18,686 matches
-
o culege după care o bagă din nou în gură. O fi mochetă pe jos, dar totuși... ce mămică! Mă șochează atitudinea ei și mai că i-aș face observație. În fond, ce doresc eu? Să educ și alte nații? Tac și-mi văd de treabă! Unul, pe placul meu, îi atrage atenția tinerei mame. O, lăsați-l să-și formeze anticorpii, spune mămica amuzată. Trebuie să se imunizeze... Bine că nu m-am băgat în vorbă! Am mai învățat ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de pe aici, noi românii, nu le înțelegem. Cine dă dreptul de a ucide în Iugoslavia? Care din ucigași crede că are dreptul s-o facă? La slujba din sfînta biserică preotul se roagă pentru cei uciși în țara vecină. Pornim tăcuți în procesiune prin micuțul Sant'Oreste. Pe marginea ferestrelor sînt puse fețe de masă curate. Containerele de gunoi de pe traseu sînt învelite în folii de plastic. Mici altare, în nișe străvechi ale unor case, inundate de flori, opresc procesiunea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Părintele mă îmbrățișează și refuză să-i sărut mîna. Am fost prin Moldova, pe la mănăstirile... am învățat puțin românește. Părăsesc Sant'Oreste, fericit că am asistat la procesiunea Sfînta Cruce. Mașina șerpuiește pe munte ca să coboare în vale, iar eu tac și las gîndurile să se întoarcă acasă, să mă ducă printre ai mei. Deși mă simt și aici printre ai mei. Știți, chestia cu Traian și Decebal. Iubesc locurile lui Traian așa cum un copil iubește casa bunicilor săi. Locurile lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
avut un cîine extrem de inteligent și de loial. Cînd lipseam, nu mai mînca. N-am putut să-l salvez. Ochii lui Georges devin triști și inundați de lacrimi. Săracu', te înțeleg. Privește în altă parte. Nu-i tulbur momentul și tac. Peste un sfert de ceas trecem la ale noastre și încet dar sigur revenim cu picioarele pe pămînt. A fost o seară minunată. Georges a invitat în onoarea mea cîțiva prieteni, care de care mai inteligent. Ne-am culcat tîrziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
exasperant al cicadelor, mai exact al cicadoilor, care își cheamă partenerele spre lucruri rușinoase. Țîrîie peste tot de să-ți plesnească timpanul. Cum pot să perceapă doamnele cicade care dintre cicadoi chirăie mai cu moț, nu știu. Ei însă nu tac și fac un tărăboi infernal, mai ceva ca în perioada alegerilor în România. Ne pornim spre Delphi, locul atît de căutat de toți cei care forțau viitorul. Trecem prin văi roditoare, cu lanuri de bumbac, porumb, tutun, legume și măslini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mine cu vreun sfert de veac, trăise experiențe din "o mie și una de nopți" și nu vorbeam între noi decît monosilabic. Copiii noștri însă se înțelegeau de minune și soțiile noastre la fel. Ei vorbeau în tr-una, dar noi tăceam. Cînd ne întîlneam însă, manifestam o bucurie nemărginită, care se citea ușor pe fețele noastre. La sfîrșit de săptămînă eram nedespărțiți și, fie luam drumul spre mare, fie spre muntele Lyon din apropierea Oranului. Aveam un an bătut pe muchie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
tînărul care ți-a salvat fetița! Din cauza ta pierde bursa! Profesorul Rotaru împietrește. Doar mîinile și le frămîntă involuntar. Credeam că a uitat să vorbească. Într-un tîrziu mi se adresează: Îl chem și-l asculți tu, eu am să tac. Nu bădie, eu am să tac și tu îl asculți. Rotaru se codește, acceptă, dar refuză să vorbească. Și eu la fel. Eroare și la Zemun Vuk avea aproape treizeci de ani și era profesor la o școală din Surdulica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Din cauza ta pierde bursa! Profesorul Rotaru împietrește. Doar mîinile și le frămîntă involuntar. Credeam că a uitat să vorbească. Într-un tîrziu mi se adresează: Îl chem și-l asculți tu, eu am să tac. Nu bădie, eu am să tac și tu îl asculți. Rotaru se codește, acceptă, dar refuză să vorbească. Și eu la fel. Eroare și la Zemun Vuk avea aproape treizeci de ani și era profesor la o școală din Surdulica la vreo cincizeci de kilometri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
