1,599 matches
-
deși sînt greu și presimt căderea. Îmi sînt dragi și indiferenți Doctorul tînăr și cel bătrîn, trupul dureros din pat și silueta lui V. tînăr. Refuz cu îndîrjire un drum al pierderii și renașterii. Refuz ca din obiect, din mineralul vitraliu, să trec, pe rînd, devenind plantă sau animal către vre-o nouă naștere. Către o nouă condamnare de a fi. 15 Întins pe un pat de spital. Un miros puternic de putreziciune acoperă totul. Întorc capul în stînga și-n
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
unde? Imagini de-o clipă îmi străfulgerează retina. Mă văd urmărit de păsări și șerpi care vor să mă învenineze după ce, avînd puterea asupra lor, le-am pierdut controlul. Mă privesc consternat ca din afara oricărei vîrste. V. cel închis în vitraliu izbește cu furie în pereții de sticlă strigîndu-i celui tînăr un mesaj neauzit. E ultimul moment cînd poate încă să-l mai oprească și, astfel, ultima sa șansă de a se vindeca. Cei doi îmi par niște străini și-i
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mă prefac păgubaș. Să strig după ea, s-o implor, s-o amenint. Și să sfîrșesc prin a o pedepsi înăuntrul meu atît de crîncen încît pedeapsa se întoarce acum asupra mea și mă mistuie...” Între două capete ale disperării, vitraliul rece și camera lui V. tînăr plină de mirosul greu al remușcării, doresc să mă retrag altundeva, ca într-o scăpare.. Cine sînt eu? Mă întreb din nou căci nu sînt nici Judecătorul pe care-l simt încă în mine
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
într-un fotoliu în mijlocul labirintului stilizat, reprezentat de mozaic. Pilaștrii înalți, imitând arborii, se răsfrângeau brusc la nivelul ochilor Bătrânului în arcuri boltice, sculptate ca niște ramuri înfrunzite ce se întretăiau într-un joc grațios de linii, acolade și volute. Vitraliile cerneau o lumină difuză de culoarea șofranului. Mierle negre cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două șiruri de trunchiuri groase și înalte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
despre care babulea Îi vorbise de atâtea ori, fusese transformată În post de poliție, iar alta, În grajd. Vaci grase, și altele costelive, numai piele și os, Își făceau de lucru prin altare. Mugeau stins, Întinzându-și gâturile lungi printre vitraliile sparte, scurgându-și tristețea ochilor pe cerul Înstelat. Din când În când, soseau În vizită și rude ce veneau din Marea Rusie. Erau atât de slabi și se purtau cu atâta umilință, Încât păreau că vin nu dintr-un tărâm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
în stil Ludovic al XV-lea. Aici, în mijlocul unui oraș, la câțiva centimetri de milioanele de oameni care se plimbă, muncesc sau mănâncă hotdogi, suntem complet izolați. Aici orice aduce a fereastră, cu domnișoaraperii de catifea sau broderie ori cu vitralii, e un fals. O oglindă. Și lumina din spatele vitraliilor provine de fapt de la mici becuri, care creează o atmosferă de penumbră perpetuă prin ferestrele înalte, arcuite ale fumoarului gotic. Încă mai căutăm moduri de evadare. Încă mai stăm în fața ușilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
oraș, la câțiva centimetri de milioanele de oameni care se plimbă, muncesc sau mănâncă hotdogi, suntem complet izolați. Aici orice aduce a fereastră, cu domnișoaraperii de catifea sau broderie ori cu vitralii, e un fals. O oglindă. Și lumina din spatele vitraliilor provine de fapt de la mici becuri, care creează o atmosferă de penumbră perpetuă prin ferestrele înalte, arcuite ale fumoarului gotic. Încă mai căutăm moduri de evadare. Încă mai stăm în fața ușilor încuiate și țipăm după ajutor. Dar nu prea tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în fața unei icoane, unde plângea rugându-se, fără să mai țină cont de orogliul și mândria sa. în momentul în care preotul ajutat de nași așeză cununile mirilor, fumul dulceag de tămâie se amestecă cu razele viorii care pătrundeau prin vitralii, divizând parcă tainic clipa contopirii celor două suflete. Când nașii își purtau finii în fața icoanelor sărutându-le doamna Angela Ulmeanu își privi fiul printre lacrimi amare, văzând în el un înger aureolat. Paloarea îi accentua sensibilitatea și dădea acea nunață
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
