KorAP: Find »[drukola/base=peisaj & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...601 602 603 ...663 >

16,567 matches

Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

ochiul care se vrea senin se întunecă treptat: "Parcă ninge peste mine, parcă-aș fi deodată mire." Picturalul la Ion Horea este dominat de sentiment, de atmosferă, el se estompează în muzică, în arome, în mișcare. Dacă la început culorile peisajului și ale satului erau distincte, treptat ajunge la imixtiunea cromatică în tonuri și nuanțe patinate: zilele vin cu brumă, aurăriile se sparg, se topește bântuirea de grauri, totul subordonat sentimentului belșugului. "Coșarele sunt pline. Din grajduri iese fum/ Și un

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
biblice, nașterea înseamnă îndumnezeire: "Și roiam, înfloream, înfrunzeam, mă-ndumne-zeiam/ în zori lumea era gata de nunta.". Dumnezeu răspândit în univers ne amintește de panteismul arghezian: " Cineva trece prin oameni și arbori". Ca și la Blaga, omul devine o prelungire a peisajului. Tot universul tradiției se subordonează în poezia lui sentimentului iubirii, al morții, al trecerii timpului: "Copaci fiind, ne-om inunda de muguri,/ ne vom preface-n iarbă pe câmpie". "Grădina-n formă de vis" se constituie într-un ciclu de

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
s-arunce în lume urlet divin". Cetatea cu lăutari și menestreli, Ierusalimul, drumul spre hagialâc, spre perfecțiune trece prin umilință, în volumul "Balcanice" (1970): "Cu orbii, vom cerși călare pe măgari". Cu o anumită plasticizare, mai accentuată pictural, poetul creează peisaje de basm, reînvie motive orientale covorul persan, ceașca cu ceai: "Covorul șters, pătat de dragoste și rugi/ mi-azvârle în auz glasul bostanului vecin/ și călători bătrâni pe cai de porcelan/ mișcăm rotila veacului spre rai." Se îndoiește de credință

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
existențiale, eul poetului se consumă în trăiri telurice și tentații contemplative, întru atingerea ultimei esențe. Poetul a asimilat experiențe care ne trimit la Ion Barbu, M. R. Paraschivescu, Emil Botta, Al. Philippide, conturându-și, totuși, un profil propriu într-un peisaj fin creionat, alimentat din când în când, de un nostalgic eminescianism: De mână amândoi vom trece/ în umbra orelor, curând,/ Femeie, tu, eroare blândă/ A încordării care sunt." Mircea Ciobanu "Imnuri pentru nesomnul cuvintelor", E. P. L., 1966; "Patimile", Editura Tineretului

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
în moarte. Volumul "Etica", într-o suită de poeme, unele mai clare, altele obscure, amplifică lumea lăuntrică, enigmatică, prin chemarea umbrelor celor care au fost cândva prezențe grave în existența poetului. Priveliștea este stranie, cu țărmuri depărtate și fragmente de peisaj urban în care pilonii se prăbușesc, în care zilele se închid și în care poetul ajuns la marginea lucrurilor, cere "dreptatea cuvântului". M. Ciobanu posedă iscusința plasării insolite și a valorificării posibilităților semantice nebănuite ale cuvintelor: văile sunt neumblate, adică

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
de străveziu va fi în zare/ Că toate se vor atinge în uitare" (II). Poetul descrie drumul spre Styx ca o evadare în altă lume; universul este similar celui real, cu desfășurări cotidiene (visuri de iubire și mărire), într-un peisaj bolovănos sau acvatic, un ocean de sidef și tăcere, într-o lumină moartă, suspendată. Cetatea morții parcă ar fi o altă cetate a existenței, în care totul se desfășoară după un anumit ritual, un joc "de-a v-ați ascunselea

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
cuvintelor asociate straniu în propoziții (Spuza lucrurilor se lasă mângâiată, părerile îmbracă veșminte de Augur, "negrul păcat cu mari pedepse crem"). Poetul nu este un adversar al civilizației urbane. În viziunea lui onirică, stilul străbate un univers cu împletiri de peisaj urban și rural, cu vegetație luxuriantă, cu străluciri orientale, grea de somn, dominată de-o desăvârșită pace și liniște. Citind versurile, avem sentimentul că poetul parcă a cunoscut aievea această lume, și acum, pierdută, o înfrumusețează amintirea, de-aceea ni

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
ca lustru-ntunecat" sau: "E ceasu-n graniți fine de răcori/ oprit, până când sufletul i-l umple". Lumea descoperită în primul volum, "Versuri", reapare și în "Julien ospitalierul": "Doar sufletul îmi alunecă prin casă/ Pe marile covoare și așteaptă." Evocarea unui peisaj oriental calești și caftane ne amintește de trecerea prin metempsihoză a iubitei, desprinsă din adâncul ceștii de email a "Paharului fermecat" al lui D. Anghel: "Calești ce-mi poartă încă-adolescența/ Ca pe un crin de delicată vază/ Lunecă lin prin