melodie, mai mult forțat decît firesc. Mă uit în oglindă. Cam moșnegit la față. Dar dantura? Casc gura. Hm, merge. Încă sînt toți acolo, mai plombați, mai cîrpiți, dar sînt. Mulțumesc doctorului Păruș. Deschid robinetul de apă. Fîss, fîs, apoi tace. Alerg jos, deschid capacul de la tancul cu apă. Gol, gol, ca o sticlă din containerul de gunoi. Ce s-a întîmplat?! Toți își dau cu părerea. Rafael a udat grădina din rezervorul cu apă. Strîng din dinți. Avem apă minerală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dinți. Avem apă minerală. Merge, dacă n-ai încotro. Merg la garaj. Constat că n-am luat cheile care trebuie. Un retur scurt și aleg ce-mi trebuie. Sucesc cheia și se aude un iu, iu de două ori. Apoi tace. Insist și se mai aude un i... pauză... u... și gata. N-are cine să mă împingă și apoi nu doresc să mă dau în spectacol. Mă uit la ceas. Alerg și sun la serviciu. Țîr, țîr... Nu, nu răspunde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să devii un enganga? Nu poate explica și decide rapid. Da, sînt un enganga.. Îl servesc cu un rom. O mîncare ar fi mai bună, așa că-i fac propunerea. Acceptă, dar alege de pe lista de bucate ce-i mai scump. Tac și-l iscodesc. Ești sărac sau așa și așa? Sînt așa și așa. Dar am fost foarte bogat. Bea romul ca pe apă și eu țip după altul. Înainte de Revoluție, aveai proprietăți, nu? Nici vorbă. Eram sărac lipit pămîntului pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
puțin. Omul se întristează, nu mai bea. Am început să vînd cîte puțin la turiștii străini dar era tare greu. M-au prins, m-au schingiuit și pe mine și pe familia mea. Am spus și de celălalt colet îngropat. Tace și trage cu sete din țigară. Privirea îi este fixată în tavan, oftează și apar chiar lacrimi în ochi. În celălalt colet erau dolari, mulți, foarte mulți. Acum chiar lăcrimează. Eu nu tulbur deloc aceste retrăiri dureroase. Am făcut opt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o înțeleg, încă nu era pregătită... Dar eu judecam prin simțuri, nu mai puteam aștepta. O zi era un chin pentru mine dacă nu... Așa a apărut primul copil... căsătoria... și spulberarea himerei, marii iubiri. Am înțeles. Las profesorul să tacă. Nu mai vorbește. Dar două lacrimi se scurg pe fața lui delicată și vădit îndurerată. Ei, profesore, înseamnă că tot o mai iubești. Da... mult... Doi ochi curați, mari, mă privesc aproape rugător și eu habar n-am ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
m-am făcut doctor. (Continuă) A, nu de mare performanță, deși mi-aș fi dorit. Mă uit la el. Este negru ca noaptea, dar emană o căldură sufletească nefirească. Are riduri cu nemiluita, este ascet și contrastează cu mine țipător. Tac și aștept, îmi creez o pauză ca să tatonez puțin individul. Poate doriți să vorbim în franceză? Mi s-a spus că spaniola cubaneză vă cam irită... Tresar. O fi spus Zulueta verzi și uscate? Nu, nu am ajuns la această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
salut milităresc și un : - Bună ziua moș Neculai! El întoarce privirea de la cel ce îl petrecea, și se uită lung spre Săndel, care întoarse capul spre dreapta, cu gândul a nu fi cunoscut imediat. Ceea ce s-a și-ntâmplat. - Bună ziua soldățele, (taci, că nu m-a cunoscut, își zise Săndel). Da cine ești, de unde mă cunoști? Săndel atunci zice, întorcând fața spre el și întinzând mâna spre a se prezenta : - Mă numesc elev Săndel Gheorghiu, și sunt nepotul dumitale și a mătușii
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
-și întemeieze și o familie. În familia Mariei au mai rămas fete de măritat, Maricica și Lențâca. Dumnezeu va decide când și cu cine, gândește Maria. După cele spuse de cântărețul bisericii, simte că Maricica ar fi curtată de Talmaciu. Tace, nu spune nimic. Vrea s-o audă pe Maricica ce-i spune, dacă-i confirmă această idee a ei, și dacă el are de gând să-i ceară mâna fiică-sei. Va mai vedea, după sărbători. Acum nu e cazul, suntem
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
o umoare mai răbdătoare, o minimală preocupare pentru flirt și seducție. Am avea multe de învățat de la partenerele noastre: cum se valorifică un compromis, cum se profită dulce de pe urma unui conflict consumat, cum se fentează galeș încăpățânarea adversarului, cum se tace, cum se vorbește în dodii, cum se înjură cu zâmbetul pe buze, cum se ucide din priviri, cum se mimează umilitatea, cum se exercită puterea cu consimțământul tandru al victimei, cum se obține compasiunea, cum se cere iertare, cum se
