1,586 matches
-
la ea este ceva intuitiv, implicit și nevorbit... este fragilă ca o mimoză, se ascunde ca puful delicat al zăpezii pure care acoperă ramurile arborilor, se ferește cu încăpățînare de a-și dezvălui interiorul sufletului, dar arde insesizabil ca o torță de energie și sentimente impulsive, pe care uneori nu le poate stăpîni și îi apar în priviri ca scînteile... în timp ce eu am învățat să spun mai direct ce simt și ce vreau, pentru că în acest fel mă scutesc de multe
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
2.000 Euro, dar după... Batem palma. Ce trebuie să fac? Să dai foc unui depozit al meu. Cuuum? Da. Ce-ți pasă? Ține o mie de euro. În noaptea următoare, pe la orele 2 dimineață, magazia depozit ardea ca o torță. De pe dealul unde se refugiase, privea spectacolul și gîndea mulțumit: N-are cum să mă prindă. Două mii de euro pentru atît de puțin efort! Cred că a asigurat-o bățos, băbătia naibii! Numai că paznicul, care dormea săracu' înăuntru, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și din rîsul acelui Dumnezeu a aparul moartea rîsului și au apărut Întunericul și frigul și spectatorii au adormit zgribuliți În cojoace sub narcoza propriei lor respirații și au visat clovni uriași cu coame galbene zburînd deasupra pămîntului ca niște torțe Îndepărtate și cortul circului nu s-a aprins... și atunci a apărut În locul rîsului, acolo, În mijlocul arenei o carte cu foile subțiate și palide, aproape friabile, cu paginile mîncate de o lepră vineție, spongioasă și oamenii au Început să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în sunetele înăbușite ale trompetelor, același refren. Caii călăreților de dinaintea și dinapoia carului, niște gloabe anume alese, avansau încet, împiedicați de mătăsurile negre care îi acopereau, încărcate și ele de cruci albe și oase. Urmau slujitorii în mantii mortuare, cu torțe negre și un mare prapur negru, între cruci, oase și țeste de morți, care își uneau glasurile cu restul convoiului în jalea psalmului lui David... Spectacolul izbucnea cu o sălbatică forță. Dragoste și ură față de viață și față de moarte. Tragica
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din nou glasul bine cunoscut. Aș fi putut să-l strig, dar nu mai aveam obraz să-i rostesc numele nici măcar În minte. 37. - Enkim! am strigat Într-un târziu. Între timp, vânătorii noștri se iveau din toate colțurile - purtau torțe și deja puseseră mâna pe câteva iscoade de-ale vrăjmașilor. - Vedeți de Kikil! le strigă Enkim. El a luat urma netrebnicului. Veni lângă mine și mă ajută să mă ridic, iar eu nu știam ce să-i zic. Era bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o imagine grotescă, bîjbîind oribil și inutil În aer cu unul din picioare, iar un fir de fum acru i se Înălță de la brîu. Apoi hainele ponosite se aprinseră, omul păși orbește Înainte Într-un gol amețitor și se prăbuși, torță strălucitoare aprinsă de un singur țipăt. Așa căzu țipătul acela arzător, străbătînd aerul viu și strălucitor. Mi s-a părut că strigătul acela a inundat Întreg pămîntul - pentru o clipă am avut senzația că tot ce era viu a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu poate fi alungat prin alt întuneric, ci numai prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului plin de caracter și de onoare.”(Corneliu Z. Codreanu) Destinul nostru, al legionarului, este acela de a readuce pe tot românul la această torță! Să nu ne ascundem fruntea între palme! Pentru ce se cultivă și azi ura, ilegalitatea și tirania împotriva Mișcării Legionare? Nu s-a învățat nimic din dezastrul lumii de ieri? Distrugerea legionarismului înseamnă distrugerea surselor de continuitate ale neamului în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
fruntea între palme! Pentru ce se cultivă și azi ura, ilegalitatea și tirania împotriva Mișcării Legionare? Nu s-a învățat nimic din dezastrul lumii de ieri? Distrugerea legionarismului înseamnă distrugerea surselor de continuitate ale neamului în istorie. Legiunea e o torță aprinsă în orgia zilelor noastre. Legiunea mobilizează și călăuzește pe om în războiul veșnic cu răul din noi înșine. Sângele nostru nu poate fi uitat, mormintele noastre, mii, nu pot fi acoperite cu minciuni și fărădelegi. Au încercat acest lucru
