5,099 matches
-
o nouă metodă de descoperit loc de fântână. Dacă supinul intră în relație cu verbe întrebuințate impersonal sau cu expresii impersonale, indiferent de tranzitivitatea verbului în care își are originea, construcția sa - mediată de întreaga sintagmă - este reprezentată de funcția sintactică de subiect: Rămâne de văzut cine vine. Mai rămâne de venit Tudor. Este greu de stabilit ordinea/cine este primul. * Prin elipsă, supinul dezvoltă o variantă de enunțuri situaționale, a căror autonomie este asigurată de complementaritatea cu dimensiunile (temporală, spațială
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ȘI SINTAXA VERBULUITC "MORFOLOGIA {I SINTAXA VERBULUI" Specificul și gradul de expansiune a câmpului semantico-sintactic (verb + complinirile sale obligatorii), generat de verb (în poziția de predicat sau de complement al predicatului în structura nucleului predicațional central sau în alte poziții sintactice), dependente în mod virtual de apartenența lui la diferite clase semantice se actualizează în funcție de înscrierea verbului în desfășurarea opozițiilor categoriale de diateză și mod. DIATEZATC "DIATEZA" Verbul guvernează în mod absolut expansiunea și organizarea câmpului său semantic în funcție de planul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic (conținutul lexical + trăsăturile semantice lexico-gramaticale), numai când este la diateza activă. Cu acest sens gramatical, dacă se caracterizează printr-un conținut lexical care reflectă implicarea a doi agenți, în ‘reciprocitate’, în desfășurarea unei acțiuni, el deschide câmp dezvoltării funcției sintactice de complement sociativ sau de reciprocitate: „Iar ea vorbind cu el în somn / Oftând din greu suspină.” (M. Eminescu) „Îmi pare că cineva îmi scutură Zilele mele frumoase Ce n-au semănat niciodată una cu alta.” (A.E. Baconsky) Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în somn / Oftând din greu suspină.” (M. Eminescu) „Îmi pare că cineva îmi scutură Zilele mele frumoase Ce n-au semănat niciodată una cu alta.” (A.E. Baconsky) Dacă în planul semantic conținutul lexical implică trăsătura lexico-gramaticală tranzitivitate, câmpul lui sintactic este descris de realizarea funcției de complement (direct, indirect sau amândouă variantele): „Sporește-ți cântarea precum se cuvine, dă ceasului înțelepciunea ce-o ai.” (L. Blaga) Întrebuințat la celelalte diateze, verbul își satisface în primul rând în interiorul acestei categorii, de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
descris de realizarea funcției de complement (direct, indirect sau amândouă variantele): „Sporește-ți cântarea precum se cuvine, dă ceasului înțelepciunea ce-o ai.” (L. Blaga) Întrebuințat la celelalte diateze, verbul își satisface în primul rând în interiorul acestei categorii, de esență sintactică, diferitele valențe combinatorii generate de exigențe ale împlinirii planului său semantic. În același timp, dezvoltarea unor sensuri gramaticale de diateză determină generarea altor exigențe privind expansiunea câmpului semantico-sintactic guvernat de verb. În dinamica opozițiilor interne proprii categoriei gramaticale a diatezei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planului său semantic. În același timp, dezvoltarea unor sensuri gramaticale de diateză determină generarea altor exigențe privind expansiunea câmpului semantico-sintactic guvernat de verb. În dinamica opozițiilor interne proprii categoriei gramaticale a diatezei, opoziția activ-pasiv descrie distincții fundamentale în organizarea enunțului sintactic, în planul semantic și în planul expresiei deopotrivă, în interiorul raportului limbă - gândire - lume. La diateza activă, există un raport de corespondență, relativă, între planul ontologic și planul semantic al enunțului sintactic: „Cineva a-nveninat fântânile omului.” (L. Blaga) șpronume-subiectț șverb-predicatț șnume-compl
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diatezei, opoziția activ-pasiv descrie distincții fundamentale în organizarea enunțului sintactic, în planul semantic și în planul expresiei deopotrivă, în interiorul raportului limbă - gândire - lume. La diateza activă, există un raport de corespondență, relativă, între planul ontologic și planul semantic al enunțului sintactic: „Cineva a-nveninat fântânile omului.” (L. Blaga) șpronume-subiectț șverb-predicatț șnume-compl. directț agent activ acțiune obiect pasiv La diateza pasivă, corespondența între cele două planuri este suspendată printr-o schimbare radicală a perspectivei din care subiectul vorbitor trece în ordine lingvistică lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
