1,584 matches
-
nu mai pun piciorul la N.R.F.*, unde domină evreii, comunizanții, vechii suprarealiști și tot felul de inși care cred din principiu că adevărul se află la stânga”. Fără Îndoială, un fanatic al dreptei precum el nu poate admite o astfel de sfidare: condotier ideologic, tot ce contravine principiilor sale trebuie combătut cu vehemență. Izolarea nu e, prin urmare, decât soluția logică a oboselii de a lupta cu tot mai numeroasele mori de vânt ale unei societăți intrate În derivă. Dar unde să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de prilejuri sunt ideale pentru autoanalize: accidentele, schimbarea domiciliului, pierderea unei persoane apropiate, Împlinirea unei vârste rotunde sau revelația neliniștitoare a Îmbătrânirii devin pretexte pentru o scrutare atentă, melancolică, a propriului eu. Tentația auto-comunicării Așadar, autoportretul este mai degrabă o sfidare a normei, decât confirmarea intenționalității. El e o autografiere involuntară, În terminologia lui Philippe Lacoue-Labarthe2, un accident ce sfidează regula notației aparent sustrasă dorinței coerente de a semnifica. Jurnalul intim produce În mod spontan o aliniere a evenimentelor cotidiene după
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cât și pe cele ale autobiografiei, iar „separația genurilor” se va produce doar târziu, când integritatea clasică a omului politic se dezagregă prin autoglorificare - considerată de un retor precum Aristides, o trăsătură Întru totul elină. Oricum, căile autobiografiei erau deschise. Sfidarea agorei Epoca elenistică marchează o trecere În registrul mut, În invizibilitatea principială 8. Isocrate, autorul primei autobiografii, profită tocmai de această modificare În sensibilitatea vremii. Plutarh definește un timp biografic al revelării caracterului, altul decât cel al evoluției și al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
eu care-și domină (sau ambiționează să-și domine) discursul, lansând și invitația la distincție: Între creație și delir 50. Altminteri, confesiunea se compromite prin indistincție, prin repetabilitate și prin mecanizarea subiectivității. Strălucirea ei provine din aparența de virtuozitate, din sfidarea memoriei, din impresia de altceva pe fundalul unui mereu același. Eul nu trebuie să oglindească. Eul trebuie să se oglindească. Eul rămâne, și În jurnalul intim, ca În orice scriere la persoana Întâi, semnul conștiinței care organizează discursul 51. El
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ea și beneficiile economice ale organizării și organizațiilor muncii. În același timp cu procesul de globalizare și de internaționalizare a piețelor, cu schimbările sociale rapide și cu diversitatea socială și culturală, organizațiile muncii s-au văzut puse în fața unor noi sfidări apărute în rândul salariaților acestora. Concurența în creștere nu impunea numai o alegere atât de vastă și cu atât de multe posibilități din cea mai bună mână de lucru disponibilă. Trebuia ca întreprinderile și autoritățile să dispună de o cultură
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]
-
de dicționarul de idei literare. Preocupările ulterioare insistente de hermeneutică dovedesc din plin că aceasta era realitatea. în același timp dar astfel de reacțiuni disociabile azi doar prin analiză erau, pe atunci, total indistincte simțeam tot mai imperios și impulsul sfidării unei interdicții și al ruperii tăcerii din jurul unui nume ostracizat și al unei opere interzise. Gest de protest și de insubordonare directă/indirectă. Aceasta a fost una din formele inconformismului meu și ale angajamentului ideologic împotriva regimului. Nu-l supraevaluez
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
contra-dicționar, cât se poate de oficial, definitiv și ne varietur. în care scop, sunt mobilizate ierarhic, în stil cvasi cazon, toate forțele disponibile în subordine directă, Institutele de cercetare etc. într adevăr: cum să accepte cultura oficială o astfel de sfidare intolerabilă? Toate aceste reacții se agravează considerabil, pe fondul psihologiei tipice vieții literare: resentimente și represalii contra criticilor nefavorabili, insinuări, acuzații, aluzii la dosare etc. Spiritul de concurență, invidia, vanitatea și orgoliul literar etern sunt marii aliați ai unui sistem
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
toate planurile, a ideii de diferențiere, alteritate și particulare, prin creații libere de orice constrângere exterioară. Ceea ce presupune, în mod esențial, ieșirea și depășirea organică și autentică a ideii de normă, teoretică și practică, sub toate aspectele, ignorarea și chiar sfidarea canoanelor, clișeelor, instrucțiunilor și indicațiilor prețioase de orice grad. La toate aceste fenomene culturale profund negative, cultura alternativă propune soluțiile sale independente și, pe cât posibil, originale. Conformismul, spiritul de imitație și reproducerea mecanică, lipsită de personalitate reprezintă tot ce poate
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
