1,709 matches
-
era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka. Cortul se umfla ca o uriașă vietate albă. Flutura necontenit, cântând o melodie stranie, neliniștitoare. — Yoji, Yoji! strigă Mitsuhide. — Da, stăpâne? — A venit un mesager? — Da, stăpâne. — De ce nu mi-a raportat direct mie? — Raportul încă n-a fost confirmat. — Este vreo regulă cu privire la ce poate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și fermecător, încât ar fi fost același lucru să fi purtat un sac de pânză, mie tot mi s-ar fi părut întocmai minunat... o și vedeam umblând liberă prin livadă, sau pe câmp, ocupându-se de plante și de vietățile naturii... chiar familiaritatea și neformalismul apariției ei mi-au confirmat că era o adevărată zeiță a naturii, o apariție deghizată în ținută modestă, pentru a merge nestingherită prin acea zi a verii, în directă armonie cu crângurile înfrunzite, intensitatea energiei
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
nu mă mai mira nimic la ea, acum. Mi se părea absolut firesc, ceva de la sine înțeles, implicit benefic, neîndoielnic și preferabil ca ea să aibă grijă de orice fel de ființă sau să știe cum să procedeze cu orice vietate... doar era zeiță a naturii, desigur că știa aceste lucruri... O priveam cu admirație cum ținea puiul de tei, care deja se înviorase și prospera, influențat imediat de energia ei călduroasă, viața însăși îl luase în grijă, și aveam convingerea
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
Postise îndelung și acum simțea o foame grozavă. Luând tot ce-i cădea la mână: rădăcini, grâu, pâine, carne crudă sau fiartă, el se îndopat fără să aleagă. Apoi, ieșind de acolo, Roland nebunul a început iar să gonească toate vietățile ce i se nimereau în cale, fie oameni, fie animale. Uneori el urmărea și căprioare, alteori ataca urși și lupi pe care-i prindea și-i sfâșia 69 cu mâinile goale mâncându-le carnea. A rătăcit astfel din loc în loc
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cafenele cânta Juliette Greco, se purtau discuții filozofice cu creatori celebri. Efervescența ambianței de după război îmi stimula pute rea creatoare, aveam o sete de cunoaștere intelectuală nemăr ginită. Mă simțeam ca o pădure în care se trezesc în zori toate vietățile, trăiam euforic, eram liberă, nu-mi mai era frică de nimic. Duceai o viață mondenă? — Sigur. Clocotul restaurantelor, teatrele, muzeele mă uluiau. Eram ca o cratiță pe foc care fierbea fără oprire. Ceea ce am reținut din acea perioadă a fost
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
pitpalac. Pitpalac! Pitpalac!” Unii chiar așa începuseră a-i zice meșterului: Pitpalacul. Un client l-a întrebat dacă nu are trebuință de o astfel de pasăre și, spre mirarea acestuia, Ceasornicarul i-a spuse că da! Când i-a adus vietatea, meșterul a plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind-o cum se ridică în văzduh. A ceru să i se aducă altele...Nu a mai glumit nimeni fățiș, dar, între ei, oamenii se amuzau. Atelierul se închidea la opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
este adus din nordul Africii un scorpion. În jurul său, pe nisip, se trasează un cerc: cam două picioare pe rază. Pe circumferință se așază frunze uscate, crenguțe și așchii, apoi sunt aprinse. Asistența privește fix centrul, nu mai respiră nimeni. Vietatea își ridică încet coada, stă un timp în expectativă, pregătită pentru un atac decisiv, apoi, cu o mișcare fulgerătoare, își înfige spinul otrăvit în ceafă!” Sybille: „Interesant...” Tu: „Nu e totul! De ce s-a sinucis scorpionul? Nu știi! Pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cam de mult aștepta sosirea sa, pentru a se apuca de sărbătorit. îi veni să se ducă, pentru el, afară. Se duse. Nevasta și alte câteva persoane înțeleseră despre ce este vorba. Restul - ba. Domnul prefect Grigoruță aveaîn casă două vietăți, care-i umpleau viața interioară: o pisică siameză și un papagal vorbitor. În momentul în care fugi pe ușă,întrucât se scăpa pe el, pisica o luă ușurel, printre picioarele sale, și ieși. El se duse unde-l împingea nevoia
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
calculatoare un virus este ca și Yeti, celebrul om al pădurilor, despre care toată lumea vorbește, unora li se pare că l-au zărit de departe pierzându-se în grabă prin desișul pădurii, iar alții au văzut doar urme rămase de la vietatea cea enigmatică. Tot așa și virușii informatici, despre care toată lumea vorbește, știe că există, au căzut deseori în capcana lor, dar oare câți sunt cei care știu cu adevărat ce este un asemenea virus. Fiindcă un virus informatic nu este
