15,922 matches
-
a determinat guvernul provinciei să treacă la represalii, în primul rând prin arestarea membrilor Comitetului Național Român din Sibiu, context în care Simion Bărnuțiu s-a refugiat în Racovița, punându-se astfel sub scutul grănicerilor de aici. De teama represaliilor, intelectualii ardeleni și-au găsit adăpost în satele grănicerești ca Orlatul, Veștemul și Racovița unde, notează George Barițiu, „mâna guvernului provincial nu se putea întinde fără știrea și încuviințarea comandei generale”, printre aceștia fiind și protopopii Ștefan Moldovan de la Mediaș și
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
franceză, pe care apoi, spre mirarea tuturor, o folosea uneori în conversațiile pe care le avea cu „domnii” din sat. În 1917, Victor Florianu, studentul care odinioară simpatiza cu „Memorandiștii”, ajunge în Statele Unite ale Americii, trecând împreună cu un grup de intelectuali români prin Rusia, Siberia, Japonia și Canada. Pentru a susține cauza națională peste ocean, din scrisorile trimise familiei în țară, rezultă că alături de Octavian Goga, Vasile Stoica și părintele Ioan Moța, a participat și el la mobilizarea românilor ardeleni emigranți
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
stânga. Spre deosebire de extreme dreaptă, antifasciștii, foarte numeroși în mediul universitar, au avut un rol important în fondarea mișcării Libération-Sud. Emmanuel d' Astier de la Vigerie, conducătorul principal al mișcării era jurnalist. Jean Cavaillès era filozof și matematician la Universitatea din Strasbourg. Intelectualii antifasciști erau grupați în jurul unor lideri precum Jean Cassou și Boris Vildé în ceea ce ei numeau „Grupul Muzeului Omului”. Acest grup a tipărit un buletin de informare clandestin, "Résistance", care a început să apară în decembrie 1940. În 1940, majoritatea
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
(n. 16 aprilie 1978, Făgăraș) este un intelectual public din România. A fondat și a fost președintele Partidului Noua Republică. A absolvit studiile liceale la Arad (1992-1996), răstimp în care a coordonat redacția revistei "Laboremus". Este licențiat în filosofie (2000) și teologie ortodoxă (2005) la "Universitatea Babeș-Bolyai" din
Mihail Neamțu () [Corola-website/Science/309649_a_310978]
-
Neamțu a publicat texte favorabile lui C.Z. Codreanu, liderul Mișcării Legionare. Astfel, în numărul 11/47, p. 14 din anul 1994 al revistei sibiene Puncte Cardinale, încă minorul Neamțu scria următoarele: „Să ne mai întrebăm atunci de ce acești numeroși «intelectuali», mulți dintre ei gazetari, istorici sau analiști politici [...], nu pot înțelege Legiunea și pe Căpitanul ei? Nu pot înțelege de ce Garda de Fier a fost înainte de toate o mișcare spirituală, o școală de refacere a sufletului românesc, în care, după cum
Mihail Neamțu () [Corola-website/Science/309649_a_310978]
-
a partidului. A fost ales deputat de Iași. Ioan Botez era dintre cei care, la începutul anului 1940, își declarau deschis atitudinea anti-nazistă și profesau public convingerea în prăbușirea celui de-al Treilea Reich. El făcea parte din grupul de intelectuali ieșeni, format în majoritate din membri ai P.N.Ț., care în timpul războiului, a întreținut în opinia publică ieșeană încrederea în prăbușirea regimului totalitar din Germania și în viitorul României. În toamna lui 1946 Ioan Gh. Botez a desfășurat o intensă
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]
-
După retragerea armatei române din 1920, care ocupase Budapesta în timpul luptelor cu regimul comunist al lui Béla Kun, țara a fost răvășită de un război civil, în timpul căruia forțele anticomuniste și monarhiste au epurat cu violență din societatea maghiară comuniștii, intelectualii de stânga și pe alții pe care îi considerau o amenințare, printre care și pe unii evrei. La sfârșitul anului 1920, s-a format și a preluat puterea o coaliție a forțelor politice de dreapta, care au proclamat Ungaria monarhie
