5,413 matches
-
în asta, se considerau norocoase cele care începeau viața amoroasă prin el, artă adevărată! Dar asta nu-i iubire!, își mai spune Maestrul, uneori, dar rar de tot. A căutat-o pe Anita în celelalte femei cu o forță sexuală teribilă, toate gângureau, transpirau, țipau, se întindeau fericite în așternuturi, sexul!, le cânta el la ureche, fă sex și trăiești o sută de ani, carnea trebuie liniștită, fă-o fericită, capul tău e totul, spiritul, în rest, nimic nu mai contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și tu, femeia se uită lung, suspicios la soțul ei, simte că îl scapă din mână, simte totdeauna asta. Se duce spre el și îl strânge în brațe, nu vrea să-l piardă, el e siguranța ei în lumea asta teribilă a teatrului, nu mi-ai mai cântat de la Paști romanța mea: De-aș fi vântul cu miresme parfumate... Nu pot acuma, iubito, sunt obosit, sunt frânt după atâta condus, altădată, îți promit eu că-ți cânt. Și ea urcă scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de timizi, a comentat el, care șed la coada saniei, legănându-se, șușotind și Împingându-se unul pe altul jos. Pe urmă mai este și o nebună de fată căreia nu-i stau ochii În cap - a produs o imitație teribilă - și care vorbește cumva dur cu Însoțitoarea. — Ești un băiețel așa de amuzant! s-a minunat Myra. — Ce vrei să spui? Amory, simțindu-se În sfârșit pe teren sigur i-a acordat imediat atenție. — O... mereu spui lucruri deșuchiate. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sau nu ce ai... ce vreau să-ți spun. Doamne, Isabelle, sună ca o replică dintr-o piesă, dar nu e. — Știu, a șoptit moale Isabelle. — Poate că n-o să ne mai vedem niciodată ca acum... Uneori am un ghinion teribil. Se Înclinase spre celălalt capăt al canapelei, mai departe de ea, dar Isabelle Îi distingea bine ochii În Întuneric. — Ba ai să mă mai vezi, prostuțule. Ea a apăsat imperceptibil pe ultimul cuvânt, făcând din el aproape o alintare. Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
seama că-i e frică. Picioarele... ceva nu era În regulă cu ele... o nepotriveală pe care o simțea, nu o Înțelegea... Ca o sfârșeală la o femeie zdravănă sau ca petele de sânge de pe satin... una dintre neconcordanțele acelea teribile care-ți zgâlțâie gândurile cuibărite În colțișoarele minții. Bărbatul nu purta pantofi, ci un fel de mocasini, dar cu bombeuri ascuțite, ca niște Încălțări din secolul al paisprezecelea, cu vârfurile curbate În sus. Culoarea mocasinilor era maron, Întunecat și aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a geamului. — A dispărut, s-a auzit vocea lui Tom după Încă o secundă de tăcere terorizată. Ceva se uita la tine. Tremurând violent, Amory a căzut Înapoi În fotoliu. — Trebuie să-ți povestesc, a zis. Am avut o pățanie teribilă. Cred că noi... că eu l-am văzut pe Diavol sau ceva... foarte asemănător. Tu ce fel de chip ai zărit acum? Sau nu, a adăugat el iute, mai bine nu-mi spune. I-a povestit totul lui Tom. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
grădini, tragediile viitoare. Era invidios pentru poezia aceea. Ce mult i-ar fi plăcut să vină, s-o surprindă sus, pe zid, și să-i toarne aiureli romantice În timp ce ea stătea deasupra lui, În aer! Începea să simtă o gelozie teribilă față de orice lucru legat de Clara: trecutul ei, pruncii, bărbații și femeile care se călcau pe picioare ca să bea cu sete din izvorul proaspăt al bunătății ei, odihnindu-și creierele ostenite ca la o piesă de teatru captivantă. — Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mea scuză este că prelatul de vârstă mijlocie vorbește de fapt singur. Există În noi lucruri profunde, pe care le cunoști la fel de bine ca și mine. Avem credință puternică - deși a ta, pentru moment, este mai necristalizată. Avem o onestitate teribilă, În sensul că nici un fel de sofism n-o poate distruge, și o simplitate de copil, care ne Împiedică că devenim vreodată malițioși. Ți-am scris un bocet pe care-l găsești alături. Îmi pare rău că obrajii tăi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
demnitate, prin mulțime. - Maica Tereza! țipă bătrânica de la etajul doi, scăpând cel de-al doilea borcan de murături tot în creștetul lui Horațiu. Brusc, un aparat de fotografiat apăru de la o masă plină cu cheeseburger-i, și flash-ul înregistră teribila imagine: Maica Tereza îl urcă pe Horațiu în brațele lui Popa și, suflecându-și veșmântul, se sui pe motocicletă, demarând în trombă. - Minune! Minune! Aurolacul reuși să apuce un pantof al Maicii, întorcându-se victorios. Minune! Atingeți papucul Maicii! Atingeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