șterge liniile, verifică dacă pensoanele mai mari sau mai mici sunt curate. Dintr-una dintre cutii, își presară puțină pulbere aurită pe dosul mâinii stângi, o-ntinde și e încântat de strălucirea ei. Prin geamuri se prelinge o lumină cenușie. Vitraliile n-au fost terminate. - Dumnezeu fie cu noi... tresare călugărul când îl vede pe Leonard și-și ascunde vinovat mâna la spate. - Bună ziua... - Domnu’ pictor, bine că ați venit... Ce ne mai facem? Iar s-a șters... Uitați-vă, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și picioare, seamănă c-o rădașcă turtită... Am stat și-am zugrăvit ieri literele, am suflat aureolele, am terminat aripile, le-am făcut conturul... azi nu mai sunt, s-au ciuciulit, parcă-s niște pui de cioară pe gard... Pe vitralii s-au întins, s-au amestecat toate culorile, niște mâzgăleli, unde erau heruvimii îs ca niște cai de mare îmbârligați sau ca niște muțunachi care joacă fripta... Își face o cruce mare. - Pedeapsa lui Dumnezeu... E pedeapsa lui Dumnezeu.... Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-l duce mai departe. Tratamentul tău, frânturi de nimic într-un rețetar al memoriei. Domnule doctor, mie îmi ajunge șotronul, în el "nu este durere și nici suspin, ci doar viață fără de moarte". Amintirile, cioburi de sticlă colorată desprinse din vitraliile unei biserici părăsite, o biserică pictată cu îngeri ce se înghit între ei pentru a clona aureole. Refuz să le accept, deși știu că am existat în ele. Conștiința proiectează imaginile și fără să-mi amintești tu ca ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui Dumnezeu pune la picioarele lui pe orgolioși și pe orbi. Meditați la asta și cădeți în genunchi." Afară ploaia se întețea și această ultimă frază rostită în mijlocul unei liniști absolute, adâncită încă și mai mult de zgomotul aversei pe vitralii, a răsunat cu un asemenea accent, încât câțiva ascultători, după o clipă de ezitare, s-au lăsat să lunece de pe scaun în genunchi. Alții au crezut că trebuie să le urmeze exemplul încât, din om în om, fără alt zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Nick, liber cugetător convins, nu ar fi acceptat-o niciodată pentru sine, în nici una dintre religii. Tudor’s room este restaurantul de protocol al universității. O minune făcută după modelul Cambridge, dar cu spații și bani americani. Mari și mulți. Vitralii superbe, eleganță, dar o uriașă lipsă de formalism. În colț, la fiecare prânz cânta la pian un tânăr de la Music School. Născută în Transilvania. Pe atunci nu am înțeles ce mascaradă a fost acest vot. Eh, uneori o pățesc. Francezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Dalida. Angers e un oraș situat în nord-vestul Franței... dar pe cine interesează orașul Angers? Poate pe primarul din Angers. Și pe el, doar în preajma alegerilor locale. Ar fi de interes faptul că are o catedrală cu cel mai frumos vitraliu din secolul al XIII-lea, reprezentându-l pe sfântul Julien - cine-o mai fi fost și ăsta. Aceasta și-a disputat cu catedrala din Metz - pe toată durata Evului Mediu - posesia capului original al sfântului Ioan Botezătorul; amândouă lăcașurile dețineau
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei, Ed.Tineretului, 1969; Constelația Hyperion, Junimea, 1978; Orfeu și Euridice, Junimea, 1986; Inițieri, Timpul 1999; Înălțarea mai sus de sine, Cugetarea, 2002. Catrenele din Valea Vinului, Cugetarea, 2002. Meditații orfice, Cugetarea, 2003. Vitraliile Bunei Vestiri, Cugetarea, 2004, Învierea preludiilor, Panfilius, 2007. Poezii, Panfilius, 2009, Tratat de uimire, Panfilius, 2010. Cântec infinit, Antologie poetică, Princeps 2011. Pe pagini de eter, Panfilius, 2012. Ecouri din transposibil, Panfilius, 2014. Corezonanțe orfice George Popa-Leonida Maniu, Panfilius, 2014
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-i spună că părinții i-au murit demult și-l iertaseră, la spovedania de pe urmă, că nu mai știuse de ei. Poate, dacă-i chiar el, băiatul văcarului, să-i ceară și ceva bani pentru niște odăjdii noi. Sau pentru vitraliile altarului. Sau pentru gardul cimitirului, ca o donație pentru locul unde sunt astrucați părinții lui. Să-i dea și lui niște dolari, dacă tot dădea în stânga și dreapta. Îngândurat se așeză lângă acela. Un bărbat slab, puțin ghebos, concentrat asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pisica grasă, cu un ochi acoperit de albeață, torcea. Există un loc ideal pentru moarte? Nu. Bătrânul n-ar fi părăsit cu nici un chip casa, dar mai ales n-ar fi putut Închide ochii fără să aibă În față superbele vitralii venețiene, Înfățișând păsări și principese. Era Întins pe canapea, și papucii Îi căzuseră din picioare. Ea s-a apropiat cu sfială de canapeaua pe care zăcea bătrânul și l-a săruta pe obraji. Era sărutul morții, a comentat după dispariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
