17,773 matches
-
povești despre fiecare casă, dar e bătrână, totul e inutil, chiar așteptarea... nu-i mai spune nimic. Îi este somn. * Dincolo de stația terminus a tramvaiului 32 (acum stația e părăsită, pe terasament cresc spini cu flori mov, liniile au fost furate de țigani și chiar tramvaiul este o amintire) se întinde câmpul, periferia orașului. Pe câmp se înșiruie, în dezordine, ceea ce a rămas nefurat în decursul anilor: câte o roată ruginită care nu mai poate sluji la nimic, grămezi de petece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Dar nu trece pe acolo nici un artist suprarealist. Numai vântul, cu suflarea lui plină de toane, viguros iarna, când învăluie sau spulberă zăpada, leneș în celelalte anotimpuri. Nici hoții nu se mai văd pe acolo, pentru că nici nu au ce fura, nici nu se pot ascunde pe terenul atât de deschis vântului și fără nici o ascunzătoare. Foarte rar, mai izbucnește, fugind grăbit, câte un iepure bezmetic. * Nici o întrebuințare nu poate fi dată acestui pământ sterp. Și luna, noaptea, este acolo, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pământ. În fața căsuței, care are doar o ușă și două ochiuri de geam, sunt câțiva copaci sclerozați, doi pruni, jumătatea unui cireș bătrân și un gutui în care gutuile rămân galbene și frumoase, până le prinde zăpada. Nimeni nu le fură pentru că în această casă locuiește o bătrână ciudată, despre care lumea spune că ar fi vrăjitoare; de aceea, nimeni, nici un copil, nu îndrăznește să sară gardul și să fure gutuile, care se sfrijesc și cad, putrezite. Dar nu se atinge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
rămân galbene și frumoase, până le prinde zăpada. Nimeni nu le fură pentru că în această casă locuiește o bătrână ciudată, despre care lumea spune că ar fi vrăjitoare; de aceea, nimeni, nici un copil, nu îndrăznește să sară gardul și să fure gutuile, care se sfrijesc și cad, putrezite. Dar nu se atinge nimeni de ele. Lângă portiță, pe care o deschide, numai noaptea, câte o fată care se furișează pentru nevoi tainice (câte o sarcină nenorocită, câte o vrajă de legat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
încă și câteva familii se pregăteau să mănânce în grădină, la mese sclipitor de albe. Ora de amiază blândă mă îndemna să rătăcesc, în voie, pe străzile liniștite. Nu prea știam cum voi găsi pe prietenii de care mă rătăcisem, furat de toamna aurie, și am încercat să mă descurc printre străduțele care mi se păreau un labirint în care, cu plăcere mă pierdusem, dar de unde trebuia să găsesc drumul înapoi. Nu era cine știe ce problemă, întârziam cu plăcere explorarea într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aciuase lângă el un animal care nu era un vagabond oarecare, părea un câine aristocrat, un fel de conte al dinților. Animalul, un lup alsacian, se ținea cu dragoste de Teodosie. "Mă tem să nu-mi spuie că l-am furat", mi-a mărturisit omul, cu ochii în patru, clandestin. Într-adevăr, în proletariatul canin din preajma lui Teodosie, contele nu era deloc la locul lui. Problema s-a rezolvat ușor, prin ziar. Teodosie mi-a arătat o bancnotă de o sută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
bucuros că i-am dat banii necesari, s-a prosternat la picioarele mele, rugându-mă "să-l iert". Aproape în convulsii, lovindu-și fruntea de podea, țipând la mine: "De ce îmi dați, ca să mă insultați, asta-i, că v-am furat păhărelul, clopoțelul, și faceți pe mărinimosul!..." L-am liniștit, dându-i suplimentar niște votcă. Mi-a mărturisit, cinstit, când s-a liniștit, cum mi-a furat clopoțelul, păhărelul, din ochii mei, pe când scriam nu știu ce. Se mai liniștise, dar iarăși a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
țipând la mine: "De ce îmi dați, ca să mă insultați, asta-i, că v-am furat păhărelul, clopoțelul, și faceți pe mărinimosul!..." L-am liniștit, dându-i suplimentar niște votcă. Mi-a mărturisit, cinstit, când s-a liniștit, cum mi-a furat clopoțelul, păhărelul, din ochii mei, pe când scriam nu știu ce. Se mai liniștise, dar iarăși a luat-o repede de la capăt cu fabulația... Că nu știu cine i l-a confiscat, i-a luat obiectul, era un extraterestru... "Dar o să-l găsiți, m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
