5,635 matches
-
și lovesc cu fruntea de pământ de atât de multe ori, încât mă ia amețeala. Mă tem că vor începe să-mi cadă podoabele din păr. După asta primesc binecuvântarea familiei mele. Prima vine mama, urmată de Rong, unchiul și vărul Ping. Se lasă în genunchi și se înclină spre ambasador și apoi spre mine. Mama tremură atât de tare, încât una dintre podoabele ei de păr începe să alunece de la locul său. — Rdică-te, îi zic repede, încercând să opresc alunecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Sunt nevoită să-mi acopăr fața cu mâinile. Printre degete, îl zăresc sosind pe prințul Kung. E îmbrăcat într-o robă albă, cu cizme asortate. Când se uită la sicriu pare lovit de durere. Rudele femei trebuie să își evite verii și cumnații, așa că ne retragem în camera alăturată. Din fericire, eu pot să văd prin ferestre. Capacul sicriului este ridicat pentru prințul Kung: pe pieptul doamnei Jin sunt așezate grămadă bijuterii sclipitoare, aur, jad, perle, smaralde, rubine și cristale. Pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în minte. Pe lângă Su Shun, sunt învățați care au dobândit cele mai înalte grade academice și miniștri care slujesc de multă vreme la Curte, inclusiv Tuan Hua - fratele vitreg al lui Su Shun, și prințul Yee - un fanfaron care este văr de gradul întâi cu împăratul Hsien Feng și comisar imperial. Chiar dacă știu puține despre ei, știu suficient ca să-mi dau seama că sunt la fel de însetați de putere și de periculoși ca Su Shun. Îl analizez mai ales pe prințul Yee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Cine mă va urma? rostește el, vrând să iasă din sală. Restul membrilor din Regență se uită unul la altul. Se holbează la căciula lui Su Shun de parcă i-ar vedea nestematele și perlele decorative pentru prima oară. Prințul Yee, vărul primar al împăratului Hsien Feng, reacționează. El aleargă țipând după Su Shun: — Mare Consilier, vă rog! Nu are nici un rost să vă coborâți la capriciul unui copil. În clipa în care cuvintele îi ies din gură, prințul Yee își dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Chih bate din picior: L-ai insultat pe Fiul Cerului și Zhen poruncește decapitarea ta! Gărzi! Gărzi! La cuvintele lui Tung Chih, prințul Yee se aruncă la pământ, izbindu-se cu capul de pardoseală: — Implor iertarea Majestății Voastre, căci sunt vărul tatălui Vostru și rudă de sânge. Privind la bărbatul cu fruntea însângerată de pe jos, Tung Chih se întoarce spre mine și Nuharoo. — Ridică-te, prinț Yee. De parcă în sfârșit și-ar fi găsit locul, Nuharoo vorbește. Majestatea Sa te va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
toate. Cei doi veri rămăseseră și ei cam stingheri. Își desfăceau pungile În tăcere. Pe patul de alături, așezat turcește, singur, rudarul părea că nu se sinchisește de nimeni. Avea pe chip o veselie strunită și cânta Încet, pentru sine. Verii Îi auziseră mormăielile, dar se prefăceau că nu-l văd, stânjeniți cum erau de singurătatea lui. „Luați!” le spusese pe neașteptate, Întinzându-le două felii de cozonac groase, tăiate cu briceagul. Băieții, fâstâciți, le luaseră fără vreo vorbă. Mama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai bun cozonac din sat. Multe femei Își călcau mândria de gospodine și veneau la rudăreasă cu cele de trebuință ca să frământe, să Împletească și să coacă În locul lor. Feliile miroseau a tot ce putea fi mai bun pe pământ. Verii Își Îndreptaseră ochii către Lică și se trăseseră mai În spate, făcând loc. „Hai, mă, și tu Încoace! Ce stai acolo, așa...” - și cel scund nu continuase, ca să nu-l jignească, arătând din vorbe că Îi văzuse bine singurătatea. „Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și ușurare, și ceva care spunea că se lăsase rugat până să primească poftirea la masă. De atunci se Împrieteniseră și fuseseră nedespărțiți cât durase tabăra. Întorși acasă, aflaseră că mama lui Lică murise. Deși nu vorbiseră niciodată despre asta, verii se gândiseră multă vreme cum femeia, cu dureri de moarte În pântece, izbutise să Încingă cuptorul de pământ, să frământe și să izbească aluatul În copaie. Acuma, când stăteau cam Încurcați În fața lui Lică, Încă se simțeau vinovați că, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca să nu se ardă prea mult pe-o parte. Întinseră pe iarbă o cămașă și pe ea Lică așeză