1,634 matches
-
îi scăpăm hambarul de puzderia de șobolani, ce își găsiseră bine locul de adăpost și de procreere în el. Am pornit cu toții, prin urmare, a doua zi, la locul cu pricina și, cu toate că simțeam clar cum mocnește în mine un tremur sâcâitor și apăsător din cale-afară, ce avea parcă rostul să mă pregătească pentru ceea ce urma să vină, m-am străduit să nu-l bag de seamă nicidecum (crezând, în sinea mea, că-i doar o nenorocită stare de moment), iar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
am început să mă cam poticnesc cu cititul, căci literele deveniseră din ce în ce mai hâde și mai diforme. Liniile fiecărui rând ajunseseră treptat, din drepte, în sinuoase de-a dreptul. Se vedea clar că mâna care le așternuse fusese condusă de un tremur nervos cu adevărat puternic și nestăpânit. Însă, cu o încordare solidă a atenției, m-am străduit, totuși, să continui să citesc. Mai departe, scria: Ei bine, această invidie odioasă, ce culege mereu putreziciune în locul unde se semănase sămânță vie mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
-și curma zilele - acesta-i adevărul! Totuși, într-un sfârșit, ea se deplasă mai spre Adriana și, abia găsindu-și vorbele, rosti vizibil marcată și transfigurată toată: - Doamne ferește, Adriana, mă sperii! Mi s-a încrețit pielea de pe mine și încă tremur, îți jur! Orice, dar numai închide, pentru Dumnezeu, fereastra aceea, te rog! Adriana, însă, părea că nici nu o aude, fiind prea distrasă de propriile-i gânduri, iar fereastra rămase deschisă. Mai mult, 1 Cuvinte atribuite lui Mihai Eminescu. 142
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
întunecate, decât s-ar fi așteptat Șerban. De câteva clipe încoace, chiar devenise vizibil tulburat, se citea asta limpede pe chipul lui. Nu i era teamă, nici măcar emoții n-avea deloc, dar iată că în el lucra acum activ acel tremur de neconfundat, care apare mereu, fără întârziere, înaintea tuturor noutăților din viața noastră, la care știm că urmează să luăm curând parte. Avea inima cât un purice. În acele clipe lungi și copleșitoare, lui Șerban îi treceau tot felul de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
înainte de a pricepe ce s-a întâmplat cu adevărat și de a le da de știre celorlalți să mă aștepte... Am timp! afirmă convins. Da. Cred că am timp. — Și cu mine ce-o să faci? întrebă guvernatorul cu un ușor tremur în glas. — Ar trebui să te ucid, dar o să-ți las apă și provizii pentru zece zile. Dacă mi-ai spus adevărul, o să trimit pe cineva după tine. Dacă m-ai mințit și Abdul-el-Kebir nu e acolo, o să mori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
hotărăști cine dintre ei era mai prizonier în acel fort de la marginea deșertului. îi cunoștea pe toți, și acum muriseră. Se întrebă ce fel de om e acela care recunoaște că a omorât paisprezece ființe omenești în timp ce dormeau, fără nici un tremur în glas, fără nici o scuză, fără nici o urmă care să trădeze cel mai mic semn de părere de rău. Era un targuí, fără îndoială, și la universitate învățaseră că acea rasă nu se aseamănă cu nici o altă rasă din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
veți putea să vă bateți joc. 4. Oare împotriva unui om se îndreaptă plîngerea mea? Și pentru ce n-aș fi nerăbdător? 5. Priviți-mă, mirați-vă, și puneți mîna la gură. 6. Cînd mă gîndesc, mă înspăimînt, și un tremur îmi apucă tot trupul: 7. Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrînind și sporind în putere? 8. Sămînța lor se întărește cu ei, și în fața lor odraslele lor propășesc sub ochii lor. 9. În casele lor domnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
la cuvintele gurii Lui. 13. Dar hotărîrea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I dorește sufletul, aceea face. 14. El își va împlini dar planurile față de mine, și va mai face și multe altele; 15. De aceea tremur înaintea Lui, și cînd mă gîndesc la lucrul acesta, mă tem de El. 16. Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază. 17. Căci nu întunericul durerii mele mă nimicește, nici negura în care sunt înfășurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
