1,605 matches
-
conform autorului "Scoalele din Beius"), iar ca oraș a existat dinainte 1241, dovadă fiind că la 1241 se vorbește de un district al Beiușului complet pustiit de tătari în timpul invaziilor de la 1241-1246. În documentele din perioada 1291-1242 localitatea apare cu toponimele "Benenus", "Benens", "Belenus", "Voyuoda de Bivinis" sau "Belenyes, "indicand o regiune cu zimblrii." "Pâna la începutul secolului al XX-lea s-a folosit mai mult denumirea de "Binș" (și continuă să fie numit așa în graiul regiunii). Documentele atestă că
Beiuș () [Corola-website/Science/296640_a_297969]
-
Oradea. În anii care au urmat, instituția a cunoscut o continuă dezvoltare, fiind actualmente unul dintre cele mai însemnate centre universitare din zona de vest a țării. "Oradea" și "Orade" (în graiul bihorean) sunt variantele de rostire pe românește a toponimului maghiar "Várad" (mai târziu "Nagyvárad" „Oradea Mare”). "Várad" este, împreună cu "várda", o derivare și totodată variantă a cuvântului (indoeuropean, înrudit cu germanul "wehr-") "vár" (cetate, fortăreață), prin sufixarea cu sufixele circumstanțiale de loc (foarte productive la generarea toponimelor maghiare) "-ad
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
românește a toponimului maghiar "Várad" (mai târziu "Nagyvárad" „Oradea Mare”). "Várad" este, împreună cu "várda", o derivare și totodată variantă a cuvântului (indoeuropean, înrudit cu germanul "wehr-") "vár" (cetate, fortăreață), prin sufixarea cu sufixele circumstanțiale de loc (foarte productive la generarea toponimelor maghiare) "-ad" și "-da". (Város „oraș” este de asemeni derivat din "vár" prin sufixarea cu "-oș".) Denumirile "Várad", "Várda", "Varadia", însemnând pur și simplu „cetate, cetățuie” sau echivalând cu toponimul românesc „Cetățeni”, există în alte câteva ținuturi ale fostului regat
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
sufixarea cu sufixele circumstanțiale de loc (foarte productive la generarea toponimelor maghiare) "-ad" și "-da". (Város „oraș” este de asemeni derivat din "vár" prin sufixarea cu "-oș".) Denumirile "Várad", "Várda", "Varadia", însemnând pur și simplu „cetate, cetățuie” sau echivalând cu toponimul românesc „Cetățeni”, există în alte câteva ținuturi ale fostului regat Ungaria. De obicei, acest tip de toponime au primit echivalentul german "Wardein" (excepție notorie fiind Varașdinul: Warasdin/Waraschdin, astăzi în Croația). În diplomele regale și alte documente medievale de cancelarie
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
este de asemeni derivat din "vár" prin sufixarea cu "-oș".) Denumirile "Várad", "Várda", "Varadia", însemnând pur și simplu „cetate, cetățuie” sau echivalând cu toponimul românesc „Cetățeni”, există în alte câteva ținuturi ale fostului regat Ungaria. De obicei, acest tip de toponime au primit echivalentul german "Wardein" (excepție notorie fiind Varașdinul: Warasdin/Waraschdin, astăzi în Croația). În diplomele regale și alte documente medievale de cancelarie, numele localității era latinizat sub formele ´Waradinum, Uaradinum, Varadinum și atestat din sec. XI când regele Ladislau
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
a fost înmormântat la Oradea). I-a crescut notorietatea după ce Rogerius, canonicul catolic, de origine italiană, al Oradiei, a scris "Carmen miserabile", o cronică a invaziei mongole din 1241 în Bihor. Se pare că prima consemnare a formei românești a toponimului a fost făcută de cronicarul Miron Costin în "Letopisețul Țărîi Moldovei" (la mijlocul sec. XVI). Prima carte tipărita la Oradea în limba română - cert atestată - figurează ca fiind tipărită în 'Urbea Mare'. Este vorba de volumul "Biografiile celor vestiți români și
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
