1,505 matches
-
Damascul, Palmyra, Mesopotamia, Golful Persic; "drumul egiptean" pornea din Alexandria, de-a lungul Nilului; "calea arabă" trecea prin Damasc, Bașra, Wădī-l Qură, Mecca, Yemen, Arabia de Sud. Într-un asemenea cadru, dominat în primul rând de asprimile deșertului, de munții stâncoși și pustiurile de lavă împietrită, s-a aflat "leagănul civilizației semiților", civilizație pentru care Arabia Felix ar da adevărata măsură a spiritului semit ( Renan, 1863 ). Într-adevăr, Arabia arhaică a fost "singura parte din Orientul Apropiat care a scăpat de
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
pe teritoriul Ucrainei, fiind una dintre cele mai bine conservate cetăți de pe teritoriul acestei țări. Dimensiunea sa, de asemenea, întrece orice altă fortificație de acest fel din Ucraina. Suprafața totală este de 9 hectare. Cetatea este așezată pe un teren stâncos, lângă țărmul abrupt al limanului Nistrului, dominând fața acestuia, de la o înălțime de aproximativ 30 de metri. Nucleul cetății îl formează vechea citadelă, probabil genoveză, de plan aproape pătrat (35 x 37 m), prevăzută la colțuri cu turnuri rotunde. Aceasta
Cetatea Albă (cetate) () [Corola-website/Science/333882_a_335211]
-
Vaporului Vechi”. Casa de bătrânețe a lui Yi este acum restaurată și continuă în partea estică a restaurantului, lângă autostradă. Malul nordic este puțin adânc și nisipos cu o plajă mare. Malul de sud este în cea mai mare parte stâncos. Prima divizie condusă de Konishi Yukinaga a continuat înaintarea spre nord jefuind localitățiile Pyongsan, Sohung, Pungsan, Hwangju, și Chunghwa pe drum. La Chunghwa, divizia a treia condusă de Kuroda Nagamasa s-a alăturat primei divizii și a continuat înaintarea spre
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
Algeria, ceea ce reflectă poziția de bază neutră a lui Camus pe care și-a afirmat-o în discursul său de acceptare a Premiului Nobel. Acțiunea acestei povestiri are loc în Algeria și începe cu doi bărbați care urcă o pantă stâncoasă. Unul dintre ei, jandarmul Balducci, merge călare, iar celălalt, un prizonier arab, pe jos. În vârful dealului se află o școală, de unde învățătorul Daru îi privește urcând. Elevii nu sunt prezenți la școală în acest moment, ei rămânând acasă din cauza
Oaspetele () [Corola-website/Science/333247_a_334576]
-
de climă de stepă în centru. Deșertul Iudeei este o arie cu structură morfologică particulară de-a lungul versantului de est al Munților Iudeei. Are o topografie de platou cu mai multe terase, terminându-se la est cu o margine stâncoasă abruptă care este traversat de numeroase pâraie - „wadi”-uri de la vest spre est. Pe cuprinsul ei se află și mai multe râpe, majoritatea lor abrupte, coborând la o adâncime de 365 metri în vest și 183 metri în est. Principalele
Deșertul Iudeei () [Corola-website/Science/332463_a_333792]
-
Iudeei este sectorul cel mai vast al acestuia, care acoperă cea mai mare suprafață a sa. Limita lui de vest este reprezentată de poalele Treptei superioare în flexiune. Limita lui de est, de a lungul liniei de separație dintre structura stâncoasă moale a platoului și cea de calcar a Platformei marginale de est. Platoul are o structură sinclinală, dar posedă câteva mici anticlinale (cele mai însemnate dintre ele fiind anticlinalele Muntar, Keren Al Hadjr și Kanayim) care creează trepte secundare pe
Deșertul Iudeei () [Corola-website/Science/332463_a_333792]
-
