200,946 matches
-
Arta Yasminei Reza mi-a atras atenția și știam că scrie piese de teatru, că este preocupată de dramaturgie, ca orice regizor cu stofă. Am fost realmente impresionată cînd m-am trezit cu ea la redacție, cu ceva vreme în urmă, însoțită de un tînăr coleg, ca să-mi vorbească patetic și convingător despre proiectul DramAcum inițiat de un grup de studenți, acum absolvenți de Regie Radu Apostol, Alexandru Berceanu, de pildă și susținut de cîțiva dintre profesorii lor. Fiecare întîlnire, pe
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
acuzația de crimă. Deși comisă în legitimă apărare. O personalitate scindată, un dublu eu antagonic alb și negru fantasme cumplite, spații și timpuri fragmentate, sparte de anumite impacte cu anumite părți ale realității și ale subconștientului, o încercare, pînă la urmă, de descifrare a intervalului vieții parcurs brutal. O încercare de terapie prin povestire, prin verbalizare a celor săvîrșite, o exorcizare pentru ca Isbjörg să aibă puterea să trăiască. Se poate asta? Răspunsul îi aparține fiecărui spectator. Am căutat împreună cu actorii un
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
care se succed violent pe stradă, în blocul de alături. Ele sînt prezentate la Știri sau în ziare printre evenimente mondene, politice sau sportive, fiind astfel de cele mai multe ori reduse la statutul de Fapt divers. Am găsit în cele din urmă un text cu o structură dramatică provocatoare, cu miza etică și cu un tulburător nivel poetic." Această confesiune este făcută de regizoare în mini-caietul program, altfel consistent din punctul de vedere al textelor semnate tot de ea. Interesant este și
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
la tunică, fără centură, cu țigara în colțul gurii, coboară șmecher și lăsă mașina cu portiera azvîrlită și cu muzica insuportabilă năvălind spre noi. Își rîde de colegi fără jenă, pe noi ne sfidează. Privesc năucă acest jalnic spectacol. Nici urmă de demnitate, nici urmă de respect față de gest și de încărcătura lui. Pe sub haina militară văd cum le saltă buricele în ritmul manelelor deșănțate. Nu mai am putere decît să-mi șterg lacrimile. Dacă privești unde trebuie, ai să vezi
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
cu țigara în colțul gurii, coboară șmecher și lăsă mașina cu portiera azvîrlită și cu muzica insuportabilă năvălind spre noi. Își rîde de colegi fără jenă, pe noi ne sfidează. Privesc năucă acest jalnic spectacol. Nici urmă de demnitate, nici urmă de respect față de gest și de încărcătura lui. Pe sub haina militară văd cum le saltă buricele în ritmul manelelor deșănțate. Nu mai am putere decît să-mi șterg lacrimile. Dacă privești unde trebuie, ai să vezi lumea toată ca pe
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
îndeaproape. Povestește despre toți lucruri neștiute de marele public, neștiute chiar de istoricii literari, lucruri cît se poate de omenești, dar mitul rămîne mit. Vorbește despre om, fără a-l separa de scriitor, fără a-l pune pe acesta din urmă să pălească în umbra primului, nici măcar atunci cînd amintirile nu sînt plăcute. E marele merit, marea reușită a cărții. Despre oameni, și totuși despre sfinți scrie Nadeau. Admirația sa e sinceră și vorbește despre un mod viață: „Îl admir pe
Binecuvîntarea amintirii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13949_a_15274]
-
și care nu așteaptă nimic de la posteritate, bucurîndu-se dimpotrivă că, precum rămășițele sale pămîntești, îngropate anonim, și amintirea lui va dispărea din memoria oamenilor. Îl admir pe Lautréamont care, după Maldoror și Poezii n-a vrut să mai lase alte urme ale trecerii sale. Îl admir pe Rimbaud pentru poemele pe care le-a scris, bineînțeles, dar și mai mult pentru că a ucis conștient poetul din el și a dorit să dispară în anonimat. Îl admir pe Kafka, pe scriitor, firește
Binecuvîntarea amintirii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13949_a_15274]
-
și pantofi buni de traversat moartea. Se Înnopta și hotărîrea era marcată de minutele care treceau ca și cum un controlor al actelor decisive mi-ar fi perforat din sfert în sfert de oră biletul pentru alegerea mea definitivă. În strălucirea din urmă a lucrurilor, șinele îngropate sub buruieni sclipeau ca niște vinișoare de apă ce și-ar fi urmat cursul către pîrîul cel mai apropiat. De-a lungul anilor mi-am dat seama că, urmînd o lege biblică, acela era singurul loc
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
