1,530 matches
-
În prima lumină a dimineții și totul În jur, copacii, arbuștii și stâncile, prindeau formă pe Îndelelte. Luminile farului din depărtare s-au stins tocmai când briza ușoară Își relua zborul Între uscat și faleza unde marea era liniștită, iar vuietul pietrelor duse de resacă murise. Abia atunci Faulques s-a uitat În fine spre locul unde stătea Ivo Markovic și n-a văzut decât o jumătate de duzină de chiștoace zdrobite pe jos. Pictorul de război a rămas multă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Emil Gârleanu, memorialul de călătorie al lui Dinicu Golescu, România pitorească de Al. Vlahuță. B. alcătuiește și traduce o antologie a aforismelor românești (1967) care, revizuită și lărgită, va apărea într-o nouă ediție, sub titlul Kagylók tengerzúgáhrsal [Scoici cu vuietul mării] (1971). Volumul cuprinde aforisme din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, din D. Cantemir, Anton Pann, T. Maiorescu, M. Eminescu, I. L. Caragiale, N. Iorga, T. Arghezi, M. Sadoveanu, Lucian Blaga, T. Vianu, G. Călinescu ș.a., constituind un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285676_a_287005]
-
Din lumea celor cari nu cuvântă], București, 1963, Az elsö fájdalom [Cea dintâi durere], București, 1971; Jean Bart, Europolis, București, 1960; Șerban Nedelcu, Szabad úton [Drum deschis], București, 1962; Román aforizmák [Aforisme românești], București, 1967; ed. (Kagylók tengerzúgáhrsal [Scoici cu vuietul mării]), București, 1971; Zaharia Stancu, Sirató [ Ce mult te-am iubit], București, 1970; Petre Sălcudeanu, Csonkahét [Săptămâna neterminată], București, 1971; Dinicu Golescu, Utazásaim leirása. 1824, 1825, 1826 [Însemnare a călătoriei mele. 1824, 1825, 1826], București, 1977. Repere bibliografice: Polgár István
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285676_a_287005]
-
la fiecare dintre copacii ei, chiar dacă nu ți-i poți reprezenta, individual, pe toți”. Această remarcă ne-a Îndreptățit să considerăm absolut necesară investirea unor eforturi de promovare a artei naive din fiecare zonă. “Căci cine iubește pădurea, știe că vuietul ei nu devine posibil decît prin foșnetul aparte al fiecărui ram, și că numai toate Împreună Îi conferă rezonanța de catedrală și zbuciumul unui ocean vegetal răscolit de furtună. (4, pag. 179-180). Acest album În care Încercăm a prezenta cîteva
PAGINI DE ARTĂ NAIVĂ IEŞEANĂ by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Science/91838_a_93005]
-
Pan) (i) "Domnița, dreaptă și nemișcată ca o făclie, se uită după umbra șchioapă cum se ducea, se tot ducea, mică, mai mică, și mai mică, până ce se înecă în ceața depărtării. Apoi, fără să mai simtă ceva, afară de un vuiet adânc, adânc, în fundul urechilor, intră în iatacul de cleștar, se trânti în pat și începu să plângă." (Barbu Ștefănescu Delavrancea, Poveste) Formulați enunțuri în care complementul circumstanțial de loc să fie exprimat prin: (a) pronume personal propriu-zis precedat de prepoziție
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
licăresc înnegurate, Și din fundul ce-ngrozește, străbătând, pare că-ți zic C-aici una lângă alta zac ființe vinovate, Cu victime înfierate de destinul inamic! Însă dacă chiar lumina până sus abia pătrunde, Zgomotul abia s-aude ca un vuiet subteran, Și multiplele ciocane căror stânca le răspunde Cad p-al sării stei de piatră și recad c-un murmur van! În Excelsior și Flori sacre, romantismul de tip Byron-Musset se amestecă cu un parnasianism foarte pictoric, dar și cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
corpurilor care se surpă urmărite de trăsnete „Înmulțite”, aprinderea haosului, lățirea (dezagregarea) În spațiu a legiunilor rebele („cad unul peste altul, ruine spirituale/ Și se resping teribil...”), afundarea În „turmente”. Nouă zile ține căderea și, pentru a da sugestii de vuiet cosmic, Heliade repetă unele sunete: „mai răpezi vîjÎiesc”, „să mai vază”, „ca flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
