15,319 matches
-
discuție rolul cortinei coborâte, delimitarea timpului și a elementelor de decor. Lumea revelată de actori este considerată a fi "„o suprarealitate, un topos transcendent la ale cărui semnificații ultime au acces doar cei capabili să recunoască și să interpreteze semnalele sacrului”". Decorul format din butoaie și spânzurători semnifică un tip de societate opresivă, în care nu se creează nimic pe plan spiritual, oamenii simpli limitându-se să bea și să petreacă, în timp ce stăpânii își manifestă puterea prin uciderea oponenților. Scena care
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
durata reprezentării piesei între „opt treizeci și unsprezece și treizeci și cinci”. Actorii, dimpotrivă, realizează, prin intermediul jocului, un proces de resacralizare a lumii care le permite să retrăiască întreaga istorie a religiilor, în doar câteva ore. Ei devin stăpâni peste un timp sacru, mitic, participând în mod activ la construirea misterului existenței. Directorul teatrului și colectivul de actori încearcă să combată pericolul aneantizării ființelor umane și să le reamintească oamenilor că scopul artelor îl reprezintă „descifrarea semnificațiilor simbolice secrete ale evenimentelor istorice”. Actul
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
cu timpul. Ea există pentru spectatori (oamenii moderni), dar nu și pentru actori (oamenii inițiați). Oamenii moderni sunt captivi într-un timp istoric în care Dumnezeu a murit, fiind lipsiți astfel de înțelegerea istoriei. Pentru actorii care retrăiesc timpul mitic Sacrul nu a dispărut din Univers, ci se descoperă doar oamenilor inițiați care sunt capabili să înțeleagă și să trăiască misterul creației. Oamenii observă lumea sacră reprezentată pe scenă, dar, în ciuda faptului că afirmă că s-au pregătit pentru a înțelege
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
Dumnezeu a murit, fiind lipsiți astfel de înțelegerea istoriei. Pentru actorii care retrăiesc timpul mitic Sacrul nu a dispărut din Univers, ci se descoperă doar oamenilor inițiați care sunt capabili să înțeleagă și să trăiască misterul creației. Oamenii observă lumea sacră reprezentată pe scenă, dar, în ciuda faptului că afirmă că s-au pregătit pentru a înțelege, ei nu-i înțeleg semnificația. Publicul și actorii trăiesc în două timpuri diferite, iar cortina împarte oamenii în stăpâni ai timpului sacru și robi ai
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
Oamenii observă lumea sacră reprezentată pe scenă, dar, în ciuda faptului că afirmă că s-au pregătit pentru a înțelege, ei nu-i înțeleg semnificația. Publicul și actorii trăiesc în două timpuri diferite, iar cortina împarte oamenii în stăpâni ai timpului sacru și robi ai timpului istoric. Cortina cade o singură dată însă nu odată cu moartea individului, după cum șoptește un spectator, ci cu producerea rupturii între cei care cred că Dumnezeu a murit și nu mai percep misterul divin și cei care
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
sau o valoare magico-religioasă”, iar în contextul cultural actual, „sub formele ei radical desacralizate, cultura occidentală camuflează semnificații magico-religioase, pe care (cu excepția câtorva poeți și artiști) contemporanii nu le bănuiesc”. În concepția sa, arta este o cale de contemplare a sacrului prin care se încearcă înțelegerea esențelor și a elementelor primordiale ale vieții, iar teatrul devine un „spectacol sacru” ce are datoria să reactualizeze miturile clasice. Nuvela se folosește de elementele teatrului absurdului pentru a exprima ideea de experiență estetică asumată
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
magico-religioase, pe care (cu excepția câtorva poeți și artiști) contemporanii nu le bănuiesc”. În concepția sa, arta este o cale de contemplare a sacrului prin care se încearcă înțelegerea esențelor și a elementelor primordiale ale vieții, iar teatrul devine un „spectacol sacru” ce are datoria să reactualizeze miturile clasice. Nuvela se folosește de elementele teatrului absurdului pentru a exprima ideea de experiență estetică asumată mitic și pentru a retrăi astfel momentele esențiale ale umanității. Academicianul Eugen Simion afirma că nuvela „Adio!...” este
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
Episodul gâștelor Capitoliului desemnează un eveniment istoric mitificat, în care gâștele sacre ale Capitoliului din Roma ar fi dat alarmă și ar fi asigurat, astfel, romanilor, o victorie militară asupra galilor. Spre anii 390 î.Hr., gali, originari din actuala regiune franceză Bourgogne, au invadat nordul Italiei și au decimat armata romană. Ei
Gâștele Capitoliului () [Corola-website/Science/327226_a_328555]
-
