1,662 matches
-
de căutare. Mulți Ehud și un Ramon, dar nici un Ehud Ramon. La fel și cu Institutul Arheologic American. Cine era acest om legat de Guttman, dar care nu lăsase nici o urmă? Și atunci își dădu seama. Simți fiori pe piele, scotocind după creion și hârtie, mâzgălind literele cât de repede putea, pentru a fi sigură. Cu siguranță că acest nume, aparținând în aparență unui cercetător israelian sau american, nu putea fi... Și totuși, iată-l aici, materializându-se în fața ochilor ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lipsită de valoare și inutilă. Se gândi la ascunzătoarea plină de cupe cu rubine și statuete de aur a lui Ahmed și își blestemă zilele. De ce nu a găsit el comorile alea? Ce anume l-a împins să meargă să scotocească într-o pivniță întunecată când avea la dispoziție podoabele strălucitoare ale Babilonului? Soarta era de învinuit sau destinul. Sau ambele, pentru că hotărâseră că, orice s-ar întâmpla, Salam al-Askari va fi un perdant. —Ce-i asta? Salam acoperi instinctiv tabla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din cap. Nici n-am știut că tata a fost la Geneva. Se pare că sunt destule lucruri pe care nu le știai despre el. Nu ținea nici un fel de jurnal? Știi tu, o agendă de planuri. Uri începu să scotocească, lăsându-se la un moment dat în genunchi, uitându-se prin rafturile de cărți, în timp ce ea se întoarse la calculator. Deschise istoricul browser-ului vizualizând lista de pagini de web pe care le consultase Guttman în ultimele zile ale vieții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
făcu semn să treacă într-o parte, după care scutură din cap, fără să spună nimic, spre valiza lui Henry, pe care acesta o trăsese după el. Henry o ridică pe tejgheaua de metal dintre ei și o desfăcu. Gardianul scotoci printre chiloți, șosete, pungi de toaletă, după care ajunse la teancul de ciocolate. Se uită la Henry, ridicând bănuitor din sprânceană. —Și asta ce e? —E ciocolată. De ce ai adus atât de multă? —E pentru nepotul meu. Îi e dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care va fi ocupată cu ceașca și lingurița și nu va trebui să converseze cu acest bărbat. —Și ce făceai aici? —Nabil! Maggie bănui că soția își ruga în arabă soțul să lase fata în pace. În timp ce ei vorbeau, se scotoci prin buzunar și scoase telefonul. Era un mesaj de la Uri: Unde ești? Începu să scrie un răspuns, dar în clipa aceea gazda se aplecă spre ea, gata să-i smulgă telefonul din mână. Nu trebuie să suni pe nimeni. Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era rece, atenuând roșeața. — Uri! spuse ea brusc, smulgându-i prosopul pentru a putea sta cu fața la el în timp ce vorbeau. Dă-mi geaca de pe scaun. Nefiind sigur dacă fusese iertat, Uri ezită. —Uri! Acum! Se ridică și aduse haina lui Maggie. Scotoci prin buzunare, ignorând durerea până când îl găsi: bilețelul de la biroul lui Rosen. — Aprinde lumina. OK. Ascultă. Tatăl tău a spus: „Pot să-ți spun doar că această căutare începe în Geneva, dar nu în orașul pe care îl știe toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
încă sistemul nervos. Când se forță să vorbească în cele din urmă, nu reuși să scoată decât un croncănit. — Știi că nu am văzut. M-ai percheziționat. Miller se aplecă înainte. Nu doar atât, în plus am pus oamenii să scotocească toată zona tunelurilor de când ne-ai condus tu acolo. La lumina proiectoarelor. Și tot nimic. Ceea ce înseamnă... Că bătrânul a trișat. A spus că e acolo, dar nu era. —Sau că Uri te-a mințit. Te-a trimis după cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care orice scriitor ar ucide: atentă, entuziastă, pretențioasă și cu un obicei obsesiv și constant de a fi corectă. Ea și Sarah Hodgson alcătuiesc o echipă extrem de capabilă. Trei indivizi merită mulțumiri speciale. Jonathan Cummings nu e doar capabil să scotocească după cea mai obscură sursă de informație cu viteza luminii, dar a devenit și un prețuit camarad și co-conspirator. Jonny Geller e nașul acestui întreg proiect, crezând în el de la bun început, impulsionându-l pe parcurs cu sfaturi înțelepte. