181,106 matches
-
durant ce temps d'y rien écrire, c'est qu'elles occupaient toute mă pensée". Iar la 8 oct. declară: ..."le domaine oů mon esprit retrouve să valeur reste inenvahissable"... (Iată un scriitor care declara că e aparat de emoțiile umane. Dar ce îl fructifică atunci?) Citează din Montaigne și declara: "passons outre. Îl ne sert ŕ rien de gémir". Facil și fals, - mai ales pentru Gîde a cărui literatura este, în mare parte, geamăt. * * * Jurnalul lui Gîde nu e o
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
nimic nu-l împiedica, la urma urmii, să fie artistic, căci intensitățile se pot grupa după un ritm spiritual, după o anumita respirație. Organizarea românului n-ar trebui să fie, ea însăși, decît organizare după un ritm firesc de respirație umană. Multe din jurnalele intime scrise pîn-acum n-au fost realizate pentru că au fost scrise de mediocri ori au fost greșit concepute. Nimeni nu împiedică pe nimeni să-l scrii altfel. Fiind însăși respirația omului, jurnalul e în legătură strînsă și
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
înlăturata. 23 Iulie. Jurnalul nu se învechește, nu se primează niciodată. O tragedie, un român, o nuvelă, șunt învechite după, cel mult, o sută de ani. Orice construcție literară, orice opera organizată are, cu timpul, tendința să-și piardă substanță umană și să-și vădească șforile, mecanismele. Genurile se perimează. Trebuie să se facă un efort permanent de reînnoire tehnică, de primenire. O tragedie clasică ne pare o zi convențională. Majoritatea teatrului clasic sau romantic, plictisitoare. În schimb, jurnalul, proza memorialistica
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
Montaigne, Rousseau, Saint-Simon, Jules Renard; dar gîndiți-vă și la alții mai mici: Amiel, frații Goncourt, etc.), cresc în valoare, ca vinul, pe masura ce se învechesc. Lipsa lor de orice integrare într-o modă estetică trecătoare, e însăși garanția expresiei, autenticității lor umane. Artă este expresie a omenescului, dar expresie plus convenție. Convenția sfîrșește prin a înăbuși omenescul. Cele mai mari capodopere ale literaturii universale cer, pentru a mai putea fi primite, o permanentă, dificilă reactualizare. O reactualizare care, de fapt, le desfigurează
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
permanentă, dificilă reactualizare. O reactualizare care, de fapt, le desfigurează. Nuditatea jurnalului, viața lui naturală îl apără. El constituie urma cea mai pură și cea mai permanentă a omenescului. Mă cîștiga în el îmbinarea această de caz și de generalitate umană. La limita extremă care unește generalul cu particularul, el satisface astfel unul din dezideratele cele mai caracteristice ale artei literare. Jurnalul, prin lipsa lui de "artistic", - are garanție de expresie, precizie, adevăr. Căci nu vom putea niciodată condamnă îndeajuns artă
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
ale artei literare. Jurnalul, prin lipsa lui de "artistic", - are garanție de expresie, precizie, adevăr. Căci nu vom putea niciodată condamnă îndeajuns artă "artistică", hrănita din propria ei substanță, si nu din viață. În definitiv, jurnalul poate avea exact valoarea umană a omului care îl scrie. 25 Iulie. Defectul cel mare al jurnalului îl constituie, hotărît, lipsa lui de grupare în jurul unor centre de probleme. Jurnalul e scris pentru exprimarea unei vieți intense, dramatice. în schimb, greu poate sluji problemelor obiective
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
în jurul unor centre de probleme. Jurnalul e scris pentru exprimarea unei vieți intense, dramatice. în schimb, greu poate sluji problemelor obiective, mari. Iată de ce îmi propun să grupez idei, în eseu, în jurul cîtorva probleme ce ma frămînta: omul și persoana umană; primejdia unor metafizici și mitologii ce pun ziduri între oameni, etc... Peste două zile mă duc la țară, la "Moară" de la "Chapelle-Anthenaise". Am să stau, o săptămînă sau zece zile. Voi lua cu mine Jurnalul lui André Gîde și Confesiunile
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
la ocaziile mondene a consortului muribund sau expedierea lui la sanatorii îndepărtate, menținerea lui în viață sau grăbirea obținerii statutului de văduvă sunt etape programate meticulos și fără sentimente. Iată deci, în rezumat, trei teme conjugale și tot atâtea ipostaze umane care gravitează, scăldate în referințe muzicale, în jurul faimosului concert. Prima, exaltând puterea transfiguratoare a artei, pune în surdină instanțele vieții "trăite" și abordează în termeni estetici până și iubirea. Cea de-a doua apare ca o răzvrătire a pornirilor joase
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
că moartea Mirei te-a împiedicat să-l scrii pe al doilea, i-am spus, atunci, în '97 sau '98. Și nici moartea lui Emil Ivănescu, prietenul genial din România, care s-a sinucis... Nici cariera... Nici mondenitățile... La nivel uman, a divulga acum, după dispariția lui, discuția de atunci, e poate o indiscreție. Dar scrisul, așa cum ni se dezvăluie el doar în cîteva sute de mari cărți, printre care Ferestre zidite sunt sigură că se numără, e, cu certitudine, o
