13,235 matches
-
deodată cu încheierea meciului, fata a plecat să-și aștepte iubitul într-o revărsare de soldați fericiți, într-o gară, neștiind că el ajunsese în armata îngerilor (conțopiștii n-o mai înștiințaseră a doua oară asupra decesului sau pianistul tăinuise vestea, nu-mi mai amintesc) și un vlăjgan de la infanterie i-a smuls copilul din brațe, l-a ridicat către cer și a rostit niște vorbe memorabile despre viitor și după aceea a scris pe ecran koneț filma, în alfabetul slav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
posturi, explicând tot felul de chestii despre un arab care a închiriat un apartament la prima scară, s-a prefăcut că-i plac fetele tinere, mercedesurile în vârstă și micile afaceri, dar a șters-o când Sereiul a prins de veste că se ocupă cu mari mârșăvii și că e omul lui Bin Laden. Prezentat la televizor ca administrator de bloc și cu numele întreg, Agop Chircorian, tatăl lui Troc arăta bătrân, cumsecade, emoționat și puțin culpabil. Nici n-ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
noi. Pe plan național, am aflat ce face echipa Red Sox și despre planurile de a face să dispară Piața Scollay. Adică, de a o rade de pe fața pămîntului, prin efortul susținut al unor mașini și utilaje grele. Era o veste la citirea căreia mi-a căzut cerul În cap. La urma urmei, asta era singura viață pe care o cunoscusem vreodată. Ce-avea să se Întîmple cu mine, fără librărie și fără Rialto ? Și mi-am dat seama că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pachebot, Întotdeauna rămînem fascinați cînd ne auzim viitorul, chiar și din gura unei ghicitoare de bîlci. SÎntem mereu dispuși să credem, pentru o clipă, În călătoria făgăduită peste mări și țări, În femeia necunoscută, de ghindă, sau În scrisoarea cu vești bune. O ghicitoare refuzase o dată să-i spună lui Arthur Rowe ce vede În cărțile care-i căzuseră - firește, era doar o figură menită să-l impresioneze - și totuși, Însăși tăcerea ei păruse mai aproape de adevăr decît orice i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
penibile dispute. — Bună seara, zise Rowe. Dar nu i se Îngădui să plece; un soi de delegație venea să-i dea o mînă de ajutor domnului Sinclair, În frunte cu bătrîna cu pălăria pleoștită. — Mă tem că vă aduc o veste proastă, spuse ea zîmbind sfios. — Și dumneata vrei cozonacul! exclamă Rowe. Femeia de la tarabă rosti, zîmbind cu un aer protector: — Trebuie neapărat să-mi dați Înapoi cozonacul! Vedeți - s-a produs o greșeală. Nu cîntărește cît ați spus dumneavoastră. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îți recapeți pe zi ce trece personalitatea. Într-adevăr? Dar cine ar putea ști dacă mi-o recapăt realmente... Nici eu, nici dumneavoastră nu putem să ne dăm seama, doctore Forester. Ceea ce mă face să-ți aduc la cunoștință o veste importantă. Am găsit pe cineva care poate să-și dea seama. Cineva care te-a cunoscut pe vremuri. — Cine? Întrebă Digby, cu inima bătîndu-i să se spargă. — Nu-ți spun. Vreau să descoperi singur. — Știu că sînt ridicol, dar parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sticlă de sherry și un pahar. Băutura asta o să te Întărească, zise el. — „Tio Pepe“, exclamă Digby sorbind din pahar. — Vezi? Amintirile Încep să-ți revină. Mai vrei un păhărel? — Nu, mulțumesc. E un sacrilegiu să bei sherry ca medicament. Vestea adusă de doctor Îl tulburase rău pe Digby. Nu-și dădea bine seama dacă era sau nu bucuros. Se temea că o dată cu amintirile se vor Întoarce și răspunderile. De obicei, viața Îți dezvăluie treptat regulile jocului; răspunderile se acumulează atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
am întrebat cu cine își petrecuse oare ultimele câteva zile. Fără-ndoială, gândul că soțul ei omorâse un om împrumuta o neașteptată dimensiune actelor lor sexuale, consumate probabil în patul nostru la vederea telefonului cromat care-i adusese lui Catherine vestea accidentului meu. Elementele noilor tehnologii ne uneau sentimentele. Iritat de zgomotul avioanelor, m-am ridicat într-un cot. Vânătăile de pe piept făceau respirația dureroasă. Catherine își coborî ochii spre mine cu o privire îngrijorată, evident preocupată de faptul că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mâini în timp ce ea îmi apăsa umerii, încercând să mă conving că stăteam așezați împreună lângă o fereastră închisă ermetic în apartamentul nostru. O întrebam deseori în ce perioadă a anului ne aflam. Schimbările de lumină de pe retina mea amestecau fără veste anotimpurile. Într-o dimineață, când Catherine mă lăsase singur pentru a merge la ultimele ei lecții de zbor, i-am văzut avionul deasupra autostrăzii, o libelulă de sticlă purtată de soare. Părea să atârne nemișcat deasupra capului meu, cu elicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
