1,961 matches
-
la liman? Te mulțumești să bâjbâi în beznă? ― Asta e. Și așteptă reacția ei. Urmă o lungă tăcere. Prea lungă. Iar răspunsul, când veni, nu veni de la fată. Cineva îi sări în spate și îl doborî. Alte siluete țâșniră din tufișuri și-l înșfăcară. Reuși să se ridice, luptând. Însuflețit de o profundă oroare, continuă să lupte, chiar și după ce mai multe mâini viguroase îl imobilizaseră, copleșindu-i capacitatea, de rezistență. O voce bărbătească zise: ― O.K., băgați-l în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
stătu pe gânduri. Balconul care decora fereastra salonului de toaletă era mascat de coroanele unor copaci. Ajunse jos fără probleme și se strecură în patru labe pe lângă zid. Pe parcursul primelor sute de metri, nici măcar o singură data nu părăsi adăpostul tufișurilor sau boscheților. Ajunsese la vreo treizeci de metri de soclul aproape pustiu al Mașinii, când o duzină de automobile țâșniră din spatele unui șir de arbori, unde stătuseră la pândă; câteva arme deschiseră focul asupra lui Gosseyn urlă disperat la Mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
o zonă ceva mai luminoasă. O apucă în acea direcție și în două minute ajunse la un fel de prerie. O vale se întindea în fața lui. La dreapta sa, cocoțată pe culmea unei coline, se zărea o casă, pierdută printre tufișurile de flori gigantice. O casă venusiană! Cuibărită în mijlocul vegetației, de la distanță părea construită din piatră; dar, lucru și mai important, tufișurile ofereau ascunzători pe întreg parcursul, până la vilă. Ajunse la un boschet înflăcărat de flori purpurii și, din acest ascunziș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
vale se întindea în fața lui. La dreapta sa, cocoțată pe culmea unei coline, se zărea o casă, pierdută printre tufișurile de flori gigantice. O casă venusiană! Cuibărită în mijlocul vegetației, de la distanță părea construită din piatră; dar, lucru și mai important, tufișurile ofereau ascunzători pe întreg parcursul, până la vilă. Ajunse la un boschet înflăcărat de flori purpurii și, din acest ascunziș, cercetă treptele de piatră care conduceau, prin grădina amenajată în terase, la veranda vilei. Pe prima treaptă erau gravate atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Avea nevoie de informații despre propria lui persoană și de tot ce îi era necesar să știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
gigantici. Dar ce umbră. Venind de la lumina zilei ți se părea că pătrunzi într-o pivniță ca un coridor întunecos și sinuos, cu pereți mobili, în permanentă mișcare, aci deschizîndu-se în vaste anticamere, aci îngustându-se aproape până la dispariție între tufișurile încâlcite, dar având mereu un plafon care ascundea cerul. Își dădu seama că-i va fi foarte greu să-și păstreze simțul de orientare printre arbori. Noroc că avea o busolă care să-l ajute să-și mențină direcția generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se contură o oază de lumină care împestrița cu stropi de lumină frunzișul și iarba. Valul luminos se revărsa din niște ferestre enorme practicate în trunchiul unui arbore situat la liziera pădurii. Gosseyn se opri în umbra protectoare a unui tufiș și privi la ferestrele supraînălțate. Încă din roboplan, în ciuda exploziei de mânie, se hotărâse să urmeze indicațiile Mașinii jocurilor. Acum, el aștepta, dorind mai întâi să vadă dacă pe sticla geamurilor se vor proiecta ceva umbre. Dar valul de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
arborele ― vilă. Coborând să vadă, constată că parcul începea cu o grădină amenajată într-o scobitură de circa șase metri în trunchi. O simplă zgârietură în raport cu masa enormă a acestuia. Dar era arhisuficientă pentru o minigrădină de basm, plină de tufișuri înflorite alcătuind un amalgam de culori feerice. Florile gigantice își înfoiau petalele atât de intens colorate încât păreau luminoase. În mod sigur Venus era un paradis pentru botaniști. Dar frumusețea grădinii nu-l reținu prea mult. Neliniștit, reveni în apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se întrezărea vag alburie, în lumina palidă răspâdită de un felinar și două becuri de slabă putere, ceea ce indică, fără îndoială, că familia este acasă. Săriră gardul împrejmuitor tăcuți ca niște fantome. În timp ce-și trăgeau sufletul ascunși între tufișuri, Prescott