12,312 matches
-
liniștită, îi era somn. Se îndreaptă spre dormitor fără o vorbă. Se simte ca o găină inutilă. O găină de care, din când în când, cuiva trebuie să i se facă milă. Nu mai vrea să se lase copleșită de tristețe, mai bine să se culce. Își va lua cu ea, în vis, vioara și va compune un fragment din "operă". Amintirile, senzațiile se amestecă, are senzația că se află într-un carusel. Se vede în satul în care trebuie să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că este fericită, că viața ei nu a trecut în zadar, că și-a exploatat toate șansele din răsputeri. Dar viața ei arată ca un maraton, unul fără spectatori și fără lauri, cu multă oboseală și cu și mai multă tristețe. Și-a poleit viața, cum făceau străbunii ei, pentru a nu ajunge să-și pună ștreangul de gât. Strânși în jurul căruțelor, pribegeau triști și flămânzi până nu mai puteau răbda, și atunci scoteau cuțitele, încălecau pe cai și începeau să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
din fața orfelinatului, atunci tatăl ei a început să-i cânte la vioară, a cântat până a simțit că se destramă, n-o să uite niciodată melodia aceea care se ridica spre cer ca o smirnă, o umplea de un fel de tristețe bună, era hotărâtă să reziste până ce el o să se întoarcă, până vor pleca împreună, undeva în lume, "numai noi doi", spunea tatăl ei cu șiroaie de lacrimi pe față, a lăsat vioara acolo, la directoarea Casei de Copii, garanție că
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
culoarul ei, prin care alerga ca printr-un tunel, nerăbdătoare să iasă la lumină, pe câmpul deschis, închide ochii și vede câmpuri cu ierburi înalte, lanuri de grâu și flori de mac, aude lăutarii cântând de dragoste și de moarte, tristețea e mai grea decât moartea, a trecut prin școală și prin liceul de muzică ca printr-o hipnoză, cânta ore în șir la vioară fără să obosească, în timpul liceului a fost angajată în orchestra teatrului, dar uneori cânta și ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
încerca să filtreze sunetele, să le dezbrace de orice zgură, acestea răsunau cristaline și triste, s-a întors obosită de acolo, profesoara a trimis-o din nou la casa de copii, "să vezi lumea cu ochii tăi, poate scapi de tristețe", nu a scăpat, a văzut casa cu alți ochi, o ajuta pe directoarea Casei la administrarea acesteia, nu aveau bani, nu aveau de niciunele, femeile de serviciu erau tot mai obraznice și mai fără suflet, bucătăresele, în cârdășie cu tot
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
suferi atât de mult din pricina celor aflate la spitalul din Pitești. Nu știa că ea purtase tot drumul spre casă spaima destăinuirilor. Îi fusese imposibil să se despovăreze de mărturisirea Olgăi. O ținuse într-un plâns continuu, marcată de o tristețe care depășea orice limită. Alex îi respectă încercarea prin care trecuse, dar se întreba în sinea sa: oare merită Olga atâta zbucium sufletesc din partea Inei, oare merită? Căută câteva cuvinte liniștitoare: - Ina dragă, nu cred că faci bine, te poți
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Ici și colo, martore ale trecerii pe acele locuri ale șatrei, erau doar urmele unor vetre, ale fostelor focuri cândva atât de vesele și însuflețite. Nici un cărbune nu-și mai arăta licărirea ochiului viu de lumină. Lunca părea cuprinsă de tristețe fără foștii ei locatari ce o însuflețiseră cu cântecele și dansurile lor atâtea zile și nopți. Avocatul Mocanu făcu drumul de întoarcere întristat, de parcă pierduse ceva neprețuit. Știa bine că noaptea aceea, cu toate ale ei, nu mai putea fi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de pene, se cocoloșiră cum putură mai bine, dar nici căldura acestora și nici luna care lumina spornic întreaga șatră, nu reușiră să le aducă odihnă în trupurile și gândurile ostenite de griji. A doua zi, pentru a nu răscoli tristețile alungate o dată cu noaptea care trecuse, nimeni nu mai pomeni despre fata lui Vijelie ce ar fi putut sau nu să devină mireasa lui Vișinel. Alte treburi îi mânau pe Lisandru și Rafira, ca și pe oamenii șatrei, pe drumurile vieții
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