concurs dificil. În Basme, spațiul se deschide din nou spre universul dinafară. Devine vast și misterios. În muntele rîpos, Într-o peșteră, se află palatul patinați/or luminat de o „flacără misterică”. Peisajul este tenebros alpin: rîpe sălbatice, „turburoase unde”, vuiet de prigori, nori ce fumegă, lună „gălbenindă”, duhuri neguroase, schelete etc. Locul mesei din Legende l-a luat aici peștera stîncilor alpice: loc de refugiu, sălașul duhurilor rele, spațiul infernalelor comploturi. Aici ascunde zmeul pe fia de Împărat pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe care o complică pînă la absurd În Traianida. În locul desfătării, mai viu este acum blestemul, mai puternică este conjurația spiritelor negre. Curios, poezia capătă mai multă substanță din contactul cu acest obiect fantastic. În fine, privirea cedează auzului Întîietatea. Vuietul universului În fierbere și galopul nebun al cavalelor stăpînesc acum poemul. * Erosul, În schimb, este pretutindeni același În poezia lui Bolintineanu, la sud sau la nord. G. Călinescu credea că Bolintineanu atinge, În această temă, „libidinia cea mai trivială, concupiscența
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În spumegare Ce se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năpraznic, vin, Îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!” Nota dominantă a acestui spațiu deschis este exuberanța. În locul vuietului Înfricoșător al crivățului se aude acum clinchetul clopoțeilor. Natura e din nou primitoare, spiritul se vindecă de melancolii: „Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stau ca niște visuri din ochi nedispărute, Și astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă mai puternic liric, farmecul mai convingător
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acelea pe care le folosesc toți poeții romantici cînd e vorba să sugereze infernul materiei. În acest cadru de tenebre, Alecsandri introduce peisajul său liric, caracterizat admirabil printr-o dublă opacizare a elementelor: „văl de oarbă ceață”, „negru Întuneric”, „aspru vuiet”... Dublarea imaginii (pleonasmul) este una din formele prin care imaginația Încearcă să stăpînească obiectele și să impună frumusețea lor. „Fără pleonasm, nu există frumusețe, scrie Bachelard În La terre et Ies reveries du repos, frumusețea se bucură fără Încetare de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se avîntă, acum, generațiile tinere... Alecsandri arată o mare Îndemînare În a sugera, prin recurența unui număr de vocale și consoane, zăngănitul armelor sau trecerea tumultuoasă a oștirii. Iată un vers: „Pămîntul ropotește sub tropot de copite...” sau altul: „Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stă și la baza poemelor ocazionale din Ostașii noștri. Modelul era mai vechi (Sentinela romană, Deșteptarea României), În spiritul și cu mijloacele lirice ale timpului. Versul lui Alecsandri este mai disciplinat, ritmurile mai iuți, eufoniile mai dese („vîjÎie, vine, lovește”, „vuiet surd, grozave șoapte...”), repetițiile, interogațiile sunt abil strecurate În text: „Iată oardele avane, Iată limbile dușmane .................................... Vin și hunii, vin și goții, Vin potop, potop cu toții... Eu să per, eu?...niciodată!... ......................................... Cine ești? De unde ești? Pe la noi ce rătăcești?”... Unele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
săpat pe care sînt gravate insignele imperiului. Aceasta este teza, forța luminoasă a mitului, binele În dialectica maniheistă a poemului. Antiteza e figurată prin imagini din altă sferă de elemente: fluide, covîrșitoare ca număr, inconsistente ca structură. Mai Întîi un vuiet surd, grozave șoapte, zgomot lung, Înădușit, apariția, apoi, a oardelor ca un nor negru ce se lățește și acoperă orizontul. Norul devine o hidră, hidra se metamorfozează În neguri otrăvitoare, vifor de urgie, după care negurile, viforul pier În pustiu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-nceput de ieri să cadă Câte-un fulg, acum a stat. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. Nu e soare, dar e bine Și pe râu e numai fum. Vântu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sânii De pe coasta vin țipând, Si se împing, si sar râzând, Prin zăpadă fac mâțanii Vrând-nevrând. 96 Fulgul de zăpadă de C. Radeș Pe obraz, pe nas, pe umăr, Tot cad fulgii, fără
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
Secvențe apocaliptice din timpul catastrofalului cutremur care a avut loc în țara noastră în seara zilei de 4 martie 1977, prezentate de Radio-Televiziunea Română. ... Orele 21 și 22 de minute. Pământul își scutură zdravăn învelișul, cu convulsii, gemete înăbușite și vuiete înspăimântătoare, îngrozitoare. Blocurile vibrează puternic și se clatină ca o pădure bântuită de o mare furtună, de-o parte și de alta, cu pârâituri și trosnituri din toate încheieturile. Unele imobile se prăbușesc, acoperind străzi și oameni cu mormane de
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
