2,252 matches
-
întoarce către ea. Un tip de la televiziune face scandal. — Of, la naiba. Hilary se uită la mine. Pot să lipsesc o clipă, Samantha ? — Nici o problemă ! Încerc să nu par prea nerăbdătoare. O să mă descurc ! În clipa în care pleacă, oftez ușurată. — Deci, Guy ridică din sprânceană. Cum te simți ? Emoționată ? — Da ! zâmbesc. De fapt, mă simt cam suprarealist, așa îmbrăcată ca odinioară în costum negru și înconjurată de cei de la Carter Spink. Nu i-am mai văzut de nu știu câte ore pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a rămas fără grai. Tocmai l-ai ratat. A plecat deja. — A plecat ? Mă opresc gâfâind. Unde ? — Să vadă ferma aia pe care vrea s-o cumpere. A plecat acum puțin timp cu mașina. Ferma din Bingley ? Înghit în sec ușurată, încă respirând greu. Crezi că ai putea să mă repezi până acolo ? Trebuie să vorbesc cu el. — Păi nu acolo... Eamonn se freacă pe fața roșie, stânjenit. Mă uit la el și simt că mă cuprinde o presimțire rea. Samantha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
aude un murmur de Încîntare. Jack Harper ridică o mînă, face un gest scurt de la revedere și pleacă, urmat de Sven și de conducerea companiei, Într-o tăcere absolută. Abia după ce a ieșit, izbucnește un vacarm de nedescris. Mă prăbușesc ușurată. Slavă Cerului. Slavă Cerului. Sincer acum, nu pot să cred ce proastă pot să fiu. Să-mi Închipui, chiar și pentru o fracțiune de secundă, că Jack Harper n-are altceva mai bun de făcut decît să-și Încarce memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Hobbyurile vedetelor - Ce Înseamnă ele ? Chiar dacă e de fapt o carte foarte bună. Se citește rapid. De ce ar fi o carte anume mai serioasă ca alta ? — Parcă citeai Marile Speranțe, nu, Emma ? zice Artemis. Pentru clubul de lectură. — Da ! zic ușurată. Da, așa e... Moment În care Îi zăresc privirea lui Jack Harper și mi se taie brusc orice avînt. Fuck. În minte Îmi revine brusc propria mea voce, turuind nevinovată, În avion. — ... m-am uitat și eu un pic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ca În transă. Să fac prezentările, el e... — Jack e numele meu, mă Întrerupe blînd. SÎnt un prieten de-al Emmei. Emma... Mă privește, fără nici o urmă de expresie. Mi-e teamă că e nevoie de tine. — Of, zic vizibil ușurată. Ei, asta e, se mai Întîmplă. Ce păcat ! spune mama. Nu poți să mai stai măcar să bem ceva ? Jack, poți să ni te alături și tu dacă vrei, ia un copan de pui, niște quiche, ce vrei tu... — Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mahări. Ce părere ai, Emma ? Abia pot vorbi. SÎnt peste măsură de jenată. Nu-mi doresc decît să dispar sub pled și să nu mă mai vadă nimeni niciodată. — Domnule Harper ! ne Întrerupe o voce și trag aer În piept, ușurată. Ne uităm cu toții În direcția vocii și-l vedem pe Cyril aplecîndu-se stîngaci spre Jack. Îmi cer mi de scuze că vă Întrerup, domnule, spune, aruncînd priviri mirate spre familia mea, de parcă ar Încerca să Înțeleagă ce l-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mai ești și frumos pe deasupra, dar tare ești prost. Se opri din vorbit și se gândi Îndelung, cam câtă vreme Îi luă unei păsări mari să zboare Între două culmi Îndepărtate. Cel mai mare ucigaș este Krog! zise el, răsuflând ușurat, și mă măsură din cap până În picioare. - Cel mai? Frumos? l-am Întrebat. - Păi, da. Ce credeai? Oamenii sunt și ei frumoși. - Credeam că doar femeile sunt frumoase. Și dintre femei, Siloa. - Uite! Îmi arătă el pasărea aia uriașă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din satul meu. Mai ai multă cale de bătut până să duci la bun sfârșit călătoria În care te-a trimis Moru. - Bine măcar că nu ești cu totul de partea celor ce mi-au luat urma, i-am zis, răsuflând ușurat. - Nu sunt de partea nimănui. Eu doar aștept. 