Capitoliu, lăsând femeile, bătrânii și copiii în oraș la discreția « barbarilor » care i-au masacrat sub ochii lor. Baricadații i-au văzut pe gali și incendiindu-le templele. În timpul nopții, asediatorii au încercat să escaladeze incognito zidurile citadelei, însă gâștele sacre ale Iunonei i-au împiedicat făcând gălăgie. Trezit fiind de gălăgia gâștelor, un civil onorabil, fost consul al orașului, Manlius, i-a alertat pe soldații romani care i-au respins pe invadatori aruncându-i peste ziduri. Brennus, căpetenia galilor, conducea
Gâștele Capitoliului () [Corola-website/Science/327226_a_328555]
-
cerut lui Brennus / Brennos să scoată imediat placa de plumb. Acesta, ieșindu-și din fire, și-a aruncat spada peste greutăți și a urlat fraza devenită, de atunci, celebră: « "Vae victis!" » (în română: « Vai de cei învinși! Potrivit legendei, gâștele sacre ale Capitoliului au dat alerta, salvând orașul de invazia galilor conduși de Brennos. Aceste gâște erau consacrate cultului Iunonei. După acest episod, templul Iunonei a fost denumit Templul Iunonei Moneta. În : „a avertiza” , iar "moneta": „cea care avertizează”. În acest
Gâștele Capitoliului () [Corola-website/Science/327226_a_328555]
-
romane, denumirea de « monedă » provenind de la Templul Iunonei Moneta. Gâștele consacrate Iunonei au fost întreținute de stat, cel puțin de la acest eveniment, pe Capitoliu, sub responsabilitatea cenzorilor. Pentru comemorarea acestui eveniment, romanii organizau o procesiune anuală, în care "o gâscă sacră" era transportată pe o litieră luxoasă. În schimb, câinii erau răstigniți de vii pe stâlpi de soc, de-a lungul traseului. Pentru antici, câinii plăteau astfel pentru neglijența lor de a nu fi lătrat când Capitoliul era amenințat. Semnificația originală
Gâștele Capitoliului () [Corola-website/Science/327226_a_328555]
-
una dintre cele mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade, prelungind și concentrând dimensiunea metafizică indiană, existentă în mai multe din scrierile sale. Nuvela prezintă o discuție stranie purtată într-un tren de patru prieteni, care evidențiază existența misterului sacru în profan/cotidian. „Podul” are la bază teoria ambivalenței evenimentului, adică a coexistenței în aceeași ființă sau în același lucru a două universuri contrarii („coincidentia oppositorum”). Nuvela încearcă să evidențieze existența unor semnificații secrete, transcendentale, în întâmplări aparent banale. Într-
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Tema principală a acestei nuvele o reprezintă redescoperirea sensurilor profunde, mistice, ale experiențelor omenești, adică relevarea fantasticului camuflat în cotidian. Camuflarea sacrului în cotidian este evocată în mai multe paragrafe ale nuvelei, dar mai ales în următoarea reflecție: "„Uneori, la anumiți oameni, sub aspectul celei mai stridente banalități, ți se revelează structurile profunde ale realului. Structuri care altminteri, rațional, vreau să spun
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
aproape de Pod. Niciodată n-am mai reușit să-mi amintesc numele ei”". Podul este un element simbolic ce leagă cele două planuri (fizic și spiritual) ale existenței umane. Traversarea sa simbolizează trecerea ființei umane către un plan temporal cu valențe sacre, în care există numeroase niveluri de semnificație, printre care și conceptul de coincidentia oppositorum. Finalul nuvelei nuanțează ideea că fiecare om intră în legătură cu elemente din spațiul sacru, dar că marea majoritate a oamenilor nu reușește să le recunoască: "„Acum [...] nu
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
umane. Traversarea sa simbolizează trecerea ființei umane către un plan temporal cu valențe sacre, în care există numeroase niveluri de semnificație, printre care și conceptul de coincidentia oppositorum. Finalul nuvelei nuanțează ideea că fiecare om intră în legătură cu elemente din spațiul sacru, dar că marea majoritate a oamenilor nu reușește să le recunoască: "„Acum [...] nu vă pot spune decât atât: că ni se întâmplă, fiecăruia dintre noi, fel de fel de întâmplări, dar din nefericire le uităm. Iar când nu le uităm
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
știm să le recunoaștem”". Criticii literari ce au analizat nuvela s-au exprimat laudativ la adresa ei, remarcând fragmentarea sa epică și complexitatea simbolistică, „într-un stil deliberat complicat”. Academicianul Eugen Simion evidenția că „Podul” prezintă câteva acte de manifestare a sacrului (hierofanii), „alternând notația eseistică (despre gândirea occidentală, de pildă, care n-ar mai fi făcut nici un progres de la presocratici) cu colaje de fapte epice, răsturnate, fragmentate ca în Guernica lui Picasso”. Într-un studiu vast consacrat lui Eliade, profesorul israelian
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