ce avea În traistă: mămăligă, câteva ouă fierte, roșii, ceapă, o bucată de brânză și niște sare Înnodată Într-o batistă. Verii Îl văzură cu coada ochiului pe rudar cum, fără noimă, ascundea traista vărgată sub o tufă. Dar uitară repede Întâmplarea, copleșiți de nerăbdarea de a sfârși pregătirile și de a se așeza, În cele din urmă, la acea boierească masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Stați să vă spun.” Se ridică dintr-odată și se repezi spre o tufă. Din traista țesută În casă de maică-sa scoase o sticlă cu vin, astupată cu un vârf de cocean, și un pachet de țigări fără filtru. Verii rămaseră cu gurile căscate de uimire și Încântare. Lică se prefăcea că nu era mare lucru ce azvârlise el În iarbă. Zise cu o voce Împăcată cu neajunsul pe care-l pricinuia celor doi: „Apă, fraților, n-are Lică de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
juca șeptica pe o pătură. Stătea cumva cu genunchii la gură și, când mă uitam printre gleznele ei, aproape că i-o vedeam, ascunsă după cusătura aia subțire. Chiloții intraseră puțin În crăpătură și se dăduseră după alea două buzișoare...” Verii aproape că gemură. Țigările, dacă uitaseră să tragă din ele, li se stinseseră Între degete. „Fire-ai al dracu’ să fii tu, Lică, cu toate prostiile tale. Minți, nu?” „Nu vă mint. Ce vi se pare minciună aicea? Am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Dar eu așa ceva nu pot să bag mâna În foc că s-a petrecut. Eram chinuit de boală. Poveștile se Învârteau și mai tare. Spuneau că nevastă-mea n-avea cum să fi fost fată mare, că trăise cu un văr al ei de-al doilea la care ținea ca la lumina ochilor. De la nuntă la el fugise, dar ăla nici gând s-o primească. Au trimis-o părinții, să se răcorească, să pască vitele unor rubedenii de la munte. Când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fugise, dar ăla nici gând s-o primească. Au trimis-o părinții, să se răcorească, să pască vitele unor rubedenii de la munte. Când s-a Întors de acolo, cu fetița În brațe, alte vorbe zburaseră: al cui era copilul? Al vărului de-al doilea ori al profesorului bețiv? Singura care știa adevărul era ea, dar n-a vrut să-l spună nimănui și cu el a intrat În groapă. Mormântul ei din cimitirul satului de la Răsărit e Într-un colț ferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu aracul. Păsările zburătăciră speriate, porcii Își scoaseră printre zăbrelele de lemn râturile Înnămolite și cerșiră de mâncare. Singurele care nu se sinchisiră fură cele două capre care, cățărate pe acoperișul cocinii, rupeau frunzișul crud al unui pui de salcâm. Verii coborâră cu pas tupilat bătătura În pantă. Trecură cu bine și de poarta hărtănită, cu sârme În loc de balamale și Încuietoare. De-acolo Începea Valea. De gât le atârnau, ca niște lațuri de cotarle ori ca niște cravate boierești, armele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fusese plănuită de mai multe zile și Blondul (căruia unii Îi ziceau Ectoraș), deși Înspăimântat de ceea ce ar fi putut să i se Întâmple, nu putuse - ca să nu pară nevrednic să dea Înapoi. Ba chiar se pomenise că ațâța nerăbdarea vărului cu imaginea unui morman de guguștiuci vânați, răsturnat pe masa de sub șopron. Bunica ar fi fost din cale-afară de mulțumită și le-ar fi făcut ciulama și friptură pe jar. Când Închiseră poarta dărăpănată, Blondul trase aer În piept: știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dreaptă Împărțeala. El nu era un așa de bun țintaș și ar fi irosit bunătate de muniție. Se ținea la doi pași În spatele celuilalt și Îi venea să urle de groază când, din pricina a cine știe ce buruieni, Îl scăpa din ochi. „Vere!” se pomeni strigând cu glas sugrumat, tocmai când ăla slobozea praștia. „Boule, ți-am spus doar să taci din gură. Mi-ai speriat guguștiucu’, tâmpitule!” „Găsim noi alții”, Îl Împăcă Blondul, bucuros că Îl ajunsese din urmă. „L-am aripat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fioros care ne păzea curtea. Numele acesta a Început să Însemne, În timp, „câine rău, harnic și neiertător” și mulți Își botezau cățeii așa, În credința că ghemurile alea de blană aveau să ajungă așa cum le chema. Un vecin al vărului meu are o pereche de câini - două fiare sălbatice, de o ferocitate nefirească, hrănite de trei ori pe zi cu bătaie, și la două zile cu resturi de la masă și apă, care se numesc Talina și Icler. Mi-a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