unei estetici ideologice radical opuse. Gestul, inconformist, este însă la fel de valabil și după 1989. Căci a lansa o carte despre dandism, în mizeria economică actuală, reprezintă un gest de independență morală, dar și de avangardă, ca să nu spunem chiar de sfidare socială. Oricum, o bună dovadă că formula culturală alternativă este și inevitabilă și irepresibilă. Logica sa funcționează autonom, în orice condiții. Mecanismul său intrinsec se dovedește destul de complicat. Am disocia, mai întâi, între ceea ce s-ar putea numi ambiguitatea primară
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
își sărbătorea 60 de ani de viață și 26 de ani de domnie și care, după opinia aceluiași autor, l-au costat viața (inamicii săi l-au denunțat că a bătut monedă proprie, ceea ce constituia un act de nesupunere și sfidare a suzeranității otomane). Secolul al XIX-lea marchează apariția, ce e drept la distanțe de câțiva ani - 1811, 1814, 1833 - a unor medalii referitoare la viața Bucureștilor (medalia școlilor grecești din București, placheta Teatrum Valachicum Bucharestini, medalia dedicată generalului Kiseleff
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
dat perenitate operei sale. ,, Dacă domnia lui, scrie inspirat, G. M. Cantacuzino, na fost decît un lung joc periculos, ce-și Încerca norocul În mijlocul vicleniilor lăuntrice și mișeliilor exterioare, joc care n-a Încetat a fi o singură clipă o sfidare a soartei care trebuia să se răzbune crunt În urmă, arta brâncovenească nu trădează o clipă lunga suferință a mîndrului boier. Principele a acoperit vechile ctitorii Într-o hlamidă de frumusețe și a presărat propriile sale ctitorii pe drumul pe
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Gabriela Petronela Puiu () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92318]
-
viața socială dă naștere multor ipocrizii în societățile noastre. Sper să sparg această linie de front. Și am renunțat la limba persană pentru a rosti durerea unei femei din țara mea. (ibid.) Abandonul limbii sale în beneficiul unei libertăți creatoare, sfidarea civilizației proprii printr-un ocol provocator exprimat sub mască și suprimarea vorbirii bărbatului pentru ca femeia să se poată exprima fără piedici, iată drumul întortocheat, plin de renunțări și revelații, pe care ni-l propune scriitorul afgano-francez. Syngué sabour este piatra
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
înaintea morții sale, Mallarmé publică acest poem neobișnuit, etalat pe unsprezece pagini duble, jucîndu-se cu toate variațiile și combinațiile tipografice posibile, răspîndite în jurul frazei principale. "Maestrul", pe punctul de a naufragia, aruncă zarurile spre cer într-un gest de ultimă sfidare. Alegoria e transparentă prăbușirea lumii vechi și instaurarea unei incertitudini structurale, ce nu avea cum să devină Cartea vreunei noi religii. Și totuși, analizat de gînditori precum Sartre, Blanchot sau Deleuze, poemul s-a impus repede ca operă cheie și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
își sărbătorea 60 de ani de viață și 26 de ani de domnie și care, după opinia aceluiași autor, l-au costat viața (inamicii săi l-au denunțat că a bătut moneda proprie, ceea ce constituia un act de nesupunere și sfidare a suzeranității otomane){\cîte 6}. Secolul al XIX-lea marchează apariția, ce e drept la distanțe de câțiva ani - 1811, 1814, 1833 - a unor medalii referitoare la viață Bucureștilor (medalia școlilor grecești din București, placheta Teatrum Valachicum Bucharestini, medalia dedicată
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
de logică, cea a schimbului simbolic, pe care el vrea să o reabiliteze, cel puțin ca indiciu al fixării în coordonatele raționalismului occidental, care nu poate controla situații în care imperativele utilitaristo-economice dispar într-o nietzscheană energie dionisiacă a jocului, sfidării și a sărbătorii. În raport cu modelul lui Saussure de înțelegere a arbitrarietății semnului, Baudrillard preferă viziunea lui Benveniste, ce situează caracterul arbitrar între semn și referent, salvând astfel organizarea sa internă, cu precizarea că, din punctul său de vedere, separarea sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de a o explica, discursul postmodern se evidențiază prin raportarea la alte texte decât la referenți externi, intertextualitatea introducând o anumită indeterminare și relativitate discursive. În acest stadiu, Baudrillard își va dezvolta propriul concept de teorie, bazată pe violență interpretativă, sfidarea regulilor, ironie și radicalizarea gândirii. Sunt din ce în ce mai numeroase studiile despre media, cultură, simulare, sexualitate, modă, în timp ce subiectele legate de economie și producție dispar din atenție. Rămâne încă activă problematica schimbului simbolic, dar el capătă acum forma provocării, a sfidării (termenul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
interpretativă, sfidarea regulilor, ironie și radicalizarea gândirii. Sunt din ce în ce mai numeroase studiile despre media, cultură, simulare, sexualitate, modă, în timp ce subiectele legate de economie și producție dispar din atenție. Rămâne încă activă problematica schimbului simbolic, dar el capătă acum forma provocării, a sfidării (termenul défi fiind unul frecvent utilizat și încărcat simbolic) și chiar a seducției. În ceea ce privește utilizarea propriu-zisă a termenului "postmodernism", trebuie remarcat faptul că filosoful francez a catalogat de foarte multe ori, nu doar înainte de 1980, ci chiar și după acest
