1,535 matches
-
rugîndu-i să povestească "net, la întîmplare, totul ca într-un proces-verbal", sau colectează scrisori. Firește, documentele sunt numai simulate. În fond, trecând peste acest aspect tehnic, Camil Petrescu e un misogin și un inadaptat erotic, transcriind în pagini pline de vervă sarcasmul său de învins sentimental. Interesul este interior. Ștefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război își face despre femeie o imagine irealizabilă. El ar dori-o și frumoasă și capabilă de speculația filozofică, de aceea exclamațiile
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
destul, oprește-te! dă-te jos, nebunule! nu meriți să stai unde ai ajuns... Ori d-voastră nu vă faceți datoria și atunci am eu dreptul să vă scutur și să vă strig: Urmați legea progresului, pentru Dumnezeu!..." Plin de vervă în tot ce ține de observarea automatismului cazon, Gh. Brăescu e șovăitor în alte domenii. Mijloacele artistice (cînd nu e vorba de justeța transcrierii dialogului) îi lipsesc. De asemeni romanul nu-i izbutește. Autorul înțelege să-l compună din aceleași
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care o evocă în decesele, riturile și psalmodiile sale cu demnitatea bătrână a unui Ronetti Roman. Într-o dispută cu Nae Ionescu, a cărui sofistică n-a înțeles-o (Cum am devenit huligan), Mihail Sebastian se dovedește un polemist de vervă rece, excesiv obsecvios, cu o mască atât de impenetrabil zâmbitoare, încît aprobarea și dezaprobarea atârnă de o clipire din ochi (1907-1945). C. FÎNTÎNERU, MIRCEA GESTICONE Un document este Interior, jurnal liric, analizând psihologia "generației noui", într-un voit stil incoerent
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
la Curierul de Iași relevă deplasarea accentului de pe expunerea evenimentelor de politică externă pe dezbaterea problemelor vieții politice interne, în contextul mutațiilor care au loc la nivel național. Activitatea editorială de la Timpul se distinge prin amplificarea discursului critic și accentuarea vervei polemice, prin amploarea studiilor abordând subiecte variate, prin libertatea de gândire și de exprimare a jurnalistului care refuză să-și alinieze scrisul la ideologia conservatoare și la interesele de partid, urmărind redarea cu obstinență a adevărului, chiar și atunci când acesta
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de politică internă la mutațiile din planul politicii internaționale, gazetarul surprinde prin documentarea serioasă a materialelor pe care le dă tiparului, prin respectul față de adevăr și spiritul critic care guvernează redactarea articolelor. Pasiunea cu care jurnalistul își comunică concepțiile politice, verva cu care intră în polemică cu alte publicații ale timpului oferă imaginea unui om angajat, extrem de receptiv la problemele epocii și cu vocația scrisului jurnalistic. Indiferent de ținuta și caracterul publicațiilor la care colaborează de-a lungul vieții, Eminescu imprimă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
însuși în focul polemicii la expresii injurioase la adresa adversarilor. Fie că este vorba despre învățământ, teatru, presă, limbă, politica internă și externă sau de situația demografică a țării, fie că tratează problemele naționale sau relațiile politice externe, gazetarul depune aceeași vervă polemică, același angajament retoric, salvând textele de ariditatea expunerii monotone a informațiilor și impunând un stil original, care individualizează jurnalistica eminesciană în tabloul publicistic al veacului al XIX-lea. Inserțiile pamfletare, paragrafele ironice amintesc de lirica satirică eminesciană și conferă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Ghimpele” (1871) și în „Tranzacțiuni literare și științifice”. Romanul În Iași (1871), scris după mai vechea rețetă a romanului de mistere, împinge tehnica senzaționalului până în preajma aberației. Dar, ca și înaintașii săi, M. află registrul potrivit, caracterizat prin naturalețe și vervă, atunci când observă moravurile, urbea de pe Bahlui devenind obiectul unei priviri lucide, câteodată aproape cinice. Poate de aceea, îndreptându-se spre comedie, a avut și un oarecare succes. Piesele Socrul unui ginere (1873), 1-ul aprilie stil nou (1874), Fata lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288344_a_289673]
-
Moftului român» pe anul 1902”, care cuprinde toate scrierile literare publicate de marele satiric în seria a doua a revistei, însoțite de reflecții, cugetări, anecdote și „sfaturi”. La prima serie a scris, alături de Caragiale și Bacalbașa, ambii într-o permanentă vervă acidă și persiflantă, Alceu Urechia, care își semna textele cu pseudonimul Iodoform. Este probabilă și participarea altor umoriști ai vremii, dar e greu de pătruns în hățișul de pseudonime și inițiale întrebuințate. Situația va fi, din acest punct de vedere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