de patriarhia Constantinopolului, în subordinea patriarhiei Moscovei ; șerbia și robia, care fuseseră desființate în 1749 de domnul moldovean Constantin Mavrocordat sunt restabilite (până în 1861), iar limba română este interzisă în administrație. Procesul de deznaționalizare s-a desfășurat și prin rusificarea toponimelor (Chișinău -> Kișiniov, Orhei -> Orgheev, Ciubărciu -> Ciobruci...) sau prin oficializarea sistematică a denumirilor turcești în dauna denumirilor moldovenești, oridecâte ori se putea (Frumoasa -> Kagul, Oblucița -> Ismail, Cetatea Albă -> Akkerman, Tighina -> Bender...). Nu este vorba aici de antiromânism, dat fiind că sentimentul
Basarabia () [Corola-website/Science/296621_a_297950]
-
Hunedoara ). Regula se aplică și in cazul Județului Gorj - Gorjii în varianta veche ( Gore=Sus - Gorjii = Jiul in Amonte, Jiul de Sus ). Prefixele, respectiv adverbele "gore" și "dole" (sus, jos) s-au păstrat în Limba Româna doar în aceste doua toponime - Gorj și Dolj, ele rămânând însă de bază in Serbo-Croată. Descoperirile arheologice au relevat că teritoriul Doljului a cunoscut o locuire autohtonă neîntreruptă încă din era paleolitică. Cea dintâi mențiune documentară datează din 1444, sub denumirea de Județul de Baltă
Județul Dolj () [Corola-website/Science/296656_a_297985]
-
Maramureș (orașul Târgu Lăpuș cu împrejurime), Neamț (comunele Dămuc, Bicaz-Chei și Bicazu-Ardelean), Sălaj (partea la est și nord de munții Meseș), Suceava (la west de râurile Dorna și Bistrița Aurie) și Vâlcea (o parte mică la nord de râul Lotru). Toponimul "Transilvania", derivat din latina medievală de cancelarie, este atestat din anul 1075 („terra ultra silvam”), drept nume compus din "ultra" („peste”, „dincolo”) și "silva " („pădure”) și înseamnă "teritoriul de dincolo de pădure". La începutul secolului al XII-lea teritoriul era menționat
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
Thracia și Scythia (Dobrogea de astăzi împreună cu teritoriul Cadrilaterului). Se argumentează că în aceste regiuni s-au păstrat mai bine toponimia, hidronimia și oronimia atât din substrat, cât și cea romanică, precum și unele străromânești. Dintre acestea din urmă, spre exemplu, toponime și oronime (masivi și culmi) Durmitor, Pârlitor, "Visător"/Visitor, Palator ("spălător"); "Surdulița, Piskulje (piscul)), Negrișor" și altele, menționate de istoricul Silviu Dragomir într-un studiu aflați în zona Muntenegru. Sau Skeptekasas („Șapte case”), Burgulatu („Cetate lată”), Lupofantana („Fântâna lupului”), Gemellomuntes
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
Palator ("spălător"); "Surdulița, Piskulje (piscul)), Negrișor" și altele, menționate de istoricul Silviu Dragomir într-un studiu aflați în zona Muntenegru. Sau Skeptekasas („Șapte case”), Burgulatu („Cetate lată”), Lupofantana („Fântâna lupului”), Gemellomuntes („Munții gemeni”), care se numără printre cele mai vechi toponime neoromanice (străromânești) atestate în Peninsula Balcanică. Istoriografiile care insistă asupra imigrărilor românești din ținuturi sud-slave subliniază denumirile slave ale unor ținuturi și localități ce conțin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlăhii“ care au existat cândva în acele regiuni (însă de
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
a unei populații românești sud-dunărene recente, existente concomitent cu populația românească din Principatele nord-dunărene), ca de pildă: "Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača, Vlaho-Clisura, Vlaho-Castania, Vlahia Macro, Vlahia Micro, Vlahopol". Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în Vlăhia Moraviei, în munții Beschizi, este Valašske": Valašské Meziříčí") Însă istoriografia română nu a contestat niciodată partea sud-dunăreană a ariei de etnogeneză a poporului român, arie locuită de o altă populație românească numeroasă în evul mediu, care
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
