15,728 matches
-
în limba ebraica: ספר יִרְמְיָהוּ "Sefer Irmiyahu") este o carte din Vechiul Testament, sau din Biblia ebraica (Tanah sau Mikra). Pentru evrei ea este a două dintre cărțile Ultimilor Proroci, iar, pentru creștini, a două dintre cărțile Prorocilor. Preambulul din capitolul 1:1-3 îl identifica pe Ieremia că fiul lui Hilkia și plasează cronologic activitatea sa la finele epocii Primului Templu din Ierusalim, între reformele regelui Iosia al Iudeei (probabil prin 627 î.Hr.
Ieremia (carte) () [Corola-website/Science/323557_a_324886]
-
datorită politicii religioase pe care a dus-o sub domnia sa. Într-adevăr, Magnențiu este un păgân convins, care restaurează templele și pune să se celebreze, cu mare pompă, sacrificiile nocturne, pe care le interzise Constant, în 341. Pragmatic, nu persecută creștinii și cere să fie gravată Crisma pe unele dintre monedele pe care le emite, pentru a se reconcilia cu autoritățile Bisericii. Totuși, la Roma, favorizează pe față susținătorii vechii religii numind doar păgâni în posturile sus-puse (prefectură urbană, ...). Sacrificiile în
Flavius Magnus Magnentius () [Corola-website/Science/323569_a_324898]
-
II-lea se îndreaptă rapid asupra lui Magnențiu și-l bate la Mursa pe Drava, în Iliria și-l constrânge să fugă. Magnențiu se sinucide la Lugdunum (Lyon), în 353. După căderea uzurpatorului, Constanțiu, adept al arianismului și persecutor al creștinilor niceeni, al evreilor și al păgânilor, revine aupra deciziilor lui Magnențiu printr-un edict lapidar, datat la 23 noiembrie 353: "« Să fie abolite sacrificiile nocturne celebrate la porunca lui Magnențiu, iar un asemenea desfrâu nelegiuit să fie de acum înainte
Flavius Magnus Magnentius () [Corola-website/Science/323569_a_324898]
-
încet la mânie și abundent în bunătate iubitoare și adevăr” (Exodul 34:6) ; „Tu, o, Iehova, ești bun și gata să ierți” (Psalmul 86:5); și o calitate a sa este predominantă, „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8) . Mulți creștini mărturisesc trei persoane, sau ipostaze (forma veche: "ipostasuri"), ale lui Dumnezeu. În Sfânta Evanghelie după Ioan, Iisus însuși spunea: „Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10:30) , pentru ca mai apoi să menționeze toate cele trei ipostaze: „Dar Mângâietorul, Duhul
Dumnezeu în creștinism () [Corola-website/Science/323631_a_324960]
-
evreu Beniamin din Tudela a descris patru porți, din care Poarta lui Avraham pare sa fie . Denumiri alternative creștine din vechime au fost Porta Benjamin și Porta Stephani. Arabii folosesc până astăzi denumirea de Bab al Amud (Poarta coloanei) iar creștinii, apoi și autoritățile otomane, au preferat numele de Poarta Damascului (în turcă Șam Kapısı). Denumirea Poarta Ștefan sau Porta Stephani a fost folosită de creștini mai multe sute de ani, inclusiv în secolul al XII-lea, când de aici se
Poarta Damascului () [Corola-website/Science/323655_a_324984]
-
și Porta Stephani. Arabii folosesc până astăzi denumirea de Bab al Amud (Poarta coloanei) iar creștinii, apoi și autoritățile otomane, au preferat numele de Poarta Damascului (în turcă Șam Kapısı). Denumirea Poarta Ștefan sau Porta Stephani a fost folosită de creștini mai multe sute de ani, inclusiv în secolul al XII-lea, când de aici se ajungea, în apropiere, la biserica Sfântul Ștefan sau Saint Étienne, pe locul căreia se afla astăzi o mănăstire dominicană. Numele de Poarta Ștefan se datora
Poarta Damascului () [Corola-website/Science/323655_a_324984]
-
măsură de salvare a imperiului prin impunerea modernizării și a mobilizării forțelor naționale. Această adoptare a idealurilor occidentale a vizat și stoparea amestecului puterilor europene în afacerile interne ale Imperiului Otoman. Reacțiile la aceste modificări nu au fost doar pozitive. Creștinii din Balcani au refuzat să sprijine reformele deoarece centralizarea statului contravenea doritei autonomii. Mai mult chiar, adoptarea reformelor a stimulat rebeliunile unor provincii care doreau independența. Britanicii au fost cei care au sprijinit păstrarea integrității teritoriale ale Imperiului Otoman, care
Tanzimat () [Corola-website/Science/323662_a_324991]
-
providențiala a lui Alvaro de Bazan, în fruntea rezervelor, a întors rezultatul luptei. Uluj Ali a fost obligat să se retragă, cu doar 40 de galere, lăsând nu mai puțin de 180 de galere și 60 de galiote în mâinile creștinilor - deși doar 117 dintre acestea mai erau navigabile. Creștinii au pierdut 45 de galere - 15 scufundate și 30 atât de distruse încât a trebuit să fie sabordate.Mehem Ali Pasă a fost decapitat de un flintas, desi Ioan de Austria
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
a întors rezultatul luptei. Uluj Ali a fost obligat să se retragă, cu doar 40 de galere, lăsând nu mai puțin de 180 de galere și 60 de galiote în mâinile creștinilor - deși doar 117 dintre acestea mai erau navigabile. Creștinii au pierdut 45 de galere - 15 scufundate și 30 atât de distruse încât a trebuit să fie sabordate.Mehem Ali Pasă a fost decapitat de un flintas, desi Ioan de Austria a ordonat cruțarea acestuia.Ramasi fără conducător, turcii s-
