KorAP: Find »[drukola/base=tăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...601 602 603 ...748 >

18,686 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485

scris și într-un caiet despre viața mea, despre cei bătrâni din cămin și viața din acest colectiv. Mi le-a luat, mi-a promis că va publica din ceea ce i-am dat, iar acum aștept în tăcere, așa cum tace și el.... Despre poezioare și cântece, ce să vă spun ? Am făcut poezioare nu de poet, ci din inima mea, cu dragoste de oameni și de țară care, mi se pare mie, se tot micșorează din zi în zi, gândindu

ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA (2014) [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
20 de ani, găsește o fetiță de la țară, o place el, și-mi spune, „mamă mă însor”, vine la mine cu ea de vreo 17 anișori, și gata, se însoară. Știindu-l nervos, bolnăvior, că nu putea suporta sfaturi, am tăcut ca tăcutul. De bine, de rău, i-am găsit o cameră prin ICRAL, i-am dus ceva mobilă și lenjerie și gata, l-am văzut om cu familie. Mare noroc am avut cu această copilă, că deși era de la țară

ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA (2014) [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
dimineața, îmi spunea : « dragă, să știi, Mirel al meu are să moară și el ». Azi așa, mâine așa, parcă era o Cobe, și i-am zis mai tare: „ascultă, Stela dragă, ce tot cobești tu unui așa de bun copil!? Mai tacă-ți gura!”. Era și rămânea tristă, bănuia sau știa ea ceva!? Într-o dimineață, eu m-am dus la camera soțului meu să-i vorbesc, iar pe hol era Stela îmbrățișată de fosta ei noră, fosta soție a lui Mirel

ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA (2014) [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
plătea și cu ouă nu numai cu bani, că bietul Jan a lui Crivățu nu știa că sunt și ouă de la cloșcă, el le lua și umplea coșul cu ouă, să aibă cu ce plăti muzica și lanțurile, bărcile. Noi tăceam, chitic! Doamne, dar sâmbăta era ziua de baie. Cum un lighean mare de tablă îl umplea cu apă caldă și jumătate leșie, făcută de la lemnele arse,ne spala mama bine pe cap, pe ochișori și ne usturau ochii de la leșie

ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA (2014) [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
de vară Sau de Paști, să vadă satul, Cum îmi vine, ca-n toți anii, La căsuța mea, băiatul... Și-având tihnă și odihnă, La venire sau plecare, S-aprinzi și la groapa maichii Câte-un pui de lumânare...” A tăcut apoi bătrâna, Și-a plâns mult cu lacrimi grele, Ce curgându-i râu în poală Se-mpleteau cu ale mele... După ce-am terminat patru clase, învățătoarea și preotul - că eram colegă cu fetele părintelui - l-a chemat pe tăticuțu

ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA (2014) [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820

