12,786 matches
-
Delta pe malul drept al Dunării, iar pentru mijlocul secolului al XIV-lea pe mapamondul unui călugăr franciscan Vicina e menționată că o cetate pe o insulă la gurile Dunării sau o mare cetate. ,,Sugestiile lui Gh. I. Brătianu, privind stăpânirea bizantina la Vicina, au fost contrazise de C. Andreescu, în comentariile sale pe marginea convertirii fiului comandantului tătar (″milenarius populi illius″) Argun, precum și a altor nobili și locuitori tătari ai orașului Vicum, în anul 1286, sub influența călugărului franciscan Moise
DOBROGEA de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383128_a_384457]
-
tătar (″milenarius populi illius″) Argun, precum și a altor nobili și locuitori tătari ai orașului Vicum, în anul 1286, sub influența călugărului franciscan Moise. Identificând Vicum cu Vicina, atestata ca atare într-o listă a mănăstirilor franciscane de pe la 1314-1330, autorul consemna stăpânirea mongola a orașului danubian (″vicin iuxta danubin″), la sfârșitul secolului al XIII-lea . În fapt, este bine știut astăzi -în lumina descoperirilor numismatice- că Vicina a cunoscut, în secolul al XIII-lea, împreună cu celelalte așezări de pe linia Dunării Inferioare, atât
DOBROGEA de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383128_a_384457]
-
mongola a orașului danubian (″vicin iuxta danubin″), la sfârșitul secolului al XIII-lea . În fapt, este bine știut astăzi -în lumina descoperirilor numismatice- că Vicina a cunoscut, în secolul al XIII-lea, împreună cu celelalte așezări de pe linia Dunării Inferioare, atât stăpânirea bizantina -exercitată prin intermediul unui despotat-, înainte de 1285/6, cât și pe cea mongola, după această dată, cănd întreaga zonă intră sub autoritatea atotputernicului general Nogai, instalat în locul despotului bizantin, la Isaccea.’’ Controversele privind localizarea acestui oraș medieval dobrogean nu au
DOBROGEA de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383128_a_384457]
-
local, Dimitrie, juca rolul de protector al orașelor de la gurile Dunării. < > Fără acest comerț, fără această deschidere spre Orient, spre Mediterana, regiunea Dunării de Jos nu ar fi putut să-și mențină ființă vreme de patru secole și jumătate sub stăpânirea otomană, ființa etnică și culturală a autohtonilor, cum dealtfel fără această deschidere dată de poziția geografică a Dobrogei, nici grecii, nici bizantinii, nici genovezii, nici otomanii, nici alții nu ar fi orit să ocupe sau măcar să-și exercite supremația comercială
DOBROGEA de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383128_a_384457]
-
înrămat portretul ei, a dragei mele. Și îmi amintesc! Punctul culminant al vieții ei! Și povestit de ea, mama, care, știu bine cum era, cum gândea. Era într-o duminică de lună decembrie. Afară frig . Un ger năprasnic a pus stăpânire pe micul orășel. În cameră, doi copii stau la o masă , față în față și citesc, învață. Doi elevi. luni e zi de școală, încă nu a început vacanța de iarnă. Într-un colț al camerei, un pat. Un corp
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
Sunt fripta de amici neobrăzați, am fost nevoită să trec singură prin porcăria de avort, pe autor nu l-a durut nici macar degetul, gândea ea. Carmen era hotărâtă să lupte cu viața. Așa că puse, încet și cu răbdarea ocheadelor nevinovate, stăpânire pe inimă lui Criști. În căsnicia soților Moga domnea plictisul de la un timp încoace. De când cu porcăria de trandafiri, nevastă-mea, de felul ei atentă și drăgăstoasa, mai mult timp îi acordă imbecilului de Ștefan, marele detectiv. Seara când să
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII ROMAN---CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383258_a_384587]
-
A fugit Ceaușescu, a fugit dictatorul! Soțul adjunctei din acea comună era șeful gării. Am mers în biroul acestuia și am privit la televizor. Un sentiment de bucurie și o eliberare de toată tensiunea acumulată în acele zile a pus stăpânire pe noi. Inima mi s‑a umplut brusc de căldură și din ochi îmi curgeau lacrimi de fericire. Am privit‑o pe colega mea. Și ea era în extaz. De ce ne bucurăm, mi‑a trecut pentru o secundă prin gând
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
Cruci și să mă rog. Am spus în gând de câteva ori la rând rugăciunea Tatăl nostru, pe care o știam din copilărie, dar erau mulți, mulți ani de când nu o mai rostisem. În timp ce mă rugam, o emoție necunoscută a pus stăpânire pe mine. Am dormit puțin, tresărind mereu. Urletele câinilor nu mai conteneau, iar cucuveaua stătea nemișcată sus, pe coșul de fum, și își exersa vocalizele sinistre ca într‑un scenariu de groază: - Cu‑cu‑veau, cu‑cu‑veau, cu‑cu
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