8. În ce mă privește, n-am mai așteptat nici măcar apusul soarelui. Pe la prânz, nori cenușii și groși se adunară peste sat din toate părțile. Femeile Începură să horcăie și să clefăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apucă o amețeleală ciudată. În scrijeliturile astea aștepta un secret. Secretul pândea ca o molimă nevăzută. Gata să se strecoare, pe nesimțite, printre noi. - Eu sunt Logon, Îmi spuse omul și zâmbi pentru prima oară, sfios ca un copil. Răsuflă, ușurat, iar ochii prinseră a-i juca, sclipitori, de parcă tocmai ar fi primit ceva În dar. Îmi dădu scoica și zării pe ea acea făcătură meșteșugită de Enkim pe malurile tuturor apelor la care ajunsesem. Ultima oară, făcuse una la Ouedul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fi de folos când o să le povestești alor tăi ce ai vorbit cu Krog, stăpânul vorbei. - Stăpân al vorbei, dar nu al apei, Îmi reaminti el, zâmbind din colțul gurii. - Of, of. Ia zi ce vrei, măi Dyas, măi! Răsuflă ușurat. Zise: - Aș vrea să le spui tuturor că Dyas este și el scoborâtor din Tatăl. Că suntem veri din bunici ale bunicilor bunicilor bunicilor noastre. Și că, iată, ne-am regăsit aici, după cum a lăsat Tatăl: un văr scoborât din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
BĂRBATUL CU BASTON: Clepfăie! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ( Ridicând ușor capul peste marginea fântânii.): Dacă clepfăie e bine. Dacă clepfăie suntem salvați. (Cei doi ascultă cum mănâncă câinele.) BĂRBATUL CU BASTON: Îi place. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ( Se deschide la gât, respiră ușurat.): Uf! Am crezut că mor. BĂRBATUL CU BASTON: Acum o să fie bine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce frumos clepfăie! Bărbatul CU BASTON: Nu te uita acum. Poate că nu-i bine să te uiți la el când mănâncă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ciudate; un scrâșnet de fiare și mai multe păsări se ridică din groapă, plutesc prin sală și se aează pe umerii spectatorilor; două se așează pe umerii spectatorilor; două se eșază pe umerii celor doi bărbați.) VOCEA LUI GRUBI: Gata. (Ușurat.) Am scăpat. VOCEA LUI BRUNO: Uah! Am terminat. (Din groapă se degajă o atmosferă de calm și liniște; groapa se înseninează dintr-o dată.) VOCEA LUI BRUNO: Nu știu dacă am făcut bine. Poate că nu trebuia să le dăm drumu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MAMA: Dar, domnilor, nu de moarte mi-e frică. BRUNO: Se-nțelege... MAMA: Mi-e frică de cu totul altceva. (Meditativ, pentru sine.) De ce oare mi-o fi frică? Pleacă.) De ce? Hm! GRUBI: S-a dus. BRUNO: Acum putem respira ușurați. (Personajele respiră ușurate.) (În acest moment din groapă iese o pisică și o zbughește în sală.) PRIMUL BĂRBAT: S-a făcut târziu, nu cred să mai înceapă. BRUNO: Nu mai știu nici eu. Uneori începe, alteori nu. AL DOILEA BĂRBAT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu de moarte mi-e frică. BRUNO: Se-nțelege... MAMA: Mi-e frică de cu totul altceva. (Meditativ, pentru sine.) De ce oare mi-o fi frică? Pleacă.) De ce? Hm! GRUBI: S-a dus. BRUNO: Acum putem respira ușurați. (Personajele respiră ușurate.) (În acest moment din groapă iese o pisică și o zbughește în sală.) PRIMUL BĂRBAT: S-a făcut târziu, nu cred să mai înceapă. BRUNO: Nu mai știu nici eu. Uneori începe, alteori nu. AL DOILEA BĂRBAT (Către primul.): S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-mpiedici și-o să cazi! Nu caz dom’le! Ia pleacă d-aici! ─ Auleo, stai binișor. Ia, sprijină pomu’ ăsta. ─ Mata știi care-i lucrul ăl mai mare pă lumea asta? Știi matale? Hai, așa, zi, care-i? Costache Popa oftase ușurat. ─ Iubirea, nene! Iu-bi-rea! I-auzi! Cum de nu-mi dădusem io seama... Hai, țin’-te de mine, să te duc acasă. Fugi d-acilea! Mă duc singur! Iu-bi-rea! Dar când s-a întors pe călcâie, centrul de greutate i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se duc spre mașina Angelei, se duc, intră, trântesc portierele, Angela pornește motorul, pornește din prima, slavă Domnului! S-au dus. Mihai Mihai își face o cruce largă; i se pare că s-a făcut tot numai ureche. Acum răsuflă ușurat. S-au dus, ale naibii! îi spune Iuliei. ─ Doamne-ajută! îi răspunde Iulia. Acum ce facem? Tu cântă acolo mai departe până vine curentul, că nu mai ține pana mult. Eu dau o fugă până la policlinică, mi-o dat ceva prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pe Știrbei Vodă pe lângă Casa Radio. Te ia cu fiori când treci prin fața ei, nu-i așa? Iulia dă din cap în semn că da. Cei doi nu mai zic nimic până pe Berzei. Uf, bine c-am trecut, răsuflă Iulia ușurată. Mi-e frică de clădirea asta, mai ales noaptea, mă duce cu gândul la castelul vrăjitoarei Xayide în pădurea de orhidee blestemate. ─ Cine? Într-o poveste pe care o citeam când eram mică, era un castel, îi zicea Mâna văzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
