10,579 matches
-
povestitor, dar cumva în spate și spre stânga povestitorului, interiorul unei camere: o fereastră pe marginea căreia e așezată o icoană și o candelă, iar din "afară", pâlpâie din când în când câte o lumină; un pat în care se zărește un copil care stă sprijinit în perne patul e așezat în partea dinspre povestitor, un scaun mic, pe care se află așezat un copil mai mărișor, o masă alături. De afară se aude o frântură de colind cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pomul și vița vor crește odată cu băiatul!” - a apreciat gândul de veghe. „În multe locuri din țară a sădi un pom când ți se naște un copil este o datină” - i-a răspuns Gruia. Maria, care pe semne i-a zărit pe geam, le-a ieșit În Întâmpinare, cu băiatul În brațe. Tudorel privea cu ochii dilatați la cei veniți și cu zâmbet când a Întâlnit privirea caldă a lui Gruia. ― Sărut mâinile și bine ați venit! - i-a Întâmpinat Maria
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Apoi și-a Întors privirea spre cei de sub coviltir: ― Sărut mânile, boierilor. Îndata mare agiungim la cii ci vă așteaptî... Țăranii priveau curioși la peisajul ce defila prin fața lor. Satul se profila pe firul văii largi. Chiar În margine, se zăreau câteva coviltire și cai liberi ce pășteau pe islazul Întins până sub pădurea Împestrițată cu zeci de culori furate din curcubeu... Când au ajuns În inima satului, căruța șetrarilor a intrat Într-o curte cu o casă arătoasă. Cât ai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
permite orice. Unde ai hainele de stradă? - l-a Întrebat pe Gruia, În timp ce Încuia ușa cabinetului. ― În camera de gardă, domnule profesor. ― Bine... Dă-mi cheia. Mirat, Gruia i-a Întins-o. În drum spre primul salon, profesorul l-a zărit pe nenea Mitru În celălalt capăt de culoar. I-a făcut semn discret să se apropie. Cu mersul lui grăbit acesta a sosit. Profesorul i-a spus câteva vorbe În surdină... ― Am Înțeles, domnule profesor - a șoptit bătrânul. Cercetarea bolnavilor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a simțit că gândurile care l-au torturat atâta vreme se furișează din nou ca niște răufăcători, le-a ieșit În cale recitând În gând: „Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e.” „Câtă profunzime și până unde a putut călători gândul poetului În necuprinsul univers! - s-a agățat Gruia de această meditație, ca de un colac de salvare... Abia a intrat pe strada Muzelor și au
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
limpede scârțâitul unor roți de căruță, așa că, fără să stea pe gânduri, Culae se repezi pe ușă afară. O căruță se vedea apropiindu-se încet pe drum, cu un felinar bălăngănindu-se între roți. Hooo!... Pttrrruuu!... strigă căruțașul, când îl zări la rându-i și trase tare de hățuri, că să oprească. În lumina lunii, i se deslușeau trupul îndesat și ușor adus de spate, căciula de pe cap și barba mare, ca a sfinților din icoanele vechi. Culae se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la ochi și-l recunoscu, la lumina aceluiași opaiț, pe deadul Vasile, cu barba sa albă și lungă aplecată deasupră-i. Fără să-și ia seama, copilul dormise toată ziua și acum prin fereastra întunecată a odăii cu multe scripci se zărea iarăși luna, iar de undeva de afară, prin ușa întredeschisă, răzbătea nechezatul unor cai nerăbdători s-o pornească la drum. Culae se dădu jos din pat și își căută din ochi găidulca, dar n-o văzu. Moșneagul hâcâi din gâtlej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din altă lume. Nu se auzeau nici glasuri, nici lătrături de câini și nici un fel de zgomote, iar luna poleia cu raze stinse acoperișul caselor din preajmă, cufundate în somn adânc. Poarta de la drum era deschisă și prin ea se zăreau căruța și căruțașul așteptând. Cel pe care deadul Vasile îl numea "badea Petre" stătea în picioare lângă căruță, cu biciul la subțioară și pufăia dintr-o țigară, cu ochii înălțați înspre cerul plin de stele. Copilul șovăi, cu părere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în ochi. Dumnezeu să-ți ajute, nepoate! îi ură bătrânul. Restul vorbelor i se pierdură în urmă. Badea Petre plesni din bici, trăgând de hățuri și căruța începu să gonească la vale. Culae își întoarse capul și mai apucă să zărească o umbră stând nemișcată în drum, apoi umbra se mistui în noapte. 3 Căruța continua să gonească la vale, zgâlțâindu-se și scrâșnind din toate încheieturile, apoi o cârmi într-o șosea pietruită și largă, unde își mai domoli mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
