15,655 matches
-
1656. Regele l-a recompensat însă anul următor cu titlul de voievod al Ruteniei și cu acela extraordinar de „general și comandant adjunct al forțelor regale”, care îi confereau puteri egale cu cele ale unui hemtman. Titlul de hatman al Coroanei a fost atribuit lui Jerzy Sebastian Lubomirski, care fusese loial regelui în timpul Potopului și se dovedise un comandant iscusit, (care nu îl putea egala însă din punct de vedere militar pe Czarniecki), dar care era membru al unei familii de
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
Hluhiv și să se replieze pentru ca să facă față unei noi rebeliuni a cazacilor conduși de Ivan Sirko. Pe 22 iulie 1664, Czarniecki a fost numit voievod al Kievului, iar pe 2 ianuarie 1665 a fost numit hatman de câmp al Coroanei. Mai înainte chiar ca să primească vestea numirii ca hatman, el a fost rănit în luptele de la Lisianka. Chemat în ajutor de rege, care tocmai intrase în conflict cu Lubomirski, Czarniecki nu a mai reușit să răspundă convocării, murind pe 16
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
în 1244. Ioan I d'Avesnes și Guillaume de Dampierre, frați vitregi, s-au aflat în dispută până când regele Ludovic al IX-lea al Franței a intervenit în 1246. Monarhul francez a oferit Hainaut (deși acesta nu era vasal al coroanei Franței) lui Ioan d'Avesnes, iar Flandra lui Guillaume de Dampierre. În baza acestei hotărâri, Margareta a oferit stăpânirea asupra Flandrei lui Guillaume în 1247, însă nu a cedat stăpânirea asupra Hainaut lui Ioan d'Avesnes. În 1251, Guillaume a
Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut () [Corola-website/Science/327676_a_329005]
-
polono-lituaniană ca un jucător influent în politica europeană și o entitate culturală vitală. În 1525, în timpul Reformei Protestante, Marele Maestru al Ordinul teutonic, Albert de Hohenzollern, a secularizat teritoriul prusac al ordinului, cu capitala la Königsberg, a devenit fief al Coroanei Regatului Poloniei. Regatul Suediei, care fusese slăbit de Războiul de treizeci de ani, a semnat Tratatul de la Stuhmsdorf (cunoscut și ca Tratatul de la Sztumska Wieś sau Tratatul de la Stuhmsdorf, în română: "Tratatul de la Satul Ștumska") în 1635, prin care ceda
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
Znamensk semnat pe 19 septembrie 1657 în timpul Potopului între Polonia și Brandenburg-Prusia, Prusiei îi era oferită independența în schimbul ajutorului în lupta împotriva Suediei Regele Ioan Cazimir al II-lea Vasa a renunțat prin semnarea Tratatului de la Oliva la pretențiile asupra coroanei suedeze, pe care monarhul polonez ar fi moștenit-o de la tată său, Sigismund al III-lea Vasa. Polonia a cedat în mod oficial prin acest tratat de pace Livonia și orașul Riga, care se aflau de facto sub controlul suedez
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
toate aceste evoluții nefavorabile, Guy a încercat să se răzbune pe Filip și a încheiat o alianță cu regele Eduard I al Angliei în 1297, măsură față de care regele Franței a luat atitudine prin declararea Flandrei ca fiind anexată domeniilor Coroanei. Sub comanda lui Robert al II-lea de Artois, trupele franceze i-au înfrânt pe flamanzi în bătălia de la Furnes, în timp ce expediția de sprijin a lui Eduard în Flandra nu a mai avut loc. Regele Angliei a încheiat pacea cu
Guy de Dampierre () [Corola-website/Science/327683_a_329012]
-
și Bezprym s-a urcat pe tronul Poloniei. Trupele lui Yaroslav I au intervenit direct în provinciile centrale ale țării, cu scopul de a-l integra pe noul duce pe tron. La scurt timp după preluarea puterii, Bezprym a trimis coroana regală și însemnele regale împăratului. Astfel, el a renunțat la titlul regal și a acceptat primatul de vecin vestic. Coroana și însemnele regale au fost livrate personal de către soția lui Mieszko al II-lea Regina Richeza. În 1031, împreună cu copii
Bezprym () [Corola-website/Science/327692_a_329021]
-
cu scopul de a-l integra pe noul duce pe tron. La scurt timp după preluarea puterii, Bezprym a trimis coroana regală și însemnele regale împăratului. Astfel, el a renunțat la titlul regal și a acceptat primatul de vecin vestic. Coroana și însemnele regale au fost livrate personal de către soția lui Mieszko al II-lea Regina Richeza. În 1031, împreună cu copii ei, Cazimir, Ryksa și Gertruda, au părăsit țara. La curtea împăratului Conrad al II-lea, regina detronată a fost primită
Bezprym () [Corola-website/Science/327692_a_329021]
-
al Poloniei, Bezprym, a făcut probabil mai multe persecuții sângeroase împotriva urmașilor lui Mieszko al II-lea. În regat a început o reacție păgână care a dus la prăbușirea autorității lui Bezprym. Acesta a fost nevoit să trimită împăratului german coroana regală și însemnele regalității. După numai un an de domnie, Bezprym a fost ucis (1032), probabil la instigațiile fraților săi. După moartea lui Bezprym, tronul polonez a rămas vacant. Mieszko al II-lea era încă închis în Boemia și Otto
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
