2,309 matches
-
etnic pe români. În secolul al XVIII-lea, teritoriul a intrat, treptat, sub stăpânirea țaristă. Recensământul efectuat de către ruși în această regiune a dezvăluit că imensă majoritate a populației creștine era românească. Țarii ruși au încurajat colonizarea acestui teritoriu cu ucraineni, ruși și germani, astfel încât, în 1900, românii reprezentau doar între 10 și 25 % din populația regiunii, iar, ulterior, populația românească a fost asimilată de către cea ucraineană, cel mai adesea prin intermediul bisericii. Între anii 1941 și 1944, orașul Oceacov a fost
Oceac () [Corola-website/Science/309327_a_310656]
-
nouă denumire a localității) a fost inclus în plasă Sărată, pierzându-și rolul de reședință de plasă. În perioada interbelică, au funcționat aici un azil de bătrâni și o societate pentru ajutorul săracilor . Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și comunități mai mari de evrei, români și ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 7.628 locuitori ai satului, 4.665 erau ucraineni (61.16%), 1.194 evrei (15.65%), 901 români (11.81
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
că raion al noii regiuni. În anul 1978 Tatarbunar a obținut statutul de oraș. Începând din anul 1991, orașul Tatarbunar a devenit centru administrativ al raionului omonim al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, populația este formată preponderent din ucraineni. La 17 decembrie 1821, marele poet rus Aleksandr Pușkin (1799-1837) a petrecut câteva ore în Tatarbunar, însoțindu-l pe colonelul și istoricul Ivan Liprandi (1790-1880) în călătoria sa oficială în Bugeac. Cu toate acestea, aceste ore s-au dovedit a
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
în două locuri și au început încercuirea Berlinului. Armata a 9-a era însărcinată cu apărarea Înălțimilor Seelow, atacate de militarii Frontului I Belarus comandat de mareșalul Gheorghi Jukov. Pozițiile germanilor au fost însă rapid depășite de trupele Frontului I Ucrainean al mareșalului Ivan Konev, care copleșiseră Grupul de Armate Centru pe Neisse. Până pe 20 aprilie, Grupul de Armate Centru trebuise să se retragă spre sud-estul Berlinului, lăsând drum liber lui Jukov. Datorită vitezei de avansare forte ridicate a lui Konev
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
de avansarea Frontului I Ucrainean să se retragă de-a lungul liniilor lor de comunicație spre sud-vest spre Cehoslovacia. Flancul sudic al Armatei a 4-a Panzer a avut câteva succese locale după ce a efectuat câteva contraatacuri împotriva Frontului I Ucrainean. În același timp, Hitler a dat o serie de ordine care au demonstrat încă o dată lipsa sa realism în legătură cu situația militară. El a ordonat Armatei a 9-a să reziste la Cottbus și să organizeze un front către vest și
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
nord. Această manevră le-ar fi permis să formeze ramura nordică a unei manevre de învăluire, care ar fi trebuit să întâlnească Armata a 4-a Panzer aflată în marș dinspre sud și să încercuiască și să distrugă Frontul I Ucrainean. Această manevră ar fi trebuit să fie efectuată mai înainte ca Armata a 3-a Panzer să atace pentru a forma ramura de sud a învăluirii Frontului I Belarus, care trebuia distrus de atacul direct al Corpului al III-lea
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
cucerirea Berlinului. De asemenea, trupele sovietice aveau ca obiectiv și atingerea aliniamentului râului Elba și joncțiunea cu trupele Aliaților occidentali. Luptele pentru cucerirea Berlinului au început cu asaltul colinelor Seelow de Frontul I Bielorus (Gheorghi Jukov) și de Frontul I Ucrainean (Ivan Konev). După lupte extrem de grele, Frontul I Bielorus a reușit să străpungă liniile defensive germane după 3 zile de atacuri neîntrerupte și să se apropie de suburbiile Berlinului. Pe 22 aprilie, Frontul I Bielorus a străpuns apărarea germană în