ultima treaptă, călugărul și-a desfăcut brațele ca o uriașă pasăre care vrea să-și ia zborul. Am lăsat cu grabă desaga jos și am căzut în brațele bătrânului, care cu greu s-au strâns în jurul trupului meu... Îi simțeam tremurul mâinilor, semn al neputinței. Am rămas îmbrățișați o vreme, fără să ne spunem vreun cuvânt. În cele din urmă, bătrânul și-a îndreptat trupul, rămânând cu brațele atârnându-i greu în lungul trupului gârbovit... Priveam la el întristat... Parcă se
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Și, ca un făcut, în auz a prins a-mi răsuna cântecul ardelenesc, cu miez plin de adevăr: “Care frunză pică jos Nu mai urcă unde-o fost. Care frunză pică-n vale Nu mai urcă pe sub soare”... Vibrând odată cu tremurul ghersului, am ajuns la izvor, unde m-am așezat pe covorul de frunze colorate, pentru a gusta din plin frumusețea locului și a momentului... “Ce faci, bătrâne? Ai tăria să stai pe malul izvorului, când nu știi măcar cine îți
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
unui gând... Era acea mișcare a capului unui om care ar fi spus: “Ei! N-am încotro! Asta-i viața!”... După un timp, a întins mâna după sprijin. ― Hai să mergem... dragul meu drag. I-am oferit brațul. Când cu tremur de neputință s-a văzut în picioare, s-a lipit de mine chiar cu tandrețe, după cum mi s-a părut... Călcam în ritmul pasului său șovăielnic, însoțit din când în când de câte un icnet de durere... Când am ajuns
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cel mai mare dușman. Simplă idee că acea fiara ar putea să se ridice din nou în picioare îi îngheța sângele în vine. Rămase tăcut, în timp ce torța se consumă puțin câte puțin, iar cel de-al doilea geamăt și un tremur al corpului, care îi dovediră că agresorul e pe punctul de a-și reveni, îl ajutară să se hotărască, astfel că, fără să se gândească de două ori, apucă ghioaga grea, care rămăsese la vreo patru sau cinci metri distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu o voce aproape șoptita, dar și foarte grăbita: Teatea Maó! Teatea Maó! Tapú Tetuanúi întinse brațul aproape instinctiv, prinse femeia de dupa gât și o trânti pe punte, aruncându-se la rândul lui lângă ea, luptând pentru a-și stăpâni tremurul violent care îi cuprinsese corpul. „Teatea Maó!“ Tané să-i ajute! Oró să-i apere! Taaroa să-i salveze! După câteva clipe îndrăzni să întoarcă puțin capul. Pe suprafața valurilor se distingea clar amenințătoarea înotătoare dorsala a uriașului rechin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de-ajuns o căutătură ca să știe că nu prezentau interes; nimeni n-ar da pe ei mai mult de zece pesos. Hotărî să se ridice și, de cum își puse picioarele pe pământ, înțelese că, în noaptea aceea, fuseseră acolo. Un tremur ușor îi străbătu spinarea. Probabil că s-or fi așezat pe vine lângă patul mizerabil, privindu-l ore întregi, nemișcați ca stanele de piatră, cu ochii mici și dușmănoși ațintiți pe chipul lui, observând neobosiți cum respira domol, iară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Apoi, apele se umplură de freamăt, începură să se agite aproape imperceptibil și, din cele patru puncte cardinale, ciudate umbre, fără o formă definită, se furișară spre ambarcațiune. Cu simțurile în stare de alarmă, lupta să-și stăpânească un ușor tremur ce încerca să-i pună stăpânire pe braț, străduindu-se să-și scoată din minte imaginea marii anaconde care, înălțându-se peste bord, s-ar putea lansa într-un atac, lovindu-l peste piept și răsturnându-l în apă, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la urma urmelor. Râdea în continuare, dar își dădu seama de expresia lui și amuți. Își plecă ochii spre trupul acoperit, spre sânii tari și țepeni, spre bărbatul gol, cu apa până la genunchi și rămase foarte liniștită, cu un ușor tremur în colțul buzelor, un imperceptibil freamăt al nărilor și ochii larg deschiși, fără măcar să clipească, precum o pasăre hipnotizată de un șarpe boa, dorind să fugă, dar și să rămână. Stătură așa câteva clipe, privindu-se nehotărâți, până când el dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