nu vedea, nu pricepea nimic; și faptul acesta mă scotea din sărite! Cine mi-a spus mie că el simte primul, după miros, apropierea dihaniei, că dă alarma cu mult înainte ca omul să bănuie despre ce-i vorba? De ce tăcea? De ce se hârjonea, de ce fugea nepăsător pe lângă mine? Nu mai puteam! Simțeam că și Ursu nu-mi mai este un aliat adevărat... De ce tace?... De ce nu simte primejdia? Fugeam! Și gâfâiam ca o locomotivă. Abia-mi trăgeam sufletul. Sudoarea-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
dihaniei, că dă alarma cu mult înainte ca omul să bănuie despre ce-i vorba? De ce tăcea? De ce se hârjonea, de ce fugea nepăsător pe lângă mine? Nu mai puteam! Simțeam că și Ursu nu-mi mai este un aliat adevărat... De ce tace?... De ce nu simte primejdia? Fugeam! Și gâfâiam ca o locomotivă. Abia-mi trăgeam sufletul. Sudoarea-mi curgea gârlă peste tot. Și eram plin de noroi, din tălpi până-n creștet. Și casa noastră... mai aveam vreo patru-cinci sute de metri până la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
lacrimi în ochi când a închis ușa grajdului!... Am plecat, apoi, împreună cu alte consătence, de seama mea, care-și conduceau și ele soții la oaste. C-au fost luați atunci, laolaltă, mai multe contingente, în concentrare... Bunica stă pe gânduri. Tace. Stă nemișcată privind undeva, în zare, la niște imagini de demult, din interiorul ei, pe care numai dânsa le vede. Și, de pe ulița noastră, măi băiete continuă ea am rămas trei văduve: eu, Catrina lui Scutaru, de peste drum de Nică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
și vizita aceasta la Maestru. Ni se aduce o tavă cu cafeluțe aburinde, dulceață de cireșe amare și apă rece, de munte. Paralizat de emoțiile acestei întâlniri care, după cum mi-a dat de grijă părintele Melchisedec, trebuie să fie scurtă tac chitic. Maestrul știe de la Stareț de ce-am venit și ce vreau să-l întreb, încât, mă îmboldește el cu diverse întrebări, ca pe un strănepot de la care vrea să mai afle informații despre un loc drag lui, Fălticenii. Care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Măi, băieți, raglanul acesta n-a căzut din lună! Eu am intrat primul în sală, cu domnul Ienceanu și când ne-am pus hainele, cuierul era gol!... Dar, acum nu e nicăieri paltonul meu cel nou! Cum e posibil?... Toată lumea tace mâlc. Minutele se scurg în tăcere. Numai afară continuă să ningă liniștit. Și ziua e frumoasă. O zi de iarnă calmă și ademenitoare pentru o plimbare la munte, pe sub cetina brazilor, într-o săniuță cu zurgălăi, pentru un popas la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
mai înalte, fiindcă tatăl său fusese un simplu jandarm la Fălticeni considera și o și exprima deschis, că Maurer fusese îndemnat, forțat chiar, să demisioneze, să se pensioneze. Înlăturarea lui Maurer, conchise profesorul, mi se pare... o... greșeală. Primul secretar tăcea. Părea oarecum stingherit de-această concluzie. Se uită spre mine. Încercă să surprindă reacția mea. Apoi se uită și spre Ea: n-avea ce să spună ori aprecia că e mai înțelept să tacă? Tovarășul Maurer dacă-mi dați voie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
se pare... o... greșeală. Primul secretar tăcea. Părea oarecum stingherit de-această concluzie. Se uită spre mine. Încercă să surprindă reacția mea. Apoi se uită și spre Ea: n-avea ce să spună ori aprecia că e mai înțelept să tacă? Tovarășul Maurer dacă-mi dați voie să-mi spun și eu simpla mea părere, zise Elvira, n-ar fi trebuit forțat să se pensioneze. Cred că un Fidel Castro n-are să demisioneze niciodată!... Maurer a pregătit și înfăptuit deschiderea spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
să-și ia batista din haina pe care o scosese și o așezase pe spătarul scaunului, Miu și-a încruntat sprâncenele și toată căutătura ochilor săi într-o dojană fulgerătoare și deosebit de aspră, care parcă voia să-i spună: "mai taci, dracului, cu astfel de aprecieri publice!" Și, considerând că gestul, exprimat prin mimica feței n-ar fi nici suficient și nici destul de eficient, o pocni pe sub masă cu vârful pantofului, peste gleznă, încât Elvira icni scurt și abia-și stăpâni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
de ele. De ce? Fiindcă pe postul dumitale ceruse să fie încadrată și nu putea fi refuzată madam Gheorghiu! Chiar acest om, Panaiotache, care te-a "prelucrat" ieri, m-a sunat și mi-a explicat cum stau lucrurile... Învață-te să taci și să te prefaci că te împaci cu soarta! Dar nu renunța cu nimic la ceea ce visezi, fiindcă, într-o zi, poți reveni la Institut, să-ți urmezi drumul, ai să vezi!... Viața-i ca o carte. Învață să citești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
locuințele de odihnă, unde se retrag la sfârșitul zilelor lucrătoare, vinerea la prânz sau în concediul de vară... De obicei, la câțiva kilometri în afara orașului, la marginea pădurii sau pe malul unor lacuri, fiecare familie are o casă de vacanță. Tăcem o bucată. Ne continuăm plimbarea. Din când în când Gertrud se uită la ceas, ca și cum ar vrea să știe dacă mai avem sau nu timpul necesar spre a ajunge acolo unde ea și Mariana și-au pus în gând să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
am creat într-o viață întreagă exceptând lucrările aflate, disparat, în muzee și colecții centrale sau diferite statui instalate în unele orașe prin țară... Și-am mai câștigat încă ceva: am soluționat un alt proiect al meu despre Sadoveanu... Maestrul tăcu. Făcu o pauză, ca și cum i-ar fi fost greu să spună totul dintr-o răsuflare. Nu știam, însă, ce proiect avea, ce voia să facă în cazul lui Sadoveanu. Se uită și, zâmbind la noi, ne îndemnă să mai gustăm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
faptului că și bătrânețile acestea înaintează, mi-adaugă noi beteșuguri, că timpul galopează, că simt cum se-nmulțesc noi dificultăți și adversități... Fiindcă, în fond, ce-i bătrânețea? Aceleași dorințe, cu mai puține disponibilități și posibilități... Bătrânul Stranski se opri. Tăcu câteva clipe. Și mă privi, ca și când ar fi vrut să-mi pătrundă în gând, să afle totul, ca într-o carte, să citească exact, rând cu rând... Se ridică și se duse la bibliotecă. Deschise pătratul din lemn care ascundea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
tot atât de păgubitor: dreptul la Confederație. Grupurile de nobili se asociau, susțineau, impuneau o lege, un candidat, având și întreținând o armată proprie. În acest context s-a implicat în viața Poloniei, și a profitat, Petru cel Mare? Exact... Bătrânul Stransky tăcu iarăși. Sorbi câteva picături din pahar, mă îndemnă să-i urmez exemplul, apoi se ridică și cu precizia celui care-și cunoaște cu o admirabilă exactitate locul fiecărei cărți din bibliotecă, scoase și puse pe măsuță Istoria secretă a KGB

