KorAP: Find »[drukola/base=sinele & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...167 >

4,167 matches

Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692

ale psihologiei persoanei. 2.11. Psihologia persoanei și doctrina sinelui (selfă În ultimii ani, cercetările din domeniul psihologiei persoanei, pe lângă preocuparea față de trăsături, de condițiile contextuale de manifestare și cea față de perspectiva narativă, acordă o importanță crescândă analizei și studierii sinelui (selfă. Contextul interesului pentru self Această preocupare se corelează cu dezvoltarea cognitivismului în cadrul căruia e dezbătută problema minte-corp (mind-body problemă, care interesează și neuroștiințele, și, la fel, cu preocuparea pentru psihologia developmentală, care urmărește continuitatea dintre psihismul biologic și cel

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
rațională a omului, dar pentru a nu rămâne la un nivel de generalitate abstractă - cum a rămas atât timp conceptul de „conștiință -, mintea (mindă este înțeleasă ca „înrădăcinată” în oamenii individuali, fapt ce se realizează prin sine self, iar odată cu sinele se preia o mare parte din tradiția eului și a conștiinței de sine, care vizează și integrează intențional lumea. Tradiția filosofică a conștiinei de sine s-a reafirmat în secolul XX, de exemplu prin opera lui Jaspers. Prima jumătate a

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
în secolul XX, de exemplu prin opera lui Jaspers. Prima jumătate a veacului a fost dominată însă de fenomenologia lui Husserl, care punea accentul pe tradiționala conștiință și pe eu, nefolosind explicit conceptele de „sine și „persoană”. Această fenomenologie a sinelui le preia în mare parte, și anume: intenționalitatea în sensul de vizare intențională a lumii și a propriului subiect, considerat în prezent ca tendința activă a sinelui; subiectivitatea resimțită, considerată în prezent ca și conștient reprezentat al sinelui; experiența conștientă

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
și pe eu, nefolosind explicit conceptele de „sine și „persoană”. Această fenomenologie a sinelui le preia în mare parte, și anume: intenționalitatea în sensul de vizare intențională a lumii și a propriului subiect, considerat în prezent ca tendința activă a sinelui; subiectivitatea resimțită, considerată în prezent ca și conștient reprezentat al sinelui; experiența conștientă trăită direct și nemijlocit, la care mulți comentatori ai psihologiei self-ului fac apel în prezent. Fenomenologia lui Husserl e o doctrină filosofică a subiectivității transcedentale, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
fenomenologie a sinelui le preia în mare parte, și anume: intenționalitatea în sensul de vizare intențională a lumii și a propriului subiect, considerat în prezent ca tendința activă a sinelui; subiectivitatea resimțită, considerată în prezent ca și conștient reprezentat al sinelui; experiența conștientă trăită direct și nemijlocit, la care mulți comentatori ai psihologiei self-ului fac apel în prezent. Fenomenologia lui Husserl e o doctrină filosofică a subiectivității transcedentale, dar influența sa asupra psihologiei persoanei și asupra psihopatologiei a fost remarcabilă

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
care mulți comentatori ai psihologiei self-ului fac apel în prezent. Fenomenologia lui Husserl e o doctrină filosofică a subiectivității transcedentale, dar influența sa asupra psihologiei persoanei și asupra psihopatologiei a fost remarcabilă. În psihanaliza inițială a lui Freud, reflexivitatea sinelui nu joacă un rol important, în locul său fiind plasat id-ul instructiv inconștient. De abia în psihanaliza târzie, după ce a fost amplu dezvoltată tema eului, se ajunge la self. Sinele în percepția lui Jung și a altor psihologi Interesantă și

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
a fost remarcabilă. În psihanaliza inițială a lui Freud, reflexivitatea sinelui nu joacă un rol important, în locul său fiind plasat id-ul instructiv inconștient. De abia în psihanaliza târzie, după ce a fost amplu dezvoltată tema eului, se ajunge la self. Sinele în percepția lui Jung și a altor psihologi Interesantă și, aparent, izolată, dar de referință, e concepția lui Jung. În opinia sa privitoare la psihismul persoanei umane, eul conștient joacă un rol relativ redus, deși mai important decât la Freud

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
dar de referință, e concepția lui Jung. În opinia sa privitoare la psihismul persoanei umane, eul conștient joacă un rol relativ redus, deși mai important decât la Freud. Restul psihismului e format din inconștientul personal și colectiv, ultimul integrând arhetipurile. Sinele (ca selbstă e înțeles în primă instanță ca integrare a întregului psihism. În plus, din arhetipuri ar face parte, pe lângă anima, animus, persona și umbra sa, și un concept al „sinelui perfect”. Acesta e simbolizabil prin figura mandalei, ce reunește