Frontul I Belarus () [Corola-website/Science/309452_a_310781]
-
independente, stat satelit al Poloniei, deși cea mai mare parte a populației ucrainene era ambivalentă, de vreme ce mulți vedeau înaintarea poloneză ca pe o nouă ocupație și Ucraina se subordona politic Poloniei, în vreme ce alții salutau forțele aliate polono-ucrainene ca pe eliberatori. Ucrainenii divizați au luptat de ambele părți în acest conflict. Campania a fost purtată de armata poloneză aliată cu forțele Republicii Populare Ucrainene sub conducerea naționalistului Simon Petliura, din aprilie până în iunie 1920, împotriva bolșevicilor, care doreau să ocupe teritorii pentru
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
Tratatul de la Varșovia. În schimbul acceptătii graniței comune pe râul Zbruch, recunoscând astfel ultimele achiziții teritoriale ale polonezilor, obținute în urma victoriei din războiul polono-ucrainean, (prin care se zdrobise inițiativa creării unei republici vest-ucrainene în Volînia și Galiția, zone populate majoritar de ucraineni, dar cu o foarte importantă minoritate poloneză), Petliura a primit promisiunea unui ajutor militar pentru recucerirea teritoriilor ocupate de bolșevici, inclusiv al Kievului, unde și-ar fi asumat din nou conducerea Republicii Populare Ucrainene. Ca urmare a restaurării formale a
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
Egorov. Pilsudski a atacat pe 25 aprilie și a cucerit Jitomirul a doua zi. În aproape o săptămână, Armata sovietică a XII-a a fost distrusă în cea mai mare parte. În sud, Armata a VI-a poloneză și forțele ucrainenilor au împins Armata a XIV-a sovietică afară din Ucraina centrală și au cucerit Vinniția. Forțele combinate polono-ucrainene au cucerit Kievul pe 7 mai, trebuind să înfrângă doar o rezistență slabă. Pe 9 mai, trupele poloneze au sărbătorit cucerirea Kievului
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
doar o rezistență slabă. Pe 9 mai, trupele poloneze au sărbătorit cucerirea Kievului prin organizarea unei parade a victoriei pe principala stradă a orașului. Locuitorii capitalei au privit cu o totală lipsă de entuziasm această demonstrație de forță, de vreme ce nu ucrainenii lui Petliura mărșăluiau victorioși, ci polonezii lui Piłsudski, pe care populația îi considera doar altă armată de ocupație. După încheierea paradei, forțele poloneze s-au retras totuși din oraș, iar controlul capitalei a fost preluat de divizia a VI-a
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
acționau în Ucraina. După succesul inițial, campania s-a încheiat cu un eșec. Populația locală era sleită de ostilități după câțiva ani de război, iar efectivele armatei ucrainene nu au depășit niciodată două divizii, în principal datorită atitudinii ambivalente a ucrainenilor față de alianță. Petliura nu a fost capabil să recruteze mai mult de 20.000 de soldați, un număr absolut insufiecient pentru a face față forțelor sovietice. Armata bolșevică a reușit, în ciuda înfrângerilor de început, să evite distrugerea totală. Ofensiva poloneză
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]
-
tehnică pentru feroviari, o mare bază pentru automobile, două organizații de construcții, sediul gospodăriei agricole ”Feteasca”, diferite întreprinderi de prestare a serviciilor, depozite și magazine, edificii culturale. Conform recensămîntului din 1989 în Basarabeasca trăiau 15.114 locuitori, inclusive 30 % de ucraineni, 29 % de bulgari, 16 % de moldoveni, 12 % de ruși și 6 % de găgăuzi. La 1 mai 1998 în Basarabeasca trăiau peste 14.000 de oameni. Aici funcționau două școli medii de cultură generală și două școli medii incomplete, două spitale
