15,564 matches
-
popor este poarta către universul său spiritual. În ceea ce privește limba arabă, se poate afirma cu certitudine că aceasta este elementul definitoriu al termenului arab. Chiar și în ziua de astăzi, dar în special în perioada preislamică, încercarea de a defini poporul arab a ridicat mari dificultăți de delimitare a unui cadru etnic și geografic de dezvoltare, din cauza caracterului său nomad și a diversității raselor care îl compunea. De aceea, s-a ajuns la înlocuirea acestor tentative de definire cu un singur criteriu
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
și geografic de dezvoltare, din cauza caracterului său nomad și a diversității raselor care îl compunea. De aceea, s-a ajuns la înlocuirea acestor tentative de definire cu un singur criteriu de tip lingvistic și anume că „arabii sunt deținătorii limbii arabe” (Nadia Anghelescu). Încă din perioada de dinaintea apariției Islamului, limba arabă era pusă la loc de onoare de către triburile beduine ce locuiau în Peninsula Arabă. Stilul nomad de viață al acestor grupuri a impus o importantă trăsătură - oralitatea, folosirea cuvântului în
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
diversității raselor care îl compunea. De aceea, s-a ajuns la înlocuirea acestor tentative de definire cu un singur criteriu de tip lingvistic și anume că „arabii sunt deținătorii limbii arabe” (Nadia Anghelescu). Încă din perioada de dinaintea apariției Islamului, limba arabă era pusă la loc de onoare de către triburile beduine ce locuiau în Peninsula Arabă. Stilul nomad de viață al acestor grupuri a impus o importantă trăsătură - oralitatea, folosirea cuvântului în scopul creării unei forme de artă. A existat încă din
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
de definire cu un singur criteriu de tip lingvistic și anume că „arabii sunt deținătorii limbii arabe” (Nadia Anghelescu). Încă din perioada de dinaintea apariției Islamului, limba arabă era pusă la loc de onoare de către triburile beduine ce locuiau în Peninsula Arabă. Stilul nomad de viață al acestor grupuri a impus o importantă trăsătură - oralitatea, folosirea cuvântului în scopul creării unei forme de artă. A existat încă din această perioadă și până în zilele noastre, în cadrul poporului arab, o fascinație pentru cuvântul rostit
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
beduine ce locuiau în Peninsula Arabă. Stilul nomad de viață al acestor grupuri a impus o importantă trăsătură - oralitatea, folosirea cuvântului în scopul creării unei forme de artă. A existat încă din această perioadă și până în zilele noastre, în cadrul poporului arab, o fascinație pentru cuvântul rostit frumos, pentru elocvență după cum spune W. Polk: „Limba nu este o formă de artă, ci arta arabilor prin excelență” și după cum o afirmă și istoricul P. Hitti: „Nici un popor din lume, probabil, nu manifestă o
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
scopul creării unei forme de artă. A existat încă din această perioadă și până în zilele noastre, în cadrul poporului arab, o fascinație pentru cuvântul rostit frumos, pentru elocvență după cum spune W. Polk: „Limba nu este o formă de artă, ci arta arabilor prin excelență” și după cum o afirmă și istoricul P. Hitti: „Nici un popor din lume, probabil, nu manifestă o asememenea entuziastă admirație față de expresia literară și nu este atât de impresionat de cuvântul rostit sau scris, ca arabii”. Stilul de viață
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
excelență” și după cum o afirmă și istoricul P. Hitti: „Nici un popor din lume, probabil, nu manifestă o asememenea entuziastă admirație față de expresia literară și nu este atât de impresionat de cuvântul rostit sau scris, ca arabii”. Stilul de viață al arabilor din aceea vreme nu favoriza constituirea unor grupuri mai mari de dimensiunea unui trib, fapt ce a dus la dezvoltarea unui pronunțat spirit de grup și a mitului beduinului ideal. În ochii locuitorilor deșertului și în conformitate cu marea lor pasiune pentru
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
deținea și o putere deosebită asupra publicului pe care îl vrăjea cu poeziile sale, fiind un fapt general acceptat că fiecare poet era „inspirat” de propriul său "ğinn" (spirit). Acesta este cadrul în care în care a apărut "qașīda", poezia arabă preislamică, cu aproximativ două sute de ani înaintea apariției Islamului, iar primele poezii aveau să fie notate în scris sute de ani mai târziu, în secolul al VIII-lea. Din cauza caracterului oral al acestor creații, principala trăsătură a devenit existența unei
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
