16,567 matches
-
-i întreaga atenție. Mai cu seamă contactul vizual îl determină pe privitor să simtă că este privit de persoana sau de animalul întruchipat de artist. Într-o pictură, o ușă sau un geam deschis, o cărare ce conduce într-un peisaj invită privitorul să pătrundă el însuși. În sensul mai formal al compoziției, organizarea vizuală impune de la sine privitorului. Centrii diferiți ai operei cer să fie priviți într-o ordine ierarhică a lor. A neglija aceste condiții ale compoziției înseamnă a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mai grea, mai importantă, mai „centrală” în anumite privințe. Privind în adâncime Când opera de artă subsumează a treia dimensiune spațială, fie fizic, fie doar perceptiv, privitorul este supus unor influențe care trebuie menționate aici. Pentru a sugera adâncimea unui peisaj, de exemplu, pictura trebuie să depășească caracterul plat al pânzei. Dacă totuși efectul de adâncime al picturilor poate fi convingător, faptul se datorează în parte dinamismului privirii observatorului. Deoarece vectorul privirii întâlnește planul picturii perpendicular, el se străduiește să continue
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
nedefinite, orice lucru poate fi subiectul unui număr neverificabil de semnificații, dependent de relațiile cu alți centri. O pasăre rămasă în cuib nu-i același lucru cu pasărea ce-și are cuibul în copac; iar în timp ce copacul devine parte a peisajului, caracterele și funcțiile ponderilor vizuale se schimbă iarăși. Un mic peisaj desprins din fundalul unui tablou și mărit sub formă de pictură de sine stătătoare poate deveni irecognoscibil, ceea ce înseamnă că natura unui obiect poate fi definită numai în relație
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dependent de relațiile cu alți centri. O pasăre rămasă în cuib nu-i același lucru cu pasărea ce-și are cuibul în copac; iar în timp ce copacul devine parte a peisajului, caracterele și funcțiile ponderilor vizuale se schimbă iarăși. Un mic peisaj desprins din fundalul unui tablou și mărit sub formă de pictură de sine stătătoare poate deveni irecognoscibil, ceea ce înseamnă că natura unui obiect poate fi definită numai în relație cu contextul în care este luată în considerare. Prin urmare, dacă
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ambianța proprie începuse să se piardă în arta apuseană. Este adevărat, mai ales pentru pictură, că opera artistului se schimbase într-un obiect mobil făcut nu pentru cineva anume și adaptabil oriunde. Când artiștii au început să producă imagini religioase, peisaje și scene de gen destinate pentru ceea ce s-ar numi piața de artă - adică pentru o întreagă clasă de consumatori mai degrabă decât pentru un anumit comanditar -, tablourile au trebuit să devină portabile. O ramă asigura detașarea fizică și psihologică
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
închis? Răspunsul constă în faptul că, deși scena lui Poussin se continuă dincolo de ramă, ea nu face acest lucru cu deplinătatea pe care o are în pictură. Trunchiul robust al copacului nu se continuă la vârf cu frunze și nici peisajul nu se întinde pe lateral cu mai multă vegetație, stânci și, eventual, animale. Avem de-a face mai degrabă cu o structură centrică tipică, răspândindu-se în toate direcțiile atunci când puterea articulatorie a centrului încetează. Spațiul se extinde întru câtva
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
punct de vedere centric, cum ar fi ramele cvadrilobe din anumite reliefuri gotice sau renascentiste (figura 30). O ramă dreptunghiulară face ca axele excentrice să domine astfel, privilegiind intrările și ieșirile cu țintă precizată. Într-o pictură de gen, un peisaj sau o scenă cu multiple personaje va fi în mod normal necesară o extensie orizontală, în timp ce un portret în întregime sau o cascadă vor suscita verticalitatea. Formatul pe înălțime accentuează verticalitatea picturii. El face ca figura reprezentată să pară mai
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mod normal necesară o extensie orizontală, în timp ce un portret în întregime sau o cascadă vor suscita verticalitatea. Formatul pe înălțime accentuează verticalitatea picturii. El face ca figura reprezentată să pară mai înaltă, iar cascada mai strâmtă și alungită. Într-un peisaj de format orizontal, cascada ar pierde din baza sa intensivă, însă ar căpăta un accent specific prin contrastul oferit de orizontalitatea scenei ca întreg. Vectorii compoziționali ai unei picturi pot influența felul în care sunt percepute proporțiile ramei sale. Această
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de decorul pe care îl servește decât de acelea ale compoziției conținute. Ca urmare, în multe realizări de rutină ale secolului al XVIII-lea, subiectul pictural umple cadrul fără o prea mare considerație acordată structurii specifice corespunzătoare formatului elipsoidal. Un peisaj se lățește pe toată întinderea sa orizontală sau una dintre tinerele femei ale lui Boucher stă lungită pe patul său. Ovalul constituie pretext de rotunjire a colțurilor, potrivindu-se astfel mai confortabil subiectului. Același lucru este valabil pentru ovalele verticale
