15,536 matches
-
un drum presărat cu capcane și ocolișuri. Importantă e urma indiscutabilă lăsată de Grupul celor Zece, care a fost animat de bucuria transgresării frontierelor disciplinare, în căutarea unei lumi mai puțin schizofrenice, mai drepte, care să respecte demnitatea ființei umane. Autoarea a avut excelenta idee de a-i intervieva pe actorii principali, la douăzeci de ani după autodizolvarea grupului. Fiecare și-a urmat propriul drum, însă toți cei care au participat la această carte subliniază influența pozitivă pe care a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
prin impactul asupra eului (de multe ori, se narează la persoana întâi). Relația problematică a eului cu ceilalți (părinți, prieteni, iubit), cu lumea („realitatea” de ordin ontologic, istoric, social), cu sine constituie tema nuvelelor, dar și a întregii creații a autoarei. Se confruntă, în acest volum, ca și în următoarele, „perechi” antagonice de lumi: lumea copilăriei și a adolescenței cu lumea maturității, realitatea interioară cu realitatea exterioară, „lumea veche”, de dinainte de război, cu lumea nouă (a „omului nou”). Se configurează un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285587_a_286916]
-
aceleași spații și se deplasează într-o direcție prestabilită, spre o destinație unde trupul fizic, palpabil, se va și regăsi? Cea mai simplă întrebare care îmi vine în minte citind ofer tanta carte de față a Simonei Modreanu este dacă autoarea petrece mai mult timp în spațialitatea creată printr-o convenție culturală a francofoniei. Într-o țară ca a noastră, ridicată și prin bunăvoința unui împărat hexagonal, francofonia nu înseamnă același lucru ca în Burkina Fasso ori în Canada, chiar dacă s-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
siguranță nu doar atât, căci modelul acesta frecventat odinioară și de contele Keyserling, iar mai de curând de politologul american Robert Kaplan marchează și adeziunea la o modalitate specifică de tratare a meseriei de literat. Ceea ce pare să ocupe atenția autoarei este spațiul extensiv și intensiv al francezei, rolul anti-Babel al acesteia, darul de a întâmpina, adăposti și exprima sensibilități și identități diverse, din tre cele mai felurite, aduse de destin ori de întâmplare sub umbrarul său răsfirat. De la maghrebieni la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ce descentrează complet subiectul. Simptomatic în acest sens e și faptul că, plecînd de la Descartes, Lévinas îndepărtează de la început Cogito-ul pentru a pune ideea de infinit în locul său. Lévinas a venit în filosofie cu dor de duh, cuvînt pe care autoarea îl introduce poetic și oportun în analiza viziunii celui care, excedat de raționalitatea sterilă a abordării ființei umane, s-a străduit toată viața să caute și să dezvăluie vocea Celuilalt și calea spre Altul. Și aceasta, printr-o percepție cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
subiectivității pentru a permite substituirea sa cu celălalt, pe fondul unui dialog fertil cu spiritualitatea iudaică, dar și cu cea creștină. Poate că cea mai evidentă, deși diafană și greu sesizabilă întîlnire dintre teoria lévinasiană și transdisciplinaritatea în cheia căreia autoarea a ales să o citească, stă într-un cuvînt esențial: trecerea, sau altfel spus, în trei prepoziții-prefixe definitorii: spre (sau chiar întru, am putea adăuga), trans, în sfera unei hermeneutici transdisciplinare, și fragila dar indispensabila punte a lui între, care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fenomenologie a religiosului al unor autori precum Janicaud, Greisch sau Stéphane Habib. Calea eu-lui se comunică, dar niciodată integral, alunecarea "cuantică" între rostire, nerostire, rostire incompletă, indicibil și tăcere constituind tot atîtea grade de înțelegere a limbajului lévinasian, pe care autoarea le parcurge cu admirabil curaj. Acolo unde limbajul rațional și intelectul devotat logicii binare nu mai pătrund, pătrunde în schimb terțul tainic ascuns, ce leagă armonic tot ce pare discontinuu și fragmentat. Celălalt ca neuitare a sinelui profund, celălalt ca
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne-loc în care se inserează discursul celuilalt. De fapt, cu ajutorul conceptelor și metodologiei transdisci plinare, Raluca Bădoi ne dezvăluie, în toată splendoarea ei complicată, țesătura integratoare a aspirației către totalitate. Pășind mai întîi pe urmele lui Husserl și Heidegger, autoarea ne demonstrează că Lévinas nu s-a mulțumit cu o asimilare a noțiunilor de pentru sine și dezapropriere de sine, oricît de seducătoare ar fi, ci merge mai adînc, spre acel a-topos unde Infinitul poate investi chipul orizontal pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din etnia tutsi, nelăsîndu-le vreo clipă să uite că sunt cel mult tolerate, sau, mai exact, dușmani în devenire. Brutalitatea lumii exterioare, filtrată de zidurile protectoare, se răsfrînge cu infinite reverberații perverse, multiplicate de ingenuitatea adolescenței și de ignoranță. Stilul autoarei tranșează și el cu faconda și fastul obișnuite ale frazărilor africane cunoscute. Aici, totul e neted, concentrat, precis, voluntar distant, o scriitură rafinată, dar lipsită de patos. Niciuna din etnii nu e denunțată în sine, nu se caută vinovății singulare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