a se pierde în neant. Nu voia cu nici un chip ca acestea să-și facă cuib în șatra sa. Se simțea ca un copac doborât de furtuni nelegiuite și neașteptate. Nu bănuise niciodată că se pot aduna atâtea neliniști și tristeți în ființa sa. Câte lacrimi au vărsat țiganii în lungul drum prin hățișurile lumii, nimeni nu știe. Cuvintele bunicului său, rostite înainte de a se muta pe alt tărâm, îi reveneau mereu, ca o tristă aducere aminte: Din lacrimile vărsate de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se află umbre fantomatice. Acestea se aflau atât de aproape, încât păreau, că din clipă în clipă, ar putea să le zădărnicească înaintarea. * Povestea aceasta pe care o trăia acum dobândise proporții nebănuite în mintea starostelui, încât obosit, copleșit de tristețe, se așeză pe o buturugă la marginea luncii și privi cum firul subțire de apă al unui pârâiaș, tulburat și el din cine știe ce pricini, se strecoară printre ierburi și sălcii, curgând fără încetare ca și îngrijorările lui. Noaptea o petrecu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
acasă, ci să-l convingă că e sânge din sângele ei. Ina părăsi camera nu fără a scăpa câteva lacrimi. Veni lângă soțul său cu ființa răsturnată și răscolită, cu lacrimile încă pe obraji și într-o nestăpânită stare de tristețe : - Alex, Alex, ce blestem pe capul nostru! Între acești doi copii este o diferență ca de la cer la pământ. Intuind substratul mâhnirilor soției sale, Alex căută să o îmbuneze: - Nu te îngrijora, stă în puterea noastră să-l facem pe
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și băieți. Toți vorbeau tare, în limba rromă, însoțindu-și cuvintele cu gesturi disparate ale mâinilor. El părea a le inocula și celorlalți veselia unei tinereți fără griji, trecând ca toți cei de vârsta lui nepăsători, exuberanți, peste granițele tuturor tristeților lumii. Ina lăsă sacoșa pe taraba zarzavagiului și alergând câțiva pași, îl strigă pe băiat. Auzind un glas care i se părea a fi cunoscut, Vișinel întoarse capul și o recunoscu pe Ina. La început, avu intenția de a se
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ai trăit atâția ani și să mergi în șatră, devenind fiul Rafirei și al lui Lisandru Carabăț? - Nu, domnule judecător, nu vreau să plec din familia mea, și-și acoperi fața pe care începură să șiroiască lacrimi de durere și tristețe. Pe buzele avocatului Diaconescu zâmbetul inițial se amplifică, înflorindu-i întreaga figură ca un semn de izbândă. Voia să arate că prezumțiile sale se adeveriseră. După o pauză calculată, ca pentru un respiro, la îndemnul judecătorului, acesta își reîncepu pledoaria
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și ziua cea mare. Se afișară listele! Pe cearșafuri mari de hârtie erau înscriși fericiții câștigători ai marii bătălii. Întâlnind numele lor în rândul reușiților, atât Mihăiță cât și Vișinel fură cuprinși de o mare bucurie. Încercară totuși o palidă tristețe, neexprimată, că nu se aflau pe o treaptă mai sus a scării pe aceste pagini. Conchiseră, în cele din urmă, fiecare în sinea lui, că e de preferat să te afli deasupra liniei de jos urmată de ștampila și semnătura
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Vișinel, dragule! - Nevoia o să mă învețe! Am să dau și din mâini și din picioare... - Crezi tu că așa te poți menține la suprafață!? Viața e chiar mai dificilă decât înotul. În ochii Inei se stinse o duioșie plină de tristeți de parcă băuse în acele clipe ceea ce mai rămăsese în cupa amărăciunilor în care se adunaseră, de-a lungul timpului, atâtea și atâtea încercănări. - Nu se poate să nu se poată să izbândesc, o să vedeți... - Știm dragul meu, că niciodată nimeni
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
un pantof lăcuit, o gleznă albă, de fildeș. Un nas mic, ușor arcuit spre În sus. Pulpe lucioase, plinuțe, intuite vag În obscuritatea unei rochițe atârnând, În limita decenței, deasupra genunchilor. Rotunzi, mici, ca două pleoape Închise. Mă inundă o tristețe solemnă și un val de melancolie mă izbește În țeastă. Probabil că am nările lărgite, aburinde, asemeni animalului feroce pândindu-și ca hipnotizat savuroasa pradă pe care o adulmecă. Amețesc rău. Vreau să mă agăț de ceva concret, dar realul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îi simțise prezența ori, pur si simplu, Îl evitase. Era totuși Îngrijorat că ceva se schimbase În atitudinea lui, În „jocul lor fascinant și periculos”, cum Îl numea el. Rămase o vreme cu privirea ruptă, ascultând foșnetul vag al iederii. Tristețea Îl răscoli dintr-o dată și o beznă rece i se revărsă Înspre marginile ființei. Vântul răcoros Îl făcu să tresară din acea somnolență Încordată. Amurgise