nesfârșită de petreceri rutiere la care participaserăm împreună în vara ce trecuse. La locul accidentului, sub puntea înaltă a podului, cel puțin cinci sute de oameni se strânseseră pe ambele margini ale drumului, sprijiniți de fiecare parapet, atrași acolo de vestea că actrița de film scăpase de la moarte ca prin urechile acului. Oare câți dintre cei prezenți erau convinși că aceasta era deja moartă, ocupându-și locul în panteonul victimelor dezastrelor rutiere? Pe rampa de coborâre a podului, spectatorii stăteau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lucru de văzut, intră într-o cafenea și comandă o cafea și ziarul Washington Post. În care la pagina 28 chiar era un articol despre incendiu, care suna cam așa: Cu câteva minute înainte de închiderea ediției ne-a parvenit următoarea veste: arde România! Incendiul a fost constatat în jurul orei 5 AM de către un grup de vameși unguri. Aceștia au alertat pompierii din România, care, nedispunând de mijloacele necesare, n-au avut ce face și au privit cu mâinile în șolduri mărețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ore întregi fără să mă satur desenând un morman de funii răsucite. De aceea, luați și o funie foarte lungă: zece, ba nu, doisprezece metri. Joi seara. Doctorii mi-au dat voie să beau cu moderație băuturi alcoolice. Ca să sărbătoresc vestea, la apusul soarelui am intrat în cârciuma „Steaua Suediei“, să beau niște rom fiert. În jurul barului erau pescari, vameși, hamali. Acoperind celelalte voci, răsuna glasul unui om bătrân, în uniforma de paznic de închisoare, vorbind aiurea, beat, într-o cascadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de a ne sustrage avalanșei de oameni care ne înconjoară ar fi să pășim prin aer, să zburăm... Iată, și eu mă simt suspendat ca deasupra unei prăpăstii... Poate că povestirea aceasta este un pod peste gol, care avansează răspândind vești, senzații și emoții, pentru a crea un fundal de schimbări fie colective, fie individuale, în mijlocul cărora se poate deschide o cale; neclare rămân, însă, multe circumstanțe istorice și geografice. Îmi croiesc drum în mulțimea de detalii ce acoperă golul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cineva din sud-estul Asiei am întotdeauna îndoielile mele, serios motivate. — Mademoiselle Sibylle, face el. — Ce legătură are fiica mea cu crocodilii? exclam, căci e drept că de o bucată de vreme ea locuiește singură, dar de fiecare dată când aflu vești despre ea sunt neliniștit. Nu știu de ce, gândul la copiii mei mi-a provocat totdeauna un sentiment de remușcare. Aflu astfel că Sibylle execută un număr cu caimani într-o boîte din Place Clichy; treaba asta mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
fie departe. Se refugiase în munții aceștia pentru a fugi de el; fiind sigură acum că nu-l poate întâlni, se va întoarce acasă. Vrei să spui că te pregătești de plecare? o întreb. — Mâine de dimineață, mă anunță ea. Vestea mă întristează foarte mult. Pe neașteptate, mă simt singur. Am vorbit din nou cu observatorii de farfurii zburătoare. De data asta au venit ei să mă caute, ca să controleze dacă nu cumva scrisesem cartea dictată de extratereștri. Nu, dar știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nici un folos, dar el își impusese punctul de vedere, iar câinele a rămas. În câteva săptămâni se dovedise a fi folositor, omorând trei șerpi în curte și unul în grădina de pepeni a vecinului. De atunci încolo, i se dusese vestea și, dacă cineva avea neplăceri cu șerpii, îl ruga pe domnul J.L.B. Matekoni să-și aducă câinele să se ocupe de problemă. Câinele era neobișnuit de rapid. Când îl simțeau în apropiere, șerpii știau că sunt în pericol de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-i sfârșitul. Domnul J.L.B. Matekoni îi aruncă o privire lui Mma Ramotswe, semnalându-i că ar trebui să iasă din bucătărie. Va fi mai bine, reflectă el, dacă menajera și-ar reveni fără martori. Nu-și imaginase c-o să primească vestea cu seninătate, dar în nici un caz nu-și închipuise c-o să fie în stare să emită niște profeții atât de jenante și tulburătoare. Cu cât stă mai repede de vorbă cu vărul și-i aranjează plecarea, cu atât mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
