarece ea a târât ambele victime într-o tragedie. Într-adevăr, aveți datoria să judecați astfel încît să fie mai puține victime. Aveți datoria să micșorați frica, dacă puteți, nu s-o ajutați. Sânt de acord din acest punct de vedere cu domnul procuror. Numai că domnia-sa, orbit de legea talionului, n-a vrut să vadă adevărul după ce l-a invocat tot timpul. Or, adevărul acesta e: în timp ce frica râde poate în hohote

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
am aflat că frica de pustiu e și mai rea decât frica de oameni. Cu oamenii te mai înțelegi, te ferești, te explici, profiți de o licărire de compasiune. Uneori frica ațipește sau obosește. Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sânt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. Un călău somnolent și necruțător care n-are nici vanitatea puterii, nici nevoia de a se spăla pe mâini ca Pilat

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
vă și văd în vreme ce vorbesc". Am pus, dealtfel, lângă decalog o altă foaie de hârtie pe care am scris cu litere mari: " Iremediabilă e numai greșeala de a te lăsa strivit." Poate că ați înțeles, în sfârșit, din asta cine sânt domnilor. Ați observat că de când am început să vorbesc nu fac decât să repet "eu, eu, eu"? V-am spus ceva până acum în afară de gândurile mele, de amintirile mele? Nu, și nici să nu vă așteptați s-o fac. Nu

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
n-ar fi auzit... Dar eu însumi n-am fost de atâtea ori surd? Uneori știm de la noi cum arată surzenia și tocmai de aceea ne pierdem încrederea în simpatia celorlalți. După cum vedeți nu mă feresc să-mi recunosc defectele. Sânt chiar înclinat să le exagerez într-un sens. Adică sânt gata să accept că defectele mele s-au transformat în destin. Ceea ce în adâncul meu nu vreau să cred. Nu eu am creat cobrele pe lume și nu eu am

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]