murmură: ― Ești sigur că doctorul Kair este chiar omul care-ți trebuie? ― Da ― răspunse Gosseyn. Ar fi putut să nu continue, dar considerând că autorul "Egocentristului despre nearistoteliana Venus" merită mai mult, adăugă: ― A scris și lucrări care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Kair negă din cap și adăugă: ― Nici într-o oră, nici într-o zi și nici într-o săptămână. Ai auzit vreodată de George, puștiul care a trăit printre animale? George, un băiețel de doi ani, s-a rătăcit printre tufișuri dealurilor din spatele fermei părintești. Dumnezeu știe cum, a nimerit la vizuina unei cățele sălbatice, care tocmai fătase. Cum majoritatea cățeilor muriseră și femela, a cărei ferocitate era atenuată de vagi amintiri ale dresajului de pe vremuri, era plină de lapte, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și-și privi ceasul. Era 2 fără 25. Agitația febrilă îi scăzu. Nava lui Prescott plecase pe Venus și nu se întâmplase nimic. Se duse și se uită pe ferestre. Imensa peluză care se întindea până la Mașină, agrementată ici-colo de tufișuri, era aproape pustie. Câțiva grădinari, aplecați deasupra florilor, îndeplineau ritualul profesiei lor. La capătul peluzei se înălța Mașina, enormă masă strălucitoare, dominată de farul său de patru mii tri-liarde de lumini. I-ar fi trebuit mai mult de cinci minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Voica strâns, aproape de el, de teamă să nu i-o fure noaptea. Orașul, care li se păruse nu demult foarte aproape, fugise departe, șatra se scufundase undeva în adâncuri. Numai ei doi planau deasupra unei lunci pline de ierburi, de tufișuri și flori nemuritoare ce îmbătau împrejurimile cu mirosurile lor tari. În afară de ei, lumea nu mai exista. Aveau impresie că se aflau în paradis. Vișinel o luă în brațe pe Voica, o sărută prelung. Deși nu-și potolise setea și ar
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mai degrabă, pentru a evita privirea și gesturile violente ale celui înarmat; tot așa cum înțeleptul își pune seara, în fața cocioabei, tot avutul. în pădurile din Galiția, graful pusese vase mari cu făină amestecată cu ipsos, pentru a găsi apoi prin tufișuri porci mistreți fără suflare, cu privirile sticloase și mațele împietrite. Folosea frecvent astfel de capcane culinare. Ascundea cu grijă în momeală bureți de mare comprimați, care se desfăceau apoi absorbind toate sucurile stomacului, arici de mare care perforau mațele jivinei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și secrețiile nocturne ale ienupărului le întremară puterile. Porniră din nou, cu noaptea în cap, însoțiți de chemările lugubre ale sălbăticiunilor. Pimen îl purta pe scurtături abrupte și pe cărările secrete ale jivinelor. Deodată, călugărul dădu la o parte niște tufișuri și se făcu nevăzut în piatra muntelui. Bătrânul îl urmă într-un soi de galerie naturală, strâmtă și joasă, prin care te puteai strecura cu greu, de-a bușilea. Câteodată locul se înălța, cât să stai încovoiat în picioare, dar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fel ca o compunere fără virgule. Autorul: Și așa, Toderiță a reușit să înțeleagă că trebuie să folosească corect toate semnele de punctuație. Ele s-au întors voioase în caietele lui. Motanul Încălțat ACTUL I (O poiană înflorită. Dintr-un tufiș apare un iepuraș. Apoi alții îl urmează, foarte veseli. Se aude ciripit de păsărele. Iepurașii dansează. Ionică și Cotoșman apar în poiană. Iepurașii se sperieși fug din peisaj.) Ionică: (râzând) S-au speriat degeaba, săracii, că noi nu le facem
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
după el. Ionică: Trebuie să fie vânători, că numai vânătorii aleargă după mai mulți iepuri și nu prind nici unul. Cotoșman: Nu, după îmbrăcăminte sunt slujitori la castelul împărătesc. (Pe urnmă apar mulți iepurași). Stăpâne, du-te și te ascunde după tufișul acela! Ionică: De ce? Cotoșman: Ascunde-te, că-ți spun eu pe urmă de ce! Ionică: Aș putea chiar să trag și un pui de somn, la umbră!( Iese, ca și iepurașii. O clipă scena rămâne goală, apoi un iepuraș alb intră
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