germană pentru a preveni acest conflict. La 7 iulie 1032, a avut loc în Merseburg o reuniune între Conrad al II-lea și moștenitorii supraviețuitori ai dinastiei Piast. Fără alte alternative, Mieszko al II-lea a fost nevoit să predea coroana regală și a fost de acord cu împărțirea Poloniei între el și cei doi concurenți ai săi: fratele său Otto și Dytryk (în germană: Thiedric; acesta era vărul său și nepot al Ducelui Mieszko I cu a treia sa soție
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
al II-lea și-a recâștigat întreaga putere, dar a fost nevoit să se lupte în continuare cu nobilimea și cu proprii săi supuși. Este de remarcat faptul că, în Polonia, nu s-a ținut cont de renunțarea sa la coroana regală, și, după 1032, el a fost numit tot rege în cronici. Mieszko a murit brusc între 10 și 11 iulie 1034, probabil în Poznań. Cronicile poloneze declară fără urmă de îndoială că a murit din cauze naturale. Informațiile că
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
-și extindă posesiunile sale din Pomerania de vest în imediata apropiere a râului Oder. După moartea lui Otto I, și apoi după moartea lui Otto II, Mieszko l-a sprijinit pe Henric al II-lea de Bavaria, un pretendent la coroana imperială. După moartea lui Dobrawa, Mieszko s-a căsătorit cu o fată de orgine germană, Oda con Haldensleben, fiica lui Dietrich, Margraf al Marșului de Nord. Când s-a luptat cu cehii în 990, Mieszko a fost ajutat de Sfântul
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
Polonia Mare. În 1320, Vladislav a devenit regele Poloniei, însă nu a fost încoronat la Gnieznot, ci în Catedrala Wawel din Cracovia. Încoronarea a fost acordată de către Papa Ioan al XXII-lea, în ciuda opunerii lui Ioan de Boemia, care pretindea coroana ploneză. Ioan a inteprins în 1327, o expediție spre Cracovia, însă a fost obligat să abandoneze; în 1328, a purtat o curciadă împotriva Lituaniei în care a formalizat o alianță cu Ordinul Cavalerilor Teutoni. Ordinul a purtat un răboi cu
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
dintre Brandenburg și teutoni și conectând Plonia de Pomerania. Cazimir cel Mare consolidat în mod considerabil poziția țării în ambele afaceri externe și interne. Pe plan intern, el a integrat și centralizat statul polonez și a ajutat la dezvoltarea limitelor"Coroanei Regatului Polonez". A stabilit și consolidat instituțiile regale (cum ar fi trezoreria de stat). Pe plan extern, regele polonez a fost foarte activ diplomatic, încheiand contacte strânse cu alți conducători din Europa și apărând interesul național polonez.
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
a fugit la curtea lui Vratislau al II-lea al Boemiei din Praga. Sub Vratislau, el a ajuns într-o poziție influentă la curte și, ca favorit al împăratului Henric al IV-lea, l-a sprijinit pe Vratislau pentru obținerea coroanei germane în 1080. În 1085, s-a căsătorit cu fiica regelui, Judith, avută cu cea dea treia soție a acestuia, Swiętoslawa (Svatana), de sorginte polonă. Aceasta i-a adus ca dotă Budissin, adică Silezia Luzațiană din jurul Bautzen, ca și Nisani
Wiprecht de Groitzsch () [Corola-website/Science/327774_a_329103]
-
rivali din familia de Babenberg în bătălia de la Fritzlar, dobândind astfel supremația în Franconia. Conrad cel Bătrân a murit în luptă, însă fiul său a devenit duce de Franconia. Cinci ani mai târziu, după moartea ultimului carolingian care a purtat coroana Franciei de Răsărit în 911, Conrad a fost ales rege sub numele de Conrad I, în locul regelui din Francia de apus, Carol "cel Simplu", punând astfel capăt domniei Carolingienilor în Francia Răsăriteană. Regele Conrad I nu a avut copii. Eșuând
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
Imperiul german în fața rezistenței continue a ducilor de Suabia, Bavaria și Lorena, Conrad, aflat pe patul de moarte în decembrie 918, l-a convins pe fratele său Eberhard, markgraf și ulterior duce de Franconia, să renunțe la pretențiile sale la coroană și să recomande nobililor franci alegerea puternicului duce de Saxonia, Henric "Păsărarul" ca rege, în ideea de a asigura unitatea în cadrul triburilor germane și prezervarea Imperiului. Eberhard a onorat această solicitare, iar Henric a fost de către "Reichstag"-ul de la Fritzlar
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
curând la Declarația de indepedență față de Spania. În alte regiuni s-au păstrat autoritățile coloniale și continuau să recunoască puterea regală. Această situație a condus în mod invitabil la război civil între venezuelanii care erau în favoarea juntelor autonome și loialiștilor coroanei spaniole. La scurt timp după ce s-a format junta, s-a întors din exil Francisco de Miranda, care era "persona non grata" în Venezuela datorită încercării lui eșuate de a elibera Venezuela. Miranda s-a folosit de climatul politic în
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
la Villefranche-sur-Mer, Beatrice s-a căsătorit cu Carol al III-lea, Duce de Savoia. Cuplul a avut nouă copii: După decesul regelui Sebastian al Portugaliei (nepotul ei), care nu a lăsat moștenitori, fiul ei a luptat pentru drepturile sale asupra Coroanei Portugaliei, însă tronul a revenit fiului mătușii sale Isabela, Filip al II-lea al Spaniei.