sud Platforma marginală nu este delimitată de Taluzul faliilor, ci descinde o treaptă în flexiune bruscă către Marea Moartă. Taluzul sau Panta faliilor este treapta inferioară, având diferența de altitudine cea mai mare și mai abruptă față de unitatea precedentă. Marginea stâncoasă reprezintă limita vestică a unității, iar limita de est este formată de linia de contact dintre stâncă și șesurile aluvionare ale depresiunii Mării Moarte. În anumite locuri partea de jos a stâncii este acoperită de grohotișuri și atunci altitudinea relativă
Deșertul Iudeei () [Corola-website/Science/332463_a_333792]
-
văd mii de coline rotunjite, lăsând între ele numeroase canale. Pâraiele din platoul Deșertului Iudeei sunt de mică adâncime și în locurile unde străpung cutele secundare din platou, produc adevărate defilee. Pe platforma marginală de est domină refracția stâncilor. Formațiunile stâncoase iau forma de horst și graben. Spre sud platforma marginală primește aspectul de cută(în zona pârâului Nahal Heimar). Pâraiele mari creează defileuri adânci în care se revarsă în cascade marcante (cu excepția pârâului Nahal Darga care coboară în defileu domol
Deșertul Iudeei () [Corola-website/Science/332463_a_333792]
-
Nistrului și cel al Prutului, până la sectoarele Leova și Ștefan-Vodă. trăiește în regiunile de stepă și silvostepă, în semideșerturi pietroase și în pajiștile premontane și montane fiind găsit prin locuri pietroase și nisipoase acoperite cu plante, tufișuri, lunci, pe pante stâncoase acoperite cu arbuști, la marginea pădurii și în pădurile rare riverane și de stepă. În munți, este găsit la altitudini de până la 2500 m deasupra nivelului mării (în Caucaz). Este deseori găsit în apropierea locuințelor omenești, prin vii și livezi
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
altitudini de până la 2500 m deasupra nivelului mării (în Caucaz). Este deseori găsit în apropierea locuințelor omenești, prin vii și livezi, și chiar în podurile caselor unde vânează porumbei. Exemplarele capturate de Ion E. Fuhn au fost colectate de pe dealurile stâncoase de lângă Greci (vârful Țuțuiatul, liziera pădurii) sau din lucernierele de la Valul lui Traian, vecine cu o pădurice. Se adăpostește în galeriile popândăilor, gerbililor și rozătoarelor mici, în golurile de sub pietre, fisurile și rigole solului și în scorburile arborilor. În stepa
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
în Turcia, Armenia, Caucaz. În România trăiește în toate provinciile țării, acolo unde găsește condiții favorabile de trai și este ocrotit prin lege. Îi place căldura. Preferă pădurile cu teren uscat și porțiunile însorite, rariștile de foioase cu luminișuri, coastele stâncoase cu tufișuri, ruinele invadate de vegetație. Este un șarpe mare cu o lungime de până la 2 m. Are un aspect zvelt, capul mic și îngust, coada lungă și subțire. Spatele este brun cu mulți solzi dungați în lung cu alb
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
prezent specia "Zamenis longissimus" este monotipică (adică nu este împărțită în subspecii) Șarpele lui Esculap este o specie termofilă (îi place căldura) și preferă pădurile cu teren uscat și cu porțiuni însorite, în rariștile de foioase cu luminișuri, pe coaste stâncoase cu vegetație arborescentă și printre ruinele invadate de vegetație. Șarpele lui Esculap se mișcă relativ lent, dar se cațără în arbori cel mai bine dintre șerpii noștri. Când este prins, se repede furios și mușcă, însă rana pe care o
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natură 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 577 hectare. Aceasta include rezervatia naturală omonima (2 ha). Situl reprezintă o arie naturală (abrupturi stâncoase, păduri de foioase, păduri în tranziție, păduri caducifoliate, pajiști ameliorate, pășuni, râuri) încadrată în bioregiunea alpina a Munților Apuseni. Din punct de vedere geologic acesta prezintă în mare parte o zonă de cheiuri (versanți abrupți) săpate în roci metamorfice (gnaise
