13,648 matches
-
îți veghează trecerea cu umbra lor deasă, străjerii neînfricați, de secole pază a acestui pământ. Piscurile lor golașe sunt cercetate sfios de pașii caprelor negre și firave flori de colț înmiresmează această lume de leagăn. Enorma catedrală a munților este străbătută de turme de oi, iar clinchetul tălăngilor îți picură neîncetat auzul. Puternica mireasmă din oceanul verde al coniferelor înmiresmează aerul, iar discul de aur al soarelui își împrăștie razele peste cetina umbroasă. O lume întreagă cu munți înalți și ape
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
-i despoaie Paltinii să-ndoaie...”, hotărârea și dârzenia cu care Ana învinge împotriva intemperiilor fac din versurile acestea o culme a lirismului popular. Sub spaima de moarte, dorința de nemurire, iubirea de viață, revine aceeași dorință: a fi etern, a străbate veacurile printr-o operă pe care să n-o erodeze patina vremii. În baladă, mașterul Manole se află și rămâne permanent în centrul acțiunii. Artistul polarizează asupra-i întreaga dramă. Menirea lui este să creeze ceva unic, prin care să
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sumedenie de case și blocuri, alături de numeroși arbori ce-și înalță vârfurile către soare. În partea cealaltă a orașului sunt dealuri domoale acoperite cu vii printre care se adâncesc văi, unele înverzite. Una dintre aceste văi este Recea care este străbătută de pârâul cu același nume, ce curge domolindu-și albia printre copacii seculari. Hușul de azi oferă vizitatorilor bogăția, peisajul, dragos-tea și ospitalitatea. În partea de S-E, se întind ca un șirag de mărgele fabricile orașului. Zumzetul și larma
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Nu. Atunci plec singur. Nu e nevoie să mă conduceți. Am fi Împărțit o taină. V-aș fi luminat. V-aș fi vindecat de spaime, căci adevărul acesta se poate dovedi, domnule profesor, se poate dovedi... Ieși fără să salute, străbătu cu poticneli terasa Înzăpezită și ajunse În stradă, Înainte ca ecoul Îndepărtat al Întrebării lui Șendrean să se fi stins de tot: Ca... e adevă...? 32. Piața Carolina, Casa lancu de Hunedoara, Catedrala, prima stradă la stânga și, de la pod, prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mate-fizică, și pivot În echipa de baschet a liceului. 6. Își spunea că nu se mai Întorcea demult acasă, ci doar Într-un loc cunoscut, la fel ca străzile, parcurile, muzeele care aparțin În egală măsură tuturor celor ce le străbat sau și le amintesc. Se Înstrăinase de casă o dată cu râsul Violetei, legănându-se Încet, ademenitor, ca un hamac, sub privirea tot mai nesigură a lui Grațian. Nu-ți trebuiau prea multe cuvinte ca să numești această vibrație abia sesizabilă, această pașnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îi promise În gând o vizită, când va sosi momentul. O invitație rece, mai degrabă politicoasă, fără urmă de afecțiune, sau cu o afecțiune diluată pe distanța celor două mii de kilometri care Îi despărțeau și pe care i-ar fi străbătut mai ușor decât cei câțiva metri de iarbă care se Întindeau acum Între ei Într-o tăcere Încordată care făcea parcă și mai apăsătoare căldura zilei. Erau două plasme. Deci nemuritori, conform observației lui Updike din Centaurul: „În substanța plasmică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
s-ar fi născut din Întâlnirea cu totul Întâmplătoare a unui spermatozoid cu o bobină de film de cinematecă. Ea putea fi oricine, mai puțin ea Însăși: mereu la distanță față de alții și față de sine. Așa ceva el nu văzuse, deși străbătuse lumea asta până la Cotul Donului, Stalingrad și apoi În Tatra. Ca să nu mai vorbim de drumurile patriei. Surprindea mereu. Pe toți, mai puțin, poate, pe bunicul ei, doctorul Radu Rancea și pe soția lui, Leah Reichler, originară din Galiția, copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Pereții erau albi, iar pe jos mochetă verde peste tot. În bucătărie, gresie. Ca și În baie. Caloriferele ardeau. Petru deschise geamul de la baie și lăsă aerul proaspăt de afară să intre Încet și În casă. Își scoase ghetele și străbătu apartamentul de la un cap la celălalt, Înainte de a-și arunca parkaua pe relaxa vișinie de două persoane așezată pe un grătar din lemn de brad care depășea dimensiunile saltelei cu zece centimetri pe fiecare din laturile sale. Era acasă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