Regatul Ungariei (1920–1944) () [Corola-website/Science/309735_a_311064]
-
Bolșevicii au arestat-o în 1920 dar un an mai târziu a fost numită director al muzeului Tolstoi din Iasnaia Poliana. După ce a părăsit Rusia în 1929, s-a stabilit în SUA și fondat „Fundația Tolstoi”. Ea a ajutat mulți intelectuali ruși (în special pe Vladimir Nabokov și Serghei Rahmaninov) ca să scape de persecuțiile naziste și să se stabilească în America. Contele Aleksei Nicolaevici Tolstoi (1883 — 1945) a aparținut unei ramuri diferite a familiei. Primele lucrări de proză scurtă ale lui
Familia Tolstoi () [Corola-website/Science/310062_a_311391]
-
inspirat din viața unui oraș din provincie. Tot în această perioadă a scris nuvela " Infirma" (subiect dezvoltat ulterior în romanul "Duh rău"), povestirile "Fatma și Asad" și "După cincisprezece ani", "Din amintirile unui funcționar", "Vardan Ahrumian". În 1895, împreună cu alți intelectuali, a fost aruncat de către autoritățile țariste în închisoarea de la Meteh, sub învinuirea de "a fi provocat revolta conaționalilor din Turcia împotriva guvernării otomane". În 1896-1897, Alexandr Șirvanzade a scris capodopera sa, romanul "Haos". În 1898, Șirvanzade a fost exilat pentru
Alexander Shirvanzade () [Corola-website/Science/310166_a_311495]
-
Se spune că detenția nu fu foarte grea: temnicerul său, Jean Timoleon de Beaufort-Montboissier, îi ușurează condițiile fiind sedus de ea, chiar dacă nu există dovezi. Aici ea înființează un teatru, o nouă trupă de muziciști, înconjurându-se de scriitori și intelectuali, chiar dacă condițile financiare nu erau grozave. Regina Caterina care în trecut își ajutase de multe ori fiica, părea că-și pierdu-se interesul pentru ea. Din moment ce odată cu moartea ducelui d'Alençon, Henric al III-lea de Navara este urmașul direct
Margareta de Valois () [Corola-website/Science/310287_a_311616]
-
Budapesta: ""Értesítöje"". Seriozitatea acestora se poate remarca din releveele și fotografiile pe care le-au făcut pe teren. Materialele publicate sunt astăzi mărturii documentare unice privitoare la bisericile de lemn dispărute din Fildu de Jos, Fildu de Mijloc și Mesteacănu. Intelectualul sălăjan Leontin Ghergariu este cel care pornește cercetarea în perioada interbelică, în arhiva sa personală adunând fotografii, schițe și însemnări din numeroase biserici de lemn ce aveau să dispară sub ochii săi în deceniile de dinainte și de după al doilea
Biserici de lemn din Sălaj () [Corola-website/Science/308989_a_310318]
-
mai apărut studii monografice diverse ale unor biserici de lemn sau ale unor parohii, cu contribuții limitate. În 2008 a apărut prima carte dedicată în întregime bisericilor de lemn monumente istorice din județul Sălaj, a cărei autori sunt preoții și intelectualii satelor în care aceste biserici se găsesc sau din care au fost transferate. Materialul ei este inegal dar nu lipsit de informații inedite. Bisericile de lemn din Sălaj s-au bucurat în timp de atenția unor cercetători de prestigiu, iar
Biserici de lemn din Sălaj () [Corola-website/Science/308989_a_310318]
-
Un an mai târziu, în 1911, se căsătorește, la Iraklion, cu Galatia Alexiou. Poetă, prozatoare, dramaturg, Galatia Kazantzakis (1881-1962) va ocupa un loc de seamă în viața literară elenă. Căsătoria, timp de 16 ani, a celor doi oameni de litere, intelectuali cu firi și caractere opuse, va reprezenta pentru Kazantzakis, una dintre cele mai frământate perioade din viața sa. În 1926, căsătoria va eșua într-un divorț. În romanul "„Oameni si supraoameni”" (1957), capodopera sa, Galatia va zugrăvi calvarul conviețuirii cu
