2,884 matches
-
ce se vede ar fi un vânt nebun. Ia ascultați: „Crivățul din miazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri, de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așează-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.” A recitat ochitorul „Doi la legătură”, cum l-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.” A recitat ochitorul „Doi la legătură”, cum l-au alintat camarazii. ― Atunci, tu trebuie să te legi cu centura de ceva, că altfel zbori precum corbii din „Viscolul” lui Alecsandri. Și adio baterie! - l-a luat la vale „țârcovnicul”, cum l-au poreclit pe cel care acasă era cântăreț bisericesc. ― Dacă mă leg de tun, omătul care mă acopere are să-mi țină de cald. Dacă dă un ger
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Brusc, tânărul ridică mâinile lateral și apoi le duse În față, ca și cum ar fi Împins o greutate imensă. Sub privirile Încremenite ale Cuceritorilor, În Încăpere porni o rafală de vânt. Un vânt rece, de iarnă adâncă, un vânt aspru de viscol și de codru uitat de timp. Ibricele de pe masă căzură și se sparseră pe jos. Chiar masa se dezechilibră și se răsuci, luată de vânt, izbindu-se În colțul dinspre miazăzi. Panoplia cu arme de pe peretele de Răsărit căzu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În prima zi a anului. Asta Însemna că avea să fie liber de orice jurământ În prima zi a lunii august. O eternitate. 1 februarie 1476, munții Bosniei de nord Cosmin Oană auzea vântul gemând la Încheieturile geamurilor. Afară era viscol. Un viscol puternic, care zguduia pereții și ridica zăpada. Nu putea ajunge la geam, dar știa că zăpada e purtată de vânt pe Întinderea largii poieni În care se aflau fiindcă Întunericul camerei era străbătut de fulgerări albe. Furtună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zi a anului. Asta Însemna că avea să fie liber de orice jurământ În prima zi a lunii august. O eternitate. 1 februarie 1476, munții Bosniei de nord Cosmin Oană auzea vântul gemând la Încheieturile geamurilor. Afară era viscol. Un viscol puternic, care zguduia pereții și ridica zăpada. Nu putea ajunge la geam, dar știa că zăpada e purtată de vânt pe Întinderea largii poieni În care se aflau fiindcă Întunericul camerei era străbătut de fulgerări albe. Furtună de zăpadă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
patului și se Împinse În sus, prinzând cu cotul nișa ferestrei. Cu o Încordare care Îl făcu să transpire, reuși să se ridice. Încet, ajunse cu fața la fereastră, apoi mai sus. În sfârșit, vedea ce e dincolo de geam. Dincolo de geam era viscol și zăpadă. Dar, pentru el, toate acestea erau minunate. Erau libertatea. Ridică cu greu mâna dreaptă, sprijinit În cotul stâng, dar nu reuși să deschidă fereastra. Își dădu seama că nu are destulă putere pentru asta. Prinse cu dinții bucata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spadei părea o reamintire a zăpezilor proaspăt topite, care transformaseră nordul Moldovei Într-un ținut alb, legănat de dealuri și străjuit de păduri. Până la mijlocul lui martie iarna oprise, parcă, orice freamăt, drumurile fuseseră Înecate de nămeți și biciuite de viscole. Nimeni nu se Încumetase să călătorească dinspre Suceava spre Țara de Jos. Călăreții măriei sale reușiseră doar să asigure legătura cu Cetatea Neamțului, cu Hotinul, Orheiul și Soroca. Ultimele trei erau cetăți din câmpia de Răsărit, iar drumurile putuseră fi străbătute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
doar ispite lăsate-n amintiri Din vremea când goneam prin puncte cardinale. Mult prea curând, nu vei mai ști nici cum mă cheamă, îmi vei uita sărutul prin albele tăceri, Vei scoate poza ce-ți surâde trist din ramă, Prin viscol se va pierde gustul zilelor de ieri. Vor rătăci prin vreme neostoite întrebăriRisipite sunt prin nopțile cândva frumoase Răspunsuri s-au topit în ceara unei lumânări, Și-n trupul ars de dorul rochiei de mătase. Ne risipim prin ierni, ne
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ce-n lume-au plecat; E tare ciudat, în inimă simți, Un straniu fior... pășind iar prin sat! Am fost copil ... Aș vrea să ies puțin din casă, Nu pot, ninsoarea s-a pornit! Bătrâna iarnă nu se lasă, Doar viscolul s-a potolit. De două zile și trei nopți, Fulgi mari acoperă pământul; Să ieși din casă nu mai poți, Căci, iată, s-a pornit și vântul. Sus, în zăvoiul adormit, Omătul cade de pe crengi; Totul în jur e-acoperit