urmând doar programele repetitive pe care mi le stabilisem și nimic mai mult sau mai puțin de atât. Stând în fotoliu cu motanul pe genunchi și o partidă de biliard în față, la televizor, urmărind umbra stâlpului de telegraf cum străbate distanța dintre grădini, m-am gândit mult la sensul vieții mele. Nu cu mâhnire, ci pur și simplu cu mult calm, ca într-o rătăcire zadarnică a gândurilor. Elementele rutinei mele, ale rutinei mele antidepresive... După o vreme, nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și, la kilometri distanță, sinele meu inconștient se foiește în somn, deranjat de-un țârâit. De la patru grade de izolare, umbra de sub apă prinde mirosul. Un semnificant încovoiat, în ascensiune, o idee neagră o înotătoare plină de avânt și concentrare străbate distanța care ne desparte într-o ploaie de meme [1]. Am deschis ochii. Eram în living, întins pe sofa. Telefonul suna. Cu excepția unei dăți când doctorița Randle mă sunase ca să mute o ședință, telefonul nu dăduse niciodată vreun semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
există vreun răspuns, acesta trebuie să se afle la el. Planul meu e să urmez traseul pe care l-a parcurs primul Eric ca să-l găsească pe Fidorous când a început toată povestea asta. O să încep din Hull și-o să străbat apoi toată țara. Hull. Leeds. Sheffield. Manchester. Blackpool. De la est la vest. Dâra de cuvinte a lui Fidorous trebuie să fie acum e veche de ani de zile, dar e singura pistă pe care o am. Nu pot să rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
greu să-mi imaginez că urmele lăsate de Fidorous se puteau estompa mai mult decât în acel moment. Cu aceste argumente clare și practice, m-am convins să rămân la hotelul Willows, însă existau și alte câteva motive mai obscure. Străbătusem trei sferturi din drum urmând traseul pe care îl parcursese primul Eric și descoperisem atât de puține lucruri - în cel mai bun caz, frânturi inexplicabile dintr-un drum de cărămidă galbenă de mult abandonat; în cel mai rău caz, absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de piatră din carieră. În schimb, ne păstraserăm rutina aculturală a micului dejun, plajei, tavernei și barului vreme de aproape trei săptămâni - Dacă mai văd vreo oală de lut veche, o să omor pe cineva - și peste șase zile aveam să străbatem apele spre continent pentru a lua avionul către casă. — Mă gândeam să mergem în golful animalelor, ce zici? — Ăăă, am spus. În ghid scrie că există un golfuleț izolat, cam la douăzeci de minute de mers pe jos depărtare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în carouri răspunseră doar cu o serie scurtă de ecouri. Stânga sau dreapta? Am ales coridorul din dreapta. Am pornit-o prin întuneric, pipăind pereții, încercând clanțele atunci când degetele mele fremătătoare le întâlneau. Am dat peste o ușă deschisă și am străbătut o magazie plină de scaune cu rotile răsturnate și cutii prăfuite și am ieșit într-un birou al personalului, prevăzut cu geamuri, unde contururile vagi ale tastaturilor de computer și ale lămpilor de birou erau încă vizibile sub praful așternut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o înclinare meditativă din cap. — Ludovicianul e cel mai mare și cel mai agresiv dintre toți rechinii conceptuali, zise el. E un prădător de seamă, se află în vârful lanțului trofic. Sunt niște animale foarte rare și, cel mai adesea, străbat fluxurile hrănindu-se de ici, de colo. Dacă trec pe lângă o minte neliniștită pe lumea asta, se opresc și înșfacă o halcă din ea. Mai ales când e vorba de mintea bătrânilor. — Credeam că-și aleg o singură țintă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
înăuntrul spitalului. — Ludovicianul, murmură Nimeni. — Ai spus că-l poți captura, am șoptit, dureros de tare în tăcerea aceea. — Nu, zise el, nu fără... Am nevoie de-o echipă și de echipament. Nu e posibil fără... Cercul de lumină fu străbătut de valuri mici, precum ceaiul dintr-o ceașcă. Nimeni se întrerupse la jumătatea propoziției și făcu atent un pas înapoi de la margine. — Teritorialitatea, zise el. După tine a venit. După tine, nu după mine. A venit după mine. Am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bosumflată se uitară la mine. Tu să taci, i-am spus pe muțește. Am mers pe coridorul electric de acces numărul patru cam două ore. Am urcat pe-o scară în ceea ce părea a fi un depozit abandonat, apoi am străbătut o estradă și am coborât într-un tunel mai îngust, mai compact, cu becuri pâlpâitoare. Am discutat mult, despre