15,985 matches
-
contexte puternic marcate stilistic; v. §3.5 infra) și era mai frecventă în limba veche, caracterizată de o gramatică V2 reziduală (v. §IV.3.2.2.4). 2 Pe scurt, operațiunea de deplasare lungă a centrului (Rivero 1993), prin care verbul lexical se deplasează la stânga auxiliarului / grupării clitic + auxiliar, presupune ca verbul să se deplaseze direct din domeniul lexical (vP) în domeniul complementizator (CP); este obligatoriu ca deplasarea să procedeze astfel (i.e. fără tranzitarea domeniului flexionar) ("[i]n essence, LHM constructions
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
frecventă în limba veche, caracterizată de o gramatică V2 reziduală (v. §IV.3.2.2.4). 2 Pe scurt, operațiunea de deplasare lungă a centrului (Rivero 1993), prin care verbul lexical se deplasează la stânga auxiliarului / grupării clitic + auxiliar, presupune ca verbul să se deplaseze direct din domeniul lexical (vP) în domeniul complementizator (CP); este obligatoriu ca deplasarea să procedeze astfel (i.e. fără tranzitarea domeniului flexionar) ("[i]n essence, LHM constructions involve Head-movement to C0 of the non-finite V0/Aux0 complementing the
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
centrului cu proprietățile de linearizare explicate în (8) a dat naștere la formele sintetice de viitor (și condițional) din limbile romanice (altele decât româna); în structura V-AUX, auxiliarul a fost reanalizat ca afix și apoi ca marcă flexionară a verbului (Roberts și Roussou 2003: 48-58). 5 Din perspectivă diacronică, vom arată în §IV.4 că, în structurile cu dislocare a formelor verbale compuse în care subiectul se plasează între auxiliar și verbul lexical (i), nu avem a face cu ridicarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ca afix și apoi ca marcă flexionară a verbului (Roberts și Roussou 2003: 48-58). 5 Din perspectivă diacronică, vom arată în §IV.4 că, în structurile cu dislocare a formelor verbale compuse în care subiectul se plasează între auxiliar și verbul lexical (i), nu avem a face cu ridicarea auxiliarului la C, ci mai degrabă cu poziționarea joasă a subiectului (in situ sau în periferia vP) în combinație cu deplasarea joasă a verbului. (i) aueilăsat cu al lor cuvânt (DÎ.1599
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în care subiectul se plasează între auxiliar și verbul lexical (i), nu avem a face cu ridicarea auxiliarului la C, ci mai degrabă cu poziționarea joasă a subiectului (in situ sau în periferia vP) în combinație cu deplasarea joasă a verbului. (i) aueilăsat cu al lor cuvânt (DÎ.1599: XXX) 6Alte funcții ale SAI în engleză sunt inversiunea negativă (i), inversiunea condițională (ii), legitimarea unor forme de elipsă (iii) etc.: (i) At no time willJessica say that. 'Jessica nu va spune
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
7 Efectele de concordanță a negației arată că prefixul ne- al gerunziului negativ este o formă de negație propozițională (nu o formă de negație de constituent): nevenind nimeni / *venind nimeni. 8 NP2 (das Buch 'the book') este obiectul direct al verbului a citi din exemple ca următoarele (Müller 1998: 6; ex. (14)): (i) a. [VP t2 Gelesen]1 hat [IP [NPdas Buch]2 keiner t1] (germană) citit AUX.PERF DEF cartea.ACC nimeni.NOM b. [VP t2 Gelesen]1 hat [IP
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
îi deosebesc, rezervând termenul object shift deplasării obiectelor și generalizând termenul scrambling pentru toate tipurile de deplasare determinate pragmatic (v. Thráinsson 2001 pentru discuții). 10 În schimb, în limbile în care operațiunea de scrambling nu se aplică, obiectul direct însoțește verbul în topicalizarea VP: (i) [VP Kicked the dog]i John never has ti. (engleză) lovit DEF câine John niciodată AUX.PERF ' De lovit câinele, John nu l-a lovit niciodată' 11 În capitolul următor, vom arăta că această generalizare caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
De lovit câinele, John nu l-a lovit niciodată' 11 În capitolul următor, vom arăta că această generalizare caracterizează și inversiunile din gramatica românei vechi prin lipsa atestărilor exemplelor de tip (b) din ((17)-(19)). 12 Argumentația se extinde la verbele inergative (v. discuția la Dragomirescu 2010 asupra analizei inergativelor ca având o structură de bază tranzitivă, cf. Hale și Keyser 1993). 13 Inserarea mai multor complemente în aceeași proiecție minimală (complemente ale unuia și aceluiași centru) venea, în orice caz
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Keyser 1993). 13 Inserarea mai multor complemente în aceeași proiecție minimală (complemente ale unuia și aceluiași centru) venea, în orice caz, în contradicție cu formatul general al teoriei X-bar (Kayne 1984), astfel că propunerea lui Larson (1988) de descompunere a verbului în mai multe proiecții a rezolvat această problemă. 14 Structurile cu obiect prepozițional subcategorizat (argumente reale) nu sunt nici ele problematice; la fel ca în cazul obiectului indirect, se poate considera că sunt proiectate ca specificator al unei proiecții funcționale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
