6,881 matches
-
din nou spre statuie. - Prietenul nostru pare fascinat de tot ceea ce este dublu, observă Arrigo. Poate pentru că, prejudiciat de natură În capacitatea sa de vedere, e vie În el regretarea completitudinii pe care numai perechea o poate asigura. Marcello rămăsese tăcut, cu ochii fixați dincolo de parapet, spre moara cea mare, În a cărei roată Își isprăvise existența călugărul, exact lângă un alt pod. Dintr-o dată se dezmetici, Întorcându-se spre Dante. - Dar poate că În Însăși forma unui pod se ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sa, ultima posibilitate de a rezolva enigma avea să se piardă pentru totdeauna. Ieși În dreptul scărilor, sperând că va zări umbra măcinată de boală a istoricului. Jos, așezat la masa comună, ședea cineva. Dante coborî și se apropie de el, tăcut, pe la spate. Dar se pare că, Într-un fel sau altul, omul Își dăduse seama de prezența lui. - Fii binevenit, priorule. Apropie-te, Îl auzi șoptind. Poetul lăsă deoparte orice precauție. Trecu de masă și se opri dinaintea lui Marcello
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e al lui, dar cu toate astea, dacă ar accepta să închirieze căsuța din parc, Uzina și directorul i-ar fi foarte recunoscători, ar plăti scump, desigur, și nu ar muta acolo pe oricine, numai fețe subțiri, cineva politicos, discret, tăcut, sub-șefi, dacă nu chiar șefi, și fără copii, își dă cuvântul directorul și asudă din greu sub gulerul lui fals și în boots. Tace, așteaptă, nu îndrăznește nici măcar să-l privească pe Destinat care s-a ridicat și contemplă parcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tu, cui poți să-i spui adevărul în timpurile astea?, cui poți să-i vorbești cu sinceritate despre tine? Văd că mereu, mereu te uiți lung la nevastă-mea, la Loredana, ce-o fi în capul tău, ești atât de tăcută... Cum am ajuns la ea?, am discutat cu un student de-al meu (dacă vreau să știu ceva despre studenții mei, îi duc într-o excursie, fac acolo o petrecere și, la o băută, aflu tot ce vreau... mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
îi plăcea atât de mult, tăcerea se lasă, inima i se strânge, cine o fi fata asta?, se întreabă Rita. Pe obrajii fetei blonde, cu gâtul lung, ca de balerină, curg lacrimi nesfârșite, râu, blonda nu zice nimic, doar plânge tăcut, în liniște. Sufletul ei se învârtește în sensul invers acelor de ceasornic. Apoi, se uită lung numai în ochii bărbatului. — Ce-i cu nebuna asta la masa noastră, ce cauți aici, ce caută asta aici, când eu locuiesc cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mereu o vede pe Ani cu spatele, plecând, îi vede sandalele alea ușoare, picioarele lungi, stă cu umerii adunați și capul plecat. În alt pom e tot ea, Ani a lui, așezată pe scaun, tot pe terasa de la Hades, plânge tăcut, în liniște, fără un suspin, doar șiruri de lacrimi se scurg continuu. Acolo am murit amândoi... Au înnebunit copacii, își spune el și închide ochii... Se uită iar spre grădină, uite că Neli ar trebui să aducă din nou oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ai venit pentru... — Nici nu știi cât de încurcat. Nu știu ce să fac, am o fată, am avut o fată... bărbatul lasă friptura din mână, lasă și ochii în jos. O vede iar pe Anita, așezată pe scaunul de la Hades, plângând tăcută, fără suspine, doar lacrimile care curgeau în liniște. O vede apoi pe Tina așezată pe bancă, în fața clădirii teatrului, cuminte, o vede îmbrăcându-l în pletele blonde, în apartamentul lui de la parter, o vede întinsă pe pat, goală, cu palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Cohan, și pe scenă evolua o tânără brunetă care l-a făcut să-i dea lacrimile de plăcerea extatică de a o urmări cum dansează. „Oh - you - wonderful girl, What a wonderful girl you are...“ intona tenorul, iar Amory subscria tăcut, dar cu patimă. „All - your - wonderful words Thrill me through...“ Crescendoul viorilor a tremurat la ultimele note, fata s-a lăsat pe podeaua scenei ca un fluture strivit, iar aplauzele au explodat, făcând să răsune sala. Oh, să cazi astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