Nikos Kazantzakis () [Corola-website/Science/309034_a_310363]
-
parlamentară cu mai multe partide pe planul politic, liberalism cu nuanțe de naționalism pe planul ideologic, economie de piață pe planul economic). Primele alegeri parlamentare și prezidențiale au loc pe 20 mai 1990, într-un context în care mai mulți intelectuali (Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu) și lideri politici (Corneliu Coposu din Partidul Național Țărănesc și Radu Câmpeanu din Partidului Național Liberal), precum și studenții care manifestau în Piața Universității reclamau „tragerea la socoteală” a persoanelor implicate în dictatură, în timp ce Ion Iliescu, candidatul
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
sau deportate în primul an de ocupație sovietică. Arestările au continuat chiar după 22 iunie 1941. În toiul operațiilor militare, a fost arestat și condamnat la 15 ani deportare Nicolae Costenco, fost redactor șef al revistei interbelice „Viața Basarabiei”. Altor intelectuali, precum Mihail Curicheru, li s-a incriminat conducerea unor organizații antisovietice, drept care au fost deportați ad hoc. Dacă deocamdată nu poate fi stabilită componența etnică a celor deportați, din punct de vedere social aceștia erau catalogați drept cele mai „antisovietice
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
au petrecut în Bucovina de nord, unde mai mulți localnici au încercat să traverseze cu orice preț granița sovieto-română în perioada 1940-1941. ("Vedeți și": Masacrul de la Fântâna Albă.) Deportările localnicilor s-au făcut pe motivul apartenenței la grupul „dușmanilor poporului” - intelectuali, militari, polițiști, foști politicieni, moșieri sau culac, ai celor cu atitudini antisovietice dovedite sau închipuite, etc. Perioadele maximă opresiune au fost 1940 - 1941, 1944 - 1950 și, într-o măsură mai redusă 1950 - 1956. Deportările au atins nu numai grupul etnic
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
profesori, ingineri, medici, avocați, practic oricine putea fi calificat intelectual, dat fiind faptul că aceasta era una dintre țintele predilecte ale persecuțiilor sovietice. A trebuit să treacă 25 de ani pentru ca în Moldova sovietică să apară o nouă generație de intelectuali, în special din rândul copiilor de țărani. Ocupația sovietică a inaugurat și o politică antiromânească în Basarabia și Bucovina de nord, care a țintit atât grupul etnic și, mai larg, pe toți reprezentanții de frunte ai societății civile și clasei
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
Germania la cererea guvernului lui Hitler. Unii dintre ei au fost colonizați forțat în Polonia ocupată, pentru ca, în 1944 - 1945, aceștia să fie nevoiți să se refugieze spre vest din calea războiului și a Armatei Roșii. Ca urmare a plecării intelectualilor români din 1940 - 1944, a germanilor din 1940 - 1941, a evreilor în 1945, a repatrierilor forțate a polonezilor bucovinei în Polonia, Cernăuțiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii și a Regatului României și-a pierdut importanța universitară, iar populația
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
a persecuțiilor sovietice, a emigrării germanilor, polonezilor și evreilor și românilor, populația locală a scăzut dramatic, iar intelectualitatea din regiune a dispărut aproape în totalitate. Sovieticii au căutat să repopuleze regiunea, să umple uriașa prăpastie săpată de plecarea sau moartea intelectualilor și să pună pe picioare organizațiile de partid comuniste și ale aparatului de stat loiale Moscovei. Imediat după război, Stalin a declanșat o colonizare de proporții și o rusificare "de facto" a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuți, RSS Moldovenească și
