2,691 matches
-
Theodosie, pe patul de moarte, i-a cerut să-l aleagă ca urmaș al său pe mitropolitul Râmnicului, vodă n-a pregetat o clipă. Îl iubise pe Theodosie prea mult ca să nu-l asculte. Și lor Cantacuzinilor vlădica, cu glas stins, le-a cerut același lucru: „Doar Antim poate ține piept cu tălmăcirile și tipăriturile rătăcirii calvinești. Rătăciții tipăresc cărțile lor în toate limbile pământului și le răspândesc peste tot. Se cuvine să tălmăcim și noi îndreptarele credinței noastre în toate
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și câteva lumânări. Zile și nopți întregi, veneau poslușnici și schimnici bătrâni să lipească urechea de ușa și ferestrele zidite și tencuite ale chiliei ca să asculte în curgere necontenită rostirea fără sfârșit a psalmilor. Și pe măsură ce șoapta era tot mai stinsă, psalmii se schimbau, cântând o bucurie depășind închipuirea omenească. Socotea cuviosul Isac, starețul schitului, că arderea lumânărilor fiind sfârșită, în întunericul închisorii ei, bătrâna maică vedea lumina tronului lui Hristos, iar psalmii cei nemaiauziți îi spunea maica dimpreună cu îngerii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Sankt Petersburg și Constantinopol. Era o chestiune dificilă, în pofida dreptului evident al Valahiei și al Moldovei. Adunarea legislativă a tranșat-o prin votul său din 12 decembrie 1863, secularizând bunurile acestor mănăstiri. O altă categorie de mănăstiri, fondate de familia stinsă a domnilor Brâncoveni, era administrată de fiul mai mare al fostului hospodar Bibescu. După ce a stabilit că această administrare excepțională nu era autorizată prin nimic, guvernul a deposedat titularul și s-a îngrijit de instituțiile (spitale și colegii) care depindeau
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
pe soția lui la televizor, urmărea un nou episod dintr-o telenovelă. Îl cuprinse deodată, neliniștea și emoția fiindcă nu știa cum să facă introducerea, să-i spună despre plecare. - Mami, vreau să-ți spun ceva! zise cu un glas stins și puțin tremurat. - Tu nu vezi că mă uit la un serial? zise pe un ton ridicat nevastă-sa. După ce se termină, stăm de vorbă! Bietul Stănică merse În bucătărie, Își aprinse o țigară și se gândi că trebuie să
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
LUI CU UN STRIGĂT DE BUCURIE. SE ZVÂRCOLEA ȘI TREMURA CA UN CÂINE CARE DĂ DIN COADĂ, FERICIT CĂ ÎȘI VEDE STĂPÂNUL. DUPĂ CE ÎL SĂRUTĂ, PĂRU SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE DE CEVA, SE TRASE ÎNAPOI ȘI SPUSE CU O VOCE STINSĂ: \ DOMNUL ARALLO MI-A DAT INSTRUCȚIUNI CA, ÎN MOMENTUL ÎN CARE TE ÎNTORCI, SĂ ÎL SUNE UNUL DIN NOI. EXCLAMĂ MARIN. DEJA ZIUA NU ÎI MAI APARȚINEA ÎN ÎNTREGIME. TIMP DE CÂTEVA CLIPE AVU O PERCEPȚIE CIUDAT DE ACUTĂ A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
APARATUL DIN FUNCȚIUNE ȘI ÎNTRERUPSE CONECTAREA LA CORPUL INCONȘTIENT DE LÂNGĂ EL. SE RIDICĂ ÎN CAPUL OASELOR SMULGÂND DE PE EL O DUZINĂ DIN ELECTROZII PE CARE ȘI-I FIXASE PE PIELE. VOCEA VIBRĂ DIN NOU ÎN EL, DE ACEASTĂ DATĂ MAI STINSĂ ȘI ÎNDEPĂRTATĂ: "CONTACT DIRECT ÎNTRERUPT. CONFUZIE DE IDENTITATE, DEȘI NUMELE WADE TRASK A FI FOST CLAR STABILIT. CELĂLALT NUME A NU FI..." VOCEA, SAU ORICE AR FI FOST, SLĂBI BRUSC ȘI SE STINSE. TREMURÂND, MARIN ÎNCEPU SĂ DESFACĂ ELECTROZII DE PE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
20 SAVANTUL GEMU UȘOR ȘI SE RĂSUCI, CA ȘI CÂND S-AR FI AFLAT ÎNTR-O STARE DE DISCONFORT ACUT. DEȘI BRONZAȚI, OBRAJII ÎI ERAU PALIZI. LA UN MOMENT DAT I SE DESCHISERĂ OCHII, DAR ERA O ACȚIUNE INCONȘTIENTĂ, PRIVIREA FIINDU-I STINSĂ. APOI PLEOAPELE COBORÂRĂ LA LOC ȘI TRUPUL I SE ÎNCORDĂ. ÎNSĂ CONȘTIINȚA ÎI REVENEA TREPTAT, NU MAI ERA NICI O ÎNDOIALĂ. În clipa următoare, Trask oftă și deschise ochii. Marin așteptă răbdător, întrucât astfel de procese nu puteau fi grăbite, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
izola cu forța pe acești oameni și a-i ține sub observație medicală". Măsurile sanitare, puse în viață mai pretutindeni cu destulă sârguință, n-au întîrziat totuși să dea roade: spre sfârșitul lui noiembrie 1916, epidemia propriu-zisă putea fi considerată stinsă 580. Potrivit unor date fragmentare (căci arhiva din 1916 a Direcției generale a serviciului sanitar a fost distrusă de ocupanți), în populația autohtonă a României s-au semnalat 773 de îmbolnăviri de holeră (618 în mediul rural și 155 în
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
