4,017 matches
-
au permis alții pe care-i cunoștea, unul din ei chiar din fabrica în care lucra el. „Soarta este nedreaptă”, își spunea. La scurt timp începu succesiunea musafirilor încotoșmănați în paltoane, doamnele în blănuri, două dintre ele cu imitații de vulpi argintii peste umeri, încheindu-se în partea dreapta a gâtului, protejat astfel de gerul pe care acum îl lăsau afară. Doamna și domnul Pavel își făceau, veseli, îndatorirea de gazde, iar becul de sub bolta de afară semnifica, iluzoriu, intrarea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
important), dar am fost întrerupt, a intrat pe neașteptate peste noi doamna Carolina Pavel, cu un platou de plăcinte aburinde (specialitatea ei). Era îmbrăcată într-o rochie roșie de crep, ținându-și aruncat pe umeri paltonul negru cu guler de vulpe, mica ei mândrie, nerostită. Părea ușor întinerită, poate culoarea și croiala rochiei, poate părul tuns scurt, care în curând va fi o modă (trecătoare ca orice modă), după tunsoarea Anei Pauker, personalitate politică a vremii pe atunci, poate numai zveltețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spuie, ori se prefăcea că nu înțelege. Și mă lua cu vorba-i pripită înainte, îmi zâmbea prietinește, își întindea degetul, trăgându-și în piept bărbia, se jura pe onoare și striga că a fost caporal în artilerie. Era o vulpe șireată domnul Sandu Popescu, de nu mai avea margine. Țuicile pe nesimțite le strecura spre pușcaș: boierul plătește! și tutunul, ori lipsea, ori nu lipsea din chimir, un pac nu strica: boierul plătește! Și zâmbea cu fața rumănă ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Anton? Cos cojoace... Pun, asta pun... dădu din cap neamțul și-și puse iar luleaua în gură. — Zice că-i bun, lămuri, lui Niță, cojocarul. Madama călugăriță își tremură capul și grăi ascuțit: — Moș Isailă! sunt aici niște blăni de vulpe aduse de domnu Anton... Este, este... dădu din cap neamțul. Sunt... răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din ele... Pușcat eu pe dinsele... mormăi neamțul de pe pieile de oaie. Adică ai pușcat vulpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vulpe aduse de domnu Anton... Este, este... dădu din cap neamțul. Sunt... răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din ele... Pușcat eu pe dinsele... mormăi neamțul de pe pieile de oaie. Adică ai pușcat vulpile, și eu am îngrijit pieile... adaose Isailă. —Gut, gut... făcu Anton cumpănindu-și luleaua. Moș Isailă puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îngrijit pieile... adaose Isailă. —Gut, gut... făcu Anton cumpănindu-și luleaua. Moș Isailă puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Marghiolița se întoarse în loc, cu obrazu-n umbră, și începu a cerceta hambarul plin. Își trase încet broboada pe gură, și oftă. Madama se ridică de la locul ei, ca o ramură scăpată din încordare. Apoi, moș Isailă, ia să iei dumneata vulpile și să mergi până la curte... Da’ învălește-le cu ceva... —Merg, merg... răspunse Isailă, dând la o parte cojocul. — Și dumneata, Niță, abate-te desară, ori mâni pe la mine... Am a te ruga de un lucru... —Bine, răspunse Niță uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu, eu mă duc acasă... M-a fi așteptând tătuca... —Bine, da’ vezi de mai dă pe la curte... Madama își întoarse spre lumină obrazul palid și ochii negri și ieși cu mișcări mlădioase. Moș Isailă încărcă în spate blănile de vulpe și se luă după ea rar, plecat din șale. „Hm! mormăi el... am să mă duc să întreb și pe Faliboga... Pe urmă dacă nu i-oi spune ș-a afla, se holbează urât la mine...