1,834 matches
-
pentru cercetarea noastră cred că sînt cele peste patru decenii de intoxicare ideologică din perioada comunistă, ce a folosit ca mijloc predilect, pentru atingerea țelurilor sale, crearea unei noi mitologii. Acum, la distanță temporală și în climatul democratic în care viețuim, este de natura evidenței că experimentul construirii acestei mitologii "à rebours" a fost, în mare parte, o reușită. Cum remarca Lucian Boia, în lucrarea pe care a coordonat-o, Miturile comunismului românesc (Editura Universității București, 1995), în primul eseu: "Mitologia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mobile. Eu sînt, îmi vorbește lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea gîndului. Eu sînt: și înțeleg prin intelect și pe calea simțirii înțeleg că e Domnul și că sînt înlăuntrul luminii Taborului, că nu numai o văd, ci și viețuiesc în mijlocul ei. Mai presus de orice sînt fericit, fericit, fericit. Sînt și pricep că sînt și mi-o și spun. Și lumina parcă e mai luminoasă decît lumina și parcă ea îmi vorbește și-mi spune cine e. Visul mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
invizibilă care nu lasă urme, mai puțin chiar decît bastonul de cauciuc. Timpul, darul cel mai de preț; și dușmanul cel mai necruțător cînd e izolat și abstract, cînd nu mai e decît clopot de vid în care persistă a viețui numai neliniștea, nesiguranța, închipuirea dezlănțuită. Concluzia practică? Una cunosc: să-și umple tot omul memoria cu fapte bune ca să aibă cu ce se obloji și mîngîia. Ele, singure, pot îndulci scurgerea lentă și rece a timpului pur" (N.S.). O variantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
oraș pe care nu-l mai recunoaște și pe care încearcă din răsputeri să-l redescopere. Un oraș decimat, în care mii de oameni își pierduseră viața, alte mii fuseseră răniți, iar aproape cincizeci de mii au rămas fără locuințe, viețuind în mizerie pe străzile tot mai murdare și întunecate a ceea ce fusese odată Micul Paris. Mii de locuințe, blocuri, case, dar și clădiri importante fuseseră dărâmate și zăceau în ruine, după zecile de atacuri aeriene ale americanilor și englezilor. Chiar dacă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ani, În care prefață, „magistrul” Își dă În petec. Și nimeni, atunci, nu Înțelege! Și alții, și alții, spirite dramatice, suferinde, contosionate precum sclavii lui Michelangelo de la Galeria dell’Academia din Florența, siluete privite cumva „de sus” de noi, azi, viețuind parcă Într-o bolgie dantescă și, totuși... admirabile! O dublă lumină aruncă asupra lor sfârșitul de secol - de compătimire și de admirație! Da, dar ce fel de admirație?! Eu Însumi am pășit cu un pas În acest exil și, dacă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
roșie, dar și rădăcinilor lor, lucru care se va răzbuna acolo, În deșerturile Australiei sau În megapolisurile europene sau americane, unde Îi așteaptă o dură nivelare și pierdere a identității, uneori chiar și a demnității firești, evacuați În ghetouri unde viețuiesc mii și zeci de mii de cetățeni de „a doua categorie” și uneori chiar și de „a treia!”... Plecarea lor, uneori fuga lor prost ascunsă sub o formă improvizată, de „scepticism generalizat”, trădează, În profunzime, chiar această unitate națională Încă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe Terra” cum spune Th. Mann. Sigur, trebuie să fim prudenți când vorbim de o „vinovăție colectivă”; e bine, se știe aceasta, de a ne feri de generalizări și mai ales când ele se aplică unei colectivități umane În care viețuim ca’ntr-un marsupiu, deoarece, dacă uterul matern ne expuzează la un anumit soroc, cel colectiv nu o va face niciodată, chiar dacă, fizic și cu eforturi dizgrațioase psihologice și morale, noi, fugind de locul nașterii și Încercând a ne „adapta”, adică
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
unui Premiu Nobel etc. etc. Această „indiferență” clară, marcată, a trăit-o pe propria-i piele poeta Ana Blandiana. Excelentă scriitoare, păstrându-și demnitatea și o anume ținută a scrisului În lungile decenii ale dictaturii, având bunul instinct de a viețui cultural pe lângă „Înțelepți” precum un Ivașcu, sau Bogza, Încercând, În ultimii și cei mai grotești ani ceaușiști, să obțină sprijinul unui Gogu Rădulescu, ea și câțiva colegi de marcă, Înspăimântați de paranoia puterii. (Gogu, fostă „vedetă a acelor portrete” pe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Mandric, Mazilu, Cosașu, Raicu. Foști colegi la „aventurista” și cam „bolșevica” Școală de literatură care ambiționa, după modelul marii Uniuni Sovietice, să producă pe bandă condeieri aplecați partidului. Nu am Înțeles și nu Înțeleg nici azi reproșul lui Raicu (care viețuiește cam singuratec Într-un Paris care, necesarmente, i-a rămas străin!Ă. Manolescu, cu care nu am fost apropiat În zilele mele „de glorie” și de putere administrativă, s-a apropiat de mine În ’72-’73 și mi-a propus