VP-shell / vP) superioare lui V, însă această discuție depășește limitele lucrării de față. 15 O soluție facilă ar fi fost să adoptăm ipoteza propusă de Cinque într-o serie de lucrări ("the left-right asymmetry", Cinque 1999) conform căreia toate argumentele verbului se proiectează ca specificatori, inclusiv obiectul direct. Există însă o serie de argumente (de exemplu, asimetriile subiect-obiect direct) pentru ideea că, în limbile cu aliniere nominativ-acuzativ, obiectul direct are un statut privilegiat prin raportare la subiect și la celelalte argumente
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
exemplu, asimetriile subiect-obiect direct) pentru ideea că, în limbile cu aliniere nominativ-acuzativ, obiectul direct are un statut privilegiat prin raportare la subiect și la celelalte argumente interne (Chomsky 2010), ceea ce justifică generarea sa în poziția de soră la dreapta a verbului (ca în Pesetsky și Torrego 2004, de exemplu). 16 O soluție mai bună (sugerată în text) pentru extragerea obiectului prin object shift și, respectiv, a VP (conținând obiectul) prin topicalizarea VP este deplasarea acestora în periferia propozițională internă, spațiu care
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
intern (Plânge un plâns amar) sau hiponimic (Ion doarme un somn); v. Dragomirescu (2010: 137) cu referire la specială la română. 29 Dacă se admite analiza lui Pesetsky și Torrego, această concluzie se extinde și la alte limbi care deplasează verbul în maniera XP (germana, de exemplu), deosebindu-le în mod convenabil de limbi în care obiectul direct se deplasează odată cu verbul (engleza, de exemplu). 30 În continuare, vom desemna prin sintagma "forme analitice" toate formele verbale cu auxiliar, în afară de pasivul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
29 Dacă se admite analiza lui Pesetsky și Torrego, această concluzie se extinde și la alte limbi care deplasează verbul în maniera XP (germana, de exemplu), deosebindu-le în mod convenabil de limbi în care obiectul direct se deplasează odată cu verbul (engleza, de exemplu). 30 În continuare, vom desemna prin sintagma "forme analitice" toate formele verbale cu auxiliar, în afară de pasivul cu a fi; formele pasive se deosebesc de celelalte structuri cu auxiliar prin aceeea că (i) auxiliarul pasiv a fi este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
aspect disponibile în română (ești / este bătut - să fii / să fie bătut - erai / era bătut - fuseseși / fusese bătut -ai fost / a fost bătut - vei fi / va fi bătut etc.), deci din punct de vedere paradigmatic se comportă la fel ca verbele pline semantic; (ii) participiul pasiv este adjectival și se acordă cu subiectul propoziției, întocmai ca numele predicativ (ești bătut / bătută de dușmani); (iii) efectele de adiacență care caracterizează toate celelelalte forme analitice cu auxilar nu apar în structurile pasive (Romanele
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ela falar, nós falarmos, vocês falarem, elas farlarem'(pentru) a vorbi eu/tu/el//ea/noi/voi/ei' (portugheză, Madeira 1994: 180). 35Bogăția flexionară (verbală și nominală) se definește prin raportare la numărul de paradigme de mod/timp/aspect ale verbului (Biberauer și Roberts 2010; Schifano 2015a, 2015b) și, respectiv, la numărul de morfeme specializate pentru marcarea subiectului (Roberts 2010b, 2010c) (v. și infra în text). 36 Proiecția TP este proiecția responsabilă de temporalitatea principală a propoziției și corespunde proiecției TSP
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și adverbul de negație nu (§3.1.1 supra) (cf. echivalentele pentru (70b): probabilsă greșească / probabil nu greșește; probabil să le confunde / probabil nu le confundă). 40 Abordarea în termenii instanțierii paradigmatice explică în mod direct diferența dintre absența deplasării verbului la flexiune latină (sistem morfologic verbal aproape integral sintetic, cu un grad mic de sincretism) (v. Ledgeway 2012: §§3; 4) și apariția acestui proces în limbile romanice (grade diferite de instanțiere paradigmatică a categoriilor verbale). 41 Unii autori preiau în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
De altfel, în analiza unitară pe care am propus-o pentru configurațiile modale (pe deplin verbale) - aflată încă în manuscris (cea mai recentă versiune, Nicolae 2015d) - am valorificat intuiția semantică (bine explicată în GALR (Pană Dindelegan 2008: 256-258)) conform căreia verbele modale sunt operatori care se combină cu ("take scope over") domenii propoziționale complete. Domeniile propoziționale complete sunt fazele (v. definiția din Chomsky 2001). Astfel, atât a putea, cât și a trebui - când sunt pe deplin verbale (excludem deci construcțiile poate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