de-a binelea, iar el știa acum că niciodată nu fusese atât de târziu. Cerul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de fierberea permanentă a trotuarelor. Și, pe lângă asta, mai era și boala. Boala aceea misterioasă, nelumească, ce-l subjuga acum Întrun ritm alert, necunoscut. Într una din zile, când stătea Întins și mângâia corzile chitarei, cu mintea departe, furat de tristețea cântecului, Își descoperi dintr-o dată unghiile subțiri și prelungi copleșite de o culoare cărbunie, ca și cum s-ar fi jucat cu funingine. La Început crezu că doar se murdărise cumva și nu acordă importanță, dar surprinderea lui crescu ceva mai târziu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
celălalt, la trei străzi depărtare, dincolo de Piața Veche. De la accident (petrecut cu aproape trei ani În urmă), viața mea s-a schimbat radical (În rău). Am fost nevoit să mă adaptez unui alt mod de a fi, să lupt cu tristețea, cu lipsurile. Cu Durerea. S-a Întâmplat Într-o dimineață cețoasă de martie, când... a cântat cucuveaua la geamul meu. A fost o cumpănă? A fost mai mult de-atât - cine poate ști! Am fost la un pas să Închei
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ar fi cel mai potrivit să mi se spună... Sau - cine știe - poate și mai rău! Curând va trebui să mă despart de sacoul meu gricenușiu. Ca, de altfel, și de pantalonii mei bej. Faptul acesta Îmi stârnește o mare tristețe. Au fost hainele mele preferate, “țoalele” mele cele mai dragi. Sacoul și pantalonii aceștia miau slujit cu Încredere ani mulți la rând (aș spune chiar zeci de ani) de-a lungul carierei mele de profesor. Mi-amintesc dimineți demult apuse
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
n-am înțeles și mă uitam la ea. Pe ecran curgeau imagini cu avioane și apoi Mickey Mouse alerga din butonul telecomenzii apăsat puternic de degetul mamei. Cel mai bun lucru la mama era că niciodată nu se lăsa pradă tristeții, de aceea nici nu aducea vorba de tata, de altfel nici tata nu făcea niciodată nimic ca să ne amintească de el. — Dacă v-aș suna sau v-aș scrie, aș vrea imediat să fiu cu voi. Și atunci nici noi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
departe, fiind cea mai mare din toate vasele; luminile îi străluceau peste întinderea de ape ca lumina unui soare de care nimeni nu-și aducea aminte. Deși orchestra cânta melodii vesele de jazz și cha-cha-cha, în jurul vasului pluteau regrete și tristețe. Singurul pasager fericit era Luis. Din păcate trupul său nu rezistase operației și se stinsese în mai puțin de o oră de la transplant, însă fiecare organ donat se afla acum pe arcă, respirând din plin aerul încărcat de vapori. Luis
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o zi pierdută. — Dacă așa considerați. — Acum pot să apăs pe buton? Nimeni nu dădu atenție întrebării. De oboseală, se așezară pe podea, apoi mâncară pizza și băură Coca-Cola. Spre dimineață li se făcu somn și fură brusc copleșiți de tristețe și milă. Simțeau din ce în ce mai acut lipsa spațiului liber plin de oxigen, mișcare și viață. În primele zile au rezolvat problema oxigenului printr-o serie de găuri date în cabină și prin deschiderea tavanului; gaura cea mai mare din podea era
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
în hotarele înguste ale povestirilor sale. Imaginea de ansamblu se cristalizează prin însumare și devine convingătoare ca spațiu ficțional. 8 martie 2012 Teodor Pracsiu Nesăbuință Femeia din parc stă, tristă, pe banca din metal, și se gândește, cufundată în adânca tristețe, la ale ei, neluând în seamă nimic din marele vacarm al vieții, dimprejur. Aceeași bancă, dacă ar avea grai și memorie, ar spune lumii: uite, fa, nesimțitoare, fa surdă, oarbă și imună la necazurile individuale ale componenților tăi; uităte și
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
cei sosiți pentru nuntă se separă, în urma fanfarei care cântă a jale, bucurie și petrecere, iar ceilalți, din urma fanfarei care rupe inimile lumii cu acorduri de îngropăciune. și lumile se strecoară, una pe lângă alta, care cu bucurie, care cu tristețe. și famfarele-și unesc parcă, plânsetele, tot așa cum se unesc oamenii, în vreme ce se îndepărtează, se tot îndepărtează, până ce, din direcția lor, mai vine o slabă adiere, de zgomot. Apoi, lin, încă mai încet, totul dispare și se reașterne liniștea aceea surdă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]