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Brătianu! -, dar, mai ales, unirea cu tot ceea ce ea Însemna la modul festiv, sărbătoresc, dar și dramatic: Încercarea, efortul și lupta atâtora pentru conviețuirea a sute și sute de mii de inși, ce vorbeau aceeași limbă, e drept, dar care viețuiseră secole și secole sub trei imperii antagonice - rus, turc și austriac. Această „convulsie” dramatică a marii Uniri s-a văzut mai clar, cum se Întâmplă, În provincie și, mai ales, În cele „revenite” la patria mumă: Basarabia, Bucovina și Ardealul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pagini de parcă aș fi fost o pasăre lucidă, o cucuvaie instalată În „colțul unei camere” sau, cum se speculează În unele texte de sorginte americană În legătură cu „traiectul” unui spirit care, Înainte de a părăsi total corpul de carne În care a viețuit decenii, planează deasupra lui și a micii cete de inși care contemplă cadavrul; și, cât timp mai sunt capabil să „mă uimesc”, cred a fi Încă viu, apt de a reacționa prompt și cu justețe nu numai la anumiți stimuli
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
imensul trotuar ca pe o burtă în sala de operații, dezvăluind clocotitoarea viață a viscerelor subterane, unde mișună o umanitate de gradul doi, o populație de mutanți (vorba vine), dar care este aidoma lumii tale, adică „palierului existențial” la care viețuim noi, cei de la „parter”... Plătim șase mărci pentru un bilet de călătorie în metrou valabil pentru toată ziua. Coborâm cu escalatorul în interiorul imensului abdomen secționat și dibuim, nu fără oarecare dificultate, din cauza indicatoarelor enigmatice, intrarea în grota trenului. Totul e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
am fi așezat într-o comodă iconoclastie ca într-o ideologie posibilă, cum o fac tinerii de azi... și poate e bine că o fac? Dar... care era viața noastră de zi-cu-zi, care era viața mea „privată”, atunci? Continuam să viețuiesc în camera mare, cu patru geamuri (unul zidită, unde într-un colț trona o sobă de teracotă (și, în alt colț, detaliu des invocat de Nichita - o roată de automobil!Ă, cu parchetul vechi și „melodios”, cu sute de cărți
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
formă directă de minciună reportericească, scriitori de diverse vârste și concepții erau trimiși „pe teren”, unde trebuiau să descopere „figuri și realități” avântate ale „noii noastre realități socialiste” etc. Tita ne-a devenit iute antipatică, nouă, celor din „grup”, ce viețuiau mai mult în biroul de poezie, nici unul dintre noi nu era angajat al revistei, cu excepția lui Nichita, „redactor II”, de fapt, corector, și apoi, prin ’62-’63 parcă, Matei, la secția critică - Cezar, Grigore și eu eram „prietenii lor”, acceptați
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
iubire, e infinit mai ușor - deși suntem „înfrânți” deseori și acolo, pe acele „terenuri” sensibile pentru care încă nu există legi! - decât în „mărturia și complicitatea”, așa cum am descris-o puțin în grabă mai sus, cu societatea în mijlocul căreia ai viețuit decenii și care, la urma-urmelor, ți-a dăruit existența, „te-a făcut posibil”: ca individ și ca artist! Unii se întreabă, poate, de ce Breban nu a „ales libertatea” atunci când, în cel puțin două rânduri, ea i s-a oferit „pe
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vilei, care-i pescar și mi-a dat unele informații despre știucă și costrăș okuna. Ivan Ivanovici mi-a povestit o legendă despre lacul de la Soci în Caucaz. În vremea de demult acolo se găsea o regiune secetoasă, în care viețuiau greu oameni năcăjiți, în cea mai mare parte păstori. Le lipsea acelor năcăjiți apa, pe care o aduceau de la mari depărtări, în burdufuri, pe spatele asinilor. Într-un rând a intrat în acel loc depărtat și pustiu un imam bătrân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Am socotit că progresele Uniunii Scriitorilor din România nouă e bine să fie aduse și în forma aceasta a adunărilor la cunoștința poporului pentru care ele s-au săvârșit. Arta literară nu mai este un amuzament steril pentru acei care viețuiesc în huzur; arta literară devine bucurie sufletească și intelectuală pentru întregul popor muncitor, în calea sa către popasul luminat și activ al socialismului. De aceea scriitorii sunt hotărâți să vie din când în când, destul de des, în contact cu cititorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o ploaie necontenită. Acestui loc îi răspunde mai sus o cascadă bogată de câteva zeci de metri cădere în perdele de unde luminate de soare. Aici sunt "lacrimile bărbaților". Ambele lacrimi au legende rămase din miile de ani ai trecutului, de când viețuiesc în izolarea măreață a piscurilor albe popoarele caucaziene. De la un loc drumul se desface; șoseaua apucă pe un afluent al râului Bzâb: Ghega. Suim necontenit pe o șosea asfaltată și de pe Ghega ocolim iarăși pe altă apă, Iupșara. Aici curg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