la gîndul că acolo, și nu altundeva, se găseau adevăratele ramificații ale destinului, sistemul său venos final. Odată ajuns în acel ținut, el devenea imens, iar lumea se vedea ca privită din altă lume. Ciuliniș și mărăciniș și cele de pe urmă cîmpuri părăginite. Am auzit o voce lăuntrică voind să mă înfricoșeze. "O să te omoare aici... Au cuțite de oțel făcute din oțelul șinelor moarte și din cauza asta sînt cumplite". Diogene mi-a spus trecînd pe acolo: - Bună seara... Da, eu
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
eram deja acolo, gata să dorm în totală libertate. Partea neplăcută era doar că nu ajunsesem să cunosc bine liniile moarte, iar asta putea să mă coste viața sau un picior amputat, cum i se întîmplase cu puține zile în urmă unui vagabond care dormea prin locurile astea, pe unde nu trece decît tăcerea. O să treacă oare vreo locomotivă din acelea care trag douăzeci de vagoane adormite de ani pe alte linii? Ziua poate că s-ar putea întîmpla una ca
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
înființat Consiliul Național al Maghiarilor, cerînd autonomie teritorială și culturală în sîmbăta dinaintea Paștelui ortodox. Nici premierul Năstase nu s-a lăsat mai prejos. După cum titrează ADEV|RUL, Chiar în prima zi de Paști Adrian Năstase pune Parchetul General pe urmele extremiștilor din UDMR. Luînd în serios ucazul guvernului cu zilele de vacanță, ne-am fi așteptat ca Parchetul să reacționeze cu o săptămînă mai tîrziu. Nici gînd. Parchetul nu doarme în asemenea împrejurări. Dar, ca observație mai largă, radicalii din
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
data aceasta, cacealmaua este atât de enormă și vizibilă încât întrece orice limită. Expoziția doctorului Georges Dumitresco de la Palatul ONU este un eșec total. Mai exact, este o rușine. O rușine pentru România, o rușine pentru arta românească și la urmă pentru autorul însuși. Cu această manifestare dorită prestigioasă ne-am făcut de râs în fața Occidentului, am arătat cu emfază cât de neprofesioniști putem fi, am arătat astfel un chip fals, hâd, al sufletului românesc, al artei adevărate românești, chip care
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
ocupi de artă, să studiezi desenul, culoarea, să te dedici integral artei care te acaparează cu ghiare tentaculare. Dacă vrei să fi medic capul trebuie să îți stea la medicină, nu la artă. Altfel riști să confunzi domeniile și până la urmă să le încurci pe amândouă, deci să nu faci nimic bine și până la capăt. Doctorul Dumitresco este încă o dată nevinovat pentru că el nu a făcut altceva decât să încerce să expună, și a reușit. A reușit să urce pe un
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
organizării suprafeței pânzei, prin știința transmiterii mesajului. Lucrările doctorului nu lasă nici cea mai mică bănuială că autorul lor ar cunoaște câte ceva din tainele construcției unei imagini, atât "compozițiile" sale n-au nici o coloană vertebrală, nici o forță de expresie, nici o urmă de intenție de compoziție. Este momentul să subliniez că știința, tehnica sunt unelte de lucru iar ele servesc întotdeauna o personalitate artistică și mesajul său, iar dacă acestea nu există, tehnica n-are ce să servească, n-are în slujba
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
pentru părerile lor neconforme cu ale sale (v. și volumul Stricte amintiri literare, din 2001). Dă uneori și probe de inconsecvență, se contrazice. Pe Paul Goma când l-a dezavuat, când l-a elogiat, cam pentru aceleași lucruri. Acum în urmă a cerut ca Goma să fie invitat oficial în țară, să i se dea o locuință și o revistă. Cine să-i dea și de unde? În dictatură se putea, dar... Altă inconsecvență a lui N. Breban: după ce i-a împuns
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
i se oferă drept om de încredere, "servitor", dar este respins de mefientul aristocrat care însoțește actul respingerii de o strâmbătură de dezgust: "tot ce atingi dumneata, domnule Mârzea, prinde așa, un fel de patină neclară, tulbure, echivocă". Selectat până la urmă este Dumitrașcu, tânărul doritor de ascensiune socială în care Mârzea ghicește un posibil "complice". Îi face acestuia servicii de tot felul, i se vâră în suflet, îi devine repede indispensabil, ca partener de lungi convorbiri zilnice și în cele din
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
este Dumitrașcu, tânărul doritor de ascensiune socială în care Mârzea ghicește un posibil "complice". Îi face acestuia servicii de tot felul, i se vâră în suflet, îi devine repede indispensabil, ca partener de lungi convorbiri zilnice și în cele din urmă ca sfătuitor. Nimic altceva decât să chefuiască nu poate face Mârzea pentru sine, dar poate face mult, imens, pentru celălalt, pentru "complicele" ales. Fără măcar să-i spună, îl îmbogățește pe Dumitrașcu, depunând în contul lui mari sume obținute din speculații