rzeczpospolita", dar cel de-al doilea este folosit exclusiv în legătură cu statul polonez. Numele "rzeczpospolita" însemnând "lucru public" este traducerea directă a vorbei latinești "res publica". Originea numelui "Polska" rămâne incertă, dar există o ipoteză foarte verosimilă, care afirmă că acest toponim este derivat din cuvântul "pole" (din slava veche "*polje") însemnând "câmp". O părere că numele statului nu vine direct de la "pole", ci a derivat prin intermediul numelui unui popor vest-slavic, polani, deși este foarte recunoscută, a fost recent pusă la îndoială
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
tracă. Nu există practic nici un text în limba dacă a cărui autenticitate sau a cărui apartenență la această limbă să fie unanim certificată de specialiști. Există implicit ipoteze și speculații, uneori contradictorii. Izvoarele grecești și latine transmit o serie de toponime și hidronime, precum și nume personale. "Vezi și: Listă de denumiri geografice dacice" Remarcabilă este lista de plante dacice dată de Dioscoride Pedanios . Citând o lucrare a lui Androtion, Claudius Aelianus ("Felurite istorioare", VIII, 6) scrie că „se spune că dintre
Limba dacă () [Corola-website/Science/296677_a_298006]
-
1224. Orăștia este menționată în acest document drept cel mai vestic punct al Pământului Crăiesc, zona de colonizare a sașilor în Transilvania. Tot prin Diploma andreană a fost reglementat faptul ca Orăștia să fie reședința Scaunului Orăștiei, cu localitățile aferente. Toponimul Waras („oraș”) dovedește faptul că la acea dată așezarea se afla în plin proces de dezvoltare urbană. Orașul a început să fie înconjurat cu ziduri de apărare. În secolul al XV-lea Orăștia a fost arsă, dărâmată și jefuită de
Orăștie () [Corola-website/Science/296883_a_298212]
-
Iberică a fost locuită înainte de cucerirea romană de populații neindoeuropene și indoeuropene: liguri (neindoeuropeni), celți (indoeuropeni), iberi (neindoeuropeni), celtiberi (rezultați din fuziunea celților cu iberii), fenicieni, vascones (strămoșii bascilor, singurii care au rezistat până azi). De la aceste populații au rămas toponime și hidronime, prefixe și sufixe folosite în toate cele trei limbi iberice. Prezentarea fonemelor limbii spaniole este foarte dificilă din cauza varietății dialectice. Tabelele de mai jos prezintă sunete care fac parte din standardul spaniol, dar pot să nu existe în
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
circulație. O parte din slavii, care s-au stabilit după secolul al VI-lea în spațiul lingvistic românesc (îndeosebi în cazul teritoriilor nord-dunărene, dar nu numai) au fost asimilați de populația românească carpato-dunăreană, abia ieșită din etnogeneză. Un exemplu edificator: Toponimul Șchei (de la Brașov) provine tocmai de la denumirea dată de protoromâni slavilor: șchiau „slav” (lat. "sclavus" „slav”). Însă cea mai mare parte a acestor slavi a continuat migrația către sud; aceștia au trecut Dunărea și i-au împins pe protoromânii de
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
nu pot fi considerate ca fiind „state medievale românești” deoarece atât populația lor, cât și pătura conducătoare erau multinaționale, slavii (ziși „șchei”) fiind în general la fel de numeroși ca și proto-românii, și pe alocuri majoritari (din acea perioadă au rămas nenumărate toponime slave precum Bistrița, Crasna, Ialomița, Prahova, Săvădisla, Slatina ș.a., limba și scrierea slavonă oficiale în liturghia bisericească și în principatele române, sau denumiri precum Blahnița, Vlăhița, Vlăsia sau Vlașca pentru zonele cu comunități protoromâne înconjurate de populații slave). Micile cnezate
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