Clarvăzătorul, îl trimisese departe, la mii de kilometri, pentru că - asemenea Astrologului, peste ani - prevăzuse dezastrul Stațiunii și vroia, astfel, să-și salveze urmașul. Cel plecat - Castelanul, cum dintr-o nevoie de romantic îl numeau localnicii - urma să fie inițiat în stăpânirea forțelor telurice. Trebuia, la întoarcere, să salveze Stațiunea. Sau, dimpotrivă, să o distrugă, împlinind astfel profeția părintelui său și a Cititorului în stele. Făcându-i pe plac Romancierului! Nu-i este deloc ușor Magistratului cu atâtea treburi încurcate. Și câtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
devină un inițiat, avea o experiență, dar precis că s-ar fi împotmolit la ultima probă: ispita sexului. Eu sunt prea impur. Ce să fac? Să devin un hierofant? Să nu mai tânjesc după Caravella? Să nu mai uneltesc împotriva stăpânirii? Să devin un Mag? Un nemuritor? Sunt! CRONICA INFAMĂ îmi va fixa un loc în istoria literaturii: sunt conștient de valoarea mea. De curând, o mare editură străină mi-a propus un contract incredibil. L-am semnat fără să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
fiecare nou ascultător-repovestitor. Acum e cunoscută în toată Stațiunea. Locuitorii știu că, în donjon, un ins, infinit mai tare decât fusese vreodată Magistratul, dispune de putere deplină asupra metalelor și ființelor; nimic nu i se poate împotrivi, Stațiunea e în stăpânirea sa: Magistratul din cauza acestuia își pierduse scaunul - nu renunțase de bunăvoie - și, dacă nu se va potoli, își va pierde și viața. Romancierul și-a scris, poate, cel mai tranșant capitol: Cum să domini puterea. Opunând-o unei alte puteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
De propriile rătăciri, atunci când, împinși de nu se știe ce îndemn, se ridică, năuci, împotriva cârmuirii. Dar nu faci asta! Între gloată și Magistrat poate să existe înțelegere. O stare de compromis, din partea vulgului; de obediență, de orbire. Dar între stăpânire, pe de o parte, și Actor, Filozof și Romancier, pe de alta, niciodată. Ai în minte un final pe măsura lucrurilor; posibilitatea de a-l schimba în ultima clipă, totodată. Nici un Magistrat, Dictator sau Profet nu a avut asupra vreunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Apropie-ți urechea de gura mea. Îți voi dezvălui cuvântul care urnește pietrele și care deschide poarta spre tărâmul morților. Ochii Îi scânteiau În semiîntunericul subteranei. Dante se gândise că erau reflexele torței pe perete. Sau că luciul nebuniei pusese stăpânire pe dânsul. Se retrăsese Îngrozit, acoperindu-și urechile cu mâinile, În timp ce omul murmura Încă ceva, cu un rânjet Înfiorător. Ani la rând Își reproșase gestul acela de lașitate. Nu avusese curajul de a-și pune la Încercare propria credință. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aduna Într-o baltă apa care picura de sus. Pe ultimele trepte cineva lăsase mai multe mucuri de lumânări. Luă unul: fusese fabricat nu demult: ceara era Încă moale și emana un parfum vag. Teama de necunoscut puse din nou stăpânire pe dânsul. Nu era cu putință ca cineva să fi fugit pe acolo. Ridică iarăși brațul, privind În jur cu mai multă atenție. Flacăra continua să tremure. Se Îndreptă precaut spre ceea ce părea a fi originea fluxului de aer. Văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sa bonomie. — Nu există nici o fiică! Manfredi, bastardul, a avut numai patru urmași și sunt morți cu toții. — Și dacă legenda ar fi adevărată? Poate că tocmai asta aflase meșterul la Roma și asta voia să dezvăluie. Cardinalul Își pierduse orice stăpânire de sine. — Nu există nici o Beatrice, Îți spun! bâigui. — Poate că așa e, dar puterea legendelor Învinge puterea realității. Dacă imperialii se pregătesc să prezinte o Beatrice ca moștenitoare legitimă a coroanei imperiale, poate că Bonifaciu ar da peste câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
afle de avantajul nostru. — Iar domnia ta ce vei face? — Eu trebuie să Îmi continuu cercetarea. Dacă izbutesc să pun mâna pe unul din capetele balaurului, le voi avea pe toate celelalte. După ce căpetenia gărzilor se Îndepărtă, o agitație frenetică puse stăpânire pe Dante. Prin urmare, răul se revărsa și, din subterana de la San Giuda, ataca nici mai mult nici mai puțin decât camerele cârmuirii? Era exasperat. Ieși sub imperiul furiei, ajungând În piață aproape fără să Își dea seama. Își simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
logică Între formele crimei și mintea asasinului, să se fi datorat tocmai acestui fapt. Atrocitatea asasinatelor Îi sugerase practica unui cult diabolic. În postura nefirească a victimelor citise cumplita răsturnare a preceptului creștin al odihnei veșnice, voința de a păstra stăpânirea asupra trupurilor inclusiv dincolo de pragul tenebrelor. Dar dacă, dimpotrivă, asasinul era altcineva? Dacă el Încerca, În felul său pervers, să completeze opera pe care Ambrogio o lăsase neterminată? 18 În aceeași zi, la apus Pentru a cincea oară, Dante trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