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
despre care toată lumea vorbește, știe că există, au căzut deseori în capcana lor, dar oare câți sunt cei care știu cu adevărat ce este un asemenea virus. Fiindcă un virus informatic nu este asemenea virusului gripei, de exemplu, adică o vietate minusculă, care ronțăie harnică din sănătatea celui care o poartă, ci este doar un program, care face exact ce i s-a spus ca să facă, atunci când a fost scris și compilat. Ceea ce este sigur, verificabil, e că nicăieri nu ai
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
o dată că el e... cel mai iubit dintre pământeni, cel mai cel, fiu al poporului. Mama - icoană pentru pruncii ei; așa trebuie să fie, altfel aceștia sunt în primejdie de a rătăci fără sens în viață. Păsările, aidoma multor alte vietăți ne însoțesc în drumurile noastre, fiindu-ne chiar de ajutor. Nu odată, nerecunoscători, noi le punem capăt zilelor din diverse pricini... Omul bun își face viața frumoasă și nevasta harnică gospodină-n casă. La vreme de criză bocesc nechibzuiții care
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
omului; să avem grijă de ea ca de ochii din cap. Chinurile iubirii macină atâtea inimi și minți ale nenumăraților „amatori”! Cei care cad în mrejele iubirii găsesc răspunsuri nu la „obiectul adorației” dar în lumea plantelor și a celorlalte vietăți, zburătoare ori nu.... Mulțimea gândurilor naște griji, neliniști, chiar stări de nefericire! Să mai gândim, să nu mai gândim?!... Femeia ar fi „stâlpul” Universului, fiindcă fără aportul ei nașterea și renașterea lumii nu ar fi posibile! De aceea poate, din
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Cine ar uita chipul mamei, sfânt, Vorba aceasta dulce, scump acest cuvânt, Nici să mai trăiască nu ar merita, Vinovat el este pentru fapta sa! Soră, Primăvară! Pe cerul senin, soare strălucește, Căldura se simte, din nou pe afară! Dintre vietăți, cine nu o iubește, Pe frumoasa noastră, soră Primăvară? Mii de vietăți, iarăși au ieșit, Câmpiile uscate, iar au înverzit! Căldura naturii, inimi ne-a furat, Dragul nostru codru, iar a înviat! Soră, Primăvară! Bine te-ai întors! Ai învins
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nici să mai trăiască nu ar merita, Vinovat el este pentru fapta sa! Soră, Primăvară! Pe cerul senin, soare strălucește, Căldura se simte, din nou pe afară! Dintre vietăți, cine nu o iubește, Pe frumoasa noastră, soră Primăvară? Mii de vietăți, iarăși au ieșit, Câmpiile uscate, iar au înverzit! Căldura naturii, inimi ne-a furat, Dragul nostru codru, iar a înviat! Soră, Primăvară! Bine te-ai întors! Ai învins în luptă! Mulțumim frumos! Mii de păsărele, din nou ne-ai adus
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pământul era la picioarele mele. Viața la țară nu a făcut altceva decât să completeze careul magic și să-mi confere raiul pe pământ. Pădurea avea farmecul ei și ori de cate ori mă rătăceau în desișul verde, bagheta magică îmi arăta drumul. Vietățile apăreau și dispăreau după bunul meu plac, iar Zâna Pădurii... eram tot eu. Copiii în jurul meu existau și probabil fiecare își juca propriul rol, dar eu eram cu puterile mele magice și nu aș fi lăsat pe nimeni să-mi
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Cum stofa groasă a hainei o proteja, nu simți picioarele păroase ale micului crab care se tîra pieziș pe umărul ei; un al doilea se ivi, Înaintînd spre gîtul ei. Începu să fie cuprinsă de panică, simțind tot mai clar vietățile care i se cățărau de-a lungul gambelor și Începu să urle de spaimă: o jumătate de duzină de crabi Își continuau urcușul pe haina ei! Unul Îi ajunse pe gît. Marie tresări violent, căci Își dădu seama, alungîndu-l, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un strigăt Înăbușit văzîndu-l cum se afundă Încă și mai mult. - Acum, Lucas. Te rog. CÎrligul e oblic În dreapta, la douăzeci de centimetri de mîna ta... Prinde-l, Îl Încurajă ea, cu sufletul la gură. Atunci, Încercînd să uite de vietatea scîrboasă care se cățăra pe obrazul lui, pipăi, simți sub mînă metalul rece al cîrligului și, trăgîndu-l spre el, reuși să se agațe. În sfîrșit. Marie Începu să-l tragă, dar greutatea nisipului, conjugată cu aceea a lui Lucas, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cuprindă cu ochii și, în adîncurile ei, se puteau adăposti oricît de mulți? Lupii alergau cît era ziulica de lungă, se jucau, își creșteau copiii, îi educau, vînau, își construiau adăposturi și toate astea fără să fie stînjeniți de vreo vietate. Viața lor era minunată și așa ar fi rămas dacă, puțin cîte puțin, lucrurile n-ar fi început să se schimbe. Pămîntul a intrat la stăpîn. Hotărît și puternic, curajos și deștept, folosindu-și mai mult și mai bine mintea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