narativ, lăsînd interpretările și nerostirile pe seama sensibilității și înțelegerii fiecăruia. Notre-Dame du Nil nu e un roman revanșard sau revendicativ, nu cerșește milă, nu acuză direct și nu oferă soluții. Dincolo de tragedia colectivă se citește și drama individuală a exilului autoarei. O ființă care s-a smuls din rădăcini, chiar dacă nu și le-a rupt cu totul, va fi veșnic plutitoare, între înăuntru și înafară, cu vulnerabilități dedublate și susceptibilă de a fi criticată și de o parte și de alta
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ridicăm la rang de element vital. Roxane își menaja niște zone de tăcere, acel "sas de neant care trebuie cu orice preț creat și protejat în economiile de piață"! Ruperea ritmului și ierarhiilor cotidiene se realizează și la nivelul limbajului, autoarea navigînd cu abilitate printre varii jargoane și coduri, de la cel de birou de analist financiar, la cel al străzii, al prospectelor publicitare, al manualelor etc., pînă la finețurile romanești cele mai subtile. De la Roxane trecem la poveștile de amor virtual
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din jurnalul pictorului Eugène Delacroix: "Nu deținem nimic cu adevărat; totul ne traversează". Marie-Hélène Lafon se află la al optulea roman și își confirmă cu brio statutul de scriitoare de prim rang. Profesoară de limbi clasice într-un liceu parizian, autoarea a început să publice în 1996, primul său roman, Le Soir du chien, primind premiul Renaudot al liceenilor. Au urmat alte texte remarcabile, din care amintim Mo, 2005, Indiens, 2008 și L'Annonce, 2009, toate publicate la aceeași editură, Buchet-Chastel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
2005, Indiens, 2008 și L'Annonce, 2009, toate publicate la aceeași editură, Buchet-Chastel, toate clădind cu forță și rigoare, cu capacitate vizionară și maturitate stilistică o saga aspră a "deșertului central", cum i se mai spune regiunii de origine a autoarei și a personajelor sale Cantal. Les Pays este un roman de inițiere și formare, o carte scurtă, densă, lucidă, plină de o energie subterană, ce irigă intens frazele precise, sculptate în filigran, cu o finețe lingvistică aparte, în care fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
al celebrei Amélie Nothomb, la Albin Michel. Cel mai proaspăt se numește La Nostalgie heureuse (Nostalgia fericită) și pare a fi unul din cele mai bune, păstrîndu-se pe linia autobiografică binecunoscută și reînnodînd firul experienței japoneze ce a marcat viața autoarei. Un alt ocnaș al literelor, coleg de editură și de țară adoptivă cu cea de mai sus, Eric-Emmanuel Schmitt, propune o ficțiune impozantă, demnă de o antologie a prozei erotice, Les Perroquets de la place d'Arezzo (Papagalii din piața d
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu maxim interes a fost și cea a scriitoarei bilingve, franco-canadiana Nancy Huston, care revine în atenția publicului cu Danse noire (Dans negru), un roman-film despre iubire și renunțare, despre limbi, traiectorii vitale și identități fracturate, așa cum ne-a obișnuit autoarea de-a lungul timpului. Plebiscitată deja de primii cititori, anunțîndu-se deci ca favorită a recoltei de toamnă, Chantal Thomas dezvăluie, în L'Echange des princesses (Schimbul de prințese), povestea incredibilă a negoțului franco-spaniol, din 1722, de căsătorii aranjate de juna
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu un mare premiu are parte de critici elogioase, entuziaste, sau măcar politicoase. Dar iată că în cazul de față, a existat și cel puțin o cronică deosebit de acidă și tranșantă, apărută într-o revistă de certă notorietate "L'Express". Autoarea, Delphine Pera, își justifică opinia clar defavorabilă punctînd trei deficiențe majore ale romanului, care ar fi "logoreic, stîngaci și înțepenit în clișee"! Dezvoltarea argumentației e necruțătoare ; potrivit criticului, idila chinuită pe firul căreia se construiește romanul sună fals de la bun
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
iertare de la fiecare animal ucis pentru subzistența cotidiană. Apoi, într-o noapte, teribila "noapte a marelui foc", dispar doisprezece bărbați dintr-un sat, zece tineri și doi adulți. Nedumerite și îngrozite, mame și soții trăiesc durerea acestui eveniment, redată de autoare cu o precizie extremă a tonalității unei emoții reținute și aproape mute. Suferința le e potențată de exilul la care le obligă necru țătoarele cutume, dispariția fiilor fiind o grea anatemă pentru femeile rămase singure. Descoperim cu surprindere că acest