era simțit în aburii de vin fiert. Muzicanții suflau în alămuri care erau încălzite cu rachiu din plin. Flăcăii își lepădaseră de mult cușmele și sumanele și băteau zăpada înghețată. Fetele chicoteau pe la stogurile de fân atinse de zăpadă. Galbenul stins al fânului era învăluit de zăpada albă care pălea în bujorii fetelor rușinoase. Cele mai îndrăznețe se prindeau în joc. Moșnegii și babele își dezamorțeau oasele pe prispă sau în casa mare. Nici nu știau că timpul zboară. - Frunză verde
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
patul tatălui ei. I-a luat mâinile sloi între palmele sale moi. Ochii săi negri îl priveau pe bătrânul său părinte care stătea să se stingă. Afară, se auzea cum țața Antonica dădu drumul lacrimilor ce se amestecau cu glasul stins al cumătrului Eugel. - Să trimiți, cumătră, băietul la mine să-i dau cazanul cel mare de fiert apă, iar mâne o să vie și fimeia să vadă de cele trebuincioase, cu ce te- a putea ajuta... - Of, săracan de mine... - Iar
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Polixeniei bărbatul ei va fi iar bărbat, se va opri, dar nu a fost să fie așa. Făptura nou venită nu l-a înduioșat. Viorica stătea în picioare lângă masă. Ion înfuleca lacom. - Ai zis ceva? - Nu, zise cu glasul stins femeia. - Ai zis ceva?!! Ce ai zis??!!! - N-am zis, măi omule, nimic... Pe jumătate adormit bărbatul încerca să mănânce. Cât intra în gură, cât dădea pe el. Nu mai știa și nici nu avea să vadă a doua zi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dar cu doagele strânse numai pe jumătate, așteptând să fie trecute prin foc, niște bancuri solide, scobite adânc în lungime (în șanțul acesta alunecaseră funduri rotunde de lemn, din cele ce urmau să fie subțiate la rindea), precum și câteva focuri stinse. De-a lungul zidului, la stânga intrării, se înșiruiau mesele de lucru. În fața lor se înălțau grămezile de doage care trebuiau date la rindea. Lângă peretele din dreapta, nu departe de vestiar, luceau două mari ferăstraie mecanice, bine unse, puternice și tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cocioabelor. - A, da! spuse judecătorul. Sunt bucuros că vă duceți acolo. Veți vedea, nu poți să nu iubești poporul nostru când ai apucat să-l cunoști. În aceeași seară, d'Arrast, bucătarul și fratele acestuia erau așezați în jurul unui foc stins, în mijlocul colibei pe care inginerul o vizitase de dimineață. Fratele nu păruse surprins văzându-l din nou. Vorbea foarte prost spaniola și se mărginea aproape numai să dea din cap. Bucătarul, în schimb, voise la început să afle tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea să lepede din el tot acel ținut, tristețea întinderilor sale uriașe, lumina verde tulbure a pădurilor, clipocitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sau alerga, în tăcere, fratele acestuia. Lui d'Arrast i se păru că va trece o veșnicie până când pâlcul de oameni va ajunge la el. Când se afla aproape în dreptul lui, bucătarul se opri din nou, aruncând în jur priviri stinse. Văzându-l pe d'Arrast, rămase nemișcat, cu fața întoarsă către el, dar fără să pară a-l recunoaște. O sudoare uleioasă și murdară îi acoperea obrazul cenușiu, prin barbă i se scurgeau șuvițe de salivă, o spumă neagră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sau întinderea mării, cu soarele deasupra... Încercă, brusc, să înainteze. Vârfurile degetelor presau, dar picioarele nu se urniseră din loc. Nici brațele nu se mișcau. Umerii, doar, tremurau, ca și buzele, din cauza încordării. Ridică, totuși, mâna spre gât. Palpând pulsul stins al venelor. Degetele ei lungi încercuiră gâtul, tremurând, pe claviculă, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Ar fi vrut să desprindă mâna, s-o întindă. Să apuce mânerul unei cești cu cafea, să întâlnească orice alt obiect sau mâna cuiva. Se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
onorează. Ai să înțelegi mai târziu. Camera intra într-o beznă tot mai compactă. Nu se distingea nimic, doar traiectul întortocheat al cuvintelor, vocea îngroșată de băutură, răgușită, sticloasă, umedă, înotând în strănuturi, umflându-se, umplând aerul, rupându-se, brusc, stinsă, ca un balon subțire, atins de dunga unei lame. N-ar fi meritat să-l asculte. Pregătirile, aceste ultime zile de îmblânzire, mâncarea de dimineață și de la prânz, apoi șocul întâlnirii care nu se mai termina... măscăriciul acesta periculos, un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