directț agent activ acțiune obiect pasiv La diateza pasivă, corespondența între cele două planuri este suspendată printr-o schimbare radicală a perspectivei din care subiectul vorbitor trece în ordine lingvistică lumea extralingvistică pe care se întemeiază planul semantic al enunțului sintactic: Furtuna nu a doborât stejarul ® subiect predicat-verb activ ¬ compl. direct autor activ acțiune (obiect pasiv) Stejarul nu a fost doborât de furtună. subiect predicat-verb pasiv ¬ compl. de agent obiect pasiv acțiune („obiect” activ) Între planul semantic lingvistic al enunțului și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale, caracterizată, de regulă, prin trăsătura - uman: „Te întreabă și socoate / Ce e rău și ce e bine.” (M. Eminescu) Se dăruie tuturor, fără a cere nimic nimănui. Anumite verbe tranzitive, când se întrebuințează la diateza reflexivă, impun dezvoltarea funcției sintactice de complement predicativ: „...Să te simți neliber, mic, Să vezi marile aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu) „Și mă credeam în mucenicie.” (L. Blaga) Când se întrebuințează la diateza reciprocă, verbul își poate limita câmpul semantico-sintactic la relația
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când gurile-nsetate în sărutări se-mpreun.” (M. Eminescu) „Cum ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață.” (M. Eminescu) sau îl poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată redundant, prin dezvoltarea sintactică a unui complement de reciprocitate (sau a unui complement sociativ): „Fetele de la ghilit, care văzuse asta, numa-și dau ghiont una alteia.” (I. Creangă) Realizarea funcției sintactice de complement de reciprocitate se impune, dacă sintagma verbului la diateza reciprocă este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau îl poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată redundant, prin dezvoltarea sintactică a unui complement de reciprocitate (sau a unui complement sociativ): „Fetele de la ghilit, care văzuse asta, numa-și dau ghiont una alteia.” (I. Creangă) Realizarea funcției sintactice de complement de reciprocitate se impune, dacă sintagma verbului la diateza reciprocă este omonimă cu sintagma verbului la diateza reflexivă sau la diateza pasivă: „Au să se vadă unul cu altul din an în Paști.” (M. Eliade) Ei au să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unul cu altul din an în Paști.” (M. Eliade) Ei au să se vadă în oglindă. (diateza reflexivă) Steagurile au să se vadă de departe. (diateza pasivă) La diateza dinamică, verbele își completează cu obligativitate câmpul semantic prin dezvoltarea funcției sintactice în care subiectul este direct interesat:complement indirect: „Tata s-a îngrijit de voi, / V-a lăsat vite, hambare.” (T. Arghezi) Verbele intranzitive întrebuințate la diateza impersonală devin auto-suficiente semantico-sintactic; realizează nuclee predicaționale monomembre: Se respiră. Aceste verbe dezvoltă cel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei persoanele (conjunctivul perfect), ele își asumă predicația, - constituindu-se prin ele înseși în nucleu predicațional monomembru al unei propoziții suficiente semantico-sintactice: „Nu e nimeni... plouă... plânge-o cucuvaie.” (G. Bacovia) - prin dezvoltarea unei relații de interdependență cu un subiect sintactic, când se înscriu în structura unui nucleu predicațional bimembru: Câinii latră, caravana trece. Să fi uitat tu cărările de ieri? „Cum s-a făcut, nu-i bine să cunoaștem.” (L. Blaga) Dintre toate modurile predicative, condiționează sintaxa verbului și structura
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Blaga) „Veniți să vânăm în păduri nepătrunse / Mistrețul cu colți de argint, fioros, Ce zilnic își schimbă în scorburi ascunse / Copita și blana și ochiul sticlos...” (Șt. Aug. Doinaș) Formă verbală proprie prin excelență comunicării lingvistice orale, imperativul suspendă realizarea sintactică a funcției de subiect gramatical; subiectul rămâne inclus în dezinența de persoană a verbului, persoana a II-a, singular sau plural: „Ia-mă-n brațe și ascunde-mă bine.” (T. Arghezi) Concretizarea planului semantico-ontologic este transferată, în mod frecvent, unui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de persoană a verbului, persoana a II-a, singular sau plural: „Ia-mă-n brațe și ascunde-mă bine.” (T. Arghezi) Concretizarea planului semantico-ontologic este transferată, în mod frecvent, unui vocativ (substantiv, pronume, propoziție), cu care intră într-o relație sintactică de incidență: „Sapă, frate, sapă, sapă / până când vei da de apă.” (L. Blaga) „Hyperion, ce din genuni / Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni / Care n-au chip și nume;” (M. Eminescu) Spre deosebire de imperativ, care nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i nimeni să te îndrepte.” (L. Blaga) „Dar munții-unde-s? Munții, / pe cari să-i mut din cale cu credința mea?” (L. Blaga) VI. ADVERBULtc "VI. ADVERBUL" Termenul care definește această clasă de unități lexico-gramaticale situează în prim-plan o particularitate sintactică, apreciată în general ca definitorie: adverbul este un determinant al verbului. Dar singură perspectiva sintactică nu poate fixa identitatea specifică a clasei adverbelor, foarte eterogenă în ansamblu. De altfel, din punctul de vedere al poziției sintactice, pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din cale cu credința mea?” (L. Blaga) VI. ADVERBULtc "VI. ADVERBUL" Termenul care definește această clasă de unități lexico-gramaticale situează în prim-plan o particularitate sintactică, apreciată în general ca definitorie: adverbul este un determinant al verbului. Dar singură perspectiva sintactică nu poate fixa identitatea specifică a clasei adverbelor, foarte