eu paza să ieși mata la aer oleacă... Și asistenta trântește la loc ușa cabinetului. Doi zdrahoni în uniforme negre urcă scările de la capul holului și în scurt timp bolnavul recalcitrant, flancat de cei doi, le coboară. Ceilalți pacienți răsuflă ușurați. Numai unul dintre ei, un lungan rulat ca un trabuc într-un trenci soios, purtând niște ochelari imenși în rame negre de baga, rostește moale, aproape în șoaptă: Avea dreptate omu’, stă-ăm aici de două ore... Și se pornește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se descurce ea să vină și singură cu copiii, să sperăm. Dar acum, aruncând priviri piezișe către ușa autobuzului, tot mai asaltată, se îndoiește că a fost într-adevăr o idee bună. Cum va coborî? Soarele a răsărit, lumea răsuflă ușurată, bună, rea cum o fi, e totuși o nouă zi. Până pe la zece, zece jumătate, o promisiune chiar. Și-apoi autobuzul s-a mai și golit după ce a trecut de centru, nu mai sunt acum decât puțini călători. Unul sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Procopie ăla! L-am lăsat, că mă termina. Eftimie, ăsta de-al doilea, nici nu-l simțeai. Dar curvar, săracul. Ridică neputincioasă brațele, săltându-se ușor și pe vârfuri. Încercă să-și vâre capul pe orificiul geamului de la ghișeu. Șopti, ușurată: - L-am lăsat până la urmă și pe Eftimie. Ce să fac, nu mai puteam nici cu el. Era chestie de demnitate, oricâtă diplomație era în mine. Eu dormeam în bucătărie, că acolo îmi plăcea, era mai cald, și el le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
găsit împușcat. Nu m-au interesat motivele, deși cred că îl bănuiau de trădare. Eu transmisesem deja ruta submarinului, ignorând cererea aliaților cu privire la crucișător. * Kristine a murit de cancer osos în februarie 1973. Dispariția ei m-a făcut să respir ușurat. Nu ne mai iubeam de foarte multă vreme. Atât eu, cât și ea ne transformasem în doi bătrâni răutăcioși care își căutau unul altuia nod în papură pentru fiecare secundă de trai în comun. Nu mai aveam alte rude sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
e nevoie, probabil am rătăcit-o eu pe undeva... Ești liber. Și, în timp ce caporalul era încă în cameră, mormăi suficient de tare încât să se audă: Unde-am pus-o, domnule, unde poate fi? Ușa se închise și Sun răsuflă ușurat. Se ridică, luă ceașca de cafea în mâna stângă și se apropie de fereastră. „Biata Humphrey!” își zise, gustând un sentiment de măreție amestecată cu milă. Era o vreme când îl excita să lupte împotriva unei femei. Ea era cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nimic de foarte multă vreme. Am ieșit din cantină și m-am îndreptat spre bloc. Nu digerasem prea bine și aveam stomacul umflat. Am încercat degeaba să râgâi, am pufăit și am bombănit. Înaintea lui 433 m-am simțit mai ușurat și am deschis repede ușa. Hector stătea pe pat, liniștit, cu mâinile și picioarele încrucișate, molfăind între dinți o țigară neaprinsă. Nu se uita la mine. Linoleul era curat. - Unde-ai plecat? l-am întrebat, nu mi-a răspuns. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
incomodă. Are o tonă! gâfâi el. Da’ puneți și voi mâna, ce stați! Luai o bucată de lemn de pe masa de lucru a lui Bez, o vârâi sub capac, ca să-l țină deschis. Lurch lăsă capacul jos, cu grijă, răsuflând ușurat. Dar Marie, care tot își mânuia bucata de sârmă într-o grabă nebună, strică treaba. Exact când cercelul se desprinse din balama, se repezi să-l prindă cu cealaltă mână, dar nu reuși și-l scăpă prin deschizătură, în hăul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
burlan. —A ieșit pe fereastra din baie! strigai eu. Polițiștii s-au repezit amândoi spre ușă. —Hugo! am îngenuncheat lângă el. Te-a injectat din nou? Hugo clătină din cap, părând năucit. — Nu, numai o dată. —Ești sigur? Absolut. Am respirat ușurată și am luat-o la fugă pe ușă, după polițiști. Totuși, când am ajuns în stradă, Ben dispăruse și nu se mai auzi decât scrâșnetul roților unei mașini care întorcea la colțul străzii, prea departe ca să-mi dau seama ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]