motive ale conducătorilor. Alții consideră că un conflict presupune să câștigi sau să pierzi și se tem că „a pierde” poate duce la schimbări nedorite. Pentru a evalua corect dacă În departamentul sau În compania unde lucrați dezbaterea plină de vervă (conflictul constructiv) ar putea fi un instrument folositor, iată câteva Întrebări la care să vă gândiți privind cultura companiei: Ă Ordinea de zi este deschisă și publică sau privată și secretă? Ă Obiectivul este progresul sau câștigarea „luptei”? Ă Participanții
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
de crime împotriva maiestății imperiale, cea mai vastă și mai elastică, și care, tocmai de aceea, a secerat mai multe victime sub diverși împărați: injurii, fie și numai cuvinte, împotriva împăratului. S-ar putea crede cu ușurință că poetul cu verva sa a distrat vreun cerc anti-Augustus pe la spatele acestuia. Dar Ovidiu exclude și o vină de acest fel, limitând-o pur și simplu la faptul de a fi văzut respectivul delict 108. Ochii poetului au fost spectatori la un funestum
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
către cititor sau o dedicație lungă și o curtenitoare către un protector. Ia naștere, astfel, o paraliteratură ce stă În antecamera literaturii sale și Încearcă s-o justifice. Retorica ei este apropiată de retorica amoroasă: același gen de curtoazie, aceeași vervă ironică, aceeași acrobație Între laudă și contestație, același spirit moralist tăios și perfid. Hristoitia Începe cu o dedicație-scuză: „Cela ce găsește vină S-o vrea s-o facă mai bine Nu stau cu el În pricină Slobod este de la mine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Cele mai bune pagini de interpretare critică le închină Ibrăileanu lui Eminescu. AL. PIRU, Istoria literaturii române, Editura "Grai și suflet- Cultura Națională", București, 1994, p. 149. Spiritul critic în cultura românească, opera lui Ibrăileanu, este o carte scrisă cu vervă sclipitoare, cuprinzând întîia reabilitare de răsunet adusă literaturii de la 1848. Ea repară nedreptatea care se făcuse acestei literaturi, disprețul interesat cu care o acoperise junimismul. Oricât ar fi de discutabilă schema volumului, oricât am găsi aici concesii față de liberalismul burghez
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
o istorie întreagă, sistematică, a literaturii române, scrisul său degajează un fel esențial, profund, de a simți realitățile culturii noastre. DAN HĂULICĂ, Critică și cultură, Editura pentru Literatură, București, 1967, p. 287-288. Spiritul critic în cultura românească este scrisă cu vervă, în termeni clari, cu argumentare nesofisticată, într-un adevărat spirit poporanist. Acest eseu de sociologie culturală rămâne o operă de referință prin acuratețea demonstrației și patosul susținerii specificului național, popular, care are deja o tradiție reprezentată de vechea critică moldovenească
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
l-a citit din unghiuri crude, care au dezvăluit în comediile clasicului nostru substraturi tensionate, pulsiuni obscure, atrocități. Precum în Noaptea furtunoasă, pe care autorul acestor rînduri a avut norocul s-o vadă în anii studenției sale (Teatrul Giulești, 1979). Verva comică din text avea mereu un revers sumbru, amenințător. Un Rică Venturiano vag-diavolesc jucat de Florin Zamfirescu, pogorît în acțiunea piesei pe o frînghie, descinzînd astfel în scenă -...ad Inferos?! Și un remarcabil Radu Panamarenco în Chiriac greoi și baritonal
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și celălalt, imaginația spectatorului să poată închipui acel arc voltaic capabil să lumineze un destin... [...] realizarea discursului printr-o sugestivă împletire de real și fantastic, capacitatea de-a analiza stările paroxistice... elemente definitorii ale personalității lui Alexa Visarion (ca cineast)... verva ideilor... calitatea lucrului cu actorii cu care ar trebui să sfârșească analiza oricărui spectacol semnat de Alexa Visarion, fie în teatru, fie în film. Că Înghițitorul de săbii este un veritabil film de autor mi se pare în afara oricărei discuții
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a mai stărui asupra lor. Nu știu dacă observațiile făcute până acum în legătură cu Înghițitorul de săbii au reușit sau nu să-l orienteze pe cititor către ceea ce eu consider principala calitate a filmului în discuție și, implicit, a autorului său: verva ideilor... Căci tocmai ideile poate nu totdeauna sublimate-n metaforă fac, din orice lucrare a regizorului (fie în teatru, fie în film) un spectacol de puternică și modernă originalitate.[...] (Nicolae Ulieriu) George Constantin Colonelul Măruță, Octavian Cotescu Primarul și Victor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de munci, fie ele oricât de prozaice. Tare precum granitul în materie de principii, oricând gata însă pentru compromisuri raționale, pasionat și, în același timp, lucid, tăios ca un brici față de impertinență și impostură, coseur cât stă bine, plin de vervă, dar și capabil să asculte pe alții cu atenție și deferență, inepuizabil în inventivitate și imbatabil în argumente, Valentin Lipatti a fost un diplomat de înaltă clasă, între cei mai remarcabili reprezentanți ai diplomației românești postbelice. În echipă, Romulus Neagu