justificat, poate, i-aș fi câștigat încrederea ? Călătoarea ridică mâna spre gâtul înalt și robust. Îl înconjoară cu degetele. Mâini palide, subțiri, cu pete brune, unghii minuscule, tăiate sau poate roase până la carne. Degetele tremură pe claviculă, urcă, palpează pulsul stins al venelor. Pe cuier atârnă o geantă de vânătoare, din piele roșcată, și căciula cafeniu-roșcat. Salvele ploii se întețesc, furia cerului mă caută. În obrazul de argilă roșcată, cu porii mari, se deschid povârnișuri și văi, căderi abrupte, taluzuri tandre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere: ― Liniștește-te, Bologa, ce Dumnezeu... La urma urmelor, viața nu merge fără compromisuri, fără jertfe și... Deodată Apostol Bologa se opri în fața lui, cu obrajii albi, cu ochii stinși, încît căpitanul amuți. ― Orice... orice, numai asta nu se poate! izbucni dânsul cu o voce arzătoare. Asta ar fi o... o... o... Pereții de bârne ai adăpostului închegară sforțările lui de a găsi cuvântul într-un vuiet prelung, încît Klapka
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
concedia direct pe front. Doctorul mai îngăimă câteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate, mereu senină și surâzătoare. Pe urmă odaia se umplu, în câteva minute, de întuneric. Numai geamurile rămaseră cenușii, ca niște ochi bolnavi, stinși. Varga umbla de ici-colo, nervos, cu mâinile la spate, dar pașii lui nu făceau atâta zgomot cât tictacul arămiu al unui deșteptător de pe mescioara de noapte. Într-un târziu, Apostol, șezând pe pat, cu ochii la rămurelele degerate de afară
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători, și bătu cu pumnul în masă, în vreme de Apostol căzu grămadă pe scaun, respirând greu, cu obrajii ca varul stins, cu privirile roșii agățate de crucea albă. În sală se restabili curând solemnitatea și toată lumea își reluă înfățișarea gravă dinainte. Incidentul fu dezbătut calm câteva minute, apoi trecură mai departe, conform procedurii obișnuite, pe care au tulburat-o puțin zvârcolirile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lângă masă. Pierduse nădejdea în minunea de adineaori și, de frică să nu se ivească iarăși stafiile cu care s-a luptat atâtea ceasuri, se tîrî în genunchi la picioarele preotului. ― Am venit într-un suflet, vorbi Boteanu cu voce stinsă, ștergîndu-și fruntea cu o batistă mare, că în Lunca nu se știa ce s-a întîmplat cu tine... M-am pomenit spre seară cu fata lui Vidor, că mă cheamă degrabă să te binecuvântez... Of, inima omului!... Dar Ilona venise
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
împătimit de suferințe, cu aripile fanteziei frậnte. Nu reușisem să mă dăruiesc celui drag la momentul potrivit, uitậnd că uneori chiar și divinul trebuie să se umilească și să-și împartă nemurirea cu muritorii. Mă lăsasem intimidată de o femeie stinsă, în loc să sfidez eu însămi moartea, iubindu-l pe Yon. Mă obsedau mereu cuvintele lui: - Dacă nu acuma, cậnd? I-aș fi răspuns: acum, Yoane, acum! Era deja prea tậrziu, fiecare dintre noi avea probemele lui. N-am rezistat însa tentației
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
chiar prejudecățile cele mai tiranice. Cu neasemuită plăcere îmi înecasem privirile în nemărginirile cerului și ale mării, adorậnd divinitatea și detestậndu-i pe oameni, creaturi nedemne. Uneori un catarg tremurậnd în zare aducea în existența mea monotonă gustul amar al dragostei stinse; ascultam melodia valurilor, toate curgeau parcă prin mine, iar eu vedeam printre ele pe marinarul plecat în larg, care-și părăsise iubitele, uitậndu-le pentru totdeauna. De aceea, infinitatea mării mă copleșește, zbuciumul ei mă incită, dar față în față cu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
bălae, Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg - La tine alerg. Când vântul e-o taină, când frunza e mută, Misterul surâde prin lumea tăcută, 15Culeg pe-a ta frunte sublime visări - Pe ochi sărutări. Amorul își moaiă aripele-i stinse, Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ți plânse, Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi- 20Surîzi și veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naște durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc - O cât te iubesc! {EminescuOpIV 19
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]