Cheile Cernei (sit SCI) () [Corola-website/Science/333950_a_335279]
-
pe un areal discontinuu, de la Munții Banatului până la Cozia, în Carpații Olteniei și sud-vestul Transilvaniei, până la nord de Mureș, Săcărâmb, Zlatna. În România este un element montan, în regiunea de deal se întâlnește în mod excepțional (Deva). Trăiește pe coastele stâncoase cu vegetație de acoperire din clisura Cazanelor și pe văile afluenților Dunării și Cernei, pe Valea Nevei. A fost semnalată și pe dealul cetății Deva, precum și în Munții Retezat până la altitudinea de 2184 m. Trăiește pe pantele stâncoase cu arbuști
Vipera cu corn bănățeană () [Corola-website/Science/333965_a_335294]
-
pe coastele stâncoase cu vegetație de acoperire din clisura Cazanelor și pe văile afluenților Dunării și Cernei, pe Valea Nevei. A fost semnalată și pe dealul cetății Deva, precum și în Munții Retezat până la altitudinea de 2184 m. Trăiește pe pantele stâncoase cu arbuști, adesea aproape de malul apelor (de ex. Valea Cernei) și în pădurile de foioase (de la poalele munților Domogled). Îi place să stea la soare pe stânci. Se cațără cu ușurință pe ramuri arbuștilor pentru a se încălzi la soare
Vipera cu corn bănățeană () [Corola-website/Science/333965_a_335294]
-
în România) și se întinde pe o suprafață de 1.366 hectare. Aceasta include rezervatia naturală Pădurea Latorița (7,10 ha). Situl reprezintă o arie naturală (păduri de conifere, păduri de foioase, păduri în amestec, pajiști naturale, pășuni, stepe, abrupruri stâncoase, culmi rotunjite, depresiuni și vai) încadrată în bioregiunea alpina a Munților Căpățânii (grupa muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, aparținând de lanțului carpatic al Meridionalilor), ce cuprinde o mare parte a Munților Lătoriței, Masivul Târnovu (dezvoltat pe roci metamorfice) și bazinului superior
Târnovu Mare - Latorița () [Corola-website/Science/333964_a_335293]
-
lungul râurilor montane"; "Pajiști calcifile alpine și subalpine"; "Pajiști uscate seminaturale și faciesuri cu tufărișuri pe substrat calcaros"; "Comunități de liziera cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin"; "Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane"; "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase" și "Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin") ce adăpostesc și conserva a gamă diversă de floră spontană și fauna sălbatică rară. La baza desemnării sitului se află mai
Târnovu Mare - Latorița () [Corola-website/Science/333964_a_335293]
-
înălțimi între 1. 190-2. 240. Ibexul din Pirinei a fost destul de abundent până în secolul 14 și numerele nu s-au epuizat în regiune până la mijlocul secolului al 19-lea. Ibexul din Pirinei a avut tendința de a trăi în habitate stâncoase cu stânci și copaci intercalate cu pini. Cu toate acestea, patch-uri mici de roci în terenuri agricole sau diverse terenuri de-a lungul coastei iberice au format, de asemenea, un habitat adecvat. Ibexul a fost capabil să se disperseze și
Ibexul din Pirinei () [Corola-website/Science/334519_a_335848]
-
Ninsutu, Ninkasi, Nanshe, Azimua, Ninti, Enshag și Martu, iar lui Enlil i-a născut pe Nanna, Ninurta și Nergal. În religia mesopotamiană, Ninhursag este zeița orașelor Adab și Kiș. Venerată în special de către păstorii din nordul Mesopotamiei, era zeița ținuturilor stâncoase și avea puterea de a crea viață pe colinele de la poalele munților și în deșert. Imagine maternă, era considerată zeița nașterii. Deoarece a creat oamenii alături de Enki, era considerată și zeița fertilității. Sumerienii îi atribuiau multe nume, printre care Ninmah