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
tinerețe, fiind și dumnealui tânăr și generos. Oricum, mie mi se pare că v-a tratat poezia cu onoare și seriozitate, apropiindu-vă atunci de doi mari poeți, fiecare unic, fiecare greu de imitat. Reacția disproporționat autodistructivă în fața unui, la urma urmei, compliment colegial, mă îndreptățește acum să cred că nu știați ce faceți. "Și eu am dat cu piciorul unei șanse" mărturisiți, la o distanță în timp de 12 ani. "Bijuteriile de versificație, cumva între Ion Barbu și Tudor George
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
fiind și dumnealui tânăr și generos. Oricum, mie mi se pare că v-a tratat poezia cu onoare și seriozitate, apropiindu-vă atunci de doi mari poeți, fiecare unic, fiecare greu de imitat. Reacția disproporționat autodistructivă în fața unui, la urma urmei, compliment colegial, mă îndreptățește acum să cred că nu știați ce faceți. "Și eu am dat cu piciorul unei șanse" mărturisiți, la o distanță în timp de 12 ani. "Bijuteriile de versificație, cumva între Ion Barbu și Tudor George" vă
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
și celelalte valsuri pe care ți le-am cântat de atâtea ori la pian. Aici nu s-a schimbat nimic..." Mă întreb azi, când am ajuns, ba am depășit chiar vârsta ei de-atunci, dacă era în cuvintele acestea din urmă uluirea bucuroasă a redescoperirii unui loc demult îndrăgit, unde lucrurile blânde au rămas aceleași, neschimbate, sau poate, dimpotrivă, constatarea statorniciei celor de odinioară trezea într-însa sentimentul acela dureros al lui "niciodată-nu-se-mai-întoarce", pe care tocmai reîntâlnirea târzie a unor locuri
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
noastră cu draperii întunecate de catifea de la Împăratul Romanilor, când în piața orașului unde îmi prezentase, ca pe o veche cunoștință a sa, statuia lui Nepomuk, sfântul cu limba tăiată și ținută în mână - vechi frânturi pierdute, uitate, lăsate în urmă și, iată acum regăsite, din acea lungă poveste a vieții ei, pe care nu mă mai săturam să o ascult. Pentru copilul de lângă ea, farmecul acelor locuri și lucruri, ce avea să i le facă de neuitat, izvora, dimpotrivă, tocmai
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
acela, temut, al unchiului meu dentist. Dar nici scaunul acesta de tortură, cu manetele sale metalice, nici siringa ori celelalte instrumente pe care medicul le avea pregătite pe o tăviță nu mă înspăimântau cât vorbele sale. Cu câteva clipe în urmă anunțase: "Acum îți întorc pleoapa pe dos, dar n-ai să simți nimic". Într-adevăr, n-am simțit decât strânsoarea spaimei iscată tocmai de anunțul operației. "Acum îți tai puțin pleoapa ca să-ți scot șaloziomul", ținea el să mă avertizeze
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
care ai săpato ( sic)/ Cu timpul/ În mine". Ce e mai important pe lume și de ce? Poți căuta și găsi/ De toate:/ Bani, femei, glorie.../ Dar gândurile,/Oriunde vei fi,/ Vor veni singure/ la tine". De ce te poți înfricoșa până la urmă? "Lama cuțitului/ Nu mai sclipește/ Demult// Numai înfricoșetoarea/ Ei umbră/ Ca la început". Întrebarea la care doriți să vă răspund afirmativ, și o și fac doar cu o ușoară neliniște pentru efectul demersului dvs. de a tipări o carte, mi
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13994_a_15319]
-
e să te reacționezi corespunzător într-o anumită împrejurare, și alta e să pretinzi că ești impecabil la toate capitolele. În raport cu lumea civilizată, ne comportăm asemeni unui huligan nespălat, prost crescut și analfabet. E foarte bine că, în cele din urmă, am înțeles să facem dușuri intensive, să ne tundem lațele pline cu păduchi, să renunțăm la cafturile pe stradă și la scuipatul pe jos. Dar asta nu ne califică, deocamdată, pentru scaune la Academia Franceză sau la Nobelul pentru fizică
Americanii, ostaticii lui Năstase by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13972_a_15297]
-
parcă am auzit, câte ediții a avut? Nobel, ceva?... Cultural și explicativ cum e, marele politician român căzuse pe bec, venind numaidecât cu amănunte și aprecieri laudative ascultate de sus de columbian, mușcându-și mustața și care în cele din urmă izbucnise într-un hohot de râs feroce făcând să i se zbârlească aceeași musață vie ca o cârtiță. Păi așa, zisese el, continuând să râdă, dar mai încet, înseamnă că aveți scriitori mari, mari de tot, ce Nobil? nu mai
Și columbianul râse feroce... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13983_a_15308]