loc Înclinat să ia pentru moment lucrurile În serios, Îl mustra blând pentru că, În acest moment nepotrivit, manifesta curiozitate față de complexitățile sistemului social. Îi plăcea Însă foarte mult de Amory, care-l interesa și distra În același timp. Burne, bălai, tăcut și preocupat, Își făcea apariția În casă numai ca un fel de vedenie cu multe treburi pe cap, lunecând tăcut Înăuntru seara și afară dis-de-dimineață, când se ducea să citească la bibliotecă. Dorea să câștige premiul The Princetonian și concura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
complexitățile sistemului social. Îi plăcea Însă foarte mult de Amory, care-l interesa și distra În același timp. Burne, bălai, tăcut și preocupat, Își făcea apariția În casă numai ca un fel de vedenie cu multe treburi pe cap, lunecând tăcut Înăuntru seara și afară dis-de-dimineață, când se ducea să citească la bibliotecă. Dorea să câștige premiul The Princetonian și concura cu alți patruzeci de Îndârjiți care râvneau la premiul Întâi. În decembrie a căzut la pat cu difterie, iar concursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
interesantă, chiar dacă lipsită de țeluri ferme. O dată pe zi, Amory se delecta cu un sandviș club, fulgi de porumb și cartofi julienne la „Joe’s“, de obicei Întovărășit de Kerry sau de Alec Connage. Acesta din urmă era un pișicher tăcut destul de arogant din Hotchkiss, care locuia În camera alăturată și experimenta aceeași singurătate impusă ca și Amory, datorată faptului că toți colegii lui de liceu se aflau acum la Yale. Localul „Joe’s“ era inestetic și ușor neigienic, dar puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
apăsare, cum procedase cu alte douăzeci de mâini În seara aceea. Atâta tot. La ora două, după ce se Întorseseră la reședința familiei Weatherby, Sally a Întrebat-o dacă ea și Amory petrecuseră „câtva timp“ În cămăruță. Isabelle s-a Întors tăcută spre ea. În ochi i se vedea scânteia idealismului, a celui care are visuri neprihănite, ca Ioana D’Arc. — Nu, a răspuns. Demult nu mai fac chestii de-astea. El m-a rugat, dar l-am refuzat. Strecurându-se sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o persoană blondă trebuie, după părerea lumii, să fie vorbăreață. Dacă o blondină nu deschide gura, Îi spunem „păpușă“; dacă un bărbat cu părul deschis la culoare tace, Îl considerăm prost. Cu toate acestea, lumea forfotește de „bruneți Întunecați și tăcuți„ și de „brunete languroase“ care nu posedă nici o fărâmă de creier sub țeastă, dar, nu se știe de ce, nu sunt niciodată acuzați de penurie de inteligență. — Iar gura mare, bărbia lată și nasul mai voluminos sunt, indubitabil, indicii ale unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
DARCY fie cu tine. ÎMBARCARE, NOAPTEA Amory a Înaintat pe punte până când a găsit un taburet sub un bec electric. Și-a căutat În buzunar carnețelul și creionul și a Început să scrie Încet și laborios: „În seara asta pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la căderea tăcută A pașilor pe drumul neluminat. Docurile umbrite răsună de pașii celor o sută Ce din ziuă În noapte-au plecat. Așa zăbovim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un bec electric. Și-a căutat În buzunar carnețelul și creionul și a Început să scrie Încet și laborios: „În seara asta pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la căderea tăcută A pașilor pe drumul neluminat. Docurile umbrite răsună de pașii celor o sută Ce din ziuă În noapte-au plecat. Așa zăbovim pe punțile fără de vânt, Văzând pe țărmul spectral Umbrele zilelor mii, epave fără cuvânt... O, regreta-vom anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu Încă o mie de cărți și o mie de minciuni. Îi ascultase nesățios pe cei care se pretindeau atot știutori, dar habar n-aveau de nimic. Reveriile mistice ale sfinților, care-l umpluseră cândva de teamă evlavioasă În ceasurile tăcute ale nopții, Îi provocau acum o ușoară repulsie. Cei de teapa lui Byron și Brooke, care sfidaseră viața stând pe piscuri, se dovediseră În final a fi doar pozeuri și aventurieri, confundând, În cel mai fericit caz, o umbră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