agonie, porcul o luase la goană, prin noroi, Îl ocolise pe cel care atunci se numea Ectoraș și zăcea căzut pe spate În nămol și se repezise spre via care Începea unde se sfârșea curtea. Fusese prins din urmă de vărul cel scund, Încălecat și lovit amarnic Între urechi cu un par smuls de lângă potecă. Murise, În cele din urmă, din pricina sângerării În șuvoaie, și nicidecum de la amărăciunile de izbituri cu parul pe care, probabil, nici nu apucase să le simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se scuture, să râdă de prostia celuilalt și să-i lămurească pe cei doi băieți care-l urmăriseră că nici măcar nu-i trecuse prin cap așa ceva, că o dusese acasă numai pentru că ea Îi ceruse s-o apere de câini. Vărul răsuflase și el ușurat, ca și cum izbutise În ultima clipă să ocolească o nenorocire și, mai cu seamă, o dezonoare și adăugase și el că țâțoasa artistă era chiar mai curvă decât Maria care, știa oricine, trăia cu numai doi bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
știi cât de tare să fie ghemotocul căci, dacă era prea strâns, capsa exploda spre În afară, aruncând cât colo mecanismele de blocare și de percutare, decalibrând țeava și azvârlind pucioasă fierbinte În ochii și obrajii trăgătorului. Așa ceva pățise și vărul lui Ectoraș, căruia - cu toate că era priceput și-și făcuse destule socoteli În clipele când mânuia, grijuliu, vergeaua - Îi explodase o capsă În ochi, pe când se străduia să ochească guguștiucii dintr-un cuib cocoțat În vârful unui stâlp de beton. Vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu toate că era priceput și-și făcuse destule socoteli În clipele când mânuia, grijuliu, vergeaua - Îi explodase o capsă În ochi, pe când se străduia să ochească guguștiucii dintr-un cuib cocoțat În vârful unui stâlp de beton. Vreme de o săptămână vărul purtase peste ochiul drept un bandaj cu care se fălea, ferindu-se să-și arate prea pe de-a dreptul mândria. Maică-sa, de câte ori Îi oblojea pleoapele umflate, vinete și albul ochiului roșu și Împestrițat de schijele fierbinți de pucioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
schijele fierbinți de pucioasă, nu uita, după ce curăța locul rănit cu ceai de mușețel și după ce-l ungea cu niște vaselină subțire și galbenă stoarsă dintr-un tubuleț, să-i ardă marelui mutilat de război câte o palmă după ceafă. Vărul Îndura lovitura cu demnitate, fără să protesteze, ca pe un tribut adus deosebitei sale vitejii care cerea și alte sacrificii În afară de falnica rănire. Ectoraș ghicise, Însă, după purtarea și gesturile ocolitoare ale vărului, că acela căpătase un fel de respingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de război câte o palmă după ceafă. Vărul Îndura lovitura cu demnitate, fără să protesteze, ca pe un tribut adus deosebitei sale vitejii care cerea și alte sacrificii În afară de falnica rănire. Ectoraș ghicise, Însă, după purtarea și gesturile ocolitoare ale vărului, că acela căpătase un fel de respingere - dacă nu chiar frică - față de pușca la care muncise cu dragoste și râvnă vreme de mai multe zile. Ieșise aproape o operă de artă. Patul era șlefuit cu grijă și rotunjit pe la colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În palme, strâmbase oarecum din nas și spusese că pușca era numai bună să se joace cu ea de-a războiul copiii de grădiniță care fac pac-pac din gură: firește, acea jucărie n-avea cum să tragă cu muniție adevărată. Vărul nu zisese nimic, Îi plătise lui Titel pentru cele douăzeci de capse și se forțase amarnic, mai să-i dea sângele din limba mușcată, să nu Încerce pușca chiar În fața cârtitorului plin de pizmă. Cum nici Meșteru nu ceruse - tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În care băgase așchii de plumb cioplite cu dalta ori cuțitul din bornele unor baterii vechi de tractor. Prin scuturare În sticle, așchiile se transformau În alice rotunde numai bune de băgat pe țeavă și de doborât cu ele vânatul. Vărul plecase, făcându-se că uită să salute. Ajuns acasă, trăsese câteva focuri Într-un carton, ca să vadă cum bate arma. Apoi, seara, plecase la adevărata vânătoare, hotărât să doboare măcar unul din perechea de guguștiuci ce cuibăreau În vârful unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]