“ Neamțul se gândea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la scara caselor de vălătuci. La ferestre fâlfâiră perdelele albe - parcă se desfăcură niște pleoape; ușa se deschise și călugărița se strecură în cerdac, subțirică, în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi din blănuri și se coborî sprinten cuconu Jorj, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai văzut și tu pe omul stăpânirii... primarele de la comună... Domnu Vâlcu îi vulpe șireată... Cum vine boieru, adulmecă îndată spre noi... Da’ altfel, cine-l mai vede pe-aici? I-a dat boieru o hârtiuță albastră - și gata, el se chiamă că și-a făcut datoria... Altfel aici noi în de noi trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să aprindă o zare de foc. Deodată devine atent. Inima i s-a zbătut și-l împunge: e nodul lui de ghimpi. Aude înaintea lui - parc-ar veni de la deal - un sunet ușor în zăpada moale. Pâș-pâș. Poate să fie vulpe. Poate să fie lup? Se răsucește în sus, apucă de țeavă carabina. Izbucnește într-un chiot sălbatic: ghimpii i s-au mutat în beregată. Pâș-pâș-pâș - alături, la piciorul lui. Piei, drace! doar n-o fi ursul. I-a apucat mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unei gaițe. Când ajungea acolo, călca pe o pârghioară și atunci cădea asupra unui lemn, strivindu-l și acoperindu-l în același timp. Era acoperit și ascuns, ca să nu-i răpească omului prada alt hoț al pădurii, fie vultur, fie vulpe, fie lup. Această alcătuire de lemne, care se țineau ca într-un fir de păr și totuși erau statornice în vânt și ploaie, era o învățătură de la pădurari și paznici mai bătrâni, care au viețuit în Carpați și la apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de crengi. Lurr mergea în fața lui, adulmecând pământul de parcă ar fi luat urma cuiva. Valerius zâmbi, trăgând în piept aerul rece, în care se simțeau mirosul pătrunzător al pinilor și acela, mai dens, al rășinii. Observă în zăpadă urme de vulpe și de cerb, iar mai departe - urme de lup; își aminti deodată visul care îi readusese în memorie acea zi din copilăria sa când soldații atacaseră satul, jefuindu-l și omorând oamenii, în căutarea preoților druizi împotriva cărora Roma - tolerantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
m-aș plictisi. Listarius împinse nepăsător zarurile măsluite spre Vitellius, le luă pe ale sale și le vârî în haină. — Deci când încep să lucrez cu bucătarul tău? Chiar acum? — Nu-mi dau seama dacă ești mai isteț decât o vulpe sau mai prost decât o oaie. — Trimite-mă la bucătărie. Înainte să se lase seara îți voi aduce o mâncare inventată de mine. Crede-mă, Vitellius, n-ai gustat niciodată așa ceva. — E dulce sau sărată? - Vitellius își trecu degetele peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noi. Ne vor omorî și pe noi, și pe soldați, răspunse Titus pe un ton aspru. Dacă fratele tău vine încoace, știe cu siguranță că quazii sunt aici, la pândă. Am auzit că Antonius Primus e mai viclean decât o vulpe. Văzuseră înaintând manipulul de soldați precedați de care. Carele se opriră chiar sub ei, la poalele dealului. Câțiva soldați începură să descarce cazmale și coșuri de nuiele. — De ce vin tocmai aici? Valerius, neliniștit, își sprijini capul de piatră. Titus arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
obiceiului, am fost de față când a fost sacrificată scroafa pentru zeiță... Astăzi, la circ au loc curse de cai. Zgomotul copitelor trezește forțele ascunse ale Naturii, datorită cărora câmpiile noastre vor fi mănoase. Iar acum... Auzi lătrăturile acelea? Sunt vulpi. După tradiție, la idele lui aprilie sunt prinse cu zecile și li se leagă de cozi torțe aprinse, pentru a se respecta riturile vechi ce apără câmpurile și viile de calamități. Acum vulpile aleargă în arenă... Antonius își ascunse fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mănoase. Iar acum... Auzi lătrăturile acelea? Sunt vulpi. După tradiție, la idele lui aprilie sunt prinse cu zecile și li se leagă de cozi torțe aprinse, pentru a se respecta riturile vechi ce apără câmpurile și viile de calamități. Acum vulpile aleargă în arenă... Antonius își ascunse fața în mâini. Revăzu chipul lui Vitellius. Îl revăzu pe Salix, ucis. Îl văzu pe Valerius prins de soldați. Își aminti cum, înainte de a pleca din Augusta, aflase că fratele său îi fusese vândut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sărit în cale un mândru june, care în cinstea absolvirii casei a XI-a bis. Și-a tatuat pe glezna stângă o frumoasă sirenă, în toate culorile curcubeului. Între timp, femeii jumătate om-jumătate pește, îi crescuse barbă și coadă de vulpe. Probabil nu cunoștea cuvântul epilat și nici ideea că o astfel de agresare tribală a tegumentului este o poartă deschisă spre cancerul de piele. Moda vine, pleacă, dar prostia rămâne! Probabil așa crede el că este mai „grozav”, mai interesant