privi cum primele umbre puneau stăpânire pe suprafața liniștită a râului San Pedro. Inti Ávila îl urmă, se așeză pe vine lângă el și se juca, prefirând apa printre degete. Ce o să facem dacă nu se întoarce Kano...? — Nu știu. Tremur la gândul că viața celor care se află în tabăra aia depinde de îndemânarea unor sălbatici de a vâna un șarpe aproape pe întuneric. Și știi cum sunt șerpii surucurús. Mai iuți decât însăși viața. Un gest greșit și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că este nou-nouță. Nici vorbă. Poate două milioane. Trei, ca să-ți dau și burghie. Nu, am spus nu. Uită-te, pun și fierăstrăul ăsta la bătaie, plus pila triunghiulară, pentru ascuțit. Haldan parcă avea febră. Ochii îi scînteiau și avea un tremur ușor. Îți dau și sacoșa asta de rafie să le pui pe toate. Nu, am zis nu și gata. Dacă vrei să dai șase milioane și-ți dau și caloriferul acesta electric. Este cu ulei. Dimineața te scoli în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
inconștiente. Mi l-aș putea imagina seara cufundat În tăcerile lui cum organizează războaie imaginare, armate imaginare, inamici imaginari, cum desfășoară strategii diabolice și trăsăturile i se Însuflețesc, conduce, Învinge. Acea „petrecere adevărată“ este fața complementară a unei autofrustrări. 8. Tremurul mîinilor. Poate transpirații abundente ale extremităților, semn de emotivitate la limita patologicului. 1. MARCEL ALBU țvăzut de B.I. dactilografă) 2. Trebuie să fie un bărbat Între două vîrste. 3. Nu știu ce culoare de păr are pentru că În roman nu apare decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
guturale, Isoldele cu șepcuțe de catifea roșie de la Evangelische Schule care le aruncau zîmbete și flori, după-amiezile clandestine petrecute cu Helga Christel În Erlenpark, acolo unde se căsca un cîmp mare urcînd domol clina dealului ce ducea spre Dumbravă și tremurul pe care Îl simțeam În viscere cînd Îmi povestea ce-i făcea ei Herr Pfarrer seara după ore În Kanzlei. La zece metri de noi ciobanii tăiau miei și ne strigau vorbe porcoase. Era un aer impregnat de parfumuri dulcege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
trase în jos. Arătarea trecu din nou pe sub mine și nemiloasa forță pe care o dezlănțui în urma ei mă rostogoli și mă trase la fund. Am ieșit la suprafață și am tușit: rechin. Cuvântul a ieșit primul, sugrumat de un tremur care-mi bloca respirația, apoi eu, strigând: ajutor. Rechin. Ajutați-mă. Strigam: o Doamne o Doamne o Doamne și loveam din picioare și mă zbăteam și mă zbăteam și strigam. Și-apoi, cumva, căzând din spatele disperatului șir scăpărător al gândurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-ne că era de față la discuția noastră despre el, apoi se prefăcu iarăși că doarme. — Tot nu știu unde mergem. — Of, termină cu asta, o să vezi în curând cu ochii tăi. Scout inspiră adânc și expiră încet, încercând să-și controleze tremurul, apoi spuse, ca pentru sine. — E ca-n Dimineața morții sau cam așa ceva, nu? Apoi mie, zâmbind: — Ai încredere în mine? — Mda, am recunoscut, punând rucsacul în spate. Doar că nu-s prea sigur de ce. Încărcați, am pornit pe alee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
că-mi poate auzi inima bătând la fel de tare ca și mine. — Așa e. — Fără discuție. Am scos un braț din sacul meu de dormit, trecându-l pe după umerii ei. — Așa. Am prins ideea? Am simțit trupul ei zguduindu-se sub tremurul slab al unui hohot de râs. — Da, așa cred. După câteva secunde în care hainele ni se încălziră, în care am respirat același aer și inimile ne-au bătut la unison pulsând în vârful degetelor și-n timpane, ea șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în spate. Am pășit cât de încet am putut înapoi spre intrare, făcând hârtiile să foșnească încet sub picioare. Nu-i adevărat, am spus. Doar nu poate să intre... — E cineva? spuse Scout. Mișcarea agitată de sub teancuri încetă. Urmă un tremur. Două mormane de hârtii începură să se năruie. Un tumul de coli și pagini se umflă ca o bulă radioactivă. Apoi, într-un foșnet puternic de hârtii, ieși la iveală un om. — Maică Precistă, zise bărbatul, uitându-se la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
rău de greutate și spaimă. — Ce-i înăuntru? — Un Gloom. M-am întors spre doctor. — Luxofagi, vigofagi și aptifagi, spuse el. Cu miile. Iar cei mari din mijloc sunt panofagi, reginele bancului. O colonie precum aceasta se cheamă Gloom. Un tremur de repulsie. M-am gândit la luxofagul care se aflase în mine în spitalul abandonat, la greața, lipsa de orientare și voință de atunci. M-am gândit la domnul Nimeni și la angajatorul său. — De unde vine? Întrebând, simțeam deja răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]