Bulgaria propriu-zisă, aromânii se află astăzi doar izolat, în aria muntoasă din sud-vest. În număr mai mare locuiesc în așezarea Peștera, dar marea majoritate a aromânilor a fost bulgarizată în decursul secolului XX, prin asimilarea școlară. Există în această țară toponime (Cleava, Cula, Clocotnița, Lunga, Montana, Petrossa, Repeda, Vlahina...) și patronime (Frațev, Skurtov, Vlahov...) care până astăzi amintesc de fosta aromânime din Bulgaria, astăzi minimizată de istoriografia oficială. În afară de aromâni, denumiți de bulgari "vlasi", Bulgaria găzduiește o importantă populație de vorbitori
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
al Mării Negre (Histria și Tomis, cu deosebire). Epoca romană a marcat puternic istoria oamenilor de aici. Cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului I p. Chr. s-a clădit fortificația cunoscută în izvoarele romane cu numele Carsium (un toponim de origine tracică legat de aspectul stâncos al zonei, de la care derivă și numele de astăzi, slavizat, al localității. Punctul de vedere potrivit căruia numele actual se trage de la cuvintele "hîrsîz-ova" ceea ce înseamna "vadul hoților" este cu totul eronat și
Hârșova () [Corola-website/Science/297071_a_298400]
-
populație de de locuitori. Potrivit "Dicționarului terminologic și de regionalisme" (DTSR) din 1872, numele cel mai vechi atestat a fost al unei cetăți "Stenota". Din cetate au rămas ruine. Autorii DGJPh, ediția 1897 (p. 601) au încercat să explice etimologic toponimul Urlați prin aceea denumirea "urlătoare" dată târgului, spre care locuitorii din zonă coborau de pe dealurile învecinate. Urlați ar putea să fie însă o derivare a traducerii din slavă a hidronimului [[Cricov (din "krik" "strigăt", "urlet"). Ar fi și o versiune
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
ar putea să fie însă o derivare a traducerii din slavă a hidronimului [[Cricov (din "krik" "strigăt", "urlet"). Ar fi și o versiune etimologică maghiară: Urlați ar reprezenta o adaptare românească a termenului maghiar "Váralatt" "Subcetate" (aceeași etimologie o au toponimele Orlat, Urlat). Urlați a fost până cel târziu în [[1645]] reședința unui fost [[județul Săcuieni|județ Săcuieni]], iar numele Secuieni ar sugera imigrarea medievală a unor elemente etnice maghiare din [[scaunele secuiești]]. [[Nicolae Iorga]], în volumul său de "Documente urlățene
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
-lea la al XVI-lea, aceste așezări au existat pe teritoriul zonei urbane moderne din Novi Sad: Alte așezări au existat în zona suburbana din Novi Sad: Mortályos (sârbă: Mrtvaljoš), Csenei (sârbă: Čenej), Keménd (sârbă: Kamendin), REV (sârbă: Rivica). Etimologia toponimelor arată că unele dintre ele sunt de origine maghiară (de exemplu: Bélakút, Baksafalva, Kűszentmárton, Vásárosvárad, REV), acest lucru indică faptul că unele dintre ele au fost, inițial, locuite de maghiari înainte de invazia otomană. Unele toponime sunt de origine slavă, iar
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
Kamendin), REV (sârbă: Rivica). Etimologia toponimelor arată că unele dintre ele sunt de origine maghiară (de exemplu: Bélakút, Baksafalva, Kűszentmárton, Vásárosvárad, REV), acest lucru indică faptul că unele dintre ele au fost, inițial, locuite de maghiari înainte de invazia otomană. Unele toponime sunt de origine slavă, iar altele au o origine exactă nesigură. De exemplu, Bivalo (Bivaljoš) a fost o așezare slavă mare, care datează din secolul al V-lea sau al VI-lea. Registrele fiscale din 1522 arată un amestec de
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
Ureche, a presupus că lupta a avut loc la Joldești, în ținutul Botoșani. Cea mai plauzibilă pare a fi cea a lui Alexandru I. Gonța, care identifică drept loc al bătăliei localitatea Dolhești, de pe valea râului Șomuzul Mare, pornind de la toponimul menționat în cronica germană - "Dolschecht", dar luând în considerare că acest sat aparținea surorii sale, căsătorită cu "Șendrea", viitorul portar al Sucevei. După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va organiza o mare ceremonie publică de încoronare, într-
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]