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nu conțin mai multă putere de evocare, prin răutatea care le animă, decât cumințenia celorlalți copii ai lui Caragiale. Istoria cu pusul îndelungat al mănușilor ca să nu-i altereze gingașa mână frigul clanței când rebegitul tată bătea în geam în viscol să i se deschidă ușa mai repede ne face parcă să-l vedem aievea pe marele Iancu cu mustața zbârlită de furie, năvălind pe ușă și strigînd: imbecilule! Iar fiul rânjind. Aici d. Șerban Cioculescu nu trebuie să fie indignat
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Nu bani, nu avere. Ai aer, ai verdeață. Trăiești omenește. Omenește vrem să trăim și noi. Cînd vii la noi, în Broscărie, ce vezi? Asta-i viață?!... Ar mai fi iarna cum ar fi de n-ar spulbera în sobe viscolul. Atunci ne strîngem unul în altul și, în miros de usturoi, facem copii. Vara? Vara e nenorocire. Pute curtea, pute hulubăria și cotețul și lada de gunoi. Gardurile din bucăți de tablă ruginesc. Sub pilote zac plozii cu bătrînii, la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pe care școala li-l provoca lor. Așezat pe un pîrîu, satul se afla departe, în pădure. Cum școala de acolo nu avea decît patru clase, școlarii mai răsăriți urmau studiile la cea din Dobrina. Pe-ntuneric dimineața sau pe viscol iarna, copiii băteau cîte opt kilometri pe jos. Cu toate astea veneau la școală mai ales iarna, primăvara și toamna adunînd vreascuri din pădure și culegînd bureți. La Dobrina soseau în grup, după ce două ceasuri înotau pe cărările înzăpezite. Alte
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de pază, Într-un colț - Înfipt În câmpul nesfârșit de ciulini acoperiți cu zăpadă - al curții În mijlocul căreia se afla, sub pământ, depozitul de muniții al marii unități. Prima tură am făcut-o de la miezul nopții până la trei. Bătea un viscol sălbatic care-și ascuțea urletul când se izbea de foișorul În care ar fi trebuit să mă cațăr și trecea prin scheletul de fier, scuturând amarnic tablele de pe acoperiș. Nu vedeam aproape nimic, zăpada care gonea prin aer mă izbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din tot soiul de orătănii. Cănile cu vin aveau să apară pe masa lor Încet, dar neîntrerupt; ar fi venit și Căloii și apoi cine știe ce lucruri frumoase s-ar fi putut Întâmpla. Florea Cucu mai apucă să-și Închipuie că viscolul se potolise și că el se saltă vioi, având, totuși, grijă de pântecele umflat, și o ia la picior către satul ale cărui fumuri de pe hornuri i se părea că-i gâdilă nările. L-au găsit a doua zi câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se umplea cu o revoltă amarnică. Așadar, nu putea petrece nici măcar un moment de relaxare cu familia lui. Katsuie reveni în cetate la fel de repede pe cât plecase. Întovărășit de paji, mergea cu pași mari pe coridorul cu acoperiș, prin care sufla viscolul. De cum plecă, cele trei fete ieșiră pe verandă să cânte, nu pentru Echizen, ci pentru provincia lor natală, Owari. Katsuie nu privi în urmă. Înainte de a intra în corpul central al cetății, îi spuse unuia dintre paji: — Spune-le lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin prisma omului îndrăgostit de istorie - participant activ la făurirea istoriei. Implicarea faptică și emoțională mi-au dat tăria de a le păstra și a le face cunoscute și altora. Puțin după noul an, se transmit multe știri alarmante privind viscolul ce s-a abătut asupra țării, cu mari nămeți de zăpadă, cu numeroase șosele, căi ferate și porturi închise traficului. Noi, aici, în regiunea de silvostepă în care ne aflăm, stăm liniștiți, cu doar un pospai de zăpadă și doar
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
în copilărie? „Nu poți să schimbi vremea, Tom“, spunea June, adică există lucruri care sunt pur și simplu ceea ce sunt și nu avem altă soluție decât să le acceptăm. Tom a înțeles principiul, dar asta nu-l împiedica să blesteme viscolele și vântul rece care îi izbeau trupul mic, tremurând. Acum zăpada cădea din nou. Viața lui devenise o luptă prelungită cu elementele și, dacă trecuse vreodată printr-un moment numai bun ca să murmure împotriva vremii, acum era acela. Dar Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