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
spirituale, au apărat credința în Hristos. Lupta aprigă s-a dat între a fi sau a nu mai fi român și creștin. Călcând cu pași de foc pe urmele strămoșilor, dușmanul le-a doborât doar trupul. Credința le-a fost torță pe drumul mântuirii și nu i-a părăsit până la mormânt. Ei au murit, legionarii lui Iisus. Nemuritoarea lor moarte de martiri vădește adâncul credinței legionarului. Iubirea de Neam și de Hristos. Ea va călăuzi pururi pașii celor dornici să trăiască
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
biruință, Mistria noastră-n aur ferecată, Dalta de foc înfiptă în credință... Mormântul tău e viața noastră toată. Venim lângă țărâna ta iubită, Și umbra ta, prin smirnă și balade, Ne-atinge cu plutirea ei sfințită Și se preschimbă-n torțe și în spade. Cu duhul tău mireasmă de grădină Ne miruim, sub zâmbet de icoane. Culegem din mormântul tău lumină Și ne spălăm obrajii de prigoane. Luăm un pumn de lut din groapa sfântă Și-l punem pe vechi răni
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
bun decât Titus. Nu l-ai fi cumpărat pe Skorpius dacă Titus n-ar fi fugit... La urma urmei, ai ieșit în câștig, nu crezi? Vitellius împinse deoparte vasul gol, aruncă niște monede pe masă și plecă șchiopătând. 8 Imediat ce torțele lecticii care-l ducea pe Vitellius înapoi la Pretoriu dispărură, hangiul închise ușa, luă carafa cu vin și două cupe și ieși prin spate. Urcă pe scărița îngustă care ducea sub acoperiș și împinse o ușă. — A plecat. Puse carafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era Mithra, Sol Invictus, soarele ce alungă întunericul din lumea exterioară și din cea dinăuntrul nostru. Își puse o mască asemănătoare cu un cap de corb. Coborî treptele înguste și ajunse în templu. Intră. Încăperea mare, pătrată era luminată de torțe a căror flacără tremurătoare desena pe pereți umbre neașteptate. Pe cele două laturi erau așezate bănci lungi, pe care stăteau deja câțiva adepți îmbrăcați în veșminte de culoare deschisă, cu chipurile acoperite de măști. În fundul încăperii se găsea un altar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scări, alți adepți mascați, înveșmântați în alb se așezară pe bănci pentru a asista la rit. Antonius Primus veni ultimul. Purta o paenula groasă de lână, de culoarea purpurei. Capul îi era acoperit de o glugă. Fură stinse aproape toate torțele, iar Antonius fu condus în mijlocul templului. Aici rămase singur. Un miros puternic de tămâie se răspândi în aer, acoperind mirosul de lemn și de pământ umed. Liniștea era adâncă. Deodată, un timpan începu să se audă aproape imperceptibil - două sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea daga, iar în cealaltă - scutul. În liniștea templului se auzeau timpanul și răsuflarea grea venind de nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mascate, nemișcate ce stăteau aliniate de-a lungul pereților păreau niște entități supranaturale. Pentru a-și liniști bătăile inimii, încercă să se concentreze asupra marelui ochi albastru, cu o privire teribilă, pictat pe peretele din fața lui. În lumina tremurătoare a torțelor, reuși să distingă un trident și un gladius deasupra ochiului. Un rac și un șarpe îl amenințau din partea dreaptă. În colțul stâng, un corb își înfigea ciocul. O felină mică stătea chiar sub globul ocular, inofensivă. Mai jos, un câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldatule, zise un glas; Antonius îl recunoscu pe Valerius Mucrus, pater. Trebuie să scufunzi acel tinctorium sacru în bazin. Dacă reușești, vei fi răsplătit. Dacă vei da greș, vei fi distrus! Din întuneric se ivi, puțin câte puțin, luminat de torțe, altarul în formă de bazin. Antonius se întoarse și privi în jur. Spera să-l vadă pe Errius, să-i întâlnească privirea prietenoasă, însă îl văzu doar pe oficiantul care dispărea printre siluetele nemișcate de pe bănci, toate la fel, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o mască neagră. Mantia în care era înfășurat din cap până în picioare era tot neagră, brodată cu alb. În aceeași clipă, în fața lui se ridicară din altar trei umbre. Siluetele a trei bărbați să zăreau, întunecate, în lumina slabă a torțelor. Chipurile lor erau acoperite de măști. În clipa următoare, Antonius își dădu seama că erau înarmați. Se puse imediat în gardă, în timp ce sunetul timpanului devenea tot mai puternic. Antonius aștepta, cu scutul lipit de umărul stâng și daga în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