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
pe aceași pagină, cu scene de viață campestră unde vedeai reprezentată, cu o vigoare impresionantă, așa încât îți venea să crezi că figurile erau vii, toată viața de la țară: oameni care ară, care culeg fructe, care seceră, țes sau seamănă, alături de vulpi și nevăstuici, înarmate cu arbalete, care urcau cu scările pe un oraș cu turnuri, apărat de maimuțe.” Despre această plăcere păcătoasă a privirii vorbește și Jauss, pomenind de mustrarea călugărului Bernard de Clairnaux către frații săi care își risipesc zilele
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Nu mai e o clipă de pierdut. Ia să citesc. (Își pune capul între mâini, telefonul sună prelung. Șerban sare Ia aparat.) Noroc. Alex! Ai terminat lecțiile? Eu? De-abia m-am apucat... Cum?! Ai găsit animalul cu blană roșcată? Vulpea, zici? Ia stai să văd. Vulpea e, Alex! Iți mulțumesc, ești un adevărat prieten... Cum de ce? Pentru că nu m-ai uitat... Pa! (așează receptorul și începe să citească) ,,Carpații Meridionali sunt cei mai înalți munți din ...“ (‘telefonul sună din nou
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
pierdut. Ia să citesc. (Își pune capul între mâini, telefonul sună prelung. Șerban sare Ia aparat.) Noroc. Alex! Ai terminat lecțiile? Eu? De-abia m-am apucat... Cum?! Ai găsit animalul cu blană roșcată? Vulpea, zici? Ia stai să văd. Vulpea e, Alex! Iți mulțumesc, ești un adevărat prieten... Cum de ce? Pentru că nu m-ai uitat... Pa! (așează receptorul și începe să citească) ,,Carpații Meridionali sunt cei mai înalți munți din ...“ (‘telefonul sună din nou, Șerban se ridică iar). Tu ești
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
ești un adevărat prieten... Cum de ce? Pentru că nu m-ai uitat... Pa! (așează receptorul și începe să citească) ,,Carpații Meridionali sunt cei mai înalți munți din ...“ (‘telefonul sună din nou, Șerban se ridică iar). Tu ești, Dane? Da, am găsit: vulpea... Mulțumesc. Ce fac eu? Învăț. La revedere... (se așează la masă) Unde-am rămas? Aha: Carpații Meridionali sunt . . . (din nou telefonul: (țârr,țârr...) Spune! Da știu... Vulpea! (trântește telefonul și vine spre masă. Din nou telefonul) Alo! Da! Vulpea ( Închide
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
sună din nou, Șerban se ridică iar). Tu ești, Dane? Da, am găsit: vulpea... Mulțumesc. Ce fac eu? Învăț. La revedere... (se așează la masă) Unde-am rămas? Aha: Carpații Meridionali sunt . . . (din nou telefonul: (țârr,țârr...) Spune! Da știu... Vulpea! (trântește telefonul și vine spre masă. Din nou telefonul) Alo! Da! Vulpea ( Închide și bombăne) Mare lucru. Știe orice prost. Sigur că-i vulpea și telefonul sună, smucește receptorul. Știu, vulpea! (închide,) Vulpea! Vulpea! Au telefon și toată ziua: țârr
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
găsit: vulpea... Mulțumesc. Ce fac eu? Învăț. La revedere... (se așează la masă) Unde-am rămas? Aha: Carpații Meridionali sunt . . . (din nou telefonul: (țârr,țârr...) Spune! Da știu... Vulpea! (trântește telefonul și vine spre masă. Din nou telefonul) Alo! Da! Vulpea ( Închide și bombăne) Mare lucru. Știe orice prost. Sigur că-i vulpea și telefonul sună, smucește receptorul. Știu, vulpea! (închide,) Vulpea! Vulpea! Au telefon și toată ziua: țârr... țârr... Nici nu se gândesc să-i respecte timpul pentru învățat. Halal
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
masă) Unde-am rămas? Aha: Carpații Meridionali sunt . . . (din nou telefonul: (țârr,țârr...) Spune! Da știu... Vulpea! (trântește telefonul și vine spre masă. Din nou telefonul) Alo! Da! Vulpea ( Închide și bombăne) Mare lucru. Știe orice prost. Sigur că-i vulpea și telefonul sună, smucește receptorul. Știu, vulpea! (închide,) Vulpea! Vulpea! Au telefon și toată ziua: țârr... țârr... Nici nu se gândesc să-i respecte timpul pentru învățat. Halal colegi! (telefonul sună, el azvârle o pernă peste telefon. Țârâitul se aude
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]