nasīb") era obligatorie, fiind alegerea poetului dacă restul temelor avea să fie introduse sau nu. El se putea concentra numai pe o laudă a tribului sau eventual, putea introduce și o defăimare a adversarilor etc. Teme majore folosite în poezia arabă preislamică sunt: Dintre toate "qașīdele" ajunse la noi, primul loc îl ocupă cele șapte "muʼallaqăte" (poeme suspendate - înșirate - ar. المعلقات), considerate până în ziua de azi capodopere poetice. Tradiția spune că în fiecare an, în primele trei luni ale primăverii, considerate
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
de cultură ai secolului al XIX-lea, fiind un renumit scriitor turc. Este fiul lui Mehmet Șakir Recai Efendi și al lui Rabia Adviye Hanım, ambii membrii ale unor familii de seama. În copilărie a învățat de la tatăl său limba arabă, mai precis dialectul sirian, și limba persană, iar procesul oficial de școlarizare a început la "Bayezit Rușdiye", iar în anul 1858 după ce termină "Mekteb-i Irfan" se înscrie la "Harbiye İdadîsi" (Licelul Militar) însă din cauza unor probleme de sănatate nu își
Recaizade Mahmud Ekrem () [Corola-website/Science/331851_a_333180]
-
adevărat a celor două. Cu toate ca Al-Andalus a fost, în cele din urmă, pierdută, școala Maliki a fost în măsură să-și păstreze până astăzi poziția dominantă în Africa de Nord și de Vest. În plus, școala Maliki a fost preferată în statele arabe mici din Golful Persic (Bahrain, Kuweit, Dubai). În timp ce mare parte din Arabia Saudita respectă legile Hanbali, provincia de est este cunoscută de secole că un bastion Maliki. Școala Maliki derivă din activitatea lui Malik ibn Anas. Muwatta este o colecție de
Maliki () [Corola-website/Science/331853_a_333182]
-
fie apoi aruncată sau irosită. Mâinile și gura trebuie spălate înainte și după masă. Dacă nu se folosesc tacâmuri, trebuie să se mănânce cu mâna dreaptă, deoarece mâna stângă este considerată murdară. Mâncarea permisă pentru musulmani se numește în limba arabă ḥalăl, حلال. Dacă nu este specificată ca fiind interzisă, ḥaram, حرم ,atunci respectivul fel de mâncare este permis. Conform Coranului, lista de mâncăruri interzise include: 1. Porcinele, animalele patrupede care își prind prada cu gura, păsări de pradă care vânează
Cultura culinară în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331849_a_333178]
-
Dumnezeu). Femeile au avut un rol important în formarea și transmiterea culturilor culinare în Orientul Mijlociu. Majoritatea popoarelor aflate pe teritoriile cuprinse între coasta atlantică a Marocului și Peninsula Arabică, chiar și mai departe, la granița Irakului cu Iranul, sunt etnici arabi și adepți ai islamului. Însă cultura culinară din aceste zone este mult mai complexă decât ceea ce poate să cuprindă termenii „arab” și „islam”. Aceste tradiții culinare sunt rezultatul unui proces istoric care a implicat contribuția unor popoare precum perșii, berberii
Cultura culinară în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331849_a_333178]
-
între coasta atlantică a Marocului și Peninsula Arabică, chiar și mai departe, la granița Irakului cu Iranul, sunt etnici arabi și adepți ai islamului. Însă cultura culinară din aceste zone este mult mai complexă decât ceea ce poate să cuprindă termenii „arab” și „islam”. Aceste tradiții culinare sunt rezultatul unui proces istoric care a implicat contribuția unor popoare precum perșii, berberii, turcii, nubienii, africanii sub-saharieni, precum și popoare din Europa, India și Asia Centrală. Mâncărurile preparate și servite poartă amprenta unor identități etnice și
Cultura culinară în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331849_a_333178]
-
de mai mulți factori: venitul familiei, formalitatea ocaziei sau a întâlnirii, statutul social, tradițiile familiei și ale zonei respective. Grânele, legumele și fructele sunt ingrediente de bază. Pâinea (lipia) este întâlnită în tot Orientul Mijlociu, dar în Irak și zona Golfului Arab orezul este de asemenea important, iar în Magreb se consumă îndeosebi cușcuș. Carnea, în special în familiile mai modeste, se consumă la ocazii importante. În afara caselor, în piețe, cafenele și magazine mâncarea este servită de bărbați în mod obișnuit, însă
Cultura culinară în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331849_a_333178]
-
Vendeta, în limba arabă ṯa’r - ثأر -, reprezintă o feudă (învrăjbire)între familii (clanuri, triburi) care pornește de la o crimă pe care un membru al familiei, tribului, etc., o săvârșește asupra unui membru al celeilalte familii, iar rudele victimei doresc să răzbune moartea acesteia
Vendeta în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331845_a_333174]
-
e considerată un obicei primitiv. Astfel, fie că vorbim de ğahiliyya, de secolul VII, al apariției islamului, sau de secolul XXI, oamenii încă își fac dreptate pe principiul “ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. În zone musulmane, vecine spațiului arab, precum Eritrea sau Afghanistan, unde šarī’a stă la baza legii, totuși sistemul tribal nu a dispărut definitiv. Acolo, în cazul unei vărsări de sânge, răzbunătorul era ales dintre bărbații care aveau legătura de sânge cu victima de până la gradul
