19,182 matches
-
de exponate, pierd urma grupului meu „francez” și mă văd nevoit să-mi asum excursia pe cont propriu. Traversez peluza verde a curții, puțin în pantă, salut statuile de bronz ale celor patru mari maeștri ai Ordinului Teuton, foști, importanți stăpâni ai castelului, înțepeniți în diverse atitudini - Hermann von Salz, Siegfrid von Feuchtwangen, Winrich von Kniprode și Albrecht Hohenzollern -, și trec podețul spre edificiul superior, Citadela. Nimeresc într-o curte mult mai mică, înconjurată de jur-împrejur de ziduri cu portic: sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
abundentă și atât de inutilă, când stau să mă gândesc la moartea prematură a amfitrionului încoronat, dar și la nevoile (și mai ales la condiția) rușilor de azi. Personalul muzeului să fie același de pe timpul lui Pavel. Au trecut secole, stăpânul lor s-a prăpădit, familia împăratului și toți nobilii ei s-au făcut una cu pământul, dar ei, servitorii, au supraviețuit, ca o ironie a istoriei - spiritul gregar e mai vivace decât distincția aristocratică! -, și șterg în continuare praful, impasibili
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
am avea nevoie de libertate?”. Această întrebare teribilă mai reverberează încă în mintea mea. Eu aș putea să-mi imaginez că această frază poate fi rostită doar de cineva care s-a născut și a crescut sub stricta supraveghere a stăpânului și deodată a devenit liber. Aceasta este o întrebare pe care o pot explica, dar nu sunt în stare s-o înțeleg până la capăt. De fapt, nu sunt sigur că răspunsul meu se potrivește întrebării dumneavoastră. - Sunteți mulțumit de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un semn al colaborării cu instituțiile comuniste, uitând, d-lor, sau ignorând pur și simplu, necesitatea stringentă pe care o resimte un ins cu vocație reală, puternică, de a se exprima public, confruntându-se cu critica și publicul, indiferent de „stăpânii” care domnesc „în acel moment istoric” asupra țării, fie ei militari, preoți sau prim-secretari. Este, oare, iarăși necesar să facem referire la glorioasa epocă a Renașterii, în care domnea bunul plac al cardinalilor și prinților, nu rareori arbitrari până la
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
din aparatul de stat, am ales „clișeul” romanului realist-socialist denaturându-i perfect conținutul, inoculând prozei ample, oficiale, „virusul” „artei burgheze”, pentru a vorbi în termeni staliniști. Prin primele mele trei romane, publicate în trombă an după an, Francisca, În absența stăpânilor și Animale bolnave, am reușit, cred eu, să zdruncin tipul de roman comunist, realist-socialist, dând un semnal pentru un alt tip de artă, profund diferit de cel oficial și în contradicție cu acesta, o artă ce tindea să se aproprie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
das immer wieder kommt.” - „Ai caracter, ai deci și o trăire-tip ce revine mereu”. O frază care m-a urmărit decenii, mult înainte de a o fi pus ca motto la partea a doua, centrală, a romanului meu În absența stăpânilor, apărut la finele anului 1966. Pe vremea aceea, criticii români, unii prieteni ai mei, fie că nu știau Nietzsche à fond - în școală era prohibit, traducerile din opera sa, interzise! -, fie că se fereau „să-mi facă rău” subliniind preocuparea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de abuziva sa întrebuințare de către demagogii regimului. (De observat, cu această ocazie, grosolănia de apreciere a celor de la Europa liberă, o doamnă, printre altele cu un nume foarte sonor, care îl băga în aceeași oală pe autorul romanelor În absența stăpânilor și Animale bolnave cu ultimul oportunist cultural. Dar, cum în faza finală a ceaușismului nu puteai folosi în poezie cuvinte damnate precum „noapte” sau „moarte” sau „întunerec”, așa, se pare, noi, tinerii de atunci care încercam - și reușeam, nu de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
la întâlnirea cu marea și nedreptățita de critică (și de staliniști!Ă doamnă H.P. Bengescu, la un Holban, Blecher, Camil Petrescu, Gib Mihăescu. Nu am avut, apoi, același succes cu, de fapt, primul meu roman, cu adevărat bun, În absența stăpânilor, dar am avut un succes considerabil, „național”, cu al treilea, Animale bolnave, fapt ce mi-a dat de gândit în sensul că publicul și chiar critica de vârf nu aprecia sau nu era pregătită pentru construcțiile mari, epice, ce evacuau
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