eterogenă în ansamblu. De altfel, din punctul de vedere al poziției sintactice, pe de o parte, adverbul intră deopotrivă în sintagme verbale și în sintagme nominale: „El pleacă mâine la mare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prim-plan o particularitate sintactică, apreciată în general ca definitorie: adverbul este un determinant al verbului. Dar singură perspectiva sintactică nu poate fixa identitatea specifică a clasei adverbelor, foarte eterogenă în ansamblu. De altfel, din punctul de vedere al poziției sintactice, pe de o parte, adverbul intră deopotrivă în sintagme verbale și în sintagme nominale: „El pleacă mâine la mare.”, „Cine mai știe ce ne aduce ziua de mâine?!”, pe de alta, poate realiza o sintagmă autonomă (sub aspect sintactic) prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poziției sintactice, pe de o parte, adverbul intră deopotrivă în sintagme verbale și în sintagme nominale: „El pleacă mâine la mare.”, „Cine mai știe ce ne aduce ziua de mâine?!”, pe de alta, poate realiza o sintagmă autonomă (sub aspect sintactic) prin el însuși: „ - A fost în urma noastră pe aici nenea Anghelache?/ - Da!” (I.L. Caragiale, I, p. 304) Identitatea distinctă a adverbului rezultă, ca și identitatea celorlalte clase lexico-gramaticale, din convergența în mod specific a celor patru perspective: semantică, deictică, morfologică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin el însuși: „ - A fost în urma noastră pe aici nenea Anghelache?/ - Da!” (I.L. Caragiale, I, p. 304) Identitatea distinctă a adverbului rezultă, ca și identitatea celorlalte clase lexico-gramaticale, din convergența în mod specific a celor patru perspective: semantică, deictică, morfologică, sintactică. Funcția semantică principală a adverbului este de a particulariza planul semantic general al unui verb: „El scrie El scrie frumos.” Adverbul caracterizează acțiunea exprimată de un verb sub aspect calitativ sau cantitativ, sub aspectul coordonatelor principale ale lumii extralingvistice (timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fundamentale de sensuri din structura cuvântului-adverb, lexicale și gramaticale, se realizează prin termeni liberi: „El scrie mai frumos.” Caracterul invariabil al structurii sale interne apropie adverbul de prepoziții și conjuncții 1. Adverbul, însă, se distinge de acestea semantic, morfologic și sintactic. Sub aspect semantic, adverbul se înscrie între cuvintele purtătoare de sens lexical; în consecință, el poate realiza în mod autonom diferite funcții sintactice. Prin aceasta, adverbul se situează deopotrivă în sistemul lexical al limbii și în structura gramaticală a textului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interne apropie adverbul de prepoziții și conjuncții 1. Adverbul, însă, se distinge de acestea semantic, morfologic și sintactic. Sub aspect semantic, adverbul se înscrie între cuvintele purtătoare de sens lexical; în consecință, el poate realiza în mod autonom diferite funcții sintactice. Prin aceasta, adverbul se situează deopotrivă în sistemul lexical al limbii și în structura gramaticală a textului. Prepozițiile și conjuncțiile sunt lipsite de sens lexical, ceea ce conduce la situarea lor numai la nivelul sintactic al limbii, unde funcționează ca instrumente
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realiza în mod autonom diferite funcții sintactice. Prin aceasta, adverbul se situează deopotrivă în sistemul lexical al limbii și în structura gramaticală a textului. Prepozițiile și conjuncțiile sunt lipsite de sens lexical, ceea ce conduce la situarea lor numai la nivelul sintactic al limbii, unde funcționează ca instrumente ale dezvoltării relațiilor sintactice și ca mărci ale unor funcții sintactice. Prepozițiile și conjuncțiile condiționează realizarea unor funcții sintactice, dar nu le pot realiza ele înseși. „El se uită în jur.” (adverb; în jur
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se situează deopotrivă în sistemul lexical al limbii și în structura gramaticală a textului. Prepozițiile și conjuncțiile sunt lipsite de sens lexical, ceea ce conduce la situarea lor numai la nivelul sintactic al limbii, unde funcționează ca instrumente ale dezvoltării relațiilor sintactice și ca mărci ale unor funcții sintactice. Prepozițiile și conjuncțiile condiționează realizarea unor funcții sintactice, dar nu le pot realiza ele înseși. „El se uită în jur.” (adverb; în jur: circumstanțial de loc)/ „El se uită în jurul arborelui.” (locuțiune prepozițională
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbii și în structura gramaticală a textului. Prepozițiile și conjuncțiile sunt lipsite de sens lexical, ceea ce conduce la situarea lor numai la nivelul sintactic al limbii, unde funcționează ca instrumente ale dezvoltării relațiilor sintactice și ca mărci ale unor funcții sintactice. Prepozițiile și conjuncțiile condiționează realizarea unor funcții sintactice, dar nu le pot realiza ele înseși. „El se uită în jur.” (adverb; în jur: circumstanțial de loc)/ „El se uită în jurul arborelui.” (locuțiune prepozițională: în jurul - introduce circumstanțialul de loc, în jurul arborelui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]