argint viu și cocoș negru. Mișule, ai un mare viitor, deșteptarea României. Vino să prezic cum și când. Descântec de putere și celebritate. FINAL PASAJ RETRAS Celebritatea lui Mișu începuse s-o cam obosească pe Mariana. O luase o durere teribilă de cap și simțea că odăița ei e o mare scenă pe care se uită toți necunoscuții, toți nebunii, toți periculoșii. Acum, când ar fi putut avea oricâte desuuri și când ar fi putut face cât striptease dorea, Mariana s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trist, căci mi-a fost dat să joc, foarte tânăr fiind, un rol pe care ar fi trebuit să-l joc la bătrânețe. Dar ce nebunie, ce bucurie fără margini, ce reușită, la urma urmelor, căci a fost un succes teribil, am avut cronici extraordinare, iar după ultimul spectacol am plâns mult lângă costumul meu, de la care mi-am luat adio ca de la o ființă dragă, foarte dragă. Eram la Cassandra, în acel univers care ne-a marcat pe toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
se jura, răcnind și el cât putea, că-l omoară pe vinovat. Dacă este o minciună, vă mint și eu, dar povestea circula prin teatru și nu o spuneau niște neica nimeni, așa că bănuiesc că e adevărată. O altă poveste teribilă cu Beligan și Marcel. O știu de la Vichi Moldovan, așa că are licență. Beligan cu Marcel în scenă: Marcel juca rolul Ministrului, Beligan pe al unuia care cerea ceva. Beligan stătea pe un scaun din profil, Marcel la birou, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
probabil că aveau un gol de producție și eu îmi arătasem mușchii la Institut cu Eunucul, care făcuse un succes incredibil la Bulandra, așa că a mers. Întâi Clovnii, apoi Actorul și, în sfârșit, Mantaua. Cu Mantaua a fost o daraveră teribilă. Se aprobă ideea, la urma urmelor un Gogol nu e de colo, deși cu Gogol o pățiseră și ăia la Bulandra, devizul, destul de pipărat, 60.000 lei, și începe treaba. Nu despre munca mea cu actorii vreau să vorbesc acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
boii acasă. Ia spune... ― Maestre, începe nenea Costică, maestrul Constantin Bărbulescu, cel care îl jucase cu atâta foc pe Cuza Vodă, că începuse să se creadă el însuși Cuza în viața de zi cu zi. Adevărul este că și semăna, teribilă asemănare, destulă ca să te prostești. ― Maestre, reia el, știți că eu țin cel mai tare la Dacia mea. ― Dar soția... se face Beligan că nu cunoaște speța. ― Ei, soția, vorba ceea, fost-ai, lele, dar Dacia e sfântă... ― Așa, adaugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
care merg, ochi care văd etc. Despre masca neutră am vorbit în lucrarea mea de doctorat, așa că nu mai insist acum (cu alte cuvinte, puneți mâna și citiți lucrarea!), dar ceea ce vreau să spun este că Lecoq a manifestat o teribilă răbdare cu noi, pentru că până și eu, deși aveam destulă experiență de teatru, sau dracu’ știe, poate tocmai de aceea, eram cu desăvârșire prost. Ne-a ajutat să înțelegem, ne-a așteptat, nu s-a enervat deloc. Un profesor desăvârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ne propune un text al lui Terențiu, Fata din Andros. Ne uităm unii la alții: Gonța, orice s-ar zice, este regizor și gata, acceptăm, mai ales că Wilde era, evident, o aiureală. Așa a început una din cele mai teribile experiențe de viață, de teatru, de ce vreți. Mai întâi textele. Versuri, o nebunie, text lung și chiar stufos. Creioane, tăieturi. Bun. ― Acuma, zice Gonța, tragem bare. ― Ce? ― Bare, adică unde punem accentul, unde respirăm, organizăm materialul. Asta dă ritm, dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