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
în poezie un stil în care lecturile (Thomas Mann, Ruskin, Faulkner) se îmbină cu trăirile interioare într-un cântec continuu subtil și nuanțat; un cântec în cercuri concentrice pe care revin personaje, obsesii, observații, stări inefabile, interioare, oroarea de frig, peisaje de toamnă și de iarnă, desenate într-o succesiune de tablouri, așezate într-un cerc magic și obositor de fascinant. Versurile îți dau un fel de saturație, pentru că intrând în poemul "Labirint" nu mai ai șansa să ieși. Cezar Ivănescu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
cum ar spune Domaso Alonso: "va trebui să dorm tu citește-mi/ dintr-o carte sfântă/ în acest amurg eu trebuie să dorm/ un ochi se deschide în haos" (" Amurg"). Un univers neptunic, al vrăjii somnului, al revelațiilor nocturne desface peisaje învăluite în tăcere, în lumini de aur, lumină a morții și a somniei. Poezia este dominată de două prezențe care apar obsesiv: femeia și îngerul, ce se interpătrund în unele poeme. Singurele amintiri frumoase ale poetului sunt legate de o

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Poeții se îndreaptă, tot mai evident, spre o poezie reflexivă, cu digresiuni intelectualiste, indiferent dacă motivele, pretextele țin de tradiție, de poezia satului, sau se sprijină pe idei încorsetate într-un sistem imagistic mai complicat. Le rămâne comun crezul umanist, peisajul românesc, credința în mesajul ancorat în existența noastră de zi cu zi. Există aici o "artă" creată parcă în întregime în umbra marilor personalități interbelice, sau chiar a contemporanilor, în filiația ideilor acestora și în tonul lor poetic. Grigore Hagiu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
numai că plânsul poetului este undeva în afara zbuciumului, în versuri și imagini pretențioase, care fac loc unor schițe comune, triste prin opacitatea lor. Infuzia sensibilității feminine și substanțializarea lirismului Suntem de părerea unor critici care afirmă că poezia feminină, din peisajul liricii actuale, ar fi săracă în idei, în ciuda faptului că Nina Cassian ne vorbește festiv și detașat, compune cu luciditate și abordează ideile veacului. Ea ajunge la poezie atunci când își lasă în voie afectivitatea și trăirile senzoriale, necenzurându-le deliberat

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
primelor ninsori și treceau prin vreme culorile fără sentimente; era vremea dansului nepăsător, al jocului cu lumina, cu sentimentul plenitudinii, când "miezul de piersică este plin de sânge". Piese reprezentative: I. "Roman..." o posibilă "biografie a iubirii". Imaginea mării ca peisaj al iubirii, lupta cu sentimentele ca un înot adânc pe țărmurile erotice se realizează în contraste de culori și-n tonuri vagi. "Simt marea... mi-a trecut de glezne.../ și nu mai vreau... și nu mai pot fugi Demnă sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Despre copilărie", Editura Tineretului, 1957; "Versuri", E. P. L., 1967; "Transfigurări", E. P. L., 1969; "Umbra faptei", Editura Cartea Românească, 1973. Doina Sălăjan a editat cinci volume de versuri și este o poetă remarcabilă, sensibilă, cu o largă pastă impresionistă în pictura peisajului și în sugerarea i edenului, a tăcerii și a liniștii: "Un verde gras ca pasta se întindea pe dealuri,/ Fluid precum o apă se liniștea pe foi./ Departe, ca o pâclă se subția-n albastru,/ Aproape ca veninul în ierburile

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
condiția de a scrie implică această stare: "E un sicriu închis creionul mut" sau "Atât de ostenită că-mi vine să surâd." Sunt observații subtile ale unei sensibilități la care visul se desface ca o floare într-o dulce exultanță. Peisajul citadin este surprins în transformările lui, ciobanii mână turmele prin oraș și se lovesc de tramvaie, pentru că nu înțeleg limba vatmanilor. Provincia îi creează o stare de spleen: "Ah, orașul, mizerabil colorat de vreun incendiu/ cu seratele în tobe, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
lung împrăștiat pe spate." Uneori prea feminină și prea directă, Ioana Diaconescu eșuează în declarații retorice: "Balada cântată, balada lăsată la mare./ Înapoi pe pământ/ că nu se mai poate/ Trăi plutind..." Încă din primul volum se remarcă împletirea dintre peisaj și sentiment. Poeta cântă reacțiile spirituale raportate la farmecul universului și la dragoste. Șerpii se târăsc prin iarbă și printre pietre, arborii sunt negri, poeta plânge lângă pământ, cu bucurie pentru că anotimpul pornește din fruntea ei lipită de semințele viitoare

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
de la 1848 prin figura lui N. Bălcescu: "Bălcescu pare/ că e chiar răscoala neîndurătoare". În "Fluxul memoriei", ciclul intitulat "Ștefan și oamenii măriei sale", A. E. Baconski ancorează în istorie. Ștefan și oamenii se desprind din istorie și se contopesc cu peisajul, și el istorizant. Configurația materială e sumară și ceea ce atrage este memoria concepută prin digresiunile și raportările spirituale într-o lume de fantastic discret. Iarba este plină de șoapte, pădurile se întorc în iarnă, pădurile sunt negre, oamenii cântă și