a fost clar că nu mai au nimic să-mi spună. Așa că am lăsat problema în mâinile ambasadei noastre de aici și, din când în când, ei au contactat poliția să se intereseze dacă au vreo veste. Nu aveau nici o veste. Jack a murit acum șase luni. Suferea de ceva timp de cancer la pancreas și fusesem prevenită că nu există speranțe de vindecare. Dar, după ce s-a dus, am hotărât că trebuie să mai fac o ultimă încercare să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
J.L.B. Matekoni. Am auzit că ai noutăți, zise ea după puțin timp. Am auzit că te însori. Domnul J.L.B. Matekoni se uită în pământ. Nu anunțaseră pe nimeni, din câte știa el, dar asta nu era de ajuns ca să oprească veștile să circule în Botswana. Trebuie să fi fost menajera lui, reflectă el. Probabil îi spusese unei alte menajere și ea îi spusese angajatorilor ei, și așa mai departe, până a aflat toată lumea. — Mă însor cu Mma Ramotswe, anunță el. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
în ea atâta strălucire. Apoi cineva îl scosese din pământ la Orapa, îl șlefuise, îl adusese la Gaborone și îl montase în aur. Și toate astea pentru ca Mma Ramotswe să-l poarte pe inelarul mâinii stângi și să dea de veste întregii lumi că el, domnul J.L.B. Matekoni, proprietarul garajului Tlokweng Road Speedy Motors, urma să-i fie soț. Magazinul de bijuterii Judecata de Apoi era bine ascuns la capătul unei străduțe prăfuite, lângă librăria Mântuirea, care vindea biblii și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
infirmierei. Uneori mergea și cerșea în fața gării și cred că oamenilor li se făcea, câteodată, milă de ei și le dădeau bani, dar ea prefera să-i câștige, pe cât posibil, prin muncă. Treaba asta a durat patru ani. Apoi, fără veste, fetița s-a îmbolnăvit. Au dus-o din nou la spital și au constatat că tuberculoza îi măcinase oasele rău de tot. Unele se fărâmițaseră și o împiedicau la mers. Au făcut tot ce le-a stat în putință, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
CAPITOLUL ZECE Copiii sunt viitorul Botswanei Menajera impulsivă a domnului J.L.B. Matekoni stătea degeaba la ușa bucătăriei, cu pălăria ei roșie, ponosită așezată neglijent pe cap, gata-gata să-i cadă. Starea ei de spirit se înrăutățise de când stăpânul îi dăduse veștile acelea tulburătoare și își petrecea fiecare clipită gândindu-se cum să evite catastrofa. Slujba pe care o avea la domnul J.L.B. Matekoni îi convenea de minune. Nu avea mare lucru de făcut; bărbații nu-și băteau capul cu curățenia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
că totu-i aranjat. — Instituția o să-i plătească toate taxele școlare la Thornhill. O să înceapă trimestrul viitor. Am rămas mască. Thornhill, după cum știți, e o școală foarte bună, iar gândul că fiul meu va urma cursurile de acolo era o veste foarte bună. Nu-mi puteam da seama, însă, cum de a reușit soția mea să convingă o instituție de caritate să ne plătească taxele, iar când i-am cerut detalii în ideea să le scriu și să le mulțumesc, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Restul nu mă deranjează, dar să-i spun bietului om că are nevastă rea de muscă, asta nu-mi va fi ușor. Mma Ramotswe o încurajă. — Nu-ți face probleme. Mai totdeauna când noi, detectivii, trebuie să le dăm o veste proastă clienților, aceștia știu deja despre ce-i vorba. Noi doar le furnizăm dovada de care au nevoie. Ei știu deja, nu le spunem nimic nou. — Chiar și așa, îl căină Mma Makutsi. Bietul om! Bietul om! — Da, poate, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mai fi nevoie ca viața băiatului să sufere modificări. Dar cum ar putea să facă asta? Nu-i poate spune domnului Badule că băiatul nu-i al lui - asta l-ar întrista nespus, ar fi prea nemilos și, probabil, iar vestea asta l-ar zdruncina și pe băiat. Nu-i total exclus ca băiatul să nu știe cine este tatăl lui adevărat; la urma urmei, chiar dacă au amândoi nasuri mari, băieții nu remarcă astfel de lucruri și, probabil, nu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]