Basarabeasca () [Corola-website/Science/305082_a_306411]
-
Populația orașului Leova este de 11.400 persoane, dintre care 26,8% sunt copii, 41,78% este populația aptă de muncă și restul 31,4% sunt pensionarii. Cea mai mare parte a populației sunt moldoveni, urmați de ruși, bulgari și ucraineni. Din numărul total de 4.760 al populației apte de muncă marea majoritate activează în agricultură - 1.880 persoane sau 40%, restul în sfera neproductivă, 590 persoane sau 12,4%, în industrie - 375 persoane respectiv 7,9% și alte ramuri
Leova () [Corola-website/Science/305086_a_306415]
-
ferată. Populația totală a localității este de 4.670 persoane dintre care în oraș locuiesc 4.290 persoane și restu lîn localitatea formată pe lângă stația de cale ferată Căinari. Peste 97% din populația orășelului sunt moldoveni, restul circa 3% ruși, ucraineni, găgăuzi, etc. Din acest punct de vedere Căinariul este unul dintre cele mai mononaționale localități din Moldova. Sistemul de educație a orașului Căinari este format din 2 instituții preșcolare, o școală medie de cultură generală în care își fac studiile
Căinari () [Corola-website/Science/305102_a_306431]
-
și apartamente 4.500 sunt gazificate centralizat, iar 5.000 sunt telefonizate. Orașul Ialoveni are o populație de 17.500 locuitori, dintre care populația economic activă constituie circa 60%.Peste 80% din populația orasului o constituie moldovenii, restul fiind ruși, ucraineni, bulgari etc. Rețeaua de învățământ de toate gradele din orașul Ialoveni cuprinde peste 2.700 de elevi. În oraș sunt 3 instituții preșcolare, o școală primară "Ion Creangă", gimnaziul "Grigore Vieru", liceul teoretic "Andrei Vartic" și liceul teoretic „Petre Ștefănucă
Ialoveni () [Corola-website/Science/305087_a_306416]
-
canalizare este de 1 km. În oraș există poduri rutiere și feroviere peste Nistru în direcția Moghilev-Podolisc. De asemenea, prin Otaci trec drumurile naționale Otaci-Edineț și Moghilev-Podolisc-Soroca. Populația orașului Otaci este de 10.800 persoane. Principalele etnii din localitate sunt: ucraineni, moldoveni, ruși, evrei, romi. Infrastrucutra socială este formată din 4 instituții preșcolare, liceul teoretic „Mihai Eminescu”, gimnaziu, școala muzicală, internatul sportiv, spitalul orășenesc, centrul medicilor de familie, casa de cultură, două biblioteci, stadion și biserică cu hramul "Sf. Mihail". Otaci
Otaci () [Corola-website/Science/305096_a_306425]
-
septembrie 1987 se deschide noua Școală Medie Incompletă, adunând copii din satele: Crasnîi Vinogradari, Alexandrovca Nouă, Afanasievca, Calinovca și Lunga Nouă. Pe teritoriul comunei Crasnîi Vinogradari sunt 5 sate. În satul Crasnîi Vinogradari locuiesc în proporții egale moldoveni, ruși și ucraineni, preponderența având-o totuși moldovenii. Situația demografică a avut de suferit în timpul războiului din vara anului 1992. În prezent situația nu este mai îmbucurătoare, numărul populației este tot în scădere ca rezultat al situației social-economice din țară și al migrației
Crasnîi Vinogradari, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305119_a_306448]
-
Basarabia. 1941 - 446 clădiri La recensământului general din anul 2004, în Cașunca au fost numărați 2003 de locuitori, inclusiv 977 de bărbați (48,77%) și 1026 de femei (51,23%). Structura etnică a populației este alcătuită din români - 1994 persoane, ucraineni - 6 persoane și ruși - 3 persoane. În 2004 s-au înregistrat 756 de gospodării, cu mărimea medie de 2,5 membri. Cele mai multe gospodării, 206 la număr, sunt alcătuite din 167 persoane, 181 de gospodării sunt alcătuite din 3 persoane, 152