nimic în mod special, Scout punându-mi o sumedenie de întrebări despre muzică, despre formațiile care mai erau încă unite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai ai decât o singură zi la dispoziție. Ludovicianul n-a dispărut pentru totdeauna. Sub pământ, zilele se măsoară după ceas. Dimineața târzie face tic-tic și devine după-amiază devreme care face tic-tic și devine după-amiază târzie și noi continuăm să străbatem tuneluri, să urcăm și să coborâm scări, să ne îndreptăm lanternele spre spații întunecate, plate, cu tavane joase, croindu-ne drum printre ziare vechi și conserve goale și lucruri aruncate la voia întâmplării. Locuri și spații veniră și se duseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de acces, jgheaburi de inundație, o veche fabrică unde razele lanternelor, în trecere, descoperiră gâturile ruginite ale mașinilor de cusut și tricotat răsturnate și aruncară umbre de jurasic peste pereții de cărămidă - istoria se afundă în adâncuri - și apoi am străbătut parcări subpământene, arhive și pivnițe abandonate, zone de depozitare. Strecurându-ne prin deschizături, cățărându-ne pe molozuri, coborând scări de ciment pe care scria DOAR PENTRU PERSONAL în măruntaiele unor clădiri părăsite și încă-n viață. Ne opream să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un culoar îngust prin care puteai merge drept. M-am oprit să-mi ridic rucsacul, apoi am înaintat lateral printre pereții de hârtie comasată la voia întâmplării. În fața mea, Scout făcu la fel. Vedeam lanterna lipită de cușca lui Ian străbătând întunericul și scoțând la iveală colile stivuite. — Chestia asta-i a naibii de mare. — E uimitor, nu? — E-o nebunie. Probabil c-a fost nevoie de ani întregi pentru a pune toate astea una peste alta. Iar cuvintele... Am îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și sute de radiouri stivuite și majoritatea deschise, reglate sau doar pe jumătate reglate sau emițând doar șuierături. Din tavan, de cabluri, atârnau aparate de înregistrare, legănându-se deasupra capetelor noastre. — Ce-i asta? l-am întrebat pe doctor pe când străbăteam în pas alergător podeaua șerpuitoare dintre mormanele de plastic. — Ce? Pentru ce sunt radiourile? — Sunt fertilizante, zise doctorul. Cu cât înaintam, cu atât alarma se auzea mai tare. Locul era imens. În cele din urmă, doctorul coti la stânga, pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
că și Scout era, dar nu-mi mai puteam da seama. După câteva momente de tăcere, ea strânse laptopul lui Nimeni, îl puse pe umăr și spuse Trebuie să încep. După care se întoarse și plecă, ieșind pe ușă și străbătând coridorul fără să se uite înapoi. Nehotărât și pustiit, am rămas o vreme în fotoliul lat, ascultând liniștea cărților din pereți. Trecu ceva timp. În cele din urmă, am observat cușca deschisă și goală în mijlocul camerei. Ian. Nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
somn, deodorant, pudră de spălat, piele, păr, transpirație. Mirosul unei persoane. Mirosul mi se păru atât de natural, atât de familiar și de liniștitor încât, la început, nu i-am înțeles semnificația. Revelația veni ca un șoc electric ce-mi străbătu corpul. Camera mirosea ca și casa mea. Mirosea a mine. Asta e camera Primului Eric Sanderson. Un impuls de panică și un alt soi de instinct își făcură apariția - Fidorous spusese că întregul edificiu era blindat împotriva rechinilor, dar totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
becului. Mi se părea logic să iau totul, să încerc să-l conving să se uite la toate. Pe când mă îmbrăcam, îmi făceam griji că lumina va fi stinsă și că labirintul de cărți și coridoarele vor fi imposibil de străbătut, toate numai colțuri, întuneric și tăcere, ca un uriaș creier pustiu. După cum s-a dovedit, lumina rămânea aprinsă toată noaptea, dar asta nu ușura cu nimic lucrurile. După câteva minute de mers și câteva cotituri ghicite, am început să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Nu era treaba mea să spun lucrurile alea. O răceală curgându-mi pe sub piele, ca și când cineva mi-ar fi turnat apă în sânge. — Dar ai avut dreptate. Se folosea de mine. — Știu, spuse Fidorous. Dar e-o fată care a străbătut un drum lung de unde a pornit și de la cine a fost. Și-a ascuțit mult spiritul. Asta se întâmplă, ar trebui să știi. Nu trebuia să spun lucrurile alea. — De ce-mi spui asta acum? Pentru că e adevărul. — Nu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]