arta bolnavilor psihic, iar în curând vor exista cu siguranță artiști care își vor provoca răni, aceștia vor fi cei mai moderni artiști din lume. Mergi, de exemplu, rănit pe stradă și îi prezinți domnului inspector de poliție aceste leziuni teribile ca pe o operă de artă, ăla nu înțelege nimic și prăpastia dintre el și artist, care e în același timp și propria operă de artă, crește la infinit, devine de netrecut. Supunerea în fața unui lucru pe care nu l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a căuta răspunsul la Întrebare, În condițiile În care eram torturat de gândul că aveam o erecție și ea Își dădea seama de asta, și de dorința nestăvilită de a mă arunca la picioarele ei, mi-a dat o durere teribilă la tâmple. Asta Îmi aducea aminte de ziua când mi se ceruse să scriu un raport despre retragerea trupelor irakiene, În timpul războiului iraniano-irakian, având la dispoziție doar câteva informații. Raportul acela mi se părea floare la ureche față de ce trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
uitându-se la mâinile sau la chipul lui. Asta Însemna că putea și să Înțeleagă ce anume se ascundea În spatele acelei fraze pe care o murmura el. Îi plăcea acel ceva care se ascundea În spatele cuvintelor vagabondului, dându-i acea teribilă forță. — Ce vrei să spui prin fată bună? — O fată bună este așa cum o arată și cuvintele, luate ad litteram, ca un vin bun, ca o friptură bună, ca un costum bun, Înțelegi? Adică să aibă ce-i trebuie de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
clișee morbide, priveliști care mă torturau. Le simțeam aspre, parcă mă zgâriau. O distanță imensă se interpuse Între mine și ele. Văzusem și eu acel documentar celebru, Nuit et brouillard, al lui Alain Resnais, care Îi cauzase vagabondului spaima aceea teribilă. Îmi plăceau mult filmele, așa că văzusem aproape toate celelalte producții ale lui Alain Resnais. În toate filmele lui se regăsește tema distanțării, o grijă constantă de a pune o distanță Între prezent și trecut. Distanțare față de anumite evenimente importante din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
frumoasă și are un corp extraordinar, dar e mai mult decât atât. E genul de femeie care dispune de o energie aparte, pe care nu o Împarte cu nimeni, ci și-o canalizează doar asupra ei Însăși. Este un copil teribil. Știe să vorbească foarte politicos, să-și aleagă cuvintele, chiar prea bine, dar, În fond, nu este interesată decât de propria ei persoană. Acum locuiește la Paris. A apărut În mai multe filme europene, ca actriță, ca dansatoare, În două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Am fost rugat de doamna Keiko Kataoka să vin să discut cu dumneavoastră În legătură cu domnul Yazaki. Am un pachet pe numele dumneavoastră. Stau la hotelul Saints Pères, chiar lângă Saint-Germain-de-Prés.“ După ce am terminat, m-a cuprins o senzație de extenuare teribilă, de parcă aș fi cărat În spate un sac cu pietre. Am căzut lat pe pat fără ca măcar să-mi mai dezleg cravata. Când am deschis ochii, era trecut de ora două după-amiază. Uitasem să atârn cartonașul cu „Nu deranjați“ la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
îmi ridică părul în cap: — Am aici un rege înțelept de foarte, foarte demult, zise el, strânsoarea lui devenind brusc mai puternică. Dintr-o vreme când trei sori străluceau pe cerul nordului. Scoase un oftat lung, sepulcral. A suferit o teribilă înfrângere în luptă din partea lui Carol cel Mare și a armatei lui creștine. — Erai saxon? întrebă Rahn cu voce scăzută. — Da, saxon. Francii îi numeau păgâni și omorau pentru asta. Morți agonizante, pline de sânge și durere. Păru să ezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
noi toți, desigur. La aceste remarci se auzi un murmur de aprobare și Himmler păru să-și recapete controlul. Colorându-se un pic, probabil încurcat, el tresări și dădu scurt din cap: — Ai mare dreptate, Heydrich, murmură el. Un șoc teribil. Da, într-adevăr. Trebuie să-mi cer scuze față de dumneata, Kommissare. Cum ai spus, nu ți-ai făcut decât datoria. Foarte bine. Și cu asta se întoarse pe călcâiul său deloc de neglijat și mărșălui cu eleganță afară din încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pentru toți o practică oficială altădată confiscată de elite, sintetizând curentele subversive și alternative - atomismul abderitan, hedonismul cirenaic, asceza cinică, antiplatonismul militant -, Epicur nu putea decât să displacă. încă din timpul vieții, el a avut de înfruntat o proastă reputație teribilă: Timon este primul care-l asociază cu un porc. Imaginea va dăinui, popularizată prin cea de-a patra Epistolă a lui Horațiu, cea cu purcelul epicurian. în ruinele de la Boscoreale, se vor descoperi purceluși votivi pe cupe de argint. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]