poveste ,, Bătrânul n-ar fi părăsit casa și mai ales canapeaua pe care Îi plăcea să stea tolănit ore În șir din zi și din noapte, dar mai ales n-ar fi putut gândi fără să aibă În fața ochilor superbele vitralii venețiene, Înfățișând principese și principi, păsări și flori stilizate. Era Întins pe canapea, ațipise și, din piciorul stâng Îi căzuse papucul. Ea se apropiase cu precauție de canapea, ca să nu-l trezească. Frământa În mâini o bucată de lut moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care poetul Haralambie Năstase o dăruiește posterității, cu sprijinul unui mecena, ars și el de patima cuvântului scris: Aurel Ștefanachi. Aceste cuvinte simple le-am pus la începutul cărții de versuri ale inginerului Haralambie Năstase, editată la TIPOMOLDOVA și intitulată „Vitraliile mele”. Fie în veci slăvit cel ce-și lasă comorile strânse de-a lungul vieții, în cuvinte potrivite, moștenire generațiilor ce vin din urmă, în altă lume, pentru mulți nesigură, dar plină de speranțe. Fiecare generație cu speranțele ei! Ce
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93031]
-
Stamate - Tecuci) redă Într-un registru de mare rafinament clipa trăită. Toamnă „ cu clipe de liniște, de Înălțare, pastel de-nchinare „(...) „Toamnă de jar, ademenește-mă cu fluturi tomnateci, zidește-mă În lutul cărămiziu, pe pragul apusului, sculptează-mi trupul printre vitralii fosforescente, În fumul frunzișului tors din tihna ta” „Toamnă cu glas de aramă, ademenește-mă sub bolta amintirilor, cu pași tăcuți, poposiți În mansarde târzii să ascult frunzele cu suflet uscat cum se leapădă de nemărginire, cum singurătatea poposește cuminte
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
imaginea. Apoi se auzi un bizar țăcănit de ordinator în funcțiune și un glas metalic rosti: - Hai, vino mai aproape! Și, dinspre "altar", se aprinse o lumină de zirconiu. Homer șchiopătă într-acolo, în fund se înălțau trei ferestre, cu vitralii verzi, acvatice, acoperite de niște ecuații elegante ca arabescurile unor covoare persane. Sub ogiva fiecărei ferestre se găsea câte un mare paralelipiped de cristal, cu sextilioane de celule moletronice. Doi ochi, două urechi, două nări și o gură dădeau celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
așa trebuie să fii... - Nemaipomenit! - Așadar, corespunzi întru totul ideilor mele preconcepute despre dumneata. - Ce drăguț! - Nu înseamnă oare asta că-mi ești predestinată? - Oare?! făcu vocea ei adâncă și puțintel speriată. În ochii tulburi și injectați ai lui Homer vitraliile deveniseră luminile îndepărtate ale metropolei, iar cele trei altare - un vesel carusel infinit. - Analiză în undele delta! ceru Zeul Concentrării. Două brațe metalice coborîră de undeva și, cu precizie și indiferență, prinseră de subțiori ghemotocul uman rătăcitor cu gândul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Bucovinei, de la Putna, unde am redescoperit farmecul încondeierii ouălor. Și cum omul sfințește locul și lasă îngăduință de plecăciune, în cele din urmă, ne-am lăsat fermecați de împodobirea lăcașului nostru drag și am făcut să pătrundă culoarea soarelui prin vitraliile celor trei etaje ale școlii. Apoi am lucrat la panourile unde am reprezentat zborul de fluturi, florile de câmp și zumzetul gâzelor, misterul eminescian și al Mioriței. Am pus în lumină, de asemenea, ritmul horelor străbune, pomul vieții și amprentele
ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Elena Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_584]
-
La Moscheea albastră trebuie, evident, să ne descălțăm. Se fac glume. Dacă ne ia cineva ghetele?" Ne supunem, totuși, regulii. Altminteri, nu se poate intra în moschee. Simt prin ciorapi răceala pardoselii. Mă lămuresc că moscheea se numește "albastră" din cauza vitraliilor care sunt foarte frumoase. La ieșire, iau de pe raft, din greșeală, altă pereche de adidași care seamănă cu ai mei. Mă mir că piciorul îmi intră greu, când vreau să încalț primul pantof, și abia atunci remarc că perechea de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Case cu cel mult un etaj, acoperite de o veritabilă "iederă" de reclame luminoase. Drumul durează mult, aproape o oră. "Am ajuns", zice deodată Cristian B. și își parchează cu grijă Toyota albă. Trecem strada. În fața noastră, o clădire cu vitralii și cu o firmă galbenă: "Micul București". Deasupra, un mare balon galben, ca baloanele dirijabilelor, pe care scrie cu litere imense: "Balul strugurilor". Pentru acest balon ― ne spune Cristian B. ― domnul Branco plătește patru sute de dolari pe zi". În curte
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]