Vendeta în spațiul islamic () [Corola-website/Science/331845_a_333174]
-
Această pagină se referă la un scriitor. Pentru alte persoane cu nume asemănătoare, vedeți: Abdul Hamid." (în arabă عبد الحميد بن يحيى الكاتب) a fost un scriitor arab din perioada califatului omeiad. Acesta a ocupat de asemenea funcția de secretar al ultimului calif omeiad, Marwan al II-lea. Abd-Al-Hamid bin Yahya l-Katib reprezintă unul dintre primii prozatori ai culturii arabe. Acesta a fost un musulman de origine non-arabă
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
الحميد بن يحيى الكاتب) a fost un scriitor arab din perioada califatului omeiad. Acesta a ocupat de asemenea funcția de secretar al ultimului calif omeiad, Marwan al II-lea. Abd-Al-Hamid bin Yahya l-Katib reprezintă unul dintre primii prozatori ai culturii arabe. Acesta a fost un musulman de origine non-arabă, născut în jurul anului 688, cel mai probabil undeva în Iraq. A studiat la Kufa, unul dintre cele două cele mai importante centre de cultură a lumii arabe medievale, unde a lucrat după
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
dintre primii prozatori ai culturii arabe. Acesta a fost un musulman de origine non-arabă, născut în jurul anului 688, cel mai probabil undeva în Iraq. A studiat la Kufa, unul dintre cele două cele mai importante centre de cultură a lumii arabe medievale, unde a lucrat după aceea ca profesor În cele din urmă devine secretar în cadrul administrației califatului omeiad de la Damasc începînd astfel o carieră pe care avea să o urmeze toată viața. A făcut parte din anturajul a doi califi
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
a abbasizilor va răsturna califatul omeiad. Epistolele lui Abd al-Hamid au fost transmise mai departe și studiate de către urmașii acestuia dintre care unii au făcut parte din aparatul administrativ al noului califat abbasid. Abd Al-Hamid este unul dintre primii scriitori arabi care promovează genul epistolar. Numai o parte dintre lucrările sale au supraviețuit și aceasta numai fiindcă au fost redate și pomenite în scrierile altora. Majoritatea scrierilor lui Abd Al-Hamid se regăsesc citate în antologia lui Ibn Tayfur cunoscută sub titlul
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
Termenul "Khitaba" desemnează discursurile orale utilizate mai ales ca instrument politic. Liderii politici și cei religioși din acea perioadă s-au remarcat prin arta oratoriei. Pe de altă parte, în timp ce liderii politici și religioși se îndeletniceau cu arta discursurilor, limba arabă cunoaște un proces de evoluție în direcția unui nou stil de scriitură promovată de scribi-secretarii de stat care se ocupau cu redactarea documentelor administrative și a epistolelor. Acești scribi erau în general non-arabi (majoritatea de origine persană) ,convertiți la islam
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
dintre scrisori dezbat probleme guvernamentale, altele descriu fapte semnificative ale califilor iar altele laudă victoriile musulmanilor asupra non-musulmanilor. Multe dintre scrisorile sale abordează de asemenea tematica obedienței sau a rebeliunilor și a dezacordurilor civile (acestea sunt desemnate adesea de termenul arab "fitna" ce se poate traduce prin sciziune sau separare). Una dintre cele mai ample lucrări redactate de Abd al-Hamid se intitulează "Testament către prințul moștenitor" în care oferă sfaturi urmașului la tron al califului în chestiuni de ordin moral, religios
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
o imagine a califilor omeiazi ca fiind desemnați apărători de drept ai comunității religioase musulmane. Acest lucru este demonstrat mai ales de utilizarea frecventă a citatelor coranice în cadrul scrierilor sale. Abd Al-Hamid a introdus o serie de inovații în literatura arabă. Combinînd cunoștințele deprinse în funcția de scrib al aparatului administrativ cu talentul literar, acesta reușește să creeze un stil literar nou, manipulînd instrumentele oferite de limba arabă și utilizînd adesea citate din Coran. Dintre cele peste 1000 scrisori redactate de
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
în cadrul scrierilor sale. Abd Al-Hamid a introdus o serie de inovații în literatura arabă. Combinînd cunoștințele deprinse în funcția de scrib al aparatului administrativ cu talentul literar, acesta reușește să creeze un stil literar nou, manipulînd instrumentele oferite de limba arabă și utilizînd adesea citate din Coran. Dintre cele peste 1000 scrisori redactate de Abd al-Hamid, numai 100 de pagini au supraviețuit. Corpusul constă în 62 scrisori și fragmente dintre care 37 sunt cele mai semnificative. În multe dintre lucrările lui
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]