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acesta vrea să aducă în prim plan un mod de a regândi relația dintre teorie și realitate. Teoria Iluminismului a luat sfârșit și, o dată cu ea, și pretenția teoriei de a fi o reflectare a realului. Statutul teoriei se circumscrie unei sfidări a realului, așa cum realul nu este decât o provocare adusă teoriei. Dacă încă mai putem găsi o teorie care să nu se supună realului, înseamnă că suntem salvați de prea marea "viclenie" a realității și că ideea poate exista, iar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Pentru gânditorul francez, seducția operează în toate domeniile, mai ales în cele "științifice", consolidate, fixe, care impun adevărul și coerența discursului. Prin jocul aparențelor pe care îl provoacă, retrăgând obiectelor principiul lor de realitate, ea "comite" un tip special de sfidare adusă adevărului instituit și argumentelor sale. Seducția nu poate fi legată de ideea progresului, ea nu este lineară și nu cunoaște evoluția, deoarece este fulgurantă, lipsită de putința cumulării, aducând în prim plan dezordinea și dezarticularea. Din punct de vedere
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
seduce binele"517, aceasta ar fi soluția pe care Jean Baudrillard o găsește acestei relații. În aceeași măsură, seducția vrea să depășească supremația dorinței pe care filosoful francez o consideră a fi o "ipoteză superfluă" pentru că nu reușește să încorporeze sfidarea, jocul, ritualul, artificiul, prin urmare nu este la fel de "rafinată" ca jocul seducției. Dacă este înțeleasă într-o accepțiune slabă, ca seducție a puterii, a publicității, atunci seducția poate fi apropiată strategiilor dorinței. Într-o altă concepție însă, și pe aceasta
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau al unui agon. La Baudrillard, legea aparențelor decurge firesc din faptul că la baza oricărui tip de seducție se află puterea metamorfozei orice trebuie transformat pentru a fi învăluit într-un ritual care captează. În această lege se găsește sfidarea profundă adusă ordinii naturale, căci omul tinde să trăiască într-o lume a sa, construită din trădare, dispariție și seducție decât într-o lume "dată", căreia să nu-i poată schimba nimic. Baudrillard proclamă: "a dispărea înseamnă a te risipi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
poată schimba nimic. Baudrillard proclamă: "a dispărea înseamnă a te risipi în aparențe. Nu servește la nimic să mori, trebuie să știi să dispari. Nu servește la nimic să trăiești, trebuie să știi să seduci"519. Modul de dispariție, împreună cu sfidarea, conturează acum profilul seducției. Pentru Herman Parret 520, această fază rituală permite realizarea a numeroase trimiteri către opera grecilor, care abundă în figuri ale metaforei seducției. Mai mult decât atât, epoca elină ar deține, prin excelență, expunerea cea mai adecvată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în prim plan figura Seducătorului, relațiile interumane, latura psihologică, în general, prin intermediul unei întâlniri extrem de rodnice între concepțiile lui Baudrillard și cele ale lui Kierkegaard. Filosoful francez consideră că în cazul viziunii kierkegaardiene este prezentă o "seducție puternică", plină de sfidare și ironie, ce se desfășoară în strategii pasionale și parodii. Ambii gânditori privilegiază stadiul estetic în defavoarea celui etic: pentru Kierkegaard, faza estetică este aceea în care principiul plăcerii abolește realitatea, introducând seducția ca fiind singura suverană, precum și kairos-ul ca unica
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semnelor, supralicitându-le și făcându-le să intre în derivă, "căci ea operează o deplasare a polilor. Orice discurs trebuie să aibă întotdeauna drept axiomă coerența, iar seducția aduce înăuntrul lui dezordinea [...] În sens mult mai larg, seducția este o sfidare care dejoacă toate puterile, în măsura în care introduce indeterminarea, hazardul, aleatorul, ludicul. Seducția reabilitează aparența"554. Această relație dintre seducție și manipularea aparențelor a fost sesizată și de Lionel Bellenger, care notează că "pentru Jean Baudrillard, seducția înlătură realitatea și manipulează aparențele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
loc al argumentărilor sau al clarificărilor, ci și unul al imploziei sensurilor și al provocării. Conceptul de teorie pe care l-a dezvoltat este unul la fel de destabilizant pentru cadrele comune; corespondența teoriei cu realitatea este negată, teoria ținând de apanajul sfidării și al soluțiilor de factură patafizică. Teoria lui Baudrillard este astfel importantă în sens strategic, în care abordarea proprie și ideile sale reliefează limitările anumitor moduri de gândire asupra societății, limbajului, culturii etc. În universul extrem de divers al operei baudrillardiene
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]