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să fi fost conceput. Am suportat mental degradanta companie a doamnelor romanciere victoriene și a coloneilor În rezervă care-și aminteau că fuseseră Într-o viață anterioară sclavi mesageri pe un drum roman sau Înțelepți sub sălciile din Lhasa. Am scotocit prin cele mai vechi vise ale mele În căutarea unor chei și a unor indicii - și țin să afirm categoric că resping total lumea vulgară, mizeră, fundamental medievală a lui Freud, cu căutările ei trăsnite de simboluri sexuale (ca și cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de trăsuri care Împărțea parcul În două. Adăposturile sale umbroase emanau pe atunci mirosul specific al boletelor care fac să se dilate nările rusului - acel amestec maroniu, jilav, plăcut, de mușchi umed, pământ rodnic și frunze putrezite. Dar trebuia să scotocești și să te uiți bine după o ciupercă gustoasă, În timp ce umblai prin frunzișul ud de sub copaci, până să descoperi și să extragi cu grijă din pământ ceva cu adevărat frumos, cum ar fi o familie de pui de edulis cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pe mine (având pe atunci cinci și respectiv șase ani) să promitem că n-o să ne uităm În ciorapii de Crăciun pe care-i vom găsi atârnați la căpătâiul paturilor În dimineața următoare, să-i aducem În dormitor și să scotocim acolo În ei, ca să asiste și ea la bucuria noastră. După ce m-am trezit, m-am consultat repede cu fratele meu, după care, am Început să pipăim nerăbdători ciorapii Îndesați cu mici daruri și foșnind foarte plăcut; le-am scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pericolul de a fi Încorporați În noua armată „Roșie“, dacă rămâneam În oraș. Mă enerva să mă duc Într-o regiune fascinantă, la mijloc de noiembrie, mult timp după ce se Încheiase sezonul fluturilor, Întrucât nu m-am priceput niciodată să scotocesc după pupe (deși, În cele din urmă, am găsit câteva sub un stejar mare În grădina noastră din Crimeea). Enervarea s-a transformat În disperare când, după ce a făcut câte o mică cruce pe fața fiecăruia din noi, tata a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam și nici măcar nu o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe un timbru de demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Academiei. Aveam să fiu aproape arestat douăzeci de ani mai târziu, într-o seară tot din postul Crăciunului și tot pe lângă statuile de la Universitate. Așteptam în stația troleibuzelor, era sâmbătă, pe înserat. Mă uitam fix la o doamnă care tot scotocea după ceva în poșeta deschisă, nu găsea și mai-mai să-i răstoarne conținutul în zăpada mocirloasă de pe trotuar. Citisem nu demult cum își începea Vinea Lunatecii și mă amuza ideea că, după nu știu câte decenii, aș putea repeta și eu figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tablagiul a dat să-mi pună cătușele, iar gardistul îl ținea pe Bumbu în brațe. Profesorul dădea să-l sărute, șoptindu-i să aprindă lumina. Până la urmă lucrurile s-au lămurit. Mi-au luat totuși datele din buletin. L-au scotocit și pe Bumbu până i-au găsit buletinul. Apoi l-au urcat într-un taxi. Tablagiul și soldatul s-au întors la locul lor de la intrarea în „Trocadero“. Gardistul patriotic a rămas cu mine să aștepte să apară vreo mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doar bucuria înaintării, a descoperirii, îmbucurarea fiecărei clipe cu astfel de întâmplări, alinătoare. O femeie, o floare, un surâs, un măr, o șoaptă, o pierdere de nori, jocul luminii într-o fereastră, fluturarea unor steaguri pe un acoperiș, o bătrânică scotocind în poșeta ei ponosită și câte alte și alte astfel de sclipiri din minunea Lumii nu ne sunt date, tocmai spre a nu fi niciodată singuri. Femeia celor o sută de pași face parte din tainele acestei vieți