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
Ali Pasă a fost decapitat de un flintas, desi Ioan de Austria a ordonat cruțarea acestuia.Ramasi fără conducător, turcii s-au retras. Din 251 vase cât însumă flotă otomană, 50 au fost scufundate și 137 capturate. De partea cealaltă, creștinii au pierdut doar 17 nave dintr-un total de 208. Pierderile umane le reflectă pe cele materiale: 20,000 pentru turci și 7,500 pentru creștini. Teribilă înfrângere a pus în discuție nevoie unor schimbări și a evidențiat poate pentru
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
cât însumă flotă otomană, 50 au fost scufundate și 137 capturate. De partea cealaltă, creștinii au pierdut doar 17 nave dintr-un total de 208. Pierderile umane le reflectă pe cele materiale: 20,000 pentru turci și 7,500 pentru creștini. Teribilă înfrângere a pus în discuție nevoie unor schimbări și a evidențiat poate pentru prima oara decalajul tehnologic față de Occident.Aceasta bătălie, considerată cea mai mare victorie a creștinismului împotriva islamului, n-a fost urmată de alte lupte, deoarece în
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
mai mare victorie a creștinismului împotriva islamului, n-a fost urmată de alte lupte, deoarece în sânul alianței au apărut rivalitati.Turci au înaintat în Peninsula Balcanică, dar înfrângerea de la Lepanto i-a împiedicat să preia controlul asupra Mediteranei. Entuziasmați, creștinii sperau să ducă victoria mai departe, atacând imperiul lipsit de flotă și recucerind Constantinopolul, insă diferențele dintre membrii alianței și-au spus cuvântul. Pentru Veneția, cea mai mare putere navală, pierderea Ciprului s-a dovedit a fi o lovitură mai
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
s-a opus până la sfârșit, deoarece presupunea egalitate între China și puterile europene). Chinezii au fost obligați să plătească 8 milioane de taeli Regatului Unit și Franței. Regatul Unit anexa Kowloonul (de lângă Hong Kong). Comerțul cu opiu a fost legalizat și creștinii au primit drepturi depline, inclusiv cel de a deține proprietăți și de a-și predica credința. Convenția de la Peking conținea: După două săptămâni, Ignatiev a obligat guvernul Qing să semneze un „tratat suplimentar de la Peking” prin care ceda teritoriul de la
Al Doilea Război al Opiului () [Corola-website/Science/323765_a_325094]
-
al tuturor cuceririlor otomane. S-a dovedit mai apoi că Gallipoli nu mai era un punct strategic atât de important în 1366, fața de un deceniu mai devreme, atâta vreme cât Tracia era deja stăpânită ferm de otomani, dar pentru o vreme, creștinii au recâștigat supremația navală în Marea Mediterană, supremație care a fost păstrată până la începutul secolului al XV-lea. Deschiderea unei rute navale care să permită aprovizionarea Constantinopolului a permis supraviețuirea capitalei bizantine în războiul de uzură cu otomanii, în ciuda prezenței celor
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Despotul Uglieșa a planificat un atac surpriză împotriva capitalei otomane, Edirne, câtă vreme Murat I era încă în Asia Mică. Armata otomană era mult mai mică, dar datorită unor tactici superioare Șâhin Pașa, turcii au reușit să-i învingă pe creștini și mai mult, să le ucidă liderii - regele Vukașin și despotul Uglieșa. Macedonia și unele regiuni ale Grecia au căzut sub dominația otomană după această bătălie. Conducătorii sârbilor Uglieșa și Vucașin un pierit pe câmpul de luptă. Victoria otomană a
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
I al Bosniei și Ivan Srațimir al Vidinului. Lazăr a refuzat să mai îndeplinească obligațiile de vasal și a fost atacat de turci. Lazăr și Tvrtko au învins trupele otomane trimise împotriva sârbilor la Plocinik, lângă Niș. Această victorie a creștinilor l-a încurajat pe Ivan Srațimir să rupă relațiile de vasalitate față de otomani și să reafirme independența Țaratului de Vidin. Murad s-a reîntors în capitală în 1388 și a lansat o campanie fulgerătoare împotriva țarilor bulgari Șișman și Strațimir
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
de Dumnezeu din Rai, va fi și el considerat de către tradițiile creștine a se afla sub Golgota, relocalizat fiind din Hebron sau muntele Moria, unde-l punea de obicei tradiția evreiască Biserica a devenit un important loc de pelerinaj pentru creștini, fiind atestat în acest sens încă din secolul al IV-lea, întrucât este considerat de ei a fi locul învierii lui Isus. Astăzi, biserica este și catedrala Patriarhiei Ortodoxe Grecești a Ierusalimului, biserica fiind însă controlată împreună de mai multe
Biserica Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/323863_a_325192]
-
mai multe biserici creștine și instituții laice într-un aranjament complex rămas neschimbat de multe secole. Astfel, biserica este locul unde se țin slujbe religioase atât de bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică. Creștinii protestanți și anglicani nu au o prezență permanentă în biserică.