În care poporul muncitor cere pedepsirea ucigașilor lui Lazăr Cernescu), Dumitru Micu scria În termeni superlativi, din același motiv al lipsei studierii serioase a lucrării. «Cu multă vigoare e redată apoi indignarea Întregului popor muncitor față de mârșavul asasinat. Ca un vuiet În preajma furtunii a izbucnit din toate părțile mânia celor ce muncesc. Din toate colțurile țării se Înalță glasuri ca de tunete, care cer „plată dreaptă” pentru ucigași; iar țăranii muncitori de prin părțile locului pornesc ca un singur om În
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
bord! Dar Gabriel sări în picioare, exclamînd: Ă Gîndește-te, gîndește-te la frigurile galbene i Ia seama la îngrozitoarea ciumă! Ă Gabriele, Gabriele! strigă căpitanul Mayhew, dacă nu... Dar în clipa aceea, un talaz înalt îi împinse ambarcațiunea înainte, cu un vuiet ce-i înghiți vorbele. Ă Ai zărit Balena Albă? întrebă Ahab, cînd ambarcațiunea se întoarse lîngă vas. Ă Gîndește-te, gîndește-te la baleniera ta, o să ți-o sfărîme și-o să ți-o scufunde cu coada-i îngrozitoare! Ă Uite ce e
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se umile și să se tălăzuiască ușor; camerele nupțiale și creșele submarine se mistuiră; balenele din cercurile mai centrale prinseră să înoate în rînduri mai strînse, pe orbite din ce în ce mai apropiate. Da, lunga acalmie luase sfîrșit. în curînd se auzi un vuiet surd, care înainta spre noi și, deodată, aidoma tumultuoaselor sloiuri ce se rostogolesc pe marele fluviu Hudson la venirea primăverii, întreaga oaste a cașaloților se năpusti spre centrul ei, parcă pentru a se strînge într-un singur munte. Starbuck și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
poate ucide pe mine! Ha, ha! Deodată, apele din jurul ambarcațiunii se umflară încet, formînd niște cercuri largi, apoi se săltară brusc, ca și cum ar fi alunecat de pe flancurile unui ghețar scufundat, pe cale de a ieși repede la suprafață. Se auzi un vuiet surd, parcă subteran; toți rămaseră cu răsuflarea tăiată: o matahală înfășurată în parîme, printre care se vedeau lăncii și harpoane, țîșni pieziș din mare, într-un salt lung. învăluită într-un văl subțire de negură, rămase o secundă în văzduhul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
semafor... Când descopeream adâncimea fiecărui exercițiu propus, era un wow fantastic! Cum, semaforul are sunet? Da! Stai în fața lui, închide ochii pe trotuar fiind, preferabil și ascultă... Dacă ai ales un semafor de la Unirii, vei auzi mașini, motoare, oameni, claxoane, vuiet. Dacă ai ales un semafor de cale ferată, în câmp, vei auzi greieri, lăcuste, vânt... Toate acestea înseamnă sunetele unui semafor, și mai înseamnă și cea mai făină lecție de observare și construcție a sunetului de film. Ambianță, dialog, etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
într-o sotto voce grav-cavernoasă, responsabilă, asigurînd masa electorală panicată de iminența războiului să stea cuminte, să nu mai pună întrebări speriate excedatelor televiziuni privat-obștești. Vigilența lor de insomniaci responsabili e curată garanție. Iar dacă fidelul electorat aude cumva noaptea vuiet de bombardiere (americane? engleze?), să fie convins că ei, și numai ei, le-au permis zborul pe cerul înstelat de deasupra patriei. Ce tot ai, dom'le, cu Iliescu? sînt întrebat, jumătate glumă, jumătate serios. Și ca întrebarea să aibă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Nostru Iisus Hristos. Mii de stele argintii ard ca niște făclii veșnice. În case, miroase a cozonac și a colaci aromați, rumeniți. Se aud zurgălăii săniilor cu cai. Copiii îl așteaptă pe moș Crăciun, pe care îl iubesc foarte mult. Vuiet surd se încovoaie de după dealuri și se pierde în văi și stânci. Gheața lucește ca oglinda, iar brazii par niște uriași care străjuiesc drumul. Așezat la gura sobei, noaptea pe când viscolește, privești flacăra albastră a vreascurilor și spui minunate povești
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
putere creatoare? Căci tot ceea ce vine automat e fără rânduială, pe când ordinea și buna orânduială se face numai cu artă. Dar spune-mi, oare în lucrurile de pe lângă noi, care se fac așa zicând automatic, nu vedem noi multă neorânduială, mult vuiet și tulburare? Și nu zic de acel fapt întâmplat automat, ci de un lucru făcut de cineva, însă fără vreo artă. De exemplu: fie bunăoară lemne și pietre, fie și var grămădite toate la un loc; apoi apucându-se un
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]