suprafața terestră și se amplifică din nou coborând În adâncuri? Astrologul se lumină. — Cu siguranță așa e. In interiore terrae erimus sicut deos. — Dumnezeu a despărțit lumina de Întuneric, pământul de ape! Și ne-a dat lumina și Pământul În stăpânire, populând tenebrele și apele cu creaturi monstruoase. Măruntaiele planetei nu sunt tărâmul făgăduinței, ci văgăuna lui Lucifer! exclamă poetul pe un ton mâniat. — Și unde, altminteri, s-ar fi putut refugia prințul Îngerilor, dacă nu În locul În care totul converge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
De pe cealaltă parte a râului, Negrii Îi ocărau pe Albi, care se adunaseră Îndărătul parapetului de la rampa de pe Ponte Vecchio și agitau făcliile. Mai puține decât se temuse, constată poetul cu ușurare. Poate că mai era Încă posibil să repună stăpânire pe situație. — De unde știm că sunt Negri? strigă el spre Bargello. În lucirea slabă a lunii se deslușea cu greu o masă confuză, dincolo de stăvilar. Puteau fi și misterioșii ghibelini despre care vorbea toată lumea. — Le-am zărit emblema: Îl au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un ungher al Încăperii era un cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În părul Antiliei, și din nou parfumul ei Îi pătrunse În nări și Îi puse stăpânire pe gânduri. Fu cuprins de amețeală. Pentru o clipă, i se păru că timpul Încremenise. Semnele posedării păreau din ce În ce mai puternice: prin sufletul vegetativ Își fac drum diavolii În sufletul omenesc, deschizându-și un prag unde conștiința cea dreaptă e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dificile. Uneori eram nevoit să fac În direct veritabile acrobații verbale, să dezvolt o Întreagă echilibristică salvatoare pentru a redresa dialoguri ce riscau s-o ia razna din cauza orgoliului, capriciilor sau a indispoziției unor invitați mai temperamentali. Îmi exersasem temeinic stăpânirea de sine și autocontrolul, chiar dacă, după emisiune, mă descărcam În Înjurături birjărești și considerații de mitoc la adresa grandomaniei contondente a grangurilor culturali cu exces de personalitate. - Nu te supăra, a fost o tentativă de glumă... Bătrânilor nu le place să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care Biserica Catolică are interese uriașe?! Ce semnificație mai au, prin comparație, proiectele francmasonice, protocoalele Sionului, mișcarea sinarhică, cei doisprezece maeștri ai Shamballei sau intențiile membrilor Frăției Polare, atâta vreme cât supremul lor obiectiv - recunoscut ori nerecunoscut - poate fi, cel mult, meschina stăpânire a lumii, dominația mondială? Mai contează faptul că Isus a fost căsătorit cu Maria Magdalena și că urmași ai lor ar fi Întemeiat dinastia merovingienilor care a condus, timp de mai bine de două secole, Franța? Să admitem că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Sa”? - Îmi cereți să rezum Într-o frază-două biblioteci Întregi și nu mi-e ușor. Vulgarizând - așa cum facem de la Începutul discuției, de fapt -, aș fi tentat să spun că, probabil, dintr-un impuls de narcisism divin: cel care primește În stăpânire Pământul este mai firesc să semene cu Marele Stăpân, să fie un fel de duplicat al Său decât să se Întrupeze Într-o apariție, Într-o imagine, dacă vreți, substanțial diferită de a Lui. În proiectul inițial, cel de dinaintea căderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
panliberalismul și globalizarea deschideau, În viziunea de un optimism debordant a lui Fukuyama, epoca benefică a edificării unei omeniri lipsite de griji și de conflicte perturbatoare, a unei omeniri care, după milenii de căutări, descoperise, În fine, formula imbatabilă de stăpânire a Pământului, de acum nemairămânându-i altceva de făcut decât să mărșăluiască În triumfală cadență unică spre prosperitate și fericire. Ura!... Trebuie să spun că, de la bun Început, mie teza lui Fukuyama Îmi sunase fals, neconvingător și tendențios. Finalitatea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am dat seama că beția puterii nu e o simplă figură de stil, că ea există cu adevărat, zace În noi toți În stare latentă și are nevoie de foarte puțin pentru a se trezi și a se manifesta. Instinctul stăpânirii face parte din ființa noastră, a fiecăruia dintre noi, chiar dacă numai unora li se oferă șansa și condițiile de a-l exercita pe seama semenilor lor. Dictatorii care, dacă te uiți bine, par născuți invariabil pe aceeași stradă, diferă de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]