Beatrice a Portugaliei (1504-1538) () [Corola-website/Science/328004_a_329333]
-
-și părăsească pământurile, să se căsătorească după dorință și să-și trimită copii la învățătură pentru deprinderea diferitelor meșteșuguri. Ungaria, Slavonia, Croația, Granița Militară și Transilvania au fost transformate într-un teritoriu imperial unic, administrat central, sub numele de „Teritoriile Coroanei Sfântului Ștefan” sau „Regatul Ungariei”. Când noblii maghiari au refuzat să renunțe la privilegiul exceptării de la plata impozitelor, Iosif a impus un embargou asupra importurilor în Austria a produselor manufacturate în Ungaria și a început preparativele pentru emiterea unei noi
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
în următorii treizeci de ani ideile reformatoare au rămas limitate doar la domeniile poeziei sau filozofiei. Magnații, care se temeau că influxul de idei revoluționare ar putea duce la izbucnirea unei rebeliuni populare, au devenit sprijinitorii cei mai loiali ai coroanei, folosindu-se de șansa ce li se oferea pentru creșterea obligațiilor impuse țăranilor. . La începutul secolului al XIX-lea, obiectivele producătorilor maghiari se modificaseră de la asigurarea propriei subzistențe și a unui comerț local limitat cu prodese agricole la producția pe
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
bulă papala din 1493 care acordase Spaniei drepturile de colonizare a coastei de vest a Americii de Nord și de la acțiunile lui Vasco Núñez de Balboa din 1513, când el a revendicat întreaga „Mare a Sudului” (Oceanul Pacific) și pământurile de lângă ea în numele coroanei spaniole. Pentru a întări aceste revendicări vechi de 250 de ani, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, Spania a înființat un avanpost militar și comercial în Columbia Britanică de astăzi și a efectuat „acte de suveranitate” în Alaska de astăzi
Expansiunea teritorială a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/327102_a_328431]
-
succesiv, FSN-ul și grupările sale politice derivate. În anul 2005, Parlamentul din Slovacia a aprobat o lege prin care proprietățile ce nu pot fi justificate vor fi confiscate. Este vorba despre imobilele în valoare de peste 6,5 milioane de coroane (echivalentul a 169.800 de euro), pentru care proprietarii nu pot dovedi proveniența legală a banilor. Suma stabilită drept limita minimă pentru efectuarea controalelor reprezintă contravaloarea a o mie de salarii minime generale. Un alt sens al termenului de "milionar
Miliardar de carton () [Corola-website/Science/327153_a_328482]
-
de mai multe ori proprietarii și a fost distrusă de mai multe ori. Declinul cetății a continuat până când aceasta a ajuns în cele din urmă în stare de ruină, la începutul secolului al XIX-lea. În aprilie 1829 prințul de coroană Maximilian (viitorul rege Maximilian al II-lea al Bavariei) (1811-1864) a descoperit situl istoric în timpul unei plimbări pe jos și și-a manifestat entuziasmul cu privire la frumusețea zonei înconjurătoare. El a achiziționat locul pe care se aflau ruinele - pe atunci încă
Castelul Hohenschwangau () [Corola-website/Science/327164_a_328493]
-
în cursul anului următor. În timpul Primului Război Mondial și al celui de-Al Doilea Război Mondial castelul nu a suferit nicio pagubă. În 1923 Landtagul Bavariei a recunoscut dreptul fostei familii regale de a locui în castel. În perioada 1933-1939 Prințul de coroană Rupert (Rupprecht) al Bavariei și familia sal a folosit castelul ca reședință de vară, el continuând să fie o reședință preferată a succesorilor săi. În mai 1941, Prințul Adalbert de Bavaria a fost înlăturat din armată prin decretul "Prinzenerlass" al
Castelul Hohenschwangau () [Corola-website/Science/327164_a_328493]