doamna mult visată; sublimă, visătoare, gingașă, plăcută și fină, dar totuși arogantă și greu de cucerit, lucru pe care îl știa foarte bine și vântul căruia îi era frică să-și acorde o șansă de reușită. Fiind apărată de vijelie, viscol și ninsoare, toți îndrăgostiții știau că nu au nici o șansă la inima ei de piatră. Însă prințul având totuși o speranță, aspira la ea. Urmărind-o de atâta timp, știa că zâna iese în lumea muritorilor pentru că își descarcă lacrimile
Iubire imposibilă. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_661]
-
20 Ivan pândea ușa Înălțimii Sale. Aștepta să fie chemat. Dar asta nu se întâmpla și tăcerea din spatele ușii se prelungea. Nu se auzea nici un zgomot. Nici măcar tusea care îl necăjea, în ultima vreme, pe general, mai precis, de când înfruntaseră viscolul acela cumplit prin satele ciumaților. Brrr! Bine că scăparăm! Mai ales generalu’! Ce s-ar mai fi ales de ei, de toți soldații, de tot puhoiul armatei, dacă Înălțimea Sa și-ar fi pierdut sănătatea, poate chiar viața? Apără, Milostive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din Rusia, stătea în picioare și privea un punct fix în flăcările focului din cămin. Vorbea în șoaptă, de parcă ar fi fost doar el și focul. ― Călătorim de câteva zile bune. Am mers zi și noapte cu sania, pe un viscol cumplit. Nu mai are răbdare. Vrea să ajungă cât mai repede la Paris. Am dormit în sanie. Am mâncat în sanie. Cu mâinile înghețate. Dârdâind de frig. Ne opream doar ca să ne facem nevoile. Și asta foarte rar. Inimaginabil! Însoțitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Însoțitorul lui Napoleon arăta ca un om speriat de moarte. Când întorcea ochii spre Dante Negro, acesta nu reușea să-i prindă privirea. Marchizul privea dincolo de momentul prezentului, undeva, acolo unde continua să se deruleze ceva înfricoșător. ― Ne putea îngropa viscolul. Ne puteau mânca lupii. Puteam muri înghețați pur și simplu. Ah, gerul! Îngrozitor! Minus treizeci de grade Réaumur. Pronunță ultima consoană prelung, ca scuturat de friguri. ― Dar de ce a plecat singur? Asta nu pot să înțeleg. Și cum de și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dacă era zi de școală), rămasul acasă - când nu aveam școală, Însă afară prea ploua, prea ningea iar eu, În acel moment, n-aveam chef: de ninsoare... Ieșirea pe calidor, pentru salutul de dimineață se făcea pe orice timp: pe viscol, pe ger, așa, În cămașă de noapte și desculț - singura derogare dinspre mama, dealtfel, cât timp dura salutul? Cinci secunde, hai zece - fleac ieșirea mea pe calidor, cât să-l strig pe Moș Iacob și să capăt răspuns, față de ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și să capăt răspuns, față de ale tatei, cu bustul gol, În mijlocul curții, spălându-se cu omăt, fornăind și icnind de plăcere, minute În șir... Număram pe degetele unei singure mâini diminețile fără chemare-răspuns: o răceală zdravănă, cu temperatură mare, un viscol strașnic, de nici nu puteai deschide ușa - darmite gura, să strigi, că ți-o umplea Crivățul (ce Crivăț, la noi, la Mana...). La urma urmei, era și salut, strigătul meu de dimineață, dar mai degrabă provocare de răspuns la Întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fi prostuț! Nu te las aici! Pleacă, mi-a strigat. E frig... Ne vedem mai târziu... E prea rece... pentru tine. Oricum ar fi părut, stupid sau încăpățânat, era el însuși, un fel de căpitan Oates care se lasă pradă viscolului. Mă așteptam doar să completeze: —Salvează-te! Nu, nu plec! Nu plec fără tine! Mai avem foarte puțin! Ne-am contrazis vreo cinci minute, ticălosul! Dar era prea beat să mai iasă în avantaj - cum se întâmplase până atunci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
extraordinare, libertatea, iubirea și adevărul erau în altă parte. Știam unde! Voi cere o compensare, în cel dintâi weekend, în contul gărzilor suplimentare neplătite, de pe luna trecută. Și din luna de dinaintea aceleia. Numai să nu se pornească ninsoarea și cu viscolul! Nu acum... Mă voi echipa cum se cuvine și voi porni în călătorie. Pe un drum bătut și răs-bătut. De dimineață, voi lua trenul vetust, de navetiști, până la capătul liniei, în gara veche a Slănicului. Voi coborî și mă voi
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]