3 Căruța continua să gonească la vale, zgâlțâindu-se și scrâșnind din toate încheieturile, apoi o cârmi într-o șosea pietruită și largă, unde își mai domoli mersul. Culae recunoscu drumul pe care venise cu o seară mai înainte și zări undeva în dreapta, nu departe, râul și podul cel mare. Mergând, nu se întâlneau cu nimeni pe drum și peste tot domnea aceeași pace adâncă, de miez de noapte și ca din altă lume. Unde mergem noi acum, bade Petre?!... întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
îi dădu el de veste. Culae stătu câteva clipe nehotărât, apoi se ridică în capul oaselor și sări jos din căruță. Badea Petre întinse biciul și îi arătă cu el undeva pe drum înainte, dincolo de podețul de lemn, unde se zăreau, în lumina zorilor, țiglele de la acoperișurile unor case. Ei, nepoate, până aicea te-am adus eu, îi vorbi el. De-aici încolo o să găsești tu drumul și singur... Uite, s-o ții așa drept înainte!... Culae se urni din loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și până la București, se lăsase furat de somn și tresări puternic și din tot trupul când simți mâna celuilalt scuturându-l de umăr. Hai, Cornele, îl îndemnă Fănel Trifu, având grijă să vorbească în șoaptă, deși prin preajmă nu se zărea nici țipenie de om. Destul timp am pierdut pe aici. E timpul s-o luăm din loc!... Da, sigur... Hai! glăsui fostul violonist, dezmeticindu-se și sărind militărește în picioare. Din rucsacul greu pe care-l ridică de pe bancă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu se vedea decât un câine legat de lanț, care, în loc s-o latre, începu să se gudure dând din coadă. Bucuroasă de vizită se arătă, într-adevăr, și Mariana, dar și mai bucuros se arătă Ștefănel care, de cum o zări pe călugăriță ivindu-se în prag, în straiele ei negre și ciudate, care o făceau să pară atât de deosebită față de ceilalți oameni știuți de el, se repezi spre ea chiuind și strigând, ca să-i atragă atenția. Maica Agripina, căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
te-arunc afară-n zăpadă, gol pușcă!... îl speria Virgil în glumă, amenințându-l cu degetul. Să vezi atunci...! Afară, ograda și acareturile lui moș Panciu zăceau de mult îngropate sub munți de nămeți. Din gardurile împrejmuitoare nu se mai zărea nimic, doar ici și colo salcâmi subțiri, cu trunchiuri zgrunțuroase și cenușii, crescuți în lungul gardurilor, încă își mai ițeau o parte din ramuri, ca niște brațe înălțate a deznădejde și a jale înspre cerul mereu plin de nori alburii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
n-ar fi fost decât o plăsmuire serafică a imaginației sale de adolescent, și nici nu dădu de cineva care să-i spună cum și unde ar fi putut să dea de urma ei. Avu, în schimb, ocazia să-l zărească odată pe profesorul Călinescu plecând de la universitate cu un aer preocupat și academic, de maestru ajuns la apogeul carierei, și cu păru-i albit căzându-i în șuvițe rebele peste frunte. Și tot în timp ce adăsta pe holul de la intrarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
câteva colege pe la spital, îl informă studenta. Dacă vrei să vii, te putem lua și pe tine cu noi. Da, sigur, se învioră el. Vin și eu. Atunci pe curând! zise bruneta, cu glas vioi. Bianca Demian mă cheamă! și, zărindu-și prietenul cel înalt și blond apropiindu-se pe coridor, îl părăsi grăbită. În după-amiaza aceleiași zile Victor o porni, nu fără mari emoții, înspre spitalul unde se afla internată Felicia. Bineînțeles, nu cu mâna goală, ci cu un buchet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu văzu nimic, din cauza studenților care încă mai staționau pe hol. Care moș Paranteză, mă? zise el nedumerit, continuând să pufăie alene din țigară, rezemat ca un belfer cu coatele de pervazul ferestrei. Ei și, ce dacă vine?... adăugă îndată, zărindu-l într-adevăr pe profesor apropiindu-se, lălâu, chel și cocârjat, cu o geantă mare și burdușită cu note de curs atârnându-i în mâna stângă, fiindcă în dreapta își ținea umbrela, de care nu se despărțea niciodată, fie ploaie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de-aici, c-o să dăm de bucluc! îl auzi Victor pe amicul Dobrescu șoptindu-i îngrijorat la ureche. Hai la Carul cu Bere, că fac eu cinste... Parcă ziceai că ție nu ți-e frică! i-o întoarse Victor și, zărind-o, printre fetele din amfiteatru, pe Felicia, o salută, făcându-i un semn cu mâna. Dobrescu îngăimă o scuză, mai stătu pe acolo câteva clipe, apoi se fofilă printre studenți și dispăru. Ți-a plecat prietenul, observă politehnistul Tase. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
spre Nord-Vest , orașul Storojineț". În fine, asta este o informație destul de sumară și incertă obținută prin puținele mele surse de informație. Acolo vreți să ajungeți ? Da, acolo o să încerc să ajung răspunde Dora, tulburată de Dragoș, pe care l-a zărit trecând prin fața ferestrei. De îndată ce Dragoș află rezultatul cercetărilor Dorei și ale lui Ciprian, intervine : Nu doamna Dora, nu ! E imposibil să vă lăsăm să plecați acolo unde românii nu mai sunt doriți. Acolo unde, după cum spune fratele meu, mișună contrabandiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
poate ști realitatea ? Atitudinile lor sunt, în orice caz, diferite. Dragoș își frânge mâinile plimbându-se nervos, ceea ce nu îi stă în fire, printre rafturile cu cărți. Ciprian continuă să privească fotografia și într-un târziu să șoptească : Am mai zărit cândva fotografia asta, sunt sigur ! Da, am văzut-o o fracțiune de secundă pe când domnul Almăjan o arăta tatălui meu care s-a grăbit să mă alunge din preajma lor. Sunt ani de-atunci, dar parcă ar fi fost ieri... M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să cheltuim a doua zi la Gherasimovka. Restul i-a legat într-o basma înflorată pe care a ascuns-o la fundul traistei în care se găsea toată "averea" pe care reușiseră să o salveze din casa lor. Abia se zărea de ziuă când am plecat la drum. Instinctul ne-a dus pe drumul cel bun ; puteam lesne să ne rătăcim, căci uneori era greu de presupus pe unde să continuăm prin hățișul care s-a îndesit deîndată ce am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
plecat la drum. Instinctul ne-a dus pe drumul cel bun ; puteam lesne să ne rătăcim, căci uneori era greu de presupus pe unde să continuăm prin hățișul care s-a îndesit deîndată ce am început să urcăm dealul împădurit zărit în ajun și care s-a dovedit destul de abrupt. Înainte de amiază am fost întâmpinate de doi câini care ne-au mirosit, ne-au arătat colții și ne-au urmat pas cu pas. Câini ! Deci eram în apropierea oamenilor. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
prima dată când bunica, Ana, și nu mama, l-a certat. Ne-am apucat, fără răgaz și cu mult "entuziasm", să desțelenim câmpia care se întindea până la iazuri, largă de vreo jumătate de kilometru și al cărei capăt abia se zărea. Aveam un târnăcop și trei cazmale deci femeile tinere ne-am apucat de munca pământului. S-a dovedit mult mai greu decât îmi închipuisem. Unele plante precum rogozul și pirul aveau rădăcini adânci și bine înfipte în pământul care părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
erau arse, ochii febrili priveau fix. Ulitia mi-a șoptit că erau doi evadați care lucraseră la pescuit sus, în Nord, acolo unde Obi se apropie de Mare și unde este atât de larg încât de pe un mal nu se zărește celălalt. Bineînțeles că îi întrebase dacă nu îi întâlnise pe cei patru bărbați și doi copii Cozmei: cei doi Artenie, doi Vadim, Andrei și Vasili. "Și ? I-a întâlnit ?" m-am grăbit să întreb. Ulitia îmi răspunse printre lacrimi, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dorina era înfloritoare, veselă, părea fericită. Mi-a crescut inima. Fata mea era îndrăgostită ! Ce putea fi mai minunat ? Le-am ieșit în întâmpinare cu zâmbet pe buze, pregătiți să îi îmbrățișăm pe amândoi. Imaginea chipul ei când ne-a zărit... Mă doare până la cea din urmă fibră a ființei mele. Nu am recunoscut-o pe iubitoarea, pe vesela mea copilă. Un chip străin, rece. O voce și mai rece decât chipul. Tăioasă... Mă dor și acum rănile de atunci. "Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]