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
timișorean? Da și nu... Fiindcă sunt de la o azvârlitură de băț, de-aproape, de la Chișoda, dintr-un sat. Însă, vin aproape duminică de duminică aici. Îmi place slujba de la Catedrală. Și Chișoda e un fel de suburbie a Timișoarei. Am tăcut, apoi. Și ne-am văzut amândoi de lumea tainică a gândurilor din noi. Între timp Vera a venit și ea în preajma mea. I-am oferit un loc alături. Dar a refuzat și-a rămas în picioare. "Șeriful" a măsurat-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
obișnuim să bem cafele... Vă mulțumim de invitație... Dar ne și grăbim...! Și, mă rog, dacă nu vă este cu supărare, aș putea afla unde vă grăbiți? Și încă așa tare?... Poate vă pot fi de folos! Câteva minute am tăcut amândoi. La ce-i folosea lui să știe unde ne ducem noi? Era, totuși, un simplu necunoscut! Apoi, aveam la noi o grămadă de bani, strânși anume. Că doar plecam departe, în lume, pentru două luni. Și nu voiam să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
bună dispoziție... Sunteți medic sau ... biolog? Nu! Nu, nici una, nici alta... Dar am citit despre acest lucru și am simțit adevărul acestor spuse. Dumneavoastră nu vi s-a întâmplat, cândva, să vă aflați sau să mergeți alături de cineva care, chiar dacă tace, dacă nu vorbește, vă obosește, vă epuizează chiar? Omul acesta are o energie joasă, negativă, dușmănește, urăște pe cineva; în el nu e dragoste, căldură, liniște, bucurie, ci doar ură... Vreți să vă convingeți cum circulă această energie?... Dă-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
deja într-o pădure. Și "șeriful" mergea mai cu grijă. Fiindcă, dacă apărea vreo mașină din partea opusă, fie el, fie celălalt, trebuia să se oprească, în locurile făcute anume, pe margine, să treacă mai ușor una pe lângă alta. Cum "șeriful" tăcuse și indicatorul de pe margine ne vestea că până la Mănăstirea Șag mai erau 5 km l-am întrebat: Sunteți singur? Nu! Am un băiat. E conferențiar la Automatizări și Calculatoare, la Universitatea din Timișoara. E un copil pasionat și talentat. A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
energetic e minim, scăzut, negativ... Când ceea ce faci îți place și intenția are șapte izvoare mănoase, care te duc la izbândă. Este creatoare! Bună! Iubitoare! Frumoasă! În continuă afirmare și expansiune! Abundentă! Receptivă la nou... Iar izbânzile pe măsură! "Șeriful" tăcu. Din ceea ce ne-a spus înțelegeam și simțeam că bătrânul de lângă noi era un înțelept. Ne bucuram... Doamne! Câte ți-s date să "citești" și să afli mereu, cât trăiești!... Durerea mea este aceea că, în urmă cu 4 ani

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
de pe la dumneavoastră. A fost la mănăstirile din zona Neamțului. Un călugăr adevărat, înțelept și sfânt!... Rămâi sănătoasă, Cecilia!, zice "șeriful". Ne pare tare rău că sunteți așa grăbiți, tăicuță, zice ea. Ne-am urcat în mașină și-am plecat. "Șeriful" tace. Privește undeva, în interiorul ființei sale. Ne lasă parcă anume oleacă de răgaz să așezăm în tainițele ființei noastre și imaginea Mănăstirii Șag, cu chipul palid și atât de drag al măicuței Cecilia. Vreau să vă arăt și casa mea, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
primit și ei de curând, ca și mine, să facem o fermă intensivă; dacă n-am să izbândesc eu, o s-o facă băiatul, cu alți specialiști, el să devină doar acționar... Fiindcă nu-și lasă activitatea de universitar... Emilian Neda tăcu... Apoi, își aminti de ceva și zise: Mă întrebați dacă-s fericit?... Eu n-am fost fericit niciodată... Toată viața mea a fost o luptă, o zbatere. Dar cred în fericire și fericirea înseamnă să le aduci bucurii și celor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]