de fapte epice, răsturnate, fragmentate ca în Guernica lui Picasso”. Într-un studiu vast consacrat lui Eliade, profesorul israelian Moshe Idel scria că nuvela „scurtă și destul de enigmatică” „Podul” conține o reflecție interesantă și de o lungime considerabilă cu privire la camuflarea sacrului în cotidian, ce clarifică originile acestei teorii pe care prozatorul o considera cheia de boltă a tuturor scrierilor sale de maturitate. Textul metafizic și enigmatic al nuvelei ar oferi astfel accesul către sacralitate prin cultură, adâncind conceptul de coincidentia oppositorum
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
Orăștie în 1991. Dintre toate corurile pe care le-a condus, Corul Casei de Cultură va fi formația muzicală cu care va obține cele mai înalte distincții și premii. În anul 1990 va iniția la Orăștie Festivalul interjudețean de muzică sacră „Cu noi este Dumnezeu”, primul festival de acest gen după 1989. I se vor acorda patru Medalii prin decret de stat 1952, 1954, 1962, 1964; Distincția ,Meritul Sportiv” în 1955, titlul de „Profesor fruntaș” în 1959 și ordinul „Meritul Cultural
Ioan Popa (compozitor) () [Corola-website/Science/327272_a_328601]
-
care se ocupă de promovarea și dezvoltarea tehnicii în România este Tibor Ujlaky. Acesta, împreună cu mai mulți discipoli, au primit permisiunea de a transmite tehnica persoanelor interesate. Rolul de conducător al activităților Prananadi din România este asumat de Fundația Scientia Sacra. Practicanții tehnicii Prananadi au format Asociația Prananadiștilor din România. Scopul declarat al acesteia este acela de a-i reprezenta din punct de vedere administrativ și de a le susține activitățile (întâlniri, prelegeri, conferințe). În decembrie 2011 tehnica a fost recunoscută
Prananadi () [Corola-website/Science/327277_a_328606]
-
de astm și întinerise fizic cu zece ani (arătând exact ca într-o fotografie veche de zece ani pe care românul i-o prezentase pastorului) după ce taumaturgul s-a rugat pentru vindecarea femeii. Tema nuvelei o constituie manifestarea imperceptibilă a sacrului în aspectele banale ale existenței, precum și imposibilitatea oamenilor din societatea contemporană de a observa și a înțelege un miracol divin. Un român „de la Dunăre”, Dumitru, refugiat în America, s-a deplasat la o biserică dintr-un mare oraș pentru a
O fotografie veche de 14 ani () [Corola-website/Science/327266_a_328595]
-
asupra fantasticului provine, potrivit propriei opinii, din teoria sa despre „irecognoscibilitatea miracolului”, adică din credința sa că, după Întrupare, „transcendentul” este camuflat în lume sau în istorie, devenind astfel „irecognoscibil”. Matei Călinescu consideră că numai recunoscând existența miracolului și a sacrului putem depăși lipsa de sens a vieții cotidiene și înțelege adevăratul sens al existenței umane. Criticul Alex. Ștefănescu a afirmat că tema acestei nuvele este sfințenia. Impostorul Dugay afirmă însă că nu el este autorul miracolului proclamat de Dumitru pentru că
O fotografie veche de 14 ani () [Corola-website/Science/327266_a_328595]
-
de 6.000 de florentini. Lucrezia a scris sonete, pe care le citea faimoșilor poeți, comparându-și propria artă cu a lor. Nimeni nu știe data reală când acestea au fost scrise. Cinci dintre ele sunt cu temă religioasă (povești sacre), opt imnuri și un cântec inspirat din creațiile artiștilor. A scris povești despre Esther, Susanna, Tobias, Ioan Botezătorul și Iuda. Alături de soțul ei, Lucrezia a ajutat la crearea unor punți de legătură între familia soțului ei și nobilime. Piero a
Lucrezia Tornabuoni () [Corola-website/Science/330571_a_331900]
-
de oameni, iar ceremonia a fost efectuată de călugărul indian Bodhisena. Pe lângă Sala Marelui Buddha, Tōdai-ji mai deține în complețul său câteva altare ,o clopotniță budistă ("shuro"), o sală de lectură a sūtrelor ("kōdo"), o sală de păstrare a tobei sacre ("kōro"), și în sud se află o poartă cu două statui a doi paznici cerești ("Niōmon"). Poarta datează din secolul al XII-lea, fiind construită în stilul chinezesc al dinastiei Song, iar cei doi paznici cerești ("Niō") au fost realizați
Tōdai-ji () [Corola-website/Science/330624_a_331953]
-
sunt cele mai importante texte sacre ale budismului. Acestea sunt texte ce conțin predici din timpul vieții lui Buddha. Cuvântul "sūttras" vine din limba sanscrită și înseamnă "predică" sau "discurs". au fost predicile făcute de către Buddha în timpul vieții sale. La scurt timp după moartea sa, a
Sūtrele () [Corola-website/Science/330638_a_331967]
-
compoziția ecleziastica, aceste compoziții afișând un stil de contrapunct remarcabil și mărturie pentru abilitatea să de compozitor, care justifică într-adevăr, afirmația că, în secolul al XVI-lea înainte de Palestrina, Borgia a fost unul dintre restauratorii de seamă ai muzicii sacre. În 1543, la moartea tatălui său, al 3-lea Duce, Francisc a devenit al 4-lea Duce de Gandía. Abilitățile sale diplomatice au fost puse la îndoială atunci când în încercarea să de a aranja o căsătorie între prințul Filip și
Francisc Borgia () [Corola-website/Science/330820_a_332149]