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Acesta e simbolizabil prin figura mandalei, ce reunește ordinea, unitatea, totalitatea. Realizarea de sine a persoanei, pe calea individuației, are în vedere acest ideal a unui sine ce tinde spre echilibru și împlinire, dintr-o direcție interioară și valoric spirituală. Sinele este centrul personalității, nucleul ei de identitate și, în același timp, totalitatea personalității ce se metamorfozează în permanență, adâncindu-se în sine. Această viziune spirituală a lui Jung nu a putut rezista, desigur, în fața pragmatismului cognitivist al secolului XX. Ea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Jung, preocupat de echilibrul interior, spiritual. Faptul subliniază variabilitatea doctrinelor și concepțiilor în domeniul ce se numește „psihologia persoanei” de-a lungul secolului XX, în paralel cu modificarea stilului de viață dominant și a concepției despre om, despre persoana umană. Sinele (selfă este înțeles în psihologia actuală a persoanei ca un nivel sau un „modul” esențial (Robinsă, care asigură coerența și esența întregii persoane. Sinele stă la baza atitudinii activ-reflexive a tuturor funcțiilor psihice (atenție, percepție, trăire afectivă, gândire, acțiuneă și

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
în paralel cu modificarea stilului de viață dominant și a concepției despre om, despre persoana umană. Sinele (selfă este înțeles în psihologia actuală a persoanei ca un nivel sau un „modul” esențial (Robinsă, care asigură coerența și esența întregii persoane. Sinele stă la baza atitudinii activ-reflexive a tuturor funcțiilor psihice (atenție, percepție, trăire afectivă, gândire, acțiuneă și, în același timp, asigură percepția de sine, autoreprezentarea global-biografică și, prin aceasta, continuitatea și identitatea persoanei. O a treia funcție a sinelui (a conștiinței

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
întregii persoane. Sinele stă la baza atitudinii activ-reflexive a tuturor funcțiilor psihice (atenție, percepție, trăire afectivă, gândire, acțiuneă și, în același timp, asigură percepția de sine, autoreprezentarea global-biografică și, prin aceasta, continuitatea și identitatea persoanei. O a treia funcție a sinelui (a conștiinței de sineă pe lângă cea de asigurare a identității (noi știm că suntem aceeași persoană de-a lungul timpuluiă și de „agenție” (noi știm că suntem autorii propriilor noastre gânduri și acțiuniă, ar fi - după Kircher și David - conștientizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
persoană de-a lungul timpuluiă și de „agenție” (noi știm că suntem autorii propriilor noastre gânduri și acțiuniă, ar fi - după Kircher și David - conștientizarea distincției față de lume și de alții (știm că suntem diferiți de ambianță și de ceilalțiă. Sinele tinde să preia majoritatea funcțiilor tradiționale ale conștiinței de sine și ale Eului într-o perspectivă care leagă filosofia de psihologia clinică și experimentală, precum și de neurofiziologie și patologia neurologică și psihiatrică. Studiile și publicațiile despre sine (selfă au crescut

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
într-o perspectivă care leagă filosofia de psihologia clinică și experimentală, precum și de neurofiziologie și patologia neurologică și psihiatrică. Studiile și publicațiile despre sine (selfă au crescut exponențial după 1970, în paralel cu dezvoltarea cognitivismului și a filosofiei minții (mindă. Sinele ar fi instanța care asigură consistență și influențează felul în care oamenii gândesc, simt și se comportă în situații particulare, precum și felul în care gândesc despre ei înșiși. Sinele poate fi considerat, pe de o parte, ca agentul psihismului în

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
1970, în paralel cu dezvoltarea cognitivismului și a filosofiei minții (mindă. Sinele ar fi instanța care asigură consistență și influențează felul în care oamenii gândesc, simt și se comportă în situații particulare, precum și felul în care gândesc despre ei înșiși. Sinele poate fi considerat, pe de o parte, ca agentul psihismului în sensul că „eu” (I, în englezăă sunt subiectul, „agenția” tuturor trăirilor mele psihice. De vreme ce e implicată reflexivitatea, această componentă activă include și calitatea experienței subiective (qualia; de exemplu, durerea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
o bună parte din contribuția fenomenologiei de inspirație husserliană la psihologie și psihopatologie. Totuși, distincția între mine și persoană se menține, chiar și în perspectiva filosofilor, așa cum subliniază Strawson. Pe de altă parte, s-ar putea distinge un aspect al sinelui ca „obiect” - ca obiect reflexiv al subiectului în primul rând - care se referă la autoreprezentarea de sine, la felul cum mă percep eu pe mine, la ceea ce mi se întâmplă mie (me, în englezăă. Este astfel inclusă memoria biografică, cunoașterea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
înțelegerea istoriei formării, afirmării și devenirii persoanelor umane concrete în variante normale, vulnerabile, anormale sau excepționale. Ea se articulează strâns cu ideea biografiei, nefiind străine, în principiu, concepției narative asupra persoanei; de asemenea, ea se bazează tot timpul pe dimensiunea sinelui, care stă la baza persoanei active, reflexive și intenționale, a identității acesteia cu sine. În sfârșit, ea pune accent și pe ambianța ecologic-umană în care persoana se formează, se afirmă, este receptată și evaluată, în care ea cere sprijin, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
începând cu această vârstă. Din perspectivă psihodinamică, structurarea personalității are loc în copilărie până la vârsta de 3 ani (Sapir, 1934Ă. Freud, citat de Anna Freud (1936Ă, susține că, după compensarea complexului oedipian la vârsta de 5 ani, sunt complet dezvoltate sinele, eul și supraeul. Cu toate acestea, unii neopsihanaliști dizidenți susțin că personogeneza continuă și după vârsta menționată (Erikson, 1950; Loevinger, 1966Ă. Sunt de menționat reperele psihosociale dominante ale celor opt etape, descrise de Erikson, ale vieții umane. Acestea integrează opt