artificială a celuilalt, iar al doilea mare și impozant, cu ochelari de automobilist. - Nu vrei să te luăm cu mașina? a Întrebat excrescența artificială, trăgând cu coada ochiului la tipul impozant, ca și cum ar fi fost obișnuit să-i ceară aprobarea tăcută. - Cum să nu! Vă mulțumesc. Șoferul a deschis portiera și, urcându-se, Amory s-a așezat la mijloc, pe bancheta din spate. Și-a examinat curios tovarășii de drum. Principala caracteristică a tipului spătos părea a fi o nemărginită siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să stea mult în închisoare. * Maica Tereza stătea cuminte pe scăunel. Lângă ea stătea la fel de cuminte nea Ovidiu. Îi părea rău că pleacă și-l lasă singur pe Horațiu, dar nu putea să refuze o minune. Minunea era, așa cum aflase tăcută, dar încântată și Maica, că Mișu îi trimisese banii luați din casă. În schimbul unui mic favor. - Mulțumesc pentru că mi-ai fost ca și un fiu! Horațiu zâmbi. Și Maica zâmbi: un suflet singur este un suflet mai ușor de salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
gândul acasă, la Operă, acolo unde se jucase Visul unei nopți de vară în regia lui Brook, spectacol care avea să marcheze întreaga noastră generație. Când am ieșit de acolo, intrasem deja în lumea teatrului fără putință de întoarcere, mergeam tăcuți - eu, Florin, Victor și Mișu -, mergeam spre cămin fiecare cu gândurile lui, știind că am văzut nu un spectacol de teatru, ci un model de gândire teatrală, o demonstrație de joacă, de bucurie de a fi, de nebunie celestă, spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de germană; victimă a propriilor planuri greșite de viață și a unei căsnicii nefericite, n‑are altceva mai bun de făcut decât să povestească verzi și uscate despre o mare sărbătoare de Rusalii, când s‑a îndreptat spre pădurea cea tăcută, nu, nu acolo unde se scoală ager un pui de ciută (cui îi pasă ce i se scoală ăstuia, citat aproximativ din Anna), ci unde se plimbă îndreptându‑se spre ceea ce el consideră a fi un peisaj nemărginit - ce știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nici acesta nu m-a ajutat În vreun fel. Mi-a trecut prin cap să-l las În plata Domnului, pentru că nu știam ce să-i răspund. — Îmi pare rău, dar nu știu. — Păcat, a zis bărbatul și a rămas tăcut. Bătrânii care stăteau pe partea cealaltă a străzii aproape că nu-și mai ziceau nimic. După ce terminaserăm filmările, am dat mâna cu fiecare. Toți aveau mâinile uimitor de moi. O moliciune care nu se datora oaselor ramolite, ci pielea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
seama. Evitându-i privirea, am Început să-i povestesc absolut totul, de la Întâlnirea cu vagabondul În Bowery până la povestea cu urechea lui Van Gogh. — Nu există nici o Îndoială! El trebuie să fie bărbatul pe care Îl caut. Femeia a rămas tăcută câteva clipe. Nu reușeam să o Înțeleg pe femeia din fața mea, așa cum nu reușeam să Înțeleg stilul acestei Încăperi. În timp ce femeia Își privea gânditoare pantofii, am aruncat o privire de jur-Împrejur. Nu intenționam neapărat să inspectez camera, Însă era singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
care prezentau scene de război, ci oroarea războiului, În totalitatea ei, pe care acele imagini mă obligau să mi-o imaginez. — Oroarea În totalitatea ei? Ce vrei să spui? — Faptul de a te lăsa pradă disperării, renunțarea la tot, supunerea tăcută, asta vreau să spun. Pentru mine e ceva de nesuportat, acea ardoare morbidă care survine În timpul războiului, acea aprigă pornire de a-i supune pe ceilalți. Nu mai e nevoie să o spun, dar acea dorință de a-i supune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
puternic pe bază de vodcă, ca și cum ar fi Înghițit niște medicamente cu apă. În bar mai veniseră Încă două cupluri. O pereche de bătrâni care de-abia Înaintau, milimetru cu milimetru, sprijinindu-se unul de umărul celuilalt, și doi bărbați tăcuți, Între două vârste, Îmbrăcați În costume gri. Aveam impresia că Înțelegeam oarecum ce voia să spună Gan când afirmase că Reiko era ca o gaură neagră. Reiko Îi ignora complet pe ceilalți clienți, Încât mă Întrebam cum poate face asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
văzut pe el, răspunse ea. — Da, înțeleg ce vreți să spuneți. Chiar că îți taie pofta, nu-i așa? Ai crede că încearcă să câștige Crucea de Fier, la cum se războiește cu încheietura aia. Ea zâmbi și am rămas tăcuți un moment. În cele din urmă, m-a întrebat: — Credeți că va fi război? Mi-am fixat privirea în berea din fața mea ca și cum m-aș fi așteptat ca răspunsul să plutească pe suprafața ei. Am ridicat din umeri și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]