Ninhursag () [Corola-website/Science/336109_a_337438]
-
se pare că a fost o reședință din lemn sau din zidărie situată lângă biserica romanică Adormirea Maicii Domnului de la vest de actualul complex. În jurul anului 1220 a început să se construiască un castel de piatră pe marginea unui promontoriu stâncos în spatele unui șanț adânc tăiat în stâncă. Așa-numitul donjon este singura structură care s-a mai păstrat din această etapă veche de construcție. Regele Ioan al Boemiei a promis castelul nobilului Jan de Vartemberk în 1311, dar fiul său
Castelul Veveří () [Corola-website/Science/336164_a_337493]
-
Orlík în 1954-1962, iar castelul este acum de-abia la câțiva metri deasupra nivelului apei. Înțelesul numelui "Orlík" provine de la cuvântul „vultur” (în ). Se sugerează adesea că acest castel ar fi semăna cu un cuib de vultur cocoțat pe aflorimentul stâncos ce se află deasupra râului. Orlík a fost stabilit ca un castel regal lângă un vad pe râul Vltava, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, probabil de Ottokar al II-lea Přemysl, deși în Evul Mediu a
Castelul Orlík () [Corola-website/Science/336250_a_337579]
-
M", presupunând că orbita sa este văzută pe muchie de pe Pământ, care ar produce efectul Doppler maxim. O dată înclinația orbitală cunoscută, masa va fi calculabilă. 90% din posibilele orientări implică o masă sub 3 "M". Dacă planeta are o compoziție stâncoasă și o densitate egală cu cea a Pământului, raza sa este de cel puțin 1,1 "R". Cu toate acestea, ar putea fi mai mare dacă ar avea o densitate mai mică ca Pământul, sau o masă mai mare decât
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
montane; Vegetație forestiera panonica cu "Quercus pubescens"; Păduri balcano-panonice de cer și gorun; Păduri dacice de fag ("Symphyto-Fagion"); Păduri acidofile de "Picea abies" din regiunea montană ("Vaccinio-Piceetea"); Mlaștini turboase de tranziție și turbării oscilante (nefixate de substrat); Mlaștini alcaline; Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase; Peșteri în care accesul publicului este interzis și Tufărișuri subcontinentale peri-panonice. Floră ariei protejate este una diversificata, alcătuită din specii de plante (arbori, arbuști, ierburi, flori) distribuite în concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului
Defileul Crișului Repede - Pădurea Craiului () [Corola-website/Science/337134_a_338463]
-
apă, de metan, de etan, de monoxid de carbon și de cianură de hidrogen). Totuși, descoperirea obiectului 1996 PW, un asteroid pe o orbită mai tipică pentru o cometă cu perioadă lungă, sugerează că norul poate să conțină și obiecte stâncoase. Analiza carbonului și a raporturilor izotopice ale azotului pe de o parte în cometele familiei Norului lui Oort și pe de altă parte în corpurile din zona lui Jupiter arată puțină diferență între cele două, în pofida regiunilor lor foarte clar
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
echipajului, panicați, încercau să evacueze nava, este că "s-a împiedicat și a căzut într-o șalupă de salvare", în timp ce pasagerii se învălmășeau pe punți. La proces, comandantul Francesco Schettino a arătat că a dus vasul de croazieră aproape de coasta stâncoasă a insulei Giglio pentru a-i "saluta" pe locuitorii insulei, o manevră stângace, care a provocat tragedia. La 31 mai 2016, justiția italiană a confirmat în apel condamnarea la 16 ani de închisoare a fostului comandant al pachebotului Costa Concordia
Naufragiu Costa Concordia. Condamnare RECORD pentru căpitanul navei by Bogdan Bolojan () [Corola-website/Journalistic/104096_a_105388]