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
un scop în viață, ne alegem partenerii cu aceleași concepții, care ne cresc motivațiile. În mișcarea lor de emancipare, femeile și-au căutat soți liberali și au cultivat prietenii asortative. Stabilitatea trăsăturilor personalității este condiționată genetic și cognitiv, prin intermediul imaginii sinelui, dar și prin consecințele acțiunilor din fiecare zi, iar la acest nivel se poate face diferențierea personalității normale de personalitatea patologică. Și în cazul personalităților patologice se pot descrie raporturi asemănătoare. Astfel, sociabilitatea, impulsivitatea, cunoașterea noului și modalitățile de manifestare

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
frustrări și să dezvolte - lipsiți de motivații non-biologice și indiferenți la normele comunitare - comportamente de factură antisocială. Familiile disfuncționale și modelele de viață negative printre congeneri sunt factorii majori ai acestui fenomen (Robins et al., 1991Ă. Dezvoltarea eului și a sinelui implică din a doua copilărie și mediul extrafamilial. Educația revine și unor persoane străine de familie. În societățile primitive, educația în familie era suficientă pentru pregătirea pentru viața în roluri. Astăzi, în societatea modernă, complexitatea social-economică impune mijloace suplimentare, de

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
fenomenelor de depersonalizare și derealizare, de dificultățile de socializare și manifestările psihotice tranzitorii. Interferențele dintre TP de tip borderline și cea schizotipală sunt confirmate și de constelația etiopatogenetică dominată de reperele vulnerabilității endogene, incluzând experiențele biografice negative ale copilăriei. Instabilitatea sinelui, tendințele autodistructive, teama de singurătate și stilul resentimentar permit conexiuni cu stările de stres posttraumatic cronicizate, deci cu o variabilă de o gravitate aparte a caracteriopatiilor secundare. În ansamblu, TP de tip borderline se detașează prin gravitatea manifestărilor psihopatologice și

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
adaptativ ca o figură de atașament și de a stabili relații afiliative; - eșecul de a funcționa adaptativ în grupe sociale, de a dezvolta comportamente prosociale sau cooperative. Patologia sinelui observată în tulburările de personalitate constă din aspecte disfuncționale ale funcționării sinelui, cogniții maladaptative, deficit de integrare a diferitelor componente ale sinelui într-o structură coerentă. Se vorbește, de obicei, despre șase elemente ale patologiei sinelui: limite difuze, lipsa unei clarități și certitudini a sinelui, un concept de sine labil, inconsistență și

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
relații afiliative; - eșecul de a funcționa adaptativ în grupe sociale, de a dezvolta comportamente prosociale sau cooperative. Patologia sinelui observată în tulburările de personalitate constă din aspecte disfuncționale ale funcționării sinelui, cogniții maladaptative, deficit de integrare a diferitelor componente ale sinelui într-o structură coerentă. Se vorbește, de obicei, despre șase elemente ale patologiei sinelui: limite difuze, lipsa unei clarități și certitudini a sinelui, un concept de sine labil, inconsistență și fragmentare, lipsă de autonomie și inițiativă în acțiune, sens defectiv

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
o structură coerentă. Se vorbește, de obicei, despre șase elemente ale patologiei sinelui: limite difuze, lipsa unei clarități și certitudini a sinelui, un concept de sine labil, inconsistență și fragmentare, lipsă de autonomie și inițiativă în acțiune, sens defectiv al sinelui. Sinele se structurează în ontogeneză introjectând imago-urile altora, în sensul în care teoria atașamentului a lui Bowlby a analizat formarea „modelului intern de lucru” (intern working modelă, iar psihanaliza a descris introjecția imago-urilor parentale a relativilor semnificativi. Subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
structură coerentă. Se vorbește, de obicei, despre șase elemente ale patologiei sinelui: limite difuze, lipsa unei clarități și certitudini a sinelui, un concept de sine labil, inconsistență și fragmentare, lipsă de autonomie și inițiativă în acțiune, sens defectiv al sinelui. Sinele se structurează în ontogeneză introjectând imago-urile altora, în sensul în care teoria atașamentului a lui Bowlby a analizat formarea „modelului intern de lucru” (intern working modelă, iar psihanaliza a descris introjecția imago-urilor parentale a relativilor semnificativi. Subiectul se

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]