In memoriam Al. Vona – Autorul unei singure cărți by Doina Jalea () [Corola-journal/Imaginative/12333_a_13658]
-
sinusoida valurilor care se repetă mereu. Și istoria se repetă, iată un dicton frecvent în limbile tuturor popoarelor. Sînt și străfulgerări cînd vorbim aceeași limbă. Trăim într-un spațiu guvernat de oroare. 11 septembrie. Afgansitan. Irac. Curzi. Ceceni" Osetia, înjosire umană, cadavre mutilate, ruguri, devastări - în numele puterii, al cîștigului, al libertății animalului din noi - aceste repetate orgasme ale crimei pe toate meridianele globului" sînt complet debusolată. Citim cărți. Scriem cărți. în cărți se păstrează memoria omenirii. Ne silim să nu uităm
Numele meu este Celălalt by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12450_a_13775]
-
silim să nu uităm ca să nu se repete. Propovăduim în deșert. în cărțile noastre nu încetăm să refacem traseele morții, reînviem totul de la altare de jertfă la cuptoare pentru oameni, la Sibirii, la cîrlige de măcelărire în care atîrnă carne umană, la ziduri de beton prin care conștiința mea nu poate ajunge la conștiința ta și pentru dărîmarea cărora găsim cu greu o dinamită pe măsură. Vorbesc de lume, de istorie, de marile determinări de loc, de timp, cele două dimensiuni
Numele meu este Celălalt by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12450_a_13775]
-
și sub formele ei democratice. Mai grav e că politicul devine etalon, devine monedă forte, se impune în aprecierea valorică a operei literare funcționînd, de cele mai multe ori, în dauna esteticului. Dintr-un imperativ moral, dintr-o profundă nevoie de angajare umană, el se transformă, nu rareori, în trambulină facilă de promovare care încurajează veleitarismul. E dezolant să constați mediocritatea și lipsa totală de originalitate a unor scriitori din Est, curtați de mediile occidentale pentru corecta abordare a "comme il faut"-ului
Numele meu este Celălalt by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12450_a_13775]
-
mit al regenerării, al redeșteptării la viață. Sau ca un basm cu oameni buni și răi, în care cei răi strălucesc. Depășind conjunctura și folosindu-se de ea, Ilie Barbu rămâne un personaj exemplar, conceput dintr-o răsuflare, un prototip uman superior, un animator al dialogului, liber de prejudecăți și constrângeri, înțelegând mai mult, trăind mai viu și mai intens o experiență fundamentală. Și el va trebui să accepte, cu filozofică înțelepciune, dar și cu puțină resemnare, că nu toți oamenii
Desfășurarea între Ana Pauker și Gheorghiu-Dej by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Imaginative/12088_a_13413]
-
viu și mai intens o experiență fundamentală. Și el va trebui să accepte, cu filozofică înțelepciune, dar și cu puțină resemnare, că nu toți oamenii sunt la fel și că oamenii, așa cum sunt ei, nu prea îi seamănă. Reveria consonanței umane străbate această nuvelă antologică..." Și: În epoca literară respectivă, pe care o întrecea de la distanță, Desfășurarea se citea de noi, tinerii, cu sentimentul unei mari surprize. Iată, ne-am zis, se poate scrie și așa!" Frazele inaugurale ale Desfășurării se
Desfășurarea între Ana Pauker și Gheorghiu-Dej by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Imaginative/12088_a_13413]
-
două-trei decenii : a usca o foaie scrisă prin aplicarea unei sugative. În Poetul își usucă poeziile (cuprins în Cotidiene, 1986), sugativa devine principiu cosmic, aplicabil unui obiect-ființă (lemnul), unui fenomen meteorologic (vântul pe boltă), unei părți din trupul animal sau uman (osul în țărână), de vreme ce el zvântă cerneala din versuri : Poetul își usucă poeziile/ cu-aceeași sugativă ieftină cu care se usucă / lemnul în păduri vântul pe boltă osul în țărână. Două scurte arte poetice, diferite în conținutul lor, stau față
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]
-
Linia erotică devine în romanul Ioanei Bradea o metaforă a României de azi, iar fluxul circulației limbajului în organismul plin de toxine care e țara are o autenticitate uluitoare. Sînt pagini antologice, unele brutale și sumbre, altele pline de căldură umană dintr-o comedie a limbajului oral și scris (căci "fetele fierbinți" primesc și scrisori de la fidelii lor) care ar merita studiate de lingviști, psihanaliști, sociologi. Cei care sună la telefoanele erotice - adolescenți, maturi singuratici, nebuni, timizi, mitomani, copii, băieți de
Un debut excepțional Ioana Brodea by Adriana Bittel () [Corola-journal/Imaginative/12647_a_13972]
-
grele de sens și de miracol, ale existenței. Pasărea tăiată este o parabolă a inițierii în taina gravă a morții. Copilul aflat la vârsta candorii ia cunoștință de inserția tanatosului în cadrul viului, ia cunoștință de această dihotomie fundamentală a cunoașterii umane: aceea a vieții și a morții. Traumatismul acestei percepții a sfârșitului este marcat și de folosirea în două ipostaze a verbului "a uita", care, de altfel, se află într-o relație de contaminare semantică și simbolică cu verbul "a se