că-ți spun eu pe urmă de ce! Ionică: Aș putea chiar să trag și un pui de somn, la umbră!( Iese, ca și iepurașii. O clipă scena rămâne goală, apoi un iepuraș alb intră, speriat, apoi se ascunde după un tufiș). Slujitorul I: (intră în fugă, cu slujitorul II) Pune mâna pe el! Slujitorul II: Unde-l mai vezi, ca să pun mâna pe el?...Pune-o tu! Slujitorul I: L-am scăpat... Slujitorul II: A zbughit-o! Slujitorul I: Nu putea
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Nu putea să iasă de aici, fără să-l fi văzut eu!Și era alb...Tocmai cum căutam noi, alb! Trebuie să se fi ascuns pe aici, pe undeva!(Privesc amândoi în jurul lor) Slujitorul II: S-o fi pitit în tufișul ăla de colo! Cotoșman: Miau! Slujitorul I: Dar ce-ți veni să miorlăi? Slujitorul II: Cine miorlăie, eu? Slujitorul I: Tu! Slujitorul II: Ba tu ai miorlăit! Slujitorul I: Eu? Eu miorlăi? Slujitorul II: Atunci cine miorlăie? Cotoșman: Eu vitejilor
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
aia, și nu știe ce-i În ea, ori, are, acolo, cine știe ce mare bogăție, și caută s-o ascundă, cine-l poate ști, de cine. Da, măi, s-ar putea. În acest răstimp, Cocuz Cocuz făcu doi pași Într-un tufiș de arbuști ornamentali, și, după ceși puse sacoșa cu bani la picioare, se zmuci, la bieții și nevinovații pantaloni, să și-i dea, repede, În jos. Când era cam pe la jumătatea acțiunii, numai ce, zmuc!, de pe alee, unul din tineri
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ia pe drum cu ei și vreo două butelcuțe de poșircă, din care tot trăgeau pe rând. Văzând că e trecut de patru și bătrâna nu dă nici un semn că ar avea de gând să se trezească, bărbații pitiți printre tufișuri Începură să cânte cucurigu. Cucurigu fu acompaniat de o vioară. Babulea Însă nu dădea semne de trezire. Din cutia violoncelului răzbăteau aceleași sforăituri amestecate cu niște sunete ciudate ce aduceau când cu un chițcăit de șoarece, când cu un guițat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și-ar fi luat rămas-bun de la un prieten ce pleca pe drumul celor drepți... Vântul aducea cu el miros de baltă, de pământ reavăn, de bălegar răspândit pe câmp. Văzând-o că se trezește, petrecăreții tăcură și se ascunseră după tufișuri. Erau curioși să vadă cum va reacționa bătrâna. Începuse să se crape de ziuă. Luceafărul de dimineață strălucea singuratic deasupra cimitirului scufundat Într-o ceață ușoară, sinilie, ce se Împrăștia ridicându-se din albia sinuoasă a râului Moldova. Făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cumva semnase pactul cu Anticristul? Norii se adunară pe cer. Vântul Îi adusese de pe câmp ca pe pe niște snopi de paie pregătiți de treierat. Un miros greu de pene arse se răspândi În curte. Găinile cârâiră, ascunzându-se În tufișurile de coacăze ce mărgineau grădina. Celelalte păsări scoaseră și ele tot felul de sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Copaci pitici. Arbuști. Ceva care arăta a iarbă. Probabil acesta fu primul gând care-i veni - o seră mare, la bordul acestei nave uriașe. Făcu alte înregistrări fugare - tavane înalte, uși pe jumătate ascunse, zeci de uși, parțial vizibile în spatele tufișurilor. Ușile se aflau în capătul îndepărtat al grădinii. În mijloc, mai la stânga - zărită în fugă - se afla un ochi de apă. Un bazin? Nu putea fi sigur. Pentru că. aproape în același moment în care el și ghidul său trecură pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
capacitatea, aceasta fusese deja demonstrată. Analiza sa rapidă fu întreruptă. Pași. Întoarse capul, odată cu Neggen. Și văzu că o femeie, îmbrăcată tot cu ceva asemănător cu o togă, se apropia dinspre o clădire lungă, joasă, care se putea zări printre tufișurile dese aflate în direcția aceea. Judecând după vârstele pământene, ea părea să aibă cam patruzeci de ani, aceeași vârstă pe care o arăta și bărbatul. Femeia se opri cam la trei metri într-o parte, pe scările care urcau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
cam de patru sute de picioare care se întindea pe o distanță de câteva mile, pierzându-se în dreptul unui oraș de forme solide, galben-maronii: clădiri, presupuse el. De fiecare parte a acelei străzi drepte se aflau copaci. Și o perdea de tufișuri ascunzând vederii alte clădiri joase, care presupuse că erau locuințe. Totul părea... altfel. Nici Pământul, nici Venus, nici Gorgzid, nici alte locuri cunoscute. Gosseyn acceptă ideea că se află pe o altă planetă locuită de oameni, undeva în galaxia Căii Lactee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]