stejar. Apropiindu-mă atent, alungându-l cu puterea aceea nesimțită a omului asupra ființelor mai slabe, am controlat obiectul pe care se căznea să-l extragă din împletitura viguroasă a copacului: un clopoțel de argint, aidoma celui care mi se furase; părea chiar al meu; deși era cumva diferit, l-am simțit al meu. Ca o îndreptare, l-am simțit, în sinea mea, identic, l-am simțit "acela care fusese al meu" și l-am confiscat, fără a avea sentimentul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
meu; deși era cumva diferit, l-am simțit al meu. Ca o îndreptare, l-am simțit, în sinea mea, identic, l-am simțit "acela care fusese al meu" și l-am confiscat, fără a avea sentimentul că l-aș fi furat. * Nu știu ce geometrie specială a decis această întâmplare. Dar, cum am spus, coincidențele nasc superstiții. Am așezat paharul la loc de cinste și aștept cu nerăbdare clinchetul lui, considerându-l un mesaj adresat mie. Numai că nu știu de unde, de la cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
al neamului păsăresc. Anunță pagube și nenorociri. Sunt nefaste. Aduc ghinion. S-au înmulțit teribil de mult în anii tranziției. Și totuși, mistificare rafinată, au un nume științific grațios: "Pica-pica". Nume de fată delicată. Sunt periculoase și au obiceiuri urâte: fură, sunt agresive, este notorie pasiunea acestor păsări apropiate de gaițe de a colecționa prin furt obiecte lucitoare, sclipitoare, pe care le ascund în cuiburile lor, construite în locuri variate. Sunt găsite în diverse regiuni, deseori în localități distruse sau pe cale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
că Pica-pica este emblema cea mai potrivită a timpului nostru de tranziție. Este un Mitică păsăresc. Acasă, la t.v., se prezintă pe larg trei criminali (paznici), care au omorât, cu poftă, cu sadism, un nefericit vagabond surprins că a furat o sticlă de votcă dintr-un supermarket ieșean. Crimă "de plăcere", de paznic, victima lovită, măcelărită sistematic, într-o încăpere rezervată acestui gen de descărcări sadice. Nici o diferență între această crimă, într-un fel ordonată de un patron, și exercițiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
loc, mă hotărăsc să-l iau chiar acum cu mine acasă, să nu răcească omul. Și pornim la treabă. Cât de interesanți sunt oamenii! Unde aș găsi, în mediul în care mă învârt, un domn căruia să i se fi furat paltonul la o nuntă?... Oftez, îmi vine să mă uit într-o oglindă invizibilă, să mă compătimesc. Nu o să mă satur de astfel de figuri ca domnul Cioacă... Îi propun să mă însoțească, mă roagă să ne oprim o clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
colț al sălii de conferințe a Muzeului de Medici și Naturaliști și, fără menajamente, m-a avertizat să mă las de prostii. "Cum să nu fi fost atâția bolnavi în '52, dacă niște trădători pregăteau mutarea Capitalei, care a fost furată de București!?". Nu avea nici un sens ceea ce îmi spunea, dar cu acest personaj nu te puneai nici în gând. Face parte din categoria celor care au "totdeauna dreptate". Ba m-a și avertizat că la Muzeul condus de el rămân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
tablou cu o soartă anume: ar fi fost într-o colecție a lui Ceaușescu, unde nu se potrivea în nici un fel. Am văzut acest tablou de câteva ori la muzeul din Constanța și am avut întotdeauna impulsul de a-l fura, fiindcă este un tablou neobișnuit, care pare predestinat furtului și nu unei tranzacții obișnuite; "moral este să-l furi", să nu-l lași în semiumbra în care este acum, mai mult ascuns decât expus; și să-i vină în minte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nici un fel. Am văzut acest tablou de câteva ori la muzeul din Constanța și am avut întotdeauna impulsul de a-l fura, fiindcă este un tablou neobișnuit, care pare predestinat furtului și nu unei tranzacții obișnuite; "moral este să-l furi", să nu-l lași în semiumbra în care este acum, mai mult ascuns decât expus; și să-i vină în minte unui colecționar zelos să-l transforme într-un obiect de laudă. Toate operele de artă trec dincolo de pagină, ies
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Eram "la aer" pe o cărare cu pietriș, în jurul casei unde ne găzduisem, meditând la ceasul meu minunat pe care îl ascunsesem cu grijă într-un buzunar secret al hăinuței mele, să nu i se întâmple ceva, să nu-l fure cineva. Era, într-adevăr, extraordinară comunicarea secretă cu lumea nevăzută, prin semnele luminoase, fosforescente, prin care îmi scrisese Dumnezeu un soi de scrisoare cifrată, era extraordinară această complicitate... Dar extazul s-a transformat, brusc, în cea mai cumplită tragedie: scuturându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