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
spiritului, încrederea într-un viitor diferit. În fapt, Leonora Miano nu-și propune să dea o lecție de istorie, iar sintagma care definește acum acea neagră și dramatică aventură dezumanizantă nici nu apare în text, pentru că e irelevantă pentru protagoniști. Autoarea încearcă să surprindă clipa basculării unei lumi, privirea ei iscoditoare se strecoară în acest interstițiu în care universul familiar e cu brutalitate înlocuit de unul nou, despre care nimeni nu știe încă nimic. Narațiunea se focalizează pe viziunea personajelor, ilustrative
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de neînțeles. De altfel, aproape nimeni din clanul Mulongo nu-și poate explica ce s-a întîmplat, doar unii unele, mai curînd prin intermediul unor vise revelatoare, se vor apropia, extrem de lent, de adevăr. Acesta adevărul istoric e secundar, în viziunea autoarei, care urmărește îndeaproape emoțiile protago niștilor, reacțiile lor, descumpănirea, durerea, dar și țîșnirea vitală către lumina unui nou început. Demersul auctorial nu e unul istoric, deși, evident, umbra tragediei acestui continent plutește peste fiecare cuvînt, ci unul ficțional, de creație
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și inestetică făcută "realității", cîtă vreme ființele trăiesc, iubesc, urăsc și dispar doar prin formidabila încărcătură volitivă și emoțională a unei rostiri. Desigur, de aici încolo se deschide un amplu evantai de analize textuale posibile, care să evidențieze fie erudiția autoarei, jocurile de limbaj și de idei care trimit spre mari autori și mituri universale (ea însăși declarînd că i-ar fi plăcut să scrie Biblia și că referințele ei supreme sunt Biblia, Tintin și Victor Hugo!...), spre fabule și povești
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
îndeosebi din partea regretatului profesor Alexandru Husar, urmate de La nuit des cigales (Grenoble, ed. Thot, 2004), Semper Stare (Paris, L'Harmattan, 2007), Les Ecorces d'orange (Paris, Mon Petit Editeur, 2010) și Cercul lui Simion (Iași, Junimea, 2010). Pe lîngă acestea, autoarea a publicat proză scurtă și poezii în revistele românești "Bucovina literară", "Acolada", "Plai străbun", precum și în "Căminul românesc" (Geneva) și "Gyroscope" (Grenoble). Cornelia Petrescu s-a născut în Bucovina, în 1938, într-o familie de învățători, a studiat chimia industrială
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
răvășește definitiv. Așa apare, în 1987, Le Grand cahier (Gemenii), primul volum din trilogia care i-a adus faima și recunoașterea internațională, transformînd-o într-o voce controversată, dar puternică și greu de ocolit în spațiul literar francofon. Atitudinea însăși a autoarei față de scriitură, față de stil, față de limba franceză e paradoxală și adesea năucitoare. A afirmat în repetate rînduri că detestă termenul de "stil", recunoscînd în același timp că și-a scris și rescris de nenumărate ori frazele, epurîndu-le tot mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cel mai apropiat de modul meu de a fi." Ne aflăm într-o sferă de autoficțiune în stare pură, căci de autobiografie nu poate fi vorba, pînă și romanul publicat sub acest acoperămînt generic, L'Analphabète (2004), e recuzat de autoare. Ființă a exilului endemic, e singura constantă pe care și-o recunoaște, iar fuga de propria identitate, sau incapacitatea reconstruirii unei identități generează o sumă nesfîrșită de transferuri, contopiri, suprapuneri, demistificări ale personajelor sale. În ciuda realismului narativ, aproape naturalist pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cea care, în anii '60, devenea celebră prin reunirea și lansarea inițiatorilor ultimului mare curent literar francez Noul Roman. Lucrarea este gândită ca o amplă analiză tematică, elementele structurante fiind cadrul cultural și literar al epocii de care se ocupă autoarea, dar remarcabilă este grija de a lărgi pe cît posibil aria semantică din jurul "corpului", prin abordarea sferei disciplinelor socio-umane conexe. De fapt, Lidia Cotea plasează corpul într-o intersecție de perspective multiple, iar demersul său, deși nu îl numește astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mișcătoare ale unei producții literare în care nu mai există repere clare, nici curente, nici școli, doar vagi tendințe și un sentiment general de nevoie de reabilitare a narațiunii, după valul arid de texte-experiment al generației anterioare a scriitorilor francezi. Autoarea reușește chiar din primul capitol un scurt, dar extrem de limpede și în același timp subtil survol al constituirii acestui Nou Nou Roman în cîmpul magnetic al editurii Minuit, sub pana, îndeosebi, a lui Jean Echenoz, Jean-Philippe Toussaint, Patrick Deville, Marie
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]