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
în limbile română și rusă. Autoritățile au încurajat studierea limbii ruse ca pe o condiție necesară a perfecționării profesionale și a promovării în funcții de conducere în economie sau politică. Treptat în Basarabia s-a format o nouă pătură a intelectualilor, care a înlocuit vechea intelectualitate exterminată sau refugiată. Noua intelectualitate moldovenească era formată din copiii țăranilor și nu s-a bucurat de beneficiile unei legături directe cu intelectualitatea interbelică. Contactul cu literatura clasică română a fost foarte limitată, un mare
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
fost deportați, iar în locul lor au fost colonizați ruși. Universitatea din Vilnius a fost închisă în 1832. Lituanienilor și polonezilor li s-a interzis să ocupe funcții publice (plus cele de profesor sau de doctor) în Lituania. În acest fel, intelectualii lituanieni au fost forțați să se mute în alte regiuni ale Imperiului Rus. În 1876, prin Ucazul din Ems s-a interzis folosirea limbii ucrainiene. a Finlandei (1899-1905, 1908-1917, „sortokaudet” (timpul opresiuni în limba finlandeză) a fost o politică guvernamentală
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
(n.22 august 1963, București) este un scriitor și jurnalist român. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. este profesor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Născut în 1963 într-o familie de intelectuali români - tatăl său, eminent profesor de limbă și literatura română probabil cel care i-a deschis gustul pentru literatură și pentru actul scrierii - descoperă încă din copilărie „prețul” supraviețuirii în comunism, atunci când află că nu are voie să iasă din
Bogdan Teodorescu () [Corola-website/Science/309128_a_310457]
-
numele orașului Bad Ems din Germania, unde a fost promulgat actul. La sfârșitul deceniului al șaptelea al secolului al XIX-lea, după cincisprezece ani de la desființarea societății secrete ucraineană Frăția Sfinților Chiril și Metodie, și exilarea fondatorul ei Nicolai Kostomarov, intelectualii ucraineni luptau în continuare pentru recunoașterea culturii naționale. În mai multe orașe ucrainene au apărut asociații culturale "Hromada" și școli de duminică. Lupta pentru cultura națională se dădea prin intermediul publicațiilor, atât în limba rusă cât și în ucraineană, așa cum au
Ukazul de la Ems () [Corola-website/Science/309170_a_310499]
-
organizațiile și ziarele ucrainene considerate periculoase au fost închise. Promulgarea ukazului a fost făcută simultan cu luarea altor măsuri împotriva culturii ucrainene. Mai mulți profesori de etnie ucraineană au fost îndepărtați din posturile deținute în cadrul Universității Sfântul Vladimir din Kiev, intelectualii fiind nevoiți să emigreze. În 1881, noul țar Alexandru al III-lea a modificat ukazul. Versurile și dicționarele ucrainene erau permise, dar alfabetul ucrainean („kulișivka”, după numele lui Panteleimon Kuliș) era încă interzis, iar publicațiile trebuiau să folosească alfabetul rus
Ukazul de la Ems () [Corola-website/Science/309170_a_310499]
-
în ucraineană, iar în cadrul bisericilor ortodoxe a fost permisă ținerea slujbelor în limba locuitorilor. În 1910, ministrul de interne Piotr Stolîpin a reintrodus restricțiile vechiului ukaz și a închis societățile culturale și publicațiile ucrainene. Presa de limbă rusă și unii intelectuali ruși au lansat o campanie de presă împotriva ideii autonomiei sau separării Ucrainei. Din acest motiv, intelectualii ucraineni au fost rupți de populația rurală, țăranii fiind lipsiți de orice șansă de acces la cultură și educație în limba maternă. Ideologia
Ukazul de la Ems () [Corola-website/Science/309170_a_310499]