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
o mare fără de hotar." Este evocată întâlnirea dintre Iancu și Bălcescu care plănuiau unirea românilor cu maghiarii împotriva dușmanului comun. Poemul rezistă prin fragmentele de descriere în care poetul revine la uneltele lui. Amintirile sunt spicuiri desprinse și întrupate din peisaj, fără dramatism, fără neliniștea ciclului "Ștefan și oamenii", de aceea vibrația este estompată în pânze statice, nu lipsite, însă, de armonie cu elemente proprii primului volum, "Poezii" (1950). Din acest moment, evocarea istorică este un prilej de meditație, de reîntoarcere

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
cu Ștefan/ și cu un frate al tatei". Într-un limbaj plastic, la Tiberiu Utan, trecutul este un exemplu de înălțime spirituală, de învățătură. Strămoșii "Ostașii noștri", sunt risipiți în piatră, în pădurea de mesteacăn, în plopii sunători... într-un peisaj puțin decorativ: "Ca la atac, în linii, mormintele stau șir și dorm voinicii țării acolo-n cimitir." Poetul glorifică, fără zgomot, prezența lor permanentă în viziuni cromatice și muzicale: "Și dorm cu somnul celor ce-au tras la coasă o

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
piatră de piatră cum crește nenorocu-n ea." Uneori, autorul imnelor își asumă ipostaza de nou psalmist: "Tu toate le știi. Doamne, Tu știi că te iubesc." "Imnele bucuriei", sunt poeme ce par a fi rodul unei experiențe poetice singulare în peisajul literaturii contemporane. Vibrează în poezia lui Ioan Alexandru ecouri din poezia lui Coșbuc și Blaga, precum și din Goga. Neliniștea argheziană își face loc și aici. Pe când la Arghezi dominantă era dorința de cunoaștere, nevoia de certitudini, iar tensiunea poetică lua

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
mă-nhumi în somn mereu." Apa mării capătă valori magice, este apa tare, apa vie, ea îi descoperă femeia, iubirea, toate, momente ale începutului: "Tu iubita mea, femeie,/ Smulge-ți cerul din priviri,/ Buzele din amintiri,/ scoate-ți marea de pe față/..." Peisajul mării este fixat într-o muzică aparte, imagistica este rară. "Sub deal se află marea moartă uriașă și noi pământenii trebuie să venim/ cu târnăcoape și dezveliți luminii/ un foc absurd ce arde nicăieri". Ideea este prezentă și în poemul

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
că fără ea nu putem exista: "Cine are Pustia e mort/ Cine n-o are-i steril/ Dumnezeule, de ce părăsit-ai în deșert singurul tău copil". În locul Pustiei cândva a fost marea, deci viața. Sentimentul Pustiei este sugerat printr-un peisaj dezolant: "E toamnă pe pământ și-n cer/ E iarnă grea: de-atâta amar de vreme/ Nu mai trimite iarna peste mări/ Decât bubuituri și jale și blesteme". Ni se pare că trecerea prin purificare, transcenderea materiei presupune la Ioan

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
iarnă, apare mama înfășurată în năframă neagră, și cumpăna fântânii, aflată într-un permanent dezechilibru, stare în care unește izvorul cu steaua. Zorii vor surprinde satul și cimitirul într-un moment de repaus. Ca altădată Coșbuc, surprinde vara, într-un peisaj static de arșiță; pământul stă "prăbușit sub soare", zorile sunt încremenite, lacurile sunt moarte, aripile sunt moarte ("Vârtejul", "Iulie"). Peisajul satului este reluat în largi perspective, dar din unghiuri inedite. Este adusă comunitatea sătească cu o mentalitate cristalizată de secole

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
cu steaua. Zorii vor surprinde satul și cimitirul într-un moment de repaus. Ca altădată Coșbuc, surprinde vara, într-un peisaj static de arșiță; pământul stă "prăbușit sub soare", zorile sunt încremenite, lacurile sunt moarte, aripile sunt moarte ("Vârtejul", "Iulie"). Peisajul satului este reluat în largi perspective, dar din unghiuri inedite. Este adusă comunitatea sătească cu o mentalitate cristalizată de secole; poetul surprinde gesturi și portrete în mișcare, cum ar fi cel al tăierii pâinii, sau ritualul de nuntă. Paradisul satului

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
ajung în cealaltă parte" ("Invers"). Poetul urcă dinspre moarte spre copilărie: Atâta toamnă cade peste noi,/ Atâta lună luminos de mare/ S-a inversat lumina/ Parcă de acum răsare numai luna și în soare". Satul ardelean apare uneori într-un peisaj de început de eră iarba crește până la burta cailor și florile de toate neamurile se împreună. "Cosmosul meu" este leagănul acestui univers, în care poetul vorbește de o ciudată pășune a Ardealului cu arbori străvechi, cu scorburi mari, cu viespi

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]