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
acută propensiune spre aporiile realului. Rezonanța tăierii păsării în conștiința eului liric e tulburătoare și tragică, aducătoare de vină și de angoasă. Cunoașterea, ca deschidere a ființei perceptive spre lume, are dimensiunile jertfei și ale vinovăției, în măsura în care, prin intermediul ei, ființa umană cunoscătoare iese din perimetrul protector al sinelui, din recluziunea sa benefică și ia cunoștință de dramele, neîmplinirile, fisurile, anomaliile și nedesăvârșirile firii. În viziunea Ilenei Mălăncioiu, cunoașterea presupune depășirea limitelor admise de percepția iluzorie, utopică a făpturii umane, surmontarea barierelor
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
ei, ființa umană cunoscătoare iese din perimetrul protector al sinelui, din recluziunea sa benefică și ia cunoștință de dramele, neîmplinirile, fisurile, anomaliile și nedesăvârșirile firii. În viziunea Ilenei Mălăncioiu, cunoașterea presupune depășirea limitelor admise de percepția iluzorie, utopică a făpturii umane, surmontarea barierelor, a hotarelor și, implicit, găsirea căii de acces spre "zona interzisă". Pasărea tăiată este o poezie emblematică pentru lirismul Ilenei Mălăncioiu, un lirism marcat de volutele alegoriei și de desenul limpede al unui vers cu tăietura precisă, într-
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
de pornire va fi scala de valori pe care o folosea Cioran cînd judeca potențialul unei nații ("în istorie n-au reușit decît popoarele care s-au desfăcut de real", "nu raționalitatea în sensul ei cartezian conferă un sens devenirii umanului, ci ieșirea din real, din cauzalitate, din imanență și din determinații, realizarea saltului într-un dincolo sau dincoace de istorie, în vid, în ideal, în transcendent, în iluzie, în nostalgie, în vag, într-o stare de spleen sau de sublim
Cioran și discuția despre specificul națiunilor by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/12630_a_13955]
-
țară și cum, deseori în Franța, am sentimentul că sunt cu adevărat la mine acasă. Dar mai adînc decît decepția, indiferența față de fosta țară e legată de o anumită turnură a spiritului, turnură filosofică, interesată exclusiv de om și condiția umană în general, de om debarasat de contextul geografic-istoric. Individualismul meu e cosmopolit și, ca atare, îmi ajunge, la limită, să mă știu europeană. Și cum lucrurile se petrec pe mai multe planuri de viață interioară, dacă am început prin a
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
glasuri Niciodată fericite. Mă spăl pe mâini și caut să uit. Mă voi cunoaște altfel mâine. Aud că pacea s-a împlinit. La sine însuși urlă un câine în timp ce urlu către infinit. Poate că așteptarea posedă un ideal Altfel decât uman, Și atunci îi pot da porunca De a mă învia. De m-ar face nu carne și nimic, De m-ar face cutremurare și revelație. * Acum toate lucrările pământului m-au spulberat. Aud numai pe jumătate, Văd numai pe jumătate
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
așa: să fiu român,/ și eu cu soarta asta mă împac!// mi-au dat și alții sânge și cuvinte -/ nisipuri galbene trecură-n zbor,/ purtate-n vântul Asiei fierbinte,/ să-ngrașe primitorul meu ogor.// și din Apus, din Miazăzi, veniră/ umane pulberi, umbre și lumini,/ cu bine și cu rău mă vremuiră -/ Pe toate le-am sorbit în rădăcini!// și nu-i nimic străin - a"mele-s toate,/ dator nu sunt: plătit-am cu prisos! -/ că tot plătind uitucilor la rate
Geo Dumitrescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12444_a_13769]
-
apropierii de celălalt, tăcerile sunt dense de voci dizolvate, de cuvinte subînțelese. Între peisaj și privitorul-contemplator jocul dintre apropiere și distanțare e permanent, cuvântul caută obiectul, lucrurile mor în cuvinte și rămân veșnice în cei ce le-au trăit, prezența umană se află într-un soi de solidaritate mută cu lumea din jur, simțindu-i durata și neantul, frumusețea perenă sau numai scânteierile de o clipă: "Pe colina unde nu au / dansat decât odată. / În inima a, pe inimă. Mort // e
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
titlu, preponderența tematicii verbului, într-o poezie în deplină continuitate față de versurile precedente. Căci rostirea cuvintelor apare din nou solidară cu lucrurile printre care are loc. Ca și tăcerea, de altfel, în care se topește murmurul lumii, al timpului. Pasul uman înaintează deopotrivă spre viitor, către ilizibil și începutul scrierii ("Tu mergi, mergi către mâine. Spre / ilizibilul care picură " și-n / voce - de-un singur nume scris"), " Cu cretă cerul / scrie. Cu cretă / Pământul", "Litere de spumă /dimineața pe ciucurele / nisipului
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]