în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apropiat. Coleg de cameră în studenție, părtaș la petreceri la el sau în alte case, cel care venea să-mi ceară să-i împrumut mai târziu cheia garsonierei spre a regula, chipurile, pe câte una agățată pe unde se nimerea. Scotocea, de fapt, printre hârtii, printre însemnări de tot felul. De parcă aș fi fost cine știe ce tăinuitor de perfide secrete. Bănuiam că o face. Nu înțelegeam de ce. Nu aveam, în fond, nimic de ascuns, nu urmăream ascensiuni nemaipomenite, nu am făcut altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag de un raft al bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer în piept. — Chiar nu mai cântă nimeni în noaptea asta? voi repeta nedumerit. Ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
jur că, dacă m-ar fi găsit Într-o zi, m-ar fi spînzurat de arborele principal... Plescăi din limbă. Ce păcat că nu prea sînt În drumul lui; mi-ar plăcea să-i urez bun venit pe insula mea - scotoci printre cărțile dintr-un cufăr și se opri cu una dintre ele În mînă. Odiseea - silabisi el cu grijă. Despre ce e vorba În ea? Nu primi nici un răspuns și se duse În dreptul patului, luîndu-l pe bătrînul căpitan de părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În orice caz, pînă la urmă peștii oricum l-ar mînca.. Dă-mi undițele. SÎnt În cutia asta de lemn... Se aplecă deasupra mortului și, cu absolută naturalețe, Îl spintecă de sus În jos, scoțînd la iveală măruntaiele, calde Încă. Scotoci, fără silă, dînd la o parte mațele, și extrase ficatul, pe care-l smulse din două mișcări de cuțit. - Asta le place cel mai mult să mănînce, lămuri el. Și nu face mutra asta. La ce servește ficatul unui mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în fața oficiului poștal și, ca de obicei, la intrarea de lângă mine era o îngrămădeală patetică de siluete înfofolite. Bieții de ei: aseară, mai mult decât oricând, arătau ca niște maldăre de haine aruncate. Mi-am scos o mănușă și-am scotocit în geantă după mărunțiș, recunoscătoare pentru scuza oferită ca să mai stau pe loc o vreme. Am găsit o monedă de 50 de pence și-am aruncat-o în cutia turtită pe care o așezaseră pe asfalt: indiferent dac-o foloseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
la bărbatul său și mototoli fața de masă cu un gest crispat: "Hm, idiotul!" Simți dintr-o dată nevoia să plângă și se ridică. ― Unde vă duceți, doamnă? ― Mă doare capul. Vreau să iau un antinevralgic. ― Stai, draga mea! Melania Lupu scotoci în buzunar și îi întinse o pastilă albă, învelită în celofan. Un medicament belgian. Ceva extraordinar! O privi zâmbind cum înghite tableta, ocolindu-i ochii albaștri, de gheață. E un laxativ, dar n-are importanță. Trebuie doar s-o împiedici
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ce să fac!! ― Apă rece! bâlbâi Scarlat schimonosit de durere. Toată cana! "Dumnezeule! se sperie Melania Lupu. Asta mi-ar mai lipsi, să răcesc." Motanul îi dădea târcoale gîdilînd-o cu mustățile lungi. ― Am niște eter, spuse Florence. Aici, în bufet... Scotoci în raft răsturnând toate mărunțișurile. Săltă capul bătrânei plimbîndu-i în jurul nărilor flaconul, apoi îi fricționă tâmplele. Odaia se umpluse de o aromă pătrunzătoare și iute. Într-un târziu, pleoapele Melaniei Lupu fluturară ușor. Deschise ochii privind încețoșat. Florence izbucni din
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
venit din pântece cu fălcile încleștate. Dascălu căscă ochii. ― De ce rîzi? ― Așa! E vesel! Al naibii de vesel! Cârnul clătină din cap lămurit. ― Am înțeles! Ești țicnit rău! Se uită la ceas: S-a făcut de 2. ― Te grăbești? ― Bineînțeles. Avem de scotocit toată biblioteca. Inginerul încruntă sprâncenele. ― De ce? ― Păi nu ți-am spus? Tipa zice că ar fi o încăpere secretă. Apăsăm pe buton și... Reproduse fluierând zgomotul unei uși glisante care se deschide. Ionescu îl apucă de mânecă. ― V-a telefonat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]