directorul prestigioasei și populare colecții „Biblioteca pentru toți”, critic și politruc ce-și îneca vagile contradicții interne în cantități apreciabile de alcool, mi-a reziliat, în scris, după ’72, contractul pe care-l semnasem înainte „de plecare”, pentru În absența stăpânilor, sub motivul că „acest roman nu se ridică la nivelul prestigioasei colecții!”. Amintesc doar „una” din nenumăratele șicane și mizerii pe care mi le făceau „partidul”, dar și unii colegi - mă rog, mai mult sau mai puțin! -, în speranța de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
speriau teoriile mele abracadabrante, excesiv susținute și argumentate - am procedat așa cum procedează un bărbat, un luptător: am început, acolo, pe malul Timișului, la Lugoj, unde scrisesem și o parte a Franciscăi, un nou roman, ce se va chema În absența stăpânilor. Am fugit înainte!, cum zic francezii, „la fuite en avant”! Din cele trei volete, părți ale acestei ciudate, noi construcții romanești, am scris acolo, în iulie și august, două: partea mediană, E.B. - și mâna mi-a fost inspirată deoarece, printr-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de Matei Călinescu și patronată de Șerban Cioculescu, directorul Vieții românești, cu participarea unor critici de marcă. Orgoliul meu a fost hiper-satisfăcut și „spaima”, mai ales acea spaimă - a mea și a clanului meu burghez, îngenuncheat și maltratat de noii stăpâni! - aproape stinsă. (În zone afunde, ale subconștientului, ea, marea spaimă, continua să „se miște” însă, ca o apă freatică, lingușind și erodând cele mai îndrăznețe speranțe; dovadă, printre altele, unele vise și halucinații în stare de veghe când fantoma unui
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
șase, luptele au devenit tot mai „compacte”, grupuri, uneori chiar și generații întregi se coalizau pentru a mai frânge o așchie din tancul vechi și încă solid al dogmatismului stalinist. În toamna lui ’66 am depus la ESPLA În absența stăpânilor, și Mihail Gafița, redactorul-șef, i-a dat drumul fără să schimbe un cuvânt, zăpăcit probabil de succesul neașteptat al Franciscăi în care nu crezuse, pe care mi-o ținuse doi ani, cerându-mi apoi tăieturi „de substanță”, la nivelul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
orbit și apoi înecat în ele, o parabolă care se potrivește izbitor cu frenezia și eșecurile costisitoare ale tehnicității contemporane, „omul tehnic” aflat într-o criză deja descrisă în secolul trecut de ultimul idealist, neamul Heidegger. Cel care devine, din stăpân pe instrumentele și legislația revelată a forțelor naturale, sclavul lor înspăimântat, aproape dușman al naturii și al omului, al planetei. Închinător și jertfitor la noua religie a „progresului”, Progresul văzut ca ultima zeitate de aur a umanității, cea în fața căreia
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
era încă „organ al U.S.”, deci purtător de cuvânt literar și mai ales politic al Uniunii, în cel de azi - România literară. 4 Am publicat în acei ani trei romane, aproape în fiecare an un roman: Francisca - ’65; În absența stăpânilor - ’66; Animale bolnave - ’68. Dacă În absența... a curs prin cenzură aproape fără cenzori - nu-mi amintesc să fi „lucrat” cu unul dintre redactorii ESPLA (redactor și prietenă mi-era mereu Ioana Andreescu, ce urma să se mărite cu compozitorul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
succesul de stimă” și, dacă e posibil, și al unei pături destul de largi de cititori (Era una din discuțiile mele cu amicii mei literari, cu Matei, scepticul, mai ales, care voia să-i urmez sfatul - după apariția romanului În absența stăpânilor și puțin dezamăgit de succesul mediu de critică și de public cu care a fost primită cartea, primul meu roman cu adevărat bun și original! - sfatul după care ar fi trebuit să „uit” succesul de public și să mă înscriu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
foiletonisticii epice, a acestei „psihologii de lector” care inundă și secolul nostru care abia începe. Mă aflu - o mărturisesc cu umilință și uimire! - în situația pitorească a acelui ucenic vrăjitor care, în absența magistrului, manevrează „manetele” creației fără să fie stăpân pe „tehnica”, pe „mecanica” lor de funcționare. Cel care stă la originea unei catastrofe! Dar... care a fost „catastrofa” în cazul meu, deoarece... nu a apărut până acum „magistrul absent”, care să mă „ajute” să iau în stăpânire elementele dezlănțuite
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
-i face discursurile „Șefului”! - pronunțându-mi numele și invitându-mă să iau cuvântul. Uimit, nu credeam că personajul mă știe, am vorbit și am emis câteva păreri, apărându-l și pe Ivașcu și revista sa, Contemporanul - deși la În absența stăpânilor, prin Manolescu, revista publicase o cronică acut negativă și absolut tembelă! -, iar, țin minte, propunerea pe care o făceam noului șef al ideologiei și culturii era să înceapă cu schimbarea profilului primei pagini a publicațiilor literare. „Să nu mai scrie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