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
o contradicție agasantă între un element menținut mic în mod deliberat și importanța sa crucială în cadrul poveștii prezentate. Tensiunea generată printr-un atare paradox a fost foarte la modă în timpul | 111Centrii ca pivoți fazei manieriste a artei baroce. De exemplu, peisajul complex al lui Pieter Bruegel cu subiectul căderii lui Icar (figura 69) este centrat în jurul figurii minuscule a păstorului care privește spre locul căderii mortale din ceruri. Deși el întruchipează unica reacție la tragedia la care asistăm, atenția privitorului este
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de centrul pubian al femeii - un vector excentric care conectează energic subiectul și obiectul, scoțând în relief fiecare componentă semnificativă ca pe o microtemă. Mult mai greu sesizabilă, dar tot atât de importantă pentru înțelegerea adecvată a compoziției este divizarea verticală din peisajul lui Bellini (figura 81). Divizarea este abia indicată de profilul stâncilor din prim-plan, croind drum perspectivei cuprinzătoare a fundalului. Axa laterală accentuează o demarcare și mai mare între călugărul cu chilia sa rupestră din partea dreaptă jos și priveliștea naturii
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
spațiul unui tablou, nu trebuie să ne conducem exclusiv după tradiția apuseană care preferă să se limiteze la reprezentarea unui spațiu unic, coerent și în cea mai mare parte închis. Pot exista priveliști care să ofere o străfulgerare înspre un peisaj îndepărtat sau o privire iscoditoare într-o cameră alăturată, dar în esență centrul unei camere este acela al lumii reprezentate. Într-o pictură japoneză precum cea din figura 114 nu există nici un fel de monopol al unui centru unic. Scenele
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
fond folosește la separarea obiectelor pozitive de golurile înconjurătoare. Ea abia începe să indice diferența dintre ceea ce este în față și ceea ce este în spate. Pasul următor, prin urmare, este acela de a construi un fundal adecvat, de exemplu, un peisaj sau peretele din spate al unei camere îndărătul unei figuri frontale. Acesta introduce dimensiunea adâncimii și implică o distanță între cele două planuri, dar respectiva distanță nu este încă definită ca un spațiu continuu. Rămâne un interval care nici nu
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
distanță nestructurată între față și spate, mai apare încă în compozițiile, altfel minuțios elaborate, din timpul Renașterii și de mai târziu, mai ales în portrete. Gândiți-vă la Mona Lisa lui Leonardo. Distanța dintre parapetul de care se sprijină și peisajul din fundal există aproape în întregime datorită faptului că noi suntem conștienți de diferențele de mărime dintre ele. Ea nu este prezentă ca atare. Poți căuta un centru al peisajului, dar nu și în spațiul dintre prim plan și fundal
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
lui Leonardo. Distanța dintre parapetul de care se sprijină și peisajul din fundal există aproape în întregime datorită faptului că noi suntem conștienți de diferențele de mărime dintre ele. Ea nu este prezentă ca atare. Poți căuta un centru al peisajului, dar nu și în spațiul dintre prim plan și fundal. Exemple izbitoare pot fi găsite în câteva alte picturi italiene din secolul al XV-lea, care folosesc nou-descoperita artă a perspectivei centrale pentru decorul arhitectural, dar nu și pentru figuri
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
delimitările interioare îi preiau funcția. E instructiv să observăm în Adorația magilor a lui Bosch (figura 119) cât de atenuat apare grupul Madonei înconjurate de credincioși din lipsa unei circumscrieri defectuoase. Un vector central estompează Madona în drumul său spre peisajul din depărtare. Aceasta este situată în aer liber, precar protejată de un acoperământ susținut de îngeri deasupra pereților rudimentari. Madona însăși este încremenită în poziția ei centrală, iar cei de față, îngenuncheați și în picioare, stau de jur-împrejur într-un
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
și, în consecință, majoritatea clădirilor seamănă cu diagramele teoretice ale analizei noastre mult mai mult decât alte mijloace artistice. Pictura și sculptura au tendința să fie evitate din cauza complexității formelor lor: deseori tributare repertoriului infinit al figurilor umane, animalelor sau peisajelor, își dezvăluie structura compozițională proprie doar indirect, ca șarpantă implicită. Prin contrast, clădirile se conformează prin formele lor abstracte regulilor simple ale staticii fizice, bazându-se mai ales pe verticale și orizontale, pe linii drepte și curbe elementare, pe simetrie