înspre miezul pădurii. În fiecare zi înainta mai mult, și mai mult, mușcînd, puțin cîte puțin, din teritorii ocupate deja, lărgindu-și zona pe care o revendica și care avea să devină a lor. N-a fost întotdeauna simplu. Nici o vietate nu renunță ușor la ceea ce-i aparține, iar cînd lupta se duce pentru teritoriu, prețul plătit e de atît de multe ori chiar viața combatanților... Masculul înainta condus de-o forță invincibilă, venită de undeva, din adîncurile lui. Avea în fața
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la drum. Pădurea răsuna veselă la freamătul trezirii din amorțire; cerul respira sănătos, limpede și albastru; soarele strălucea cu auria-i față spre pămînt. Totul părea să prevestească izbînda pentru încercările puiandrului. Și totuși... Întîi a dat peste un arici. Vietate cu ochi mici și vedere limitată, țeposul i-a remarcat prezența doar cînd, apropiindu-se, i-a întîlnit privirea. Bună dimineața, ariciule! Asta a fost tot. Într-o singură secundă, ariciul s-a strîns ghem și s-a rostogolit în
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
mic și a fraged, sunetul tînguitor se repeta iar și iar, dar de văzut nu izbuti să vadă nimic. Hei, care ești? Și unde? întrebă nedumerit puiandrul. Chemarea încetă. O mișcare scurtă, ca o fluturare de aripi îi atrase atenția. Vietatea se găsea în dosul unui trunchi plăpînd de copac. Se îndreptă într-acolo. Ce surpriză avea să-i mai rezerve ziua de astăzi? Cînd dădu cu ochii de puiul de căprioară, încremeni. Era atît de mic, încît se miră că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
mărturisesc: nu am nici un punct de plecare. Nu știu nimic, decît că, acum doi ani, am fost găsit rătăcind undeva, în pădurea de stejari. Asta caut acum: o informație cît de mică despre întîmplarea care m-a adus aici; o vietate care să fi văzut sau să fi auzit despre asta. Poate știți voi ceva?... Cele două căprioare se priviră una pe cealaltă. Văzuseră? Auziseră ? Știau? Ne vom consulta cu celelalte căprioare; vom răscoli pădurea în toate direcțiile, întrebînd animalele. Știi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
prăpăd, salvați-vă pielea, adunați copiii, ajutați bătrînii! O panică generală îi arunca dintr-o parte în cealaltă, nelăsîndu-le șansa de-a acționa calculat. Se împingeau, se călcau în picioare... Iar ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară! În fața lui, o vietate se străduia să evadeze dintr-un cerc de foc. Fulgerul lovise de două ori, la mică distanță, astfel încît flăcările se strînseseră ca un laț în jurul nefericitului animal. Era atît de aproape de el! Prin ochiurile vîlvătăii, Lupino îi vedea neputința
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
evadeze dintr-un cerc de foc. Fulgerul lovise de două ori, la mică distanță, astfel încît flăcările se strînseseră ca un laț în jurul nefericitului animal. Era atît de aproape de el! Prin ochiurile vîlvătăii, Lupino îi vedea neputința. Spre deosebire de toți ceilalți, vietatea nu se lăsase pradă disperării. Părea a încerca metodic toate posibilitățile de scăpare. Posibilități de scăpare? Era un fel de a spune. Pentru că, judecînd atît de lucid cît îi permitea situația, Lupino fu nevoit să remarce lipsa de șansă a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
care se rostogoli în viteză peste pămîntul arzînd. Se învîrti peste margine o dată înainte, și înc-o dată înapoi, și înc-o dată, și înc-o dată, potolind focul pe-un petec cît o spinare și rupînd ieșire lațului nemilos. Se îndreptă către vietatea căzută fără vlagă, la pămînt. Îi căută urechile, vrînd s-o tîrască prin portița salvatoare, dar, nu-și dădu seama de ce, în fumul dens nu reuși să i le dibuiască. O apucă cu colții de-o labă și-o scutură
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]