spre deosebire de polonezi sau unguri, ce au arătat în trecut mișcări organizate de luptă și împotrivire, față de austrieci, în cazul maghiarilor, față de repetatele invazii ale austriecilor și rușilor, din partea poloneză? - „Paternalismul excesiv al românilor”? Credința lor, nevoia lor de un rege, stăpân protector, tara psihologică a unei populații care e convinsă că „răul sunt boierii, intermediarii” și că „Domnul” e animat de bune porniri, însă dezinformat?!... Acea „psihologie a drăguțului împărat” care-l anima și pe Horia și l-a făcut să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
că violența, singulară, a revoluției, uciderea potentatului va fi „un semn” de deșteptare cu adevărat națională, de „maturizare civică și politică” a românilor, de pierdere a acelei naive credințe într-un „drăguț de împărat”! Revoluțiile încep, de altfel, cu „uciderea stăpânului absolut”. Englezii au făcut-o în secolul al XVI-lea, francezii la începutul secolului al XVIII-lea, noi și nemții am scăpat de tiranul nostru doar târziu, în ultima jumătate de secol. Nu am alăturat întâmplător nația noastră de cea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
supraomului s-a apropiat de noi!...”. Iată, poate în forme indirecte, regăsirea dumnezeirii, reapropierea de un Dumnezeu „mort”, reînviat însă de orgoliul poetic uman, cel care își asumă existența, întreaga Existență, îmbătat de bucuria lucidității de a fi, Gând și Stăpân al Realității vizibile și invizibile. Ne cerem iertare de majuscularea atâtor substantive pretențioase, o facem însă tocmai contagiați de Maestrul nostru, de bucuria de a „filozofa precum dansezi”, de uimireaa, da, de uimire de a fi și de uimirea de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a forurilor încă închistate stalinist, de partid, față de „proiectele” sale literare care vizau, tocmai, crearea unor „legende comuniste”: proiectul său de Biografii contemporane, în care ambițiosul, dar și extrem de naivul și prolificul autor credea că le face pe plac noilor stăpâni ai societății „povestindu-le epic” viața „și lupta”, ignorând apetiturile lor primitive de laude fără nuanțe și ignorând, mai ales, ferocea concurență care domnea atunci între mai marii zilei, un Miron Constantinescu, Constanța Crăciun, Chivu Stoica, Grigore Preoteasa. Dar exemplele
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Neîndoielnic, tropismul himerelor nu compensează incultura mea teologică, dar un vechi angajament "ideologic" nu reprezintă un impediment în a observa avatarurile unei mari promisiuni. Să nu vină nimeni să-mi spună că după ce, ca orfan al istoriei, am tot căutat stăpâni, m-am apucat acum, orfan de Dumnezeu, să-l caut pe Domnul. Pur și simplu, am încercat să aflu sau mai bine zis să privesc și să ascult cum își trăiesc oamenii credința și ce schimbări aduce lumea în domeniul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Dan și-mi aduceți ca să știu numărul lor!" Ioab însă a zis: "Să înmulțească Domnul pe poporul său de o sută de ori față cu cât este el acum! Au doară nu sunt ei toți, o, rege, domnul meu, robii stăpânului meu? Pentru ce dar cere aceasta domnul meu? Oare pentru a se scoate asta ca o vină lui Israel?" Dar cuvântul regesc biruind pe Ioab, s-a dus acesta de a cutreierat tot Israelul și venind la Ierusalim, a dat
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Are gesturi de marionetă, în contratimp. Își pune mâinile pe cap când vocea nu-i cere nimic sau înaintează cu brațele legănându-se pe lângă corp în loc să se oprească. Atunci vocea metalică devine urlet, vinovatul înmărmurește pietrificat, iar zăvozii de la picioarele stăpânilor lor, aflați de o parte și de alta a gheretei, se ridică în picioare și latră smucindu-se în lesă. Percheziția corporală era minuțiosă, dar parcă nu așa de high-tech ultima dată când am trecut pe aici, cu părintele Jean-Baptiste
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cât și în Vest, numai că ei nu sunt cu adevărat persoane cu greutate. În sfârșit, copii lui Abraham ar putea relua la nesfârșit acest cuvânt al lui Voltaire: "Știți că dacă sultanul mi-ar oferi chiar azi demnitatea de stăpân al Ierusalimului eu n-aș accepta-o?" Ar avea un motiv încă și mai serios să refuze un astfel de cadou: orașul este de trei ori sfânt, și asta e prea mult. Când te-ai săturat de compromisul molâu al
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]