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
mân] un permanent calculator? Aceasta este o întrebare a c]rei poziție st] în prim-planul discuțiilor contemporane despre consecințe. R]spunsurile adepților acestei teorii sunt variate. Unul ar fi acela c] agenții sunt atat de failibili, cel puțin în verva procesului de luare a deciziilor, încât monitorizarea calculativ] preconizat] aici ar cauza probabil mai mult r]u decât bine. Un altul ar fi c] unele dintre calculațiile relevante care au precedat acțiunii, de exemplu anumite st]ri pe care agentul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
făcîndu-și mendrele, și orice recurs la forurile superioare rămîne cam ineficient, căci afară de simple recomandări verbale cu aer de generalitate delegații ce vin nu întreprind mare lucru. Ingerința e fizică, activă, recomandările sînt doar propedeutice. Această temă e manevrată cu vervă de autor și convenția teatrală cu surprizele ei fac dovada unei consumate științe a scenicului. În această materie i se pot reproșa prea puține lucruri lui Constantin Popa, poate doar cîteva lungimi și cîteva insistențe declarabile. Mergînd deci la parabolicul
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
și umoristic. Scriitorul reia și dezvoltă în stil personal romanul (neterminat) Minunile Sfântului Sisoie de G. Topîrceanu: umanizează personajele supranaturale și prozaizează mitologicul. Cotidianul și „sacrul” sunt „armonizate” într-o proiecție bufă, de bună calitate literară, cu episoade pline de vervă, alternând tonul grav cu cel disimulat lejer. Exercițiul dramaturgului este vizibil în aceste pagini, câteva scene fiind alert dialogate. Singura sa piesă de teatru, Pasagera, publicată în „Astra”, a rămas fără ecou critic. În schimb, scenariul Brâncoveanu, jucat în stagiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286632_a_287961]
-
1986-1997) este o istorie a literaturii produse de scriitorii evrei de limbă română, contaminată de spirit călinescian. Observația morală se află și aici în prim-plan, profilul personalității unui om domină judecata estetică asupra operelor acestuia, stilul este cuceritor prin vervă, nonconformism, deschidere analogică. Și însemnările pe teme curente din Ocolul pământului într-un surâs (1980) îmbină scepticismul, umorul, inteligența observației cu capacitatea de a defini exact, în puține cuvinte, o situație politică. Contract special de închiriat oameni (1983) este cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
în Senatul României și selecția operată de recenzenții, anonimi, ai revistei, care scriu despre cărți de factură legionară precum Cruciații de Bănică Dobre, Căpitanul de Ion Banea, Cuiburi de lumină de Valeriu Cârdu (versurile acestuia fiind apreciate ca „pline de vervă și avânt legionar”). Semnificativă este și abordarea unor subiecte legate de literatura italiană și de relațiile culturale româno-italiene, revista profesând constant cultul latinității și având afinități mai mult cu fascismul mussolinian decât cu nazismul hitlerist. Apar medalioane consacrate lui Gabriele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289312_a_290641]
-
o școală de surdo-muți (1964-1966), redactor la revista „Paza contra incendiilor”(1966-1972), la Studioul Cinematografic „Al. Sahia”, iar din 1973 la „Flacăra”. Debutează la „Astra” în 1967, iar prima carte, microromanul Eternitate locală, îi apare în 1973. Umorist dotat cu vervă și cu o capacitate de a observa modul în care limbajul tinde să recreeze imaginea realității, S. izbutește să dea în Eternitate locală și în Solfegiul biruinței (1983), roman scris în colaborare cu Oprea Georgescu, o adevărată comedie a limbajului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289594_a_290923]
-
Mihail Dragomirescu - drept „creație”. Demersurile sale critice, deși concepute ca participări subiective plenare, se individualizează totuși, în peisajul epocii, prin situarea cărților analizate în contextul integral al creației autorilor luați în discuție și, pe cât posibil, al literaturii cu tematică similară. Verva acut polemică și perspectiva întotdeauna imprevizibilă de intrare în subiect caracterizează mai toate cronicile și profilurile scriitoricești realizate de C., selectiv reținute în volumele Alfabet liric (1974), Poeți și poezie (1980), Printre poeți (1983). Poetul își relevă pe deplin sensibilitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286064_a_287393]
-
oarecare răceală (E. Lovinescu, de pildă, vorbind despre romanul O viață, apărut în 1921, considera că scriitorul „nu reușește să ridice o simplă schiță filigranată la tonul și dezvoltarea epică necesară”), notele de călătorie în Anglia - scrise cu mai multă vervă decât cele ale lui Ioan Botez și N. Petrescu, publicate cam în același timp - dovedeau o fină înțelegere și capacitatea de a explica societatea contemporană engleză, încă insuficient cunoscută la noi. Rodul îndelungatei sale șederi în Anglia, al preocupării de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]