Cașunca, Florești () [Corola-website/Science/305116_a_306445]
-
și 23 fântâni publice. Orașul are o rată de gazificare înaltă. Peste 95% de case și apartamente din oraș sunt telefonizate. Populația orașului Ghindești este de 2.000 locuitori, dintre care 1.471 sau 74% sunt moldoveni, 284 respectiv 14% ucraineni, 213 sau 10,5% - ruși și restul 1,5% reprezentanți ai altor minorități naționale. Populația activă a orașului este de 1.107 persoane, cea mai mare parte a lor este ocupată în industrie - 401 persoane. În perioada de activitate intensivă
Ghindești () [Corola-website/Science/305112_a_306441]
-
în această perioadă pe malul sting al Nistrului apar un șir de localități întemeiate de refugiații cnezatului. Tot atunci are ființă și satul Pohrebea. Localitatea era considerată moldovenească dar în ele locuiesc și reprezentanții altor naționalități, mai ales ruși și ucraineni. De aceea, printre populația acestui sat se întâlnesc mulți cu nume de origine rusă și ucraineană, de exemplu Ignatiev, Danilov, Ilievici. Primele școli în raionul Dubăsari apar în 1813, de aici rezultă că undeva la mijlocul secolului al XIX-lea a
Pohrebea, Dubăsari () [Corola-website/Science/305115_a_306444]
-
existente și azi. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cuhureștii de Sus a făcut parte din componența României, în Plasa Cotiugenii-Mari a județului Soroca. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități de ucraineni și de evrei. Numărul gospodăriilor țărănești din sat era de 229, iar numarul populației de 1,322 de locuitori. La acea vreme aici activa o scoală primară; un gimnaziu industrial, care în decurs de 4 ani pregătea maiștri cu specializările
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]
-
în raionul Florești Republica Moldova. Comuna Gura Căinarului are o suprafață totală de 27,03 km² fiind cuprinsă într-un perimetru de 24.90 km². Din comună face parte și sătucul Zarojani, a cărui populație este formată în mare parte de ucraineni, ai căror rădăcini se trag din satul băștinaș cu același nume situat în raionul Hotin (Ucraina). Satul Gura Căinarului este situat în preajma șoselei Naționale Soroca-Bălți, prin sat trece calea ferată Bălți-Mateuți, satul este în vecinătate cu satele Putinești, Pragila, Lunga
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
și PLDM - 2. La recensământul populației din 2004 au fost înregistrați 3.523 de locuitori, inclusiv 1723 bărbați (48,91%) și 1800 femei (51.09%). Elizaveta este o localitate mononațională, predomină populația băștinașă: moldoveni/români - 3460 persoane; ruși - 38 persoane, ucraineni - 23 persoane, un evreu și o persoană aparține altor etnii. În 2004 au fost înregistrate 1012 gospodării casnice, mărimea medie a unei gospodării era de 3,5 persoane. Satul dispune de grădiniță, gimnaziu, bibliotecă, cămin cultural. La Gimnaziul nr. 19
Elizaveta, Bălți () [Corola-website/Science/305125_a_306454]
-
represați Adrian Basiu, Chiril Isaicu, Carp Ursu. În acest fel, la recensământul populației din 1 august 1949, satul era mult mai rărit decât până la război - avea numai 2.096 de oameni, dintre care 2.086 moldoveni, 8 ruși și 2 ucraineni. Dar se dezlănțuie conflictul armat de pe Nistru. Astfel, Harmațca din nou devine o localitate care suportă mari nenorociri. În 1992 pe aici trecea linia de confruntare, apărătorii întegrității RM aflându-se chiar pe marginea satului. Au murit în urma luptelor atât
Harmațca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305121_a_306450]