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Depășește călărețul în galop și soldații care merg pe jos, trece printre stâlpii porții de lemn, se aruncă în fumul negru și în flăcările unei conflagrații, este prins într-o mulțime de paznici încremeniți și este deodată părăsit într-un peisaj pustiu, doar cu figura stingheră a curteanului nemernic care părăsește locul faptei sale mârșave. Accentul compoziției se pune la fel de mult pe acțiune ca și pe etapele povestirii, dar acțiunea vizuală este mai ușor de privit decât de descris. În sensul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ale naturii, aerul, apa, pădurea capătă semnificația unor evenimente umane fundamentale, desfășurate într-o geografie cu contururi ferme, dar sustrase timpului, evocarea este nostalgică, exprimând dorul de călătorie; mișcarea interioară, neliniștea întreținută de instinctul mi-grației este sugerată de instabilitatea peisajului, echivalent simbolic al naturii interioare. De aceea, poetul cântă "migratoarele păsări", "hohotul vântului", "valurile întunecate și sumbre", semne ale instabilității, lumii fenomenale, cu destinul căreia se identifică. Nomadismul acesta este consecința unui atavism, urmarea unei comunicări cu un "dincolo" al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetului ca moment de "resurecție" a poeziei de după 1944. "Simbolist, impresionist" (P. Poantă) sau mai degrabă un expresionist izvorât din impresionism prin dimensionarea cosmică a impresiei atunci când va trăi imaginile războiului prin sentimentul de sfârșit de lume, proiectat într-un peisaj cutremurat de spaimă și păcat. O natură dantescă, secătuit de viciu, o natură negativă se întinde: "Pe zare curge sânge și pieptul mi-i roșu de parcă/ Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am șters...". Personajele și sentimentele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înghețată." Modul clasic nu exclude abordarea unor motive și exprimarea unei sensibilități de substanță romantică. Doinaș se identifică cu eroii cântați, adoptă bunăoară, ipostaza lui Alexandru "refuzând apa", a voievodului, a cavalerului, a prințului din Levant care "a văzut idei". Peisajul fizic și spiritual variază; universul realizat în imagini expresioniste dă sentimentul sfârșitului în "Alexandru refuzând apa: "Un soare imens, fioros policandru/ rănea alburiul zenitului fiert." Poetul cosmicizează o arșiță interioară, menită să purifice lumea; soarele parcă a topit văzduhul, zămislind
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Dumitrescu. A doua perioadă în evoluția poeziei de după război (1960-75) se caracterizează prin comunicativitatea strânsă a poeziei cu celelalte arte, cu știința, cu mitologia cotidianului. Ceea ce dă omogenitate creațiilor este conceptul filozofic unic, ce stă la baza poeziei, un anume peisaj intelectual în care se aprind ample aspirații sau renunțări, care influențează și cuceresc cititorul și care înfrâng starea de inerție și încorporează destinul umanității. Se scriu poeme în vers liber, în vers clasic, cursive, deschise sau abstracte, retorice, uneori patetice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ostenite se fac/ Pădurea răsturnată în ochiul unui lac/ Cu ascunzișuri clare din care nu mai vine/ Nici un răspuns râvnit până la mine". În prezentarea satului, elementele picturale sunt sărace; în câteva linii, poetul fixează cadrul dezbaterilor etice. Curgerea vegetației sau peisajul arid alternează după cum timpul istoric schimbă omul și spațiul. Atunci când seva curge prin aer, sentimentul morții este anulat, iar imaginile devin cărnoase, ușor senzuale, amintind de Lucian Blaga: "La picioarele zilei satul și apa/ În cimitirul bătrân copiii scutură prune
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Peste hotarul toamnei cu brațe lungi de lemn/ fântânile mă cheamă departe și-mi fac semn/ Când norii se înclină cu chipuri lungi de sfinți/ în orele-ncărcate și încă tot fierbinți". La Ion Horea starea de euforie și nostalgie, peisajul, muncile țăranului se desfășoară cu rezonanțe din Hesiod, Pillat și Esenin. Peisajul este învăluit în melancolia celui plecat de acasă. Alteori satul este adus în conștiință prin belșugul lui; el nu este evocat, ci trăit efectiv. În acest complex timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și-mi fac semn/ Când norii se înclină cu chipuri lungi de sfinți/ în orele-ncărcate și încă tot fierbinți". La Ion Horea starea de euforie și nostalgie, peisajul, muncile țăranului se desfășoară cu rezonanțe din Hesiod, Pillat și Esenin. Peisajul este învăluit în melancolia celui plecat de acasă. Alteori satul este adus în conștiință prin belșugul lui; el nu este evocat, ci trăit efectiv. În acest complex timpul devine calendarul muncilor și al roadelor. Ion Horea descrie toamna cu belșugul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]