societății, ca echivalent holomorfic al creației, și, de aceea, the person uninitiated is invested with complete social obloquy. Aflat încă în lumea protejată de mame, dar maturizat fizic pînă la pragul care îl face candidat pentru dobândirea recunoașterii sociale, tânărul „viețuiește la marginea universului reglat și a societății organizate, aparține cosmosului doar pe jumătate”. Această așezare între lumi reprezintă tocmai cheia reușitei inițiatice, fiindcă feciorul ori fata nubilă devine exponentul unui univers perimat prin vecuire, iar stringența rupturii de ceea ce este
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al coborârii pe axa timpului. Ritualul inițiatic nu mai este din acest punct individual, ci are menirea de a regenera întreaga comunitate. Nunta reprezintă exact „cazul de comuniune rituală, când e vorba ca omul clanului să revigoreze principiul mistic ce viețuiește în el”. Craniul peștelui concentrează întreaga lui forță magică și, așezat deasupra porții, el securizează ieșirea din cercul protejat al gospodăriei. Pe lângă funcția comensualității rituale și cea a sacrificiului întemeietor, peștele primește valoare apotropaică. Tot ceea ce zăcea în fiara invazivă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
eu în ea mai ales în relație cu acele începuturi ce se vor dovedi semnificative, cu sentimentul de solidaritate cu prieteni sau colegi cu care împărtășeam nu doar atitudinea față de literatură ci și una morală, în fața vieții pe care o viețuiam, a societății în care nu prea ne găseam loc bun, a politicii pe care o simțeam opresivă și absurdă. Dar, ca scriitor, nu prea poți de bunăvoie și nesilit de nimeni să te înțepenești în ficțiunea de istorie literară numită
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
În vreo 40 de minute am ajuns la biserică, În Jerusalim. Intrarea În cetatea veche a Ierusalimului - Poarta oilor Biserica din Jerusalim Este o biserică ortodoxă cu personal din România. Sunt trei preoți, vreo cinci măicuțe și trei mireni care viețuiesc. Sunt și camere de locuit. E un alt model de construcție, nu ca pe la noi. Acolo locuiește părintele superior. El este călugăr și este reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la Sfintele Locuri. Se numește Arhim. Ieronim Crețu. El se ocupă de
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
li s-au arătat vestind că S-a născut Împăratul veacurilor. Acum pe acel loc, deasupra grotei unde se adăposteau păstorii cu oile când ploua s-a făcut o biserică. Mănăstirea Sfântul Teodosie Aceasta frumoasă mănăstire este aproape de Betleem și viețuiesc În mănăstire trei persoane: două măicuțe și un preot călugăr. Biserica este foarte mare și impunătoare. Are o curte mare și frumos amenajată. O mulțime de vase cu flori au În curte și câțiva butuci de vie. Sunt ridicați În
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
simți În suflet și În inimă o emoție deosebită, trăiești clipe deosebite, clipe de sfințenie. Este Duhul Lui Dumnezeu acolo. Este o stare lăuntrică pe care o simți, o trăiești și cu greu poți s-o Împărtășești și altora. Acolo viețuiau măicuțe, că am Întâlnit două care ne explicau despre acea mănăstire. Atât de multă dragoste aveau În vorba lor către noi și foarte mult s-au bucurat că leam vizitat. La plecare ne-au Îmbrățișat și ne-au binecuvântat călătoria
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
toate mănăstirile, precum și transportul. Și la sfârșitul pelerinajului primești În dar o casetă video În care vezi mai târziu pe unde ai fost, multe obiecte de cult religios, plus câteva cărți cu Locurile Sfinte și cu Sfinții Români care au viețuit prin peșteri și mănăstiri din Țara Sfântă. Aceste cărți primite de acolo sunt unice, nu se găsesc și la noi. Sunt minunate au mare valoare, reprezintă o adevărată zestre În biblioteca noastră personală. Merită să faci un sacrificiu și să
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]