o propoziție finită la subjonctiv (o fază CP), fie cu un complement nonfinit, care reprezintă o fază vP (infinitiv pentru a putea; participiu sau supin pentru a trebui). Importante pentru discuția noastră sunt complementele nonfinite, adică fazele vP: în cazul verbului a putea, valoarea de diateză a construcției putea + infinitiv se exprimă prin intermediul variației de diateză a infinitivului (activ - infinitiv activ: Ion poate citi romanul / pasiv - infinitivul pasiv: Romanul poate fi citit de Ion); în cazul verbului a trebui, complementul nonfinit
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fazele vP: în cazul verbului a putea, valoarea de diateză a construcției putea + infinitiv se exprimă prin intermediul variației de diateză a infinitivului (activ - infinitiv activ: Ion poate citi romanul / pasiv - infinitivul pasiv: Romanul poate fi citit de Ion); în cazul verbului a trebui, complementul nonfinit nu variază după diateză, însă diateza este inerent specificată de complementul nonfinitiv (pasiv - selecția participiului pasiv adjectival: Trebuie citită cartea / non-pasiv, impersonal - selecția supinului: Trebuie mers la școală). Cu alte cuvinte, variația de diateză se marchează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
mers la școală). Cu alte cuvinte, variația de diateză se marchează în domeniul lexical, nu în domeniul funcțional, fapt care justifică prezența unui Grup al Diatezei VOICEP în domeniul lexical vP. 44 E.g. vezi folosirea temei infectum la prezent pentru verbele care disting cele două tipuri de temă (merg- / mers-). 45 Adverbul de negație nu, el însuși specificator, induce efectul de blocare a deplasării la C blocând specificatorul Grupului Negației (NegP): (i) a. Citește-mi scrisoarea! b. Nu-mi citi scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Nu proiecția unui Grup al Negației în sine blochează deplasarea, efectul de blocare este indus de natura mărcii de negație: negatorul selectat de gerunziu este un prefix (centru, element X0) care se încorporează el însuși prin adjuncție la stânga în structura verbului gerunziu (eventual precedând adverbe X0 ca mai, prea) și permite deplasarea la C, după cum arată encliza pronominală (nevăzându-l /nemaicitindu-l / nepreavăzându-l) (v. §§3.2; 3.3 infra). 46 Lăsăm deoparte perifrazele bazate pe subjonctiv, care prezintă grade diferite de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
contextele în care perfectul compus are interpretare de prezent perfect (Am ajuns aici de acum 2 ore). De altfel, în lingvistica romanică, s-a subliniat în repetate rânduri că prezentul perfect este una dintre valorile perfectului compus bazat pe descendenții verbului habere (v. Squartini și Bertinetto 2000 și referințele). 50Și cu valoare temporală (A și venit), nu și focalizator (Și Ion m-a întrebat despre tine). 51 Numite și "clitice Wackernagel" / "clitice de poziția a doua". 52 Unii autori le denumesc
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pronominală, este independentă de structura domeniului flexionar al acestei forme nonfinite. V. discuția din §3.3 infra. 59 Nu ne propunem o discuție aprofundată a negației propoziționale în limba română, ci ne concentrăm doar asupra interacțiunii dintre negație și deplasarea verbului. Pentru discuții aprofundate asupra comportamentului negației în română, v. Dominte (2003); lucrările din volumul editat de Ionescu (2004); Zafiu (2008); Manea (2013). 60 Excludem din discuție negația de constituent, asociată cu focalizarea (Zafiu 2008): [Nu Ion] a venit; L-am
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
focalizarea (Zafiu 2008): [Nu Ion] a venit; L-am văzut [nu pe Vasile], ci pe Ion, realizată întotdeauna prin nu (chiar și pentru gerunziu: Nu citind are să reușească). Un alt tip de negație care nu prezintă interes în analiza deplasării verbului este negația profrază, care substituie și neagă întregul conținut propozițional, constituind ea însăși o propoziție simplă nonanalizabilă (Dominte 2003: 20): A venit? Nu. / Cred că nu. Ne concentrăm exclusiv asupra negației propoziționale, care inversează polaritatea întregii propoziții și este sensibilă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
însăși o propoziție simplă nonanalizabilă (Dominte 2003: 20): A venit? Nu. / Cred că nu. Ne concentrăm exclusiv asupra negației propoziționale, care inversează polaritatea întregii propoziții și este sensibilă la fenomenele de concordanță negativă ((* Nu) a venit nimeni). 61 Al patrulea verb latinesc cu infinitiv scurt (ferre 'a purta, duce, conduce', imperativ: fer) nu s-a moștenit în română. 62 În Roberts (1994); Rivero (1997) (și majoritatea cercetărilor din anii 1990) deplasarea verbului este văzută exclusiv ca deplasare a centrului (X0-movement). 63
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]