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
are sens decâtă dacă chiar are unul. A fi „intelectual“ nu înseamnă strict a ține tot timpul în mână o carte. Un intelectual se definește mai ales prin ceea ce face când nu citește: când reflectează, când stă de vorbă, când tace, când râde, când se roagă. În rest, aproape totul este permis, dacă dozajul e corect. În materie de lectură, sunt bune și nițică gurmandiză, și ceva amor deștept pentru literatură, și un pic de antrenament de specialitate, și oarecare zel
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
a mima, în gol, o reacție de adâncime: „aha, înțeleg unde bați“, sau „voi mai reflecta la chestia asta“, sau „ia uite, dle, nu m-aș fi gândit!“. De fapt, e un fel de a nu spune nimic determinat. În loc să taci, sau să admiți că nu pricepi, sau că te plictisești de moarte, spui „interesant“ și ai scăpat. (Există un celebru „analist“, puțin sâsâit, care spune „interesant“ de îndată ce interlocutorul său deschide gura. „Tocmai am venit de la Cluj“ - zice invitatul. „Interesant!“ - comentează
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe Narcis în adîncul codrilor. Este însă incapabilă să ia inițiativa, căci Junona, ca să o pedepsească pentru că încercase să o distragă cu flecăreli în timp ce Jupiter umbla după aventuri galante, o osîndise să nu poată nici să vorbească prima, nici să tacă atunci cînd cineva îi vorbește, ci doar să repete ultimele cuvinte ale vocii auzite. Cînd Narcis, care se rătăcise de tovarășii lui, se neliniștește și strigă : „E cineva pe unde sînt eu ?”, Echo repetă : „...eu”. „Vino !”, spune atunci Narcis, iar
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
mintea noastră de copii, mergând pe langă tunuri, căci tare semănau cu părinții noștri concentrați ce urcau spre Cernăuți..și într-o dimineață am auzit prima dată bubuitul neintrerup al tunurilor, apoi tot mai departe, tot mai departe... până au tăcut. Pe refugiații din cealaltă vară, care erau pe la noi, i-am văzut cum se bucurau de tare, până la lacrimi că se întorceau acasă. Ei plecau spre satele lor, se întorceau din nou la casele părăsite, dar care au găsit totul
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93291]
-
acoperă nava pe dedesubt și o obligă, odată la jumătate de an, dacă nu vrea să-și consume combustibilul doar pentru a-și târî barba, să și-o radă... Eu mă mărginesc acum doar să mi-o tușinez și să tac. „Sâmbătă cu prieteni“, 14 martie 1998, ora 15,11 25. Nunta urzicilor Obosiți de albul iernii, om și animale deopotrivă, caută primăvara verdele; chiar și pisica ori câinele, prin excelență carnivore. Dar și verdele se apără: sacrifică ceva, un procent
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
crescut? - suntem animale terestre, nu pot să Încep decât cu Începutul, adică cu oceanul, unde a apărut viața. Am aflat de la niște pești - Îmi place grozav să „discut“ cu ei, și ghinionul lor dacă țin seama de părerea oamenilor și tac - că’n ocean e chiar dictatură. Cine-i stăpânul n’au vrut să-mi spună dar, zic eu, Într’un mediu continuu, precum apa, drumul mesajelor - chimice desigur, și dacă scap necotonogit de astă dată am să le lămuresc - ca
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
vagaboandă. Și mai aveți prieteni, precum calul, căruia i-ați dedicat poezii - El Zorab -, legende - Pegas - și statui, dar sub voi. - Continui eu, Moti: prieten ne e și vaca - sfântă la indieni -, oaia - aceea cu „Miorița“ -, porcul - sfânt la celți... - Taci din gură. Ăștia vă sunt doar sclavi. De fapt, prietenia voastră, chiar cu calul pe care doar unii - precum franțujii - Îl și mănâncă, ori cu câinele - știu că nu ești chinez -, tot a sclavie miroase. Voi sunteți Întotdeuna stăpânul... Iar
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
mai născocit și cauțiunea. Noi avem legi numai pentru ce trebuie, nu ca voi care ați sanctificat proprietatea, ceva ce Natura nu cunoaște. Și, pentru că e ceva Împotriva firii, strigați ca din gură de șarpe Întru revizuirea Constituției. - Uf, Moti... - Taci, că n’am terminat. N’am nimica Împotrivă să fii stăpân pe munca ta, chit că leafa-i după buget, vorba lui Pristanda; dar tu te vrei stăpân și pe ființe, adică pe suflete. Nu ești dumnezeu, În care de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]