El. Avem amândoi un secret al nostru. Realitatea ca poveste Cu mulți ani în urmă, pe când mintea mea de copil nu învățase încă la nici o școală că între realitate și poveste există o frontieră interzisă, foarte bine păzită, imaginația mă fura transportându-mă deseori din universul cotidian într-un alt univers, al suprarealității; ajungeam acolo așa cum îngerii, invizibili, trec dintr-o parte în alta a lumii, din cer pe pământ și invers, călătorind pe nourii mătăsoși ai închipuirii. Este un privilegiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
putea povesti o mulțime de întâmplări; dar acum totul e inutil, mai ales amintirile și așteptarea. Îi este somn. * Dincolo de stația terminus a unui tramvai de mult dispărut, printre resturile terasamentului cresc niște spini cu flori mov. Liniile au fost furate de țigani, care au furat și tramvaiul. Acum, între linii înfloresc o mulțime de maci sălbatici. Pe câmpia în dezordine, roți ruginite, zdrențe, câte un șobolan obraznic... Vântul șuieră rostogolind butelii de plastic, zbârnâind printre fragmentele ruginite ale unei foste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
întâmplări; dar acum totul e inutil, mai ales amintirile și așteptarea. Îi este somn. * Dincolo de stația terminus a unui tramvai de mult dispărut, printre resturile terasamentului cresc niște spini cu flori mov. Liniile au fost furate de țigani, care au furat și tramvaiul. Acum, între linii înfloresc o mulțime de maci sălbatici. Pe câmpia în dezordine, roți ruginite, zdrențe, câte un șobolan obraznic... Vântul șuieră rostogolind butelii de plastic, zbârnâind printre fragmentele ruginite ale unei foste macarale; de departe, pare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
extraordinare. Nu văzusem niciodată un mort înviat. Abia de am putut fi liniștit din plâns. Nu știu de ce plângeam. Pe urmă a început din nou să aducă ouă și smântână. Am aflat că fusese "închisă" pentru o datorie, o sumă furată de undeva de copilul ei cel rău, pentru care se dăduse ea singură vinovată, ca să-l scape pe băiat, și făcuse închisoare. Ea însă, râzând, mă asigura că, din când în când, oamenii învie... "De Paști învie lumea, spunea, asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu am visat-o niciodată... "Domnule aici, domnule colo...". Când să mai visezi? * Nu știu când să mai visezi, visul s-a demodat. Mergem, unul lângă altul. Costi și cu mine. "Principalul, îmi spune tânărul meu prieten, care mi-a furat numele... și gândurile, principalul este să fim calmi, tari. Să nu ne lăsăm." Și îmi arată, mai încolo un stol de Pica Pica. Costi are dreptate. A venit zodia lor. * O ninsoare germanică se lasă peste brazi și peste munți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lui Johnson. Câteva exemple din replicile celor doi dau o altă dimensiune metanarativului din film și vădesc intenția estetică a scenariului : Israel Hands : Am spart cătușele legii și ordinii. Am plecat unde am ales, am făcut ce am vrut, am furat orice ne-a plăcut. Până ce ștreangul și tunul ne-au ucis. Nu Britania era stăpâna mărilor. Eram noi ! Din Caraibe până în coasta Americii, nicio corabie nu era în siguranță ; Blackbeard : Bieți orbi, ce am dus biete vieți oarbe, cu moartea
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
mai bună e aceea de călugăr în drum spre Athos, când a reușit să se îmbarce pe vasul lui Anton Lupan, deși acesta simțise încă de la plecare că e urmărit de o ciudată privire. O va recunoaște în pașaportul călugărului, furat de la prietenul său francez : un om necunoscut, de vreo patruzeci de ani, cu fața prelungă, osoasă, cu nasul vulturesc, cu sprâncenele grele, umbrind ochii care parcă erau vii și te străpungeau. Ascuns întotdeauna dincolo de variate deghizări, impenetrabil chiar și pentru
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
uciderea celor două-trei sute de evrei în pădurea Jilava și la Abatorul Comunal, asupra cărora trebuie să mă opresc, pentru a nu se crede că le trec intenționat cu vederea. [268] Am arătat mai sus că așa-zisele obiecte „de furat” descoperite la diferitele sedii legionare nu aveau nicio legătură cu jafurile din acele zile nenorocite, fiind adunate din vreme pentru Ajutorul Legionar. Generalul Antonescu, găsind cu cale să-și mobilizeze toți gardienii publici și jandarmii din București pentru a ataca
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]