drept în șa, cu părul fluturându-i pe umeri. O bandă îi acoperea ochiul stâng; celălalt ochi scruta mulțimea, albastru și mândru. Barba blondă, deasă îi ajungea până la piept. La șold avea atârnată o sabie, iar în mână ținea o torță. — Potrivit cărui obicei? repetă cu glas tunător. Îl urma un șir de cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în mâini. — Spuneți-i împăratului că eu, Julius Civilis, regele batavilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
La șold avea atârnată o sabie, iar în mână ținea o torță. — Potrivit cărui obicei? repetă cu glas tunător. Îl urma un șir de cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în mâini. — Spuneți-i împăratului că eu, Julius Civilis, regele batavilor, doresc o întrevedere cu el. Se opri în fața eșafodului și îi întinse torța lui Valerius. Ia-o, îi porunci, și ține-o sus până la întoarcerea mea. La un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în mâini. — Spuneți-i împăratului că eu, Julius Civilis, regele batavilor, doresc o întrevedere cu el. Se opri în fața eșafodului și îi întinse torța lui Valerius. Ia-o, îi porunci, și ține-o sus până la întoarcerea mea. La un semn al lui Julius, cavalerii săi înconjurară eșafodul. — Nimeni să nu se atingă de Valerius Galul. Se întoarse spre comandantul gărzilor: — Sunt sigur că Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
eșafod. Nimeni nu părăsi piața. Tăcuți, oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb înainta la trap în lumina torțelor. Julius Civilis se opri lângă eșafod și-i făcu semn unuia dintre cavaleri. Cineva aduse un cal. — E calul tău, Valerius - Julius Civilis întinse mâna spre medic. Coboară de acolo. Vei veni cu noi. Vitellius te lasă în mâinile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Valerius să se așeze alături de el, în coliba aflată pe malul unui izvor. Cu spatele sprijinit de peretele din lemn, Valerius contempla profilul Velundei, dincolo de ușa deschisă. Chipul ei palid și veșmintele albe erau luminate de focuri și de torțe. Se uita doar la ea, fără să-și dea seama că în jurul lui se așezaseră, unul după altul, preoții și războinicii, tineri și bătrâni, înarmați cu toții. Dintr-un vas aflat în mijlocul încăperii își puneau în cupele făcute din coarne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care Julius le deschidea. După cum ai să vezi, una dintre ele este din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea fratelui meu. Îți cer să te aliezi cu Otho, noul împărat, împotriva lui Vitellius. În colibă intră o femeie cu o torță în mână. Se apropie de Julius. — Acum. — Așteaptă, zise Valerius, privind-o rugător. — Noi avem anumite ritualuri. În noaptea asta e lună plină, iar acum luna a ajuns chiar deasupra frasinului. Nu putem aștepta, Valerius. Julius se ridică. — Stai aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o îngrop în locul unde s-a născut. — O să-ți dau cenușa ei. Va trebui să faci o călătorie lungă ca s-o îngropi. Velunda s-a născut în apropiere de Augusta Rauricorum, la granița de răsărit a Galliei. Julius luă torța din mâna femeii și ieși împreună cu aceasta. Lurr îl urmă. Valerius își sprijini brațele pe genunchi și își așeză capul pe ele, să nu vadă flăcările care acum se ridicau, înalte, dincolo de prag. Vreme de două nopți, luna străluci puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
curse de cai. Zgomotul copitelor trezește forțele ascunse ale Naturii, datorită cărora câmpiile noastre vor fi mănoase. Iar acum... Auzi lătrăturile acelea? Sunt vulpi. După tradiție, la idele lui aprilie sunt prinse cu zecile și li se leagă de cozi torțe aprinse, pentru a se respecta riturile vechi ce apără câmpurile și viile de calamități. Acum vulpile aleargă în arenă... Antonius își ascunse fața în mâini. Revăzu chipul lui Vitellius. Îl revăzu pe Salix, ucis. Îl văzu pe Valerius prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]