Biserica Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/323863_a_325192]
-
a lui Isus, era o simplă aparență lipsită de orice realitate.” Pe larg, termenul este considerat ca însemnând că Isus doar părea că ar fi om, iar forma sa umană era doar iluzie. Cuvântul "Dokētaí" (iluzioniști) referitor la grupurile de creștini primari care negau natura umană a lui Isus, a apărut pentru prima oară într-o scrisoare a episcopului Serapion de Antiohia (197-203), care a găsit această doctrină în Evanghelia după Petru, în cursul unei vizite pastorale într-o comunitate creștină
Docetism () [Corola-website/Science/323049_a_324378]
-
care afirma că au existat 200 de turci morți și 200 răniți. Istoricul american Justin McCarthy respinge concluziile Comisiei interaliate, afirmând că masacrul a fost un act planificat, fapt dovedit de faptul că mai înainte să se declanșeze atacul, casele creștinilor au fost marcate cu cruci albe, nefiind afectate de jafuri și distrugeri. Amiralul britanic Somerset Gough-Calthorpe a susținut că mulți turci au supraviețuit atacului, că grecii au fost responsabili de întreaga tragedie, și că doar slaba lor coordonare i-a
Masacrul de la Menemen () [Corola-website/Science/323200_a_324529]
-
Fabiola sau Biserica din catacombe (în ) este un roman scris de cardinalul englez Nicholas Wiseman. El a fost publicat pentru prima oară în 1854. Acțiunea romanului se petrece în Roma de la începutul secolului al IV-lea AD, în timpul persecuției creștinilor de către împăratul roman Dioclețian. Personajul principal al cărții este Fabiola, o tânără frumoasă dintr-o familie nobiliară romană. Ea este răsfățată de tatăl ei, Fabius, care nu-i poate refuza nimic. Fabiola pare să aibă totul, inclusiv o educație superioară
Fabiola (roman) () [Corola-website/Science/323260_a_324589]
-
produce treptat o transformare, care culminează în cele din urmă cu convertirea sa la creștinism, adusă la credință de verișoara sa Agnes (Agnia) și de Syra. O altă acțiune a romanului îl are în centrul său pe tânărul Pancratius, un creștin pios și fiu al unui martir, care se pregătește el-însuși pentru martiriu. Dușmanul lui Pancratius este Corvinus, un coleg de școală agresiv care este iritat de viața curată a tânărului creștin. El face totul pentru a distruge comunitatea creștină din
Fabiola (roman) () [Corola-website/Science/323260_a_324589]
-
când îi salvează viața la scurt timp după ce Corvinus l-a ucis pe Cassianus. Un alt personaj cu rol negativ este enigmaticul Fulvius, un tânăr aparent bogat venit din Orient, care se dovedește în curând a fi un vânător de creștini pe care îi denunță autorităților pentru bani. Scopul lui este pe de o parte de a obține mâna fie a Fabiolei, fie a Agnesei, iar pe de altă parte de a strămuta comunitatea creștină din Roma. După unele evenimente dramatice
Fabiola (roman) () [Corola-website/Science/323260_a_324589]
-
a lui Charles Kingsley. Romanul a fost destinat în special prigonitei minorități catolice din Anglia, care abia ieșise dintr-o stare de semi-ilegalitate (ierarhia catolică din Anglia a fost restabilită abia în 1850). Povestea subliniază astfel comunitatea apropiată a primilor creștini, dragostea lor reciprocă, sentimentul lor de solidaritate. În același timp, trimiterile directe la situația catolicilor din Anglia de la momentul scrierii cărții sunt relativ rare, mai ales în comparație cu romanul "Callista" (1855) al lui John Henry Newman, care a fost considerat ca
Fabiola (roman) () [Corola-website/Science/323260_a_324589]
-
ca sclavi în regatele creștine din occident (Franța, Imperiul Germanic, Regatul Ungariei), etimologia cuvântului "sclav" provenind de la slavi (nu de la "servus" din latină), alt exemplu fiind sclavia reciprocă practicată între sarazinii musulmani sau evreii hazari pe de-o parte, și creștinii din regatele occidentale sau din Rusia Kieveană pe de alta. Un afiș privind vânzarea robilor țigani din Muntenia, publicat de Ian Hancock în 1987, a fost demonstrat a fi fals. Deși Codul